Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 450/2010 AI generated

Reinstatement of proceedings denied for failure to cure prior procedural defect regarding legibility of court-ordered submissions

Case Number Decizia nr. 450/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s order that refused to reinstate the case on the docket. The dispute concerned a procedural challenge where the plaintiff, having been previously suspended from proceeding due to a failure to submit legible, typewritten clarifications as mandated by the trial court, attempted to restart the proceedings without complying with that specific directive. Relying on Articles 1551 and 304 of the Code of Civil Procedure, the court held that the suspension was valid because the plaintiff had not cured the identified procedural defect, and it found no grounds for cassation or modification of the lower instance's decision regarding the non-compliance with the obligation to present clear submissions.

Legislator headnote

AI generated

art. 1551 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 1551 alin. (1) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Reinstatement of proceedings denied for failure to cure prior procedural defect regarding legibility of court-ordered submissions: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. „Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate”, iar în conformitate cu prevederile art. 2 al aceluiași articol, judecata poate fi reluată, la cererea părții „dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.

Keywords

AI generated
procedural defect Civil Procedure Code grounds for cassation grounds of challenge reopening of proceedings disqualification proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 1 iulie 2009, pronunțată în dosarul acestei instanțe nr. 791/36/2008, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta H.M.

În acest sens instanța a reținut că, prin încheierea din 4 iunie 2008, pronunțată în același dosar, a fost suspendată soluționarea pricinii, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., iar la data de 1 iunie 2009 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, fără a se conforma însă dispozițiilor instanței de a depune precizările aflate la dosar într-o formă dactilografiată, respectiv lizibilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă în vederea soluționării pe fond cu motivarea că, având în vedere dispozițiile art. 27 C. proc. civ. „C.N. la 1 iulie 2009 și-a spus părerea, pronunțând în cauză mai mult de 100 hotărâri judecătorești și „a dovedit și dovedește abuz de putere, rea credință, grave neglijențe, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, iar „în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă art. 180, art. 181, art. 182, art. 183, C. pen. art. 248, art. 289 fals și uz de fals” s-a „înscris în fals în înscrisuri împotriva conținutului tuturor actelor depuse în dosar”.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. „Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate”, iar în conformitate cu prevederile art. 2 al aceluiași articol, judecata poate fi reluată, la cererea părții „dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.

Cum recurentul nu a îndeplinit obligația impusă de instanța de fond, prin încheierea din data de 4 iunie 2008, de a depune într-o formă lizibilă precizările aflate la fila 14 din dosarul de fond, Curtea constată că, în mod legal, a fost respinsă cererea acestuia privind repunerea pe rol a acțiunii.

Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I. împotriva încheierii din 1 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr. 791/36/2008 al Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.