Assignment of litigation costs in moot actions due to administrative inaction and culpable procedural delay

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel București, la data de 15 decembrie 2008, reclamantul P.M. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – D.C., obligarea pârâtului la analizarea/avizarea de îndată a cererii cu privire la redobândirea cetățeniei române și obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 1 leu.

Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, constatând că după introducerea acțiunii, pârâtul a procedat la avizarea cererii reclamantului de dobândire a cetățeniei române, prin sentința civilă nr. 886 din 3 martie 2009, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect. Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea de despăgubiri ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 154,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs, criticând soluția primei instanțe, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale de recurs, pârâtul a susținut în esență faptul că în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., suportarea cheltuielilor de judecată revine părții care a pierdut procesul, or în cauză, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul mai înainte de a formula acțiunea pe rolul instanței de contencios, s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, solicitându-i urgentarea soluționării cererii sale, cereri la care ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns. Astfel fiind, pârâtul nu poate fi exonerat de obligația achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, acesta deși avea posibilitatea împiedicării litigiului, prin soluționarea la timp a cererii reclamantului a procedat la soluționarea cererii doar ulterior declanșării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului cheltuieli, pe care, în mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

De altfel, în practica sa anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ atacat era în ființă în momentul sesizării instanței, și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.

În aceste condiții, fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 886 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, este nefondat, astfel încât art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 886 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.