Ineligibility for 1940–1945 ethnic persecution benefits where family displacement resulted from employer relocation rather than individual persecution.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând anularea hotărârii nr. 777 din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori.

A mai arătat că numitului B.C. i s-a dat câștig de cauză, fiind la rându-i strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin întâmpinare, pârâta, Casa Județeană de Pensii Buzău a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de consecință nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 101 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea hotărârii nr. 777 din 17 martie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar ale drepturilor prevăzute de dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu.

A constatat că refugierea reclamantului împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu Pașcani, județul Iași în altă localitate, comuna Degerați, județul Mehedinți a avut loc în cursul anului 1944.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată și că a suferit persecuții din motive etnice, probele administrate, nefiind concludente în cauză.

A mai arătat că reclamantul nu a fost refugiat ci strămutat împreună cu persoana juridică unde era angajat, respectiv Depoul CFR Pașcani.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va admite recursul pârâtei și va modifica sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că în mod greșit prima instanță a stabilit că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa din localitatea Pașcani, județul Iași, în localitatea Degerați, județul Mehedinți, în cursul anului 1944.

Înalta Curte observă că probele pe care și-a întemeiat soluția instanța de fond, respectiv Copia extras nr. 1106 din 4 noiembrie 2008 eliberată de Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale cât și declarațiile martorilor, nu sunt concludente.

Astfel, din conținutul Copiei extras de pe tabloul refugiaților nr. 1106/2008 nu rezultă numele și calitatea celorlalți membri ai familiei care l-au însoțit pe tatăl reclamantului în acțiunea de refugiere în comuna Degerați, județul Mehedinți.

Totodată, prenumele tatălui reclamantului consemnat în Copia-extras nr. 1106/2008 și anume „N.” nu corespunde cu prenumele tatălui înscris în Certificatul de naștere al reclamantului Seria Ng. 217391, unde figurează ca fiind „N.E.”, neconcordanță care nu evidențiază calitatea de refugiat al reclamantului.

Pe de altă parte, nici declarațiile martorilor depuse la dosar nu relevă calitatea reclamantului de persoană refugiată din motive etnice întrucât, fie că nu se referă la situația de fapt, fie că nu relatează motivele refugierii familiei reclamantului.

Înalta Curte reține că schimbarea domiciliului familiei reclamantului a avut loc ca urmare a mutării Depoului CFR Pașcani, în calitate de persoană juridică, astfel cum rezultă și din Declarația autentificată a numitei H.M., care afirmă că mama reclamantului, O.C., „a fost strămutată împreună cu Depoul CFR Pașcani și cu cei doi copii”.

Prin urmare, având în vedere că intimatul reclamant nu a dovedit calitatea sa de persoană beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, acesta va fi admis ca atare, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva sentinței civile nr. 101 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului C.N., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.