Lessee's appeal dismissed; rent arrears of 41,372,220 lei upheld for post-restitution leasehold occupation.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 1555 din 6 septembrie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA, Zalău și a obligat pârâta SC P.I. SRL, Cluj la plata sumei de 41.372.220 lei contravaloare chirie și la 3.157.333 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta, în calitate de beneficiar al contractului de închiriere a imobilului situat în Zalău, a utilizat acest spațiu care a fost proprietatea SC P. SA Zalău.

Că imobilul în cauză a rămas în folosința pârâtei SC P.I. SRL Cluj și după 30 aprilie 1999, când aceasta, în baza unor hotărâri judecătorești, a fost restituit altui proprietar.

S-a reținut, totodată, că pârâta nu a plătit chiria datorată.

Prin decizia civilă nr. 557 din 24 mai 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii, pârâta SC P.I. SRL Cluj Napoca a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, casarea deciziei și respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta susține, în esență, că, în mod nelegal, a fost obligată la plata sumei de 41.372.220 lei contravaloare chirie, în condițiile în care, la data de 1 mai 1999, spațiul a fost pus la dispoziția SC P. SA Zalău și că, între părți, nu au existat nici un raport juridic.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei recurate, în speță, nefiind întrunite nici una din situațiile prevăzute de art. 304, C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut corect situația de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părți, a stat contractul de închiriere nr. 50 din 13 ianuarie 1997, valabil până la 31 decembrie 1999; că spațiul situat în Zalău, care face obiectul contractului, a fost utilizat de pârâta SC P.I. SRL Cluj și după data de 1 mai 1999 și că aceasta nu a plătit chiria pentru perioada menționată.

Acest fapt rezultă din corespondența purtată între părți, cât și din cererea de executare silită aflată pe rolul Judecătoriei Zalău, a sentinței civile nr. 2375/1999, hotărâre definitivă, prin care s-a dispus evacuarea fostului proprietar SC P. SA Zalău și a recurentei-pârâte de față, din spațiul în litigiu.

De altfel, cum recurenta-pârâtă nu a făcut dovada predării acestui spațiu printr-un proces verbal de predare-primire, încheiat la data precizată cu fostul sau actualul proprietar, contractul de închiriere a produs efecte juridice în continuare.

Deci, forța obligatorie a contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele trebuie executate cu bună credință.

Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 557 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.