Heat supply debt affirmed on appeal: buyer’s failure to notify supplier after property sale bars escape from contract liability
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal as unfounded, affirming the lower courts’ decisions that the defendant must pay the claimant the outstanding amount for thermal energy supplied (5,554,895 ROL), corresponding late-payment penalties (5,554,895 ROL), and litigation costs (963,797 ROL), with the prior judgments remaining in force. The dispute arose from a 1994 indefinite-term heat supply contract under which the claimant sued for unpaid invoices after the defendant sold the property in February 1997 without notifying the supplier or validly transferring or terminating the contract. The court held that, under contract clause art. 7 of annex 1, the consumer was obliged to notify the supplier upon ownership transfer, and its failure to comply barred it from relying on its own culpable conduct (nemo auditur propriam turpitudinem allegans); the sale contract neither proved termination nor transfer of the supply contract, the refusal to answer interrogatories could be treated as full admission under art. 225 C. proc. civ., and courts were not obliged to substitute for the parties’ burden of proof under art. 129 C. proc. civ., while the claimant’s evidence of invoice delivery and accounting was conclusive.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 C. proc. civ, art. 225 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Heat supply debt affirmed on appeal: buyer’s failure to notify supplier after property sale bars escape from contract liability: The dispute arose from a 1994 indefinite-term heat supply contract under which the claimant sued for unpaid invoices after the defendant sold the property in February 1997 without notifying the supplier or validly transferring or terminating the contract. The court held that, under contract clause art. 7 of annex 1, the consumer was obliged to notify the supplier upon ownership transfer, and its failure to comply barred it from relying on its own culpable conduct (nemo auditur propriam turpitudinem allegans); the sale contract neither proved termination nor transfer of the supply contract, the refusal to answer interrogatories could be treated as full admission under art. 225 C. proc. civ., and courts were not obliged to substitute for the parties’ burden of proof under art. 129 C. proc. civ., while the claimant’s evidence of invoice delivery and accounting was conclusive.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court to reject the appeal as unfounded in the dispositive.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A.D.E.T. București, a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL, solicitând plata sumei de 11.107.790 lei, contravaloarea consumului de energie termică neachitat, și majorări de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 6432 din 18 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta obligată la plata sumelor de 5.554.895 lei contravaloarea energiei termice consumate, 5.554.895 lei majorări de întârziere și la 963.797 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, în esență, că, în temeiul unui contract, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică, pentru care a emis facturi, iar nedenunțarea contractului, în situația în care pârâta a înstrăinat imobilul, face ca acesta să-și producă efectele.
Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 618 din 6 aprilie 2001, a respins cererea, considerând culpa pârâtei în necomunicarea rezilierii contractului de furnizare de energie termică.
Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs, la data de 6 iunie 2001, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.
Recurenta susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii judecătorești atacate, prin aceea că instanța nu a manifestat rol activ, stabilind o situație de fapt nereală, facturile emise de reclamantă fiind achitate integral până în luna februarie 1997.
Întrucât, din 11 februarie 1997, imobilul nu se mai află în proprietatea sa, recurenta consideră că noul proprietar a preluat și contractul de furnizare de energie termică, față de ea operând rezilierea.
Pe de altă parte, recurenta susține că reclamanta nu a făcut dovada că facturile în discuție au fost comunicate și nici a consumului de energie termică pretins.
Recursul este nefondat.
Prin contractul 781/1994, părțile au convenit furnizarea energiei termice, pe durată nedeterminată, cu posibilitatea modificării sau rezilierii acestuia sau transferarea către un alt beneficiar, ce se va face cu un preaviz de 15 zile.
Transmiterea dreptului de proprietate, altei persoane, impunea proprietarului înștiințarea furnizorului de energie termică. Nerespectarea clauzelor speciale (art. 7 din anexa 1 la contract) de către consumator, nu dă acestuia dreptul de a se apăra împotriva propriului fapt culpabil (nemo auditur propriam turpitudinem ellegans).
Critica referitoare la pasivitatea instanțelor de judecată, pentru stabilirea situației de fapt și de drept, este neîntemeiată.
Chiar dacă, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, aceștia nu se pot substitui părților care au posibilitatea de a produce dovezi.
Recurenta, prin întâmpinarea formulată, a încercat apărări nesusținute prin probe. Contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial nu dovedește nici rezilierea contractului de energie termică și nici transferul către un alt beneficiar al acestuia, iar refuzul răspunsului la interogatoriu, a fost judicios apreciat de instanțele de fond. Potrivit art. 225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină.
Faptul că, la momentul introducerii acțiunii, contractul de furnizare a energiei termice a fost reziliat, nu constituie o piedică în exercitarea drepturilor existente până la acea dată.
De altfel, dovezile administrate de reclamantă, privind comunicarea facturilor prin borderouri și contabilizarea acestora la serviciul financiar, sunt certe și nu au fost contrazise de alte probe concludente și pertinente.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile 618 din 6 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SRL București, împotriva deciziei nr. 618 din 6 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.