Inadmissibility of recourse against appellate order maintaining preventive detention under Art. 141(1) Code of Criminal Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the criminal appeal filed by the defendant against the Court of Appeal's order maintaining preventive detention, thereby upholding the lower court’s decision; the defendant was ordered to pay 300 lei in judicial costs to the state, with 100 lei advanced from the Ministry of Justice fund to cover the mandatory defense attorney. The dispute centered on a procedural challenge to the continued pre-trial detention of an individual convicted of transmitting HIV through unprotected sexual intercourse, where the appellate court had affirmed the initial conviction and maintained the detention measure during its review. Relying on Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the challenged decision was issued by the Court of Appeal acting as the court of appeal (not first instance), and under Article 38515(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, such orders maintaining detention in the appellate instance are not subject to ordinary appeals, rendering the filing inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 143 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of recourse against appellate order maintaining preventive detention under Art. 141(1) Code of Criminal Procedure: Recursul nu este admisibil întrucât potrivit dispozițiilor exprese ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune, între altele, menținerea arestării preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Examinând recursul de față constată:
Prin încheierea pronunțată la 22 octombrie 2009 de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1312/36/2009, s-a dispus, între altele, în baza art. 3002 C. proc. pen. și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul C.N. (fiul lui P. și E.).
S-a reținut că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie cu respectarea dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., la dosar existând indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care s-a pronunțat în primă instanță o hotărâre de condamnare ce a fost menținută de instanța de apel.
De asemenea s-a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pericolul concret existând evident în condițiile în care inculpatul este infectat cu HIV, virus pe care l-a transmis altor persoane prin raporturi sexuale neprotejate și nu a intervenit niciun element care să convingă instanța de schimbarea comportamentului inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de menținere a arestării preventive.
Recursul nu este admisibil întrucât potrivit dispozițiilor exprese ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune, între altele, menținerea arestării preventive.
În speță încheierea prin care s-a dispus menținerea arestării preventive a recurentului inculpat a fost pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Mangalia, iar apelul declarat împotriva sentinței a fost soluționat de Tribunalul Constanța.
Întrucât potrivit legii, încheierea dată în recurs, prin care se menține arestarea preventivă, nu este supusă nici unei căi ordinare de atac, recursul va fi respins ca inadmisibil conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1312/36/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009.