Heroin trafficking appeal dismissed: conviction upheld, cooperation benefits and acquittal claims rejected

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 323 din 23 martie 2009 a Tribunalului București și pronunțată în Dosarul nr. 27937/3/2008, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., rap. la art. 80 C. pen., a fost condamnată inculpata B.E., fiica lui I. și I., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpată, în vederea distrugerii, a cantității de 0.30 gr heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R., conform dovezii atașate și a sumei de 426 lei, consemnată pe numele inculpatei la CEC unitatea Victoria, conform recipisei nr. 1716294/1 din 19 ianuarie 2007.

Procedând la rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere, instanța de trimitere - Tribunalul București - a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1622 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpata B.E. la 3 ani și 9 luni închisoare, în condițiile pedepsei accesorii prev. de art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani. Prin aceeași sentință s-a dispus confiscarea cantității de 0.30 gr. heroină și a sumei de 426 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și motiva apelul, iar prin Decizia penală nr. 9/ A din 18 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Prin Decizia penală nr. 2064 din 6 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpată, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs, în baza propriului examen, a constatat că s-a adus atingere principiului nemijlocirii cercetării judecătorești, prin respingerea probelor solicitate de inculpată, constând în audierea unor martori ascultați în faza de urmărire penală și pentru depunerea unor acte în circumstanțiere.

Rejudecând, după casare, Tribunalul București, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17 ianuarie 2007, martorul M.L.P., consumator de droguri, a fost de acord să colaboreze cu organele de poliție pentru prinderea în flagrant a inculpatei B.E. despre care existau informații că vinde heroină la locuința din București, unde locuiește fără forme legale.

Astfel, sub supravegherea organelor de poliție, după ce în prealabil a fost percheziționat și i-au fost înmânate două bancnote de câte 50 lei ale căror serii au fost consemnate într-un proces verbal, martorul M.L. s-a deplasat la locuința inculpatei, înmânându-i acesteia cele două bancnote și primind în schimb 0,35 gr de heroină, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 331378 din 17 ianuarie 2006, droguri pe care le-a predat polițiștilor.

În continuare, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința inculpatei, unde în afară de aceasta, au fost identificați și martorii C.D. și G.A.

Asupra inculpatei s-a găsit suma totală de 526 lei, printre bancnote fiind identificate și cele de 50 RON fiecare pe care martorul M.L. le primise anterior de la polițiști.

În imobil au mai fost descoperite 111 comprimate de methadonă, martorul C.D., concubinul inculpatei, susținând că îi aparțin, față de acesta dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev.de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unei sancțiuni administrative.

Împotriva acestei ultime hotărâri de condamnare a declarat apel inculpata, criticând-o în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, nelegala sesizare a instanței de judecată, precum și respingerea unei probe la instanța de trimitere.

Prin Decizia penală nr. 217 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, reținând în considerente următoarele:

Referitor la legalitatea sesizării s-a apreciat critica nefondată, fiind verificată legalitatea și temeinicia atât de șeful direcției, cât și de șeful serviciului din cadrul D.I.I.C.O.T. –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, informațiile furnizate de inculpată cu privire la persoana de la care se aproviziona cu droguri, nu au avut drept consecință identificarea acesteia și tragerea la răspundere penală a numitei L. sau a altei persoane implicate în traficul de droguri, pentru ca aceasta să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În fine, instanța de apel a mai reținut că vinovăția inculpatei a fost corect reținută în baza probelor administrate în cauză, iar pedeapsa aplicată respectă prevederile art. 72 C. pen.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpata.

În esență, prin motivele scrise susținute și oral, recurenta inculpată a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârile atacate, sub următoarele aspecte:

- încălcarea normelor europene și de drept intern cu privire la procesul echitabil prin refuzul nejustificat al instanței de apel de a reveni la organul de urmărire penală cu solicitarea unor relații privind persoane de la care se aproviziona cu droguri inculpata și printre care a fost identificată numita G.L., pentru a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.;

- cazul de casare privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate, prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., prin încălcarea dispozițiilor art. 72 C. pen. datorită eficienței scăzute a efectelor disp. art. 74 – art. 76 C. pen., referitor la cuantumul pedepsei aplicate;

- cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. - cu referire la greșita aplicare a legii făcută prin hotărâre;

- pronunțarea unei greșite hotărâri de condamnare, în sensul prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin aceea că în cauză nu s-a dispus o soluție de achitare, în baza dispozițiilor art. 181 C. pen., fapta dedusă judecății fiind lipsită de pericolul social necesar unei infracțiuni.

În sensul criticilor formulate, s-a solicitat - în principal - casarea cu trimitere la instanța de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de instanța de recurs cu pronunțarea soluției ce se impune.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor recurate în raport de totalitatea criticilor formulate, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează, că recursul declarat de inculpată este nefondat.

Într-adevăr, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la un proces echitabil care presupune parcurgerea procedurilor judiciare cu respectarea drepturilor procesuale și constituționale, dar mai înseamnă și soluționarea cauzei în mod public și într-un termen rezonabil.

Ori, inculpata nu se poate plânge că a avut parte de un proces neechitabil, atâta timp cât, pentru apărarea drepturilor sale, în primul ciclu procesual, în propria cale de atac a recursului hotărârile au fost casate și cauza trimisă spre rejudecare pentru atingerea adusă principiului nemijlocirii cercetării judecătorești.

Și în același scop al respectării dreptului la apărare, în cadrul unui proces echitabil, inculpatei i s-au verificat punctual apărările formulate cu ocazia rejudecării cauzei, după casare.

În acest sens, instanța de apel devoluând fondul cauzei, după casare, a solicitat în ședința din 8 octombrie 2009 D.I.I.C.O.T. să precizeze dacă inculpata a efectuat un denunț cu privire la vreo persoană vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, precum și dacă, prin acest denunț a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a vreunei persoane.

Conformându-se acestei solicitări, D.I.I.C.O.T. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat cu adresa din 21 octombrie 2009 (f. 33 dos. inst. fond) că nici în cursul urmăririi penale, nici ulterior inculpata nu a formulat denunț și nici nu a furnizat date sau informații de natură să conducă la tragerea la răspundere penală a vreunei persoane pentru trafic de droguri.

Totodată, s-a comunicat că prin rechizitoriul nr. 115/D/P/2007 din 3 octombrie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ce privește pe numita L. și alții cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, dosarul astfel format cu nr. 332/D/2007 fiind trimis la 3 octombrie 2007 - la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial București.

La 21 octombrie 2009, prin adresa – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial București a precizat că întrucât informațiile furnizate de inculpata B.E. nu au avut drept consecință identificarea și tragerea la răspundere penală a numitei L. sau a vreunei alte persoane implicată în activități ilicite pe linia traficului sau consumului ilicit de droguri, la 6 aprilie 2009, prin ordonanța nr. 1330/D/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penală în cauză.

Ori, instanța de apel a procedat la judecarea apelului la 22 octombrie 2009 și în acest context, nu poate fi criticată că nu a efectuat demersurile necesare pentru verificarea apărării formulate de inculpată, după cum, în cauză nu se poate dispune o casare cu trimitere, în același scop, al verificării unui aspect tranșat printr-o soluție de neînceperea urmăririi penale dispusă de procurorul de caz.

A proceda altfel, ar însemna a ignora dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind termenul rezonabil în care trebuie soluționată o cauză penală și prin aceasta s-ar încălca prevederi interne și norme europene privind procesul echitabil.

Nefondată este și critica vizând greșita individualizare a pedepsei pentru recurenta inculpată.

În considerația dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și pentru stabilirea unei juste și apropiate individualizări de natura și realitatea faptei precum și persoana inculpatei, instanțele au reținut în favoarea inculpatului dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. și au coborât pedeapsa sub limita minimă legală de 10 ani închisoare.

Instanțele nu pot fi criticate nici sub aspectul eficienței acordată circumstanțelor atenuante judiciare personale.

Afirmația are în vedere împrejurarea că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la care inculpata a fost condamnată (în ultimul ciclu procesual) reprezintă - în sensul dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. - aproape o eficiență maximă drept efect al circumstanțelor atenuante, având în vedere că în acest caz (art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.) pedeapsa nu poate fi coborâtă mai jos de 3 ani închisoare.

Drept urmare, pedeapsa stabilită în cuantum și modalitate de executare este de natură să respecte nu numai dispozițiile art. 72 C. pen., dar să realizeze prevenția și reeducarea făptuitoarei, sub acest ultim aspect, fiind asigurate și cerințele art. 52 C. pen.

Și în fine, motive de casare nu se constată nici în privința soluției de condamnare după cum nici în privința modului în care a fost aplicată legea cu ocazia judecării acestei cauze în fond sau în căile de atac.

Condamnarea inculpatei pentru trafic de droguri de mare risc în contextul circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa reprezintă o soluție corectă, legală și temeinică conformă probelor administrate în cauză și dispozițiilor legale în materie și nicidecum nu poate fi rezultantul unei grave erori de fapt, prin neconstatarea incidenței dispozițiilor art. 181 C. pen. și în consecință, prin nepronunțarea achitării.

Dispozițiile art. 181 C. pen. au în vedere fapte antisociale care prin conținutul lor concret și atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Ori, în speță, inculpata a fost trimisă în judecată și condamnată pentru că în mod repetat, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007 a vândut heroină contra sumei de 100 lei/doză.

Desigur, dacă în cazul infracțiunilor de rezultat se pot face considerațiuni în legătură cu lipsa de pericol social, întrucât, în cazul acestor fapte pericolul social are o arie vastă cu elemente multiple de apreciere a acestuia, nu același lucru se poate spune în cazul infracțiunilor de pericol, când acesta există fără dubiu.

Săvârșind o infracțiune de trafic de droguri de mare risc nu numai că inculpata a comis o infracțiune de pericol, dar pericolul este deosebit și se referă la natura relațiilor lezate, la consecințele grave ce se pot produce asupra vieții și stării de sănătate, astfel încât, în privința acestui gen de infracțiuni nu se poate invoca lipsa de pericol social al unor asemenea fapte și în consecință, achitarea pe lipsa acestei trăsături esențiale a infracțiunii.

Împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cantitatea de drog traficată, datele personale ale făptuitorului pot conduce, ca și în cauză, la valorificarea lor cu ocazia individualizării pedepsei, dar nu vor justifica niciodată evaluarea faptei ca fiind vădit lipsită de importanță, neprezentând gradul social al unei infracțiuni.

În consecință, pentru totalitatea considerentelor expuse se apreciază că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii și neconstatându-se motive de casare sub nici un aspect în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatei se va respinge, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cheltuielile cu asistența juridică din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.E. împotriva Deciziei penale nr. 217 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.