Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3034/2009 AI generated

Notary abuse-of-office complaint fails; criminal remedy barred where acts were voluntary, civil action available.

Case Number Decizia nr. 3034/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed the petitioner’s appeal as unfounded, affirming the lower court’s decision, which had rejected the complaint against a prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings against a notary public. The dispute arose from a criminal complaint alleging abuse of office (Article 246 of the Criminal Code) by the notary for allegedly defective preparation of an inheritance certificate, a sale-purchase pre-contract, and a declaration, which the petitioner claimed did not reflect the parties’ true intent. The Court held that the notary’s acts were based on the petitioner’s voluntary expression of will, that voluntary partition is permitted under Article 730 of the Civil Code, and that no element suggested the notary violated the law or harmed the petitioner’s legal interests. The decisive legal basis was that a criminal complaint cannot serve to reform notarial acts when they were executed with the petitioner’s consent and no criminal offense is established; any alleged fraud or non-payment of the price should be pursued through civil action, not criminal prosecution. The Court ordered the petitioner to pay 20 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 730 C. civ, art. 246 C. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Notary abuse-of-office complaint fails; criminal remedy barred where acts were voluntary, civil action available: The dispute arose from a criminal complaint alleging abuse of office (Article 246 of the Criminal Code) by the notary for allegedly defective preparation of an inheritance certificate, a sale-purchase pre-contract, and a declaration, which the petitioner claimed did not reflect the parties’ true intent. The Court held that the notary’s acts were based on the petitioner’s voluntary expression of will, that voluntary partition is permitted under Article 730 of the Civil Code, and that no element suggested the notary violated the law or harmed the petitioner’s legal interests. The decisive legal basis was that a criminal complaint cannot serve to reform notarial acts when they were executed with the petitioner’s consent and no criminal offense is established; any alleged fraud or non-payment of the price should be pursued through civil action, not criminal prosecution. The Court ordered the petitioner to pay 20 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
notary inaction of public prosecutor criminal complaint fraud civil dispute action for payment

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
77 din 3 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta P.E.
art. 730 C. civ
Cu privire la atribuirea loturilor, aceasta exprimă manifestarea de voință a părților și potrivit art. 730 C. civ., coindivizarii pot împărți bunurile indivize „oricum ar voi”.
art. 246 C. pen
solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul Ș.H.I., notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe este legală și temeinică.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Main ground for rejecting the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for obliging the appellant to pay judicial expenses.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for rejecting the appeal as unfounded.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the appellant to pay judicial expenses.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 3 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta P.E. împotriva rezoluției nr. 257/P/2008 din 27 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pentru a hotârî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Ca atare, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În plângerea sa, petenta a arătat că notarul a întocmit în mod defectuos certificatul de moștenitor, antecontractul de vânzare - cumpărare și declarația dată de C.F., aceste acte nereflectând voința reală a părților.

Așa cum rezultă din declarația dată la 02 februarie 2009 (fila 18 în fața procurorului, petenta a fost de acord să se deplaseze la notariat împreună cu cei doi copii ai defunctului din prima căsătorie, în vederea efectuării partajului.

Petenta a recunoscut că s-au deplasat de mai multe ori la notariat întrucât nu ajungeau la un acord privind împărțirea mesei succesorale. În cele din urmă, la data de 28 ianuarie 2008, petenta a fost de acord ca fiii defunctului să-și ia teren acolo unde doresc.

În fața instanței, petenta a precizat că a fost de acord cu această situație doar pentru că notarul se purta foarte urât cu ea și o presa să le acorde și copiilor parte din avere.

Această situație nu poate constitui însă latura obiectivă a vreunei infracțiuni, atâta timp cât petenta a fost de acord să le dea celor doi copii din bunurile rămase după defunctul P.G., a semnat certificatul de moștenitor cu partaj și nu a înțeles să-și valorifice testamentul.

Dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor persoanelor cu vocație succesorală, indiferent dacă vocația lor este legală sau testamentară.

Astfel, nu se poate imputa notarului că nu a fost trecut în certificatul de moștenitor faptul că petenta este singura moștenitoare, în calitate de legatar universal, atâta timp cât și moștenitorii rezervatari au înțeles să accepte moștenirea după tatăl lor, defunctul P.G.

Cu privire la atribuirea loturilor, aceasta exprimă manifestarea de voință a părților și potrivit art. 730 C. civ., coindivizarii pot împărți bunurile indivize „oricum ar voi”.

De asemenea, moștenitorii pot împărți toate bunurile sau numai o parte din ele, astfel că certificatul de moștenitor suplimentar în care se consemnează și terenurile obținute de decujus prin hotărâre judecătorească nu poate constitui un abuz al notarului pe considerentul că nu au fost trecute în primul certificat de moștenitor.

În ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 778 din 05 mai 2008 (fila 13 dosar u.p.) Curtea a reținut că ambele părți se obligă, prin acest înscris, să încheie, în viitor, contract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului înscris în antecontract nu a fost transmis, ci ambele părți s-au înțeles asupra bunului și asupra prețului. Faptul că prețul menționat în acest înscris nu a fost achitat așa cum se specifică nu constituie un abuz al notarului, atâta timp cât părțile au semnat antecontractul.

Pentru neplata prețului stipulat petenta are la îndemână calea unei acțiuni civile.

În ce privește declarația dată de C.F. (f. 14 dosar u.p.), în sensul că nu are nici o prfetenție asupra bunurilor ce compun masa succesorală descrise în certificatul de moștenitor nr. 8 din 28 ianuarie 2008, în certificatul de moștenitor nr. 48 din 05 mai 2008 și antecontractul de vânzare-cumpărare din 05 mai 2008, aceasta reprezintă o manifestare de voință a declarantei și este dată ulterior întocmirii certificatului de moștenitor nr. 8 cu partaj din 28 ianuarie 2008.

Faptul că petenta i-a dat numitei C.F. suma de 3.000 lei pentru terenul de 15.000 m.p. care a revenit, în urma partajului voluntar din 28 ianuarie 2008, acesteia din urmă, nu constituie un abuz în serviciu al notarului, care a consemnat doar declarația numitei C.F.

Dacă petenta a fost dusă în eroare la încheierea actelor de către moștenitori, ea are la îndemână calea unei acțiuni civile.

În consecință, Curtea a reținut că rezoluția criticată este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate nerezultând că notarul și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu lezând interesele legale ale petentei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat rfecurs petenta P.E. solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul Ș.H.I., notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală, dată de parchet față de intimat, este corectă, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că actele efectuate de notar au fost întocmite prin încălcarea legii, în detrimentul petentei.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac (în sens larg, în speță dedusă judecății), căi de atac care trebuie să fie îndreptate împotriva actelor emise, și nu împotriva persoanelor care le-au emis.

Revenind la cauză, Înalta Curte constată că petenta încearcă pe calea plângerii penale să obțină modificarea actelor întocmite de intimat, acte care au fost întocmite pe baza manifestării de voință exprimată și de către petentă, după cum rezultă din actele premergătoare efectuate și din considerentele hotărârii atacate.

Petenta are la îndemână promovarea unor acțiuni în fața instanței civile împotriva actelor emise de notar - dacă ar considera că actele ar fi fost întocmite prin inducerea sa în eroare, plângerea penală neputând constitui un mijloc de reformare a unor acte notariale în condițiile în care la întocmirea acestora nu rezultă că s-a săvârșit vreo faptă penală.

În consecință, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul, notar public, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta P.E.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.E. împotriva sentinței penale nr. 77 din 3 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.