Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3033/2009 AI generated

Appeal dismissed; non-initiation of criminal proceedings based on non-existence of act upheld

Case Number Decizia nr. 3033/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of his complaint and ordering him to pay state court fees, thereby confirming the prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings. The dispute centered on a criminal complaint filed by the petitioner against multiple police officers, alleging violations under Articles 246 and 264 of the Penal Code, which was initially resolved by the Prosecutor's Office determining that the alleged facts did not exist. The courts ruled that the initial resolution was legal and well-founded because the procedural impediment under Article 10 lit. a) of the Code of Criminal Procedure (non-existence of the act) barred the initiation of penal action, rendering the subsequent complaint against the prosecutor's decision meritless.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 209 alin. (3) C. proc. pen, art. 4 din Legea nr. 281/2003, art. 246 C. pen, art. 264 C. pen; Appeal dismissed; non-initiation of criminal proceedings based on non-existence of act upheld: Examinând materialul probator administrat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, în mod judicios apreciindu-se în faza actelor premergătoare existența unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care în mod legal s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 224 alin. (1) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate în cauză.

Keywords

AI generated
criminal complaint police officer procedural act discontinuation of prosecution dismissal of assault charge inaction of public prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art.
art. 209 alin. (3) C. proc. pen
pen., art. 209 alin. (3) C. proc. pen., art.
art. 4 din Legea nr. 281/2003
pen., art. 4 din Legea nr. 281/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate în cauză.
art. 246 C. pen
și agent F.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.
art. 264 C. pen
art. 228 alin. (6) C. proc. pen
pen., care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care în mod legal s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
art. 224 alin. (1) C. proc. pen
coroborat cu art. 224 alin. (1) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate în cauză.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 17 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosar nr. 373/2/2009, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul B.S. împotriva rezoluției din data de 18 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosar nr. 698/P/2008.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 373/2/2009 la data de 15 ianuarie 2009, petiționarul B.S. a formulat plângere împotriva rezoluției din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul 698/P/2008, fără să arate însă temeiul legal al plângerii, pe care nici nu a motivat-o în fapt și fără să arate soluția pe care dorește să o pronunțe instanța în cauză, limitându-se doar la a face aprecieri negative la modul de soluționare a cauzei penale de către procurorul de caz. În plus, petentul nu a înțeles să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține plângerea, deși în cauză i-a fost acordat un termen de judecată pentru a-și angaja apărător ales.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că prin rezoluția din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosar nr. 698/P/2008, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) C. proc. pen., art. 4 din Legea nr. 281/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție C.D., comisarul șef de poliție P.M., comisarul șef de poliție T.M.M., subcomisarul de poliție N.D., subcomisarul de poliție B.C.I., agent șef de poliție D.B., agent șef de poliție B.N., agent șef de poliție I.V., agent de poliție P.R.S., inspector de poliție G.A., agent N.F., agent G.D.C. și agent F.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Examinând materialul probator administrat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, în mod judicios apreciindu-se în faza actelor premergătoare existența unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care în mod legal s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 224 alin. (1) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate în cauză.

Împotriva sentinței penale pronunțate de instanța de fond, în termen legal a declarat recurs petiționarul B.S. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței penale nr. 106 din 17 aprilie 2009 din Dosarul nr. 373/2/2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea unei juste soluționări a plângerii.

Înalta Curte examinând recursul conform dispozițiilor art. 38514 C. proc. pen. și art. 2781 alin. (7) din același cod, pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, constată următoarele:

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că petiționarul B.S. a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând efectuarea de cercetări față de organele de poliție din cadrul I.P.J. Giurgiu, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni.

Urmare a actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 698/P/2008 din data de 18 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) C. proc. pen., art. 4 din Legea nr. 281/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate în cauză.

Împotriva rezoluției procurorului, petiționarul a formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. la instanța de fond, care prin sentința penală nr. 106 din 17 aprilie 2009, a respins plângerea ca nefondată, apreciind că aspectele invocate de petent nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.

Înalta Curte, examinând ansamblul probatoriu administrat în cauză, constată că sentința penală nr. 106 din 17 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză justificându-se, întrucât există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva sentinței penale nr. 106 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva sentinței penale nr. 106 din 17 apr. 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.