Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 190/2010 AI generated

Validity of domestic search warrant transmitted via fax and compatibility of drug trafficking mitigation with statutory aggravating circumstances

Case Number Decizia nr. 190/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the two convicted defendants, thereby upholding the appellate court’s decision to reject the prosecutions' and defendants' appeals against the lower tribunal's conviction. The case involved students who were convicted of trafficking and introducing drugs into the country, specifically cannabis resin and LSD, after a first-instance court altered the legal classification of the charges from multiple distinct offenses to a single complex offense and suspended their prison sentences under supervision. The defendants challenged the legality of the domestic searches, arguing they were conducted without a valid judicial authorization at the correct time and without adequate legal representation or translation services, while also invoking violations of fundamental rights under the European Convention on Human Rights and EU framework decisions. The Supreme Court held that the procedural guarantees were respected, as the search was authorized by a valid court order transmitted via fax prior to execution, and the defendants' rights to defense and fair trial were secured through appointed interpreters and lawyers during all stages of the proceedings. Relying on the criminal procedure code regarding the evaluation of evidence and the legality of search warrants, along with the specific provisions of the Romanian Drug Law and the ECHR, the court found no gross error of fact or law, confirming that the evidence corroborated the defendants' guilt and that the lower courts correctly applied the law and individualized the sentences.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 76 lit. b) C. pen; Validity of domestic search warrant transmitted via fax and compatibility of drug trafficking mitigation with statutory aggravating circumstances: În conformitate cu art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul O.D.A. ca pe durate termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

Keywords

AI generated
search warrant drug trafficking sentencing criminal offense judicial law e-justice violation of procedural rights
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din data de 24 octombrie 2008 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.D.A., fiul lui S. și S., din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.D.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu prevederile art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu art. 861 și art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare.

În temeiul art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a pute fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul O.D.A. ca pe durate termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen. raportat la art. 83 și art. 84 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.K., cetățean american de naționalitate indiană, din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În conformitate cu art. 861 și art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 864 C. pen. raportat la art. 83 și art. 84 C. pen.

În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării inculpaților O.D.A. și C.K. de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 17 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.D.A. a sumei de 360 lei și de la inculpatul C.K., a sumei de 540 lei.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunilor și a drogurilor rămase în urma expertizelor, și anume:

- 1,60 grame rezină de cannabis (conform dovezii, pag. 32 dosar urmărire penală);

- 6 doze L.S.D. (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pagina 102 dosar urmărire penală);

- 30 doze L.S.D.;

- 3,54 grame rezină de cannabis;

- recipientul din material plastic transparent; o pipă cu urme de T.H.C.

- un cântar (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pag. 115 dosar urmărire penală).

S-a dispus restituirea către inculpatul C.K. a următoarelor bunuri: o geantă tip borsetă, 7 capsule de Omeprazol, 10,31 gr. oxacilină și 500 mg. Sandoz.

S-a dispus plata din fondurile M.J. a onorariului traducătorului autorizat M.L., în sumă de 340 lei, precum și a onorariului avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale, C.C., în sumă de 450 lei.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească fiecare, câte 2.200 lei în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, împrejurarea că inculpatul C.K., O.D.A., studenți la Universitatea O. Constanța și care locuiau în căminele studențești și Campusul universitar Constanța, începând cu luna februarie 2008, au introdus droguri de mare risc, rezină de cannabis pe care ulterior le vindeau pentru consum.

Astfel, inculpatul C.K., în vacanța de iarnă a anului 2008, a fost împreună cu tatăl lui în Belgia, apoi la Amsterdam, de acolo a cumpărat pentru consum propriu dar și pentru valorificare 200 grame de hașiș, 60 L.S.D., pe care le-a ascuns în bagaje, introducându-le astfel în România.

Inculpatul i-a vândut o cantitate din drogurile introduse în România, inculpatului O.D.A. suma de 360 lei.

La rândul său, inculpatul O.D.A., în repetate rânduri a comandat și cumpărat de la inculpatul C.K. droguri de risc și mare risc cum ar fi rezină de cannabis și L.S.D., atât pentru consum propriu, cât și pentru a le vinde.

Din comercializarea drogurilor inculpatul C.K. a obținut 540 lei, iar inculpatul O.D.A.

La data de 19 aprilie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpații au fost cercetați în stare de libertate.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor sunt considerate întemeiate, deoarece din rechizitoriu s-a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni distincte, după cum faptele lor se refereau la droguri de risc sau de mare risc.

Infracțiunea complexă, ca formă a unității legale de infracțiune, include în conținutul său formele agravante ale faptelor.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului O.D.A., din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.K., din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Tot, în considerentele primei instanțe, s-a arătat că în fața instanței de judecată numai inculpatul O.D.A. a fost sincer. Acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și a manifestat regret.

În ceea ce privește pe inculpatul C.K., nu numai că nu a dorit să dea declarații, dar a încercat, atât personal, cât și prin avocații săi, să înlăture declarațiile date în fața procurorului, susținând că nu i-au fost făcute cunoscute drepturile și nu a fost mulțumit de serviciile traducătorului autorizat.

Fiind verificate aceste susțineri, s-a constatat că inculpaților le-au fost făcute cunoscute, atât învinuirea, cât și dreptul de a nu da nicio declarație și de a fi asistat de un avocat ales.

Inculpatului C.K. i-au fost făcute cunoscute drepturile la 19 aprilie 2008, ora 14,15, în prezența interpretului și a avocatului, ulterior fiind audiat.

Cât privește serviciile traducătorului autorizat, inculpatul avea posibilitatea să se plângă procurorului, în măsura în care era nemulțumit, ceea ce nu a făcut.

Mai mult s-a invocat nulitatea absolută a percheziției domiciliare, efectuate în camera inculpatului C.K., din căminul campusului universitar, motivat de faptul că nu există nicio dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax, autorizația de percheziție de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea către B.C.C.O. Constanța. Având în vedere că autorizația de percheziție a fost emisă de Tribunalul Tulcea, la ora 18,25, s-a susținut că nu putea fi trimisă prin fax, la orele 17,45.

Cu privire la acest aspect, prin adresa B.C.C.O. Constanța (pag. 87 dosar) s-a arătat că autorizația de percheziție domiciliară a fost transmisă prin fax la 18 aprilie 2008, ora 19,02 și a fost efectuată începând cu ora 19,45.

Cu privire la nulitatea percheziției domiciliare, instanța a constatat că valabilitatea și puterea probatorie a acesteia nu este afectată, deoarece:

- ora transmisiei autorizației – în condițiile în care, oricum este situată înainte de ora începerii acesteia – nu are nicio relevanță și în acest context poate fi primită explicația reprezentantului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, în sensul că după trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat.

- susținerile apărătorului inculpatului, sunt motivate de simple bănuieli ale acestuia și în mod firesc se pune întrebarea, care ar fi fost consecințele juridice dacă ceasul faxului ar fi fost defect și astfel, nu indica nicio oră.

- condițiile desfășurării percheziției au rezultat fără echivoc din procesul-verbal de percheziție domiciliară (pag. 59 dosar urmărire penală) semnat de organele de cercetare penală, martorul asistent și de persoanele în cauză.

Prima instanță sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților a menționat că au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., modul și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, profilul socio-moral al inculpaților, așa cum a rezultat din probele administrate (acte și martori), dar și atitudinea acestora în proces.

Față de atitudinea inculpaților în fața instanței și celelalte aspecte ce caracterizează persoana acestora, (tineri, studenți, la primul conflict cu legea penală) s-a apreciat că se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. față de inculpatul O.D.A. și a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. față de inculpatul C.K.

În cadrul dezbaterilor a fost pusă în discuția părților aplicabilitatea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere lipsa denunțurilor, faptul că inculpatul O.D.A. nu a desconspirat identitatea persoanelor cărora le-a vândut droguri, în mod repetat, iar inculpatul C.K., prin atitudinea manifestată și apărările formulate a tins spre desființarea actelor de urmărire penală.

Examinând însă declarațiile inculpaților, modul de desfășurare a urmăririi penale și având în vedere susținerile procurorului, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, luând în considerare faptul că atitudinea cooperantă a inculpatului O.D.A. a condus la depistarea și cercetarea inculpatului C.K., precum și a învinuiților C.G.T. și A.H.Y., iar atitudinea cooperantă a inculpatului C.K. a determinat depistarea și ulterior tragerea la răspundere penală a inculpatului H.K.E.

De asemenea, prima instanță a mai făcut referiri la principiul proporționalității în stabilirea pedepselor, evidențiind în mod concret, felul acestora, cuantumurile, făcând aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni, aplicarea pedepselor accesorii, motivând modalitățile de executare ale pedepselor aplicate, celelalte măsuri dispuse fiind întemeiate pe dispozițiile legale incidente.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea și apelanții intimați inculpați O.D.A. și C.K.

În motivele de apel formulate în scris, procurorul a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub trei aspecte și anume schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, reținerea multiplă și greșită a unor circumstanțe atenuante cu același conținut, generale, prevăzute în codul penal și legi speciale, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000 și pronunțarea unor pedepse nelegale.

Cu privire la primul aspect de nelegalitate și netemeinicie, s-a considerat că instanța a procedat greșit la schimbarea încadrării juridice, nepronunțându-se prin condamnare asupra unor fapte distincte reținute și probate în sarcina inculpaților. Considerând, în contradictoriu cu toată practica și literatura de specialitate relativă la concursul de infracțiuni, că cele două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având fiecare sancțiuni diferite și câte un obiect material distinct, privitor la drogurile de risc și, respectiv, la drogurile de mare risc și apreciind că infracțiunea prevăzută la alin. (1) este absorbită în mod natural în cea prevăzută la alin. (2) și că ambele ar reprezenta de fapt o singură infracțiune complexă, instanța a ajuns astfel să dea o greșită încadrare juridică celor două fapte individuale și să nu se pronunțe distinct pentru fiecare dintre ele.

S-a mai arătat că probele administrate în cauză confirmă în mod neechivoc faptul că pentru fiecare din cele două articole de incriminare prevăzute în art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 în fața a câte două infracțiuni distincte, la fiecare articol fiecare dintre cele două alineate reprezentând câte o incriminare individuală, cu regim juridice propriu și distinct, în funcție de obiectul material al traficului de droguri, în sensul procurării, deținerii și al vânzării de droguri de risc, pentru alin. (1) și în sensul acelorași acțiuni având ca obiect material droguri de mare risc, pentru alin. (2) și, respectiv, al introducerii în țară de droguri de risc pentru art. 3 alin. (1) și al introducerii în țară de droguri de mare risc, pentru art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, prima instanță a dat în mod eronat eficiență juridică, atât art. 16 din Legea nr. 143/2000, cât și art. 74 lit. a) și c) C. pen., circumstanțe atenuante cu același conținut, ceea ce a condus la o individualizare greșită a pedepselor aplicate inculpaților. Astfel, tocmi buna conduită a inculpaților și atitudinea lor după depistare a condus la reținerea art. 16 din norma specială, ceea ce excludea de plano, de facto și de jure reținerea suplimentară a altor circumstanțe atenuante identice, prevăzute în norma generală.

Pe baza celor de mai sus, pentru cel de-al treilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, instanța a dispus condamnarea inculpatului O.D.A. la o pedeapsă rezultantă de doar 2 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia și a inculpatului C.K. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în aceeași modalitate de suspendare.

Conform practicii și literaturii de specialitate, reținerea unor circumstanțe atenuante și, în cauză erau aplicabile doar cele prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000, se referă, operează și trebuie aplicate în referire la cuantumul întregii pedepse prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății și nu la cuantumul lor redus conform algoritmului nelegal (dublu) reținut în cauză. Or, în speță, limitele pedepselor pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 este de la 10 la 20 de ani, iar pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 este de la 15 la 25 de ani. Reducerea la jumătate a pedepselor, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000 ar fi putut conduce pentru art. 2 din acest act normativ, la o pedeapsă de minim 5 ani, iar pentru art. 3, la o pedeapsă de minim 7,5 ani. Dacă ar fi fost reținute, pentru efectele circumstanțelor atenuante prevederile art. 74 C. pen., conform art. 76 C. pen., pedepsele nu ar fi trebuit să coboare sub 3 ani, ceea ce dovedește, indiferent de calea de urmat și modul de calcul, faptul că s-au aplicat pedepse greșit individualizare și în cu totul alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece, orice text de atenuare s-a avut în vedere cu prioritate la calculul pedepsei, s-a apreciat în mod greșit că cel de-al doilea se aplică la pedeapsa deja redusă prin eficientizarea primului.

Procurorul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, procedând la rejudecarea cauzei să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, de condamnare a inculpaților O.D.A. și C.K. pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, cu reținerea doar a circumstanțelor atenuante prevăzute în legea specială și corect individualizate.

În concluziile orale, reprezentantul parchetului, în dezbaterile ce au avut loc în apel, la data de 31 martie 2009 (încheierea de dezbateri de la data menționată, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel) a învederat instanței că s-a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, punct de vedere pe care l-a susținut, având în vedere decizia Curții Constituționale care vizează declararea ca fiind neconstituționale art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 sub acest aspect apreciind că se impune reglementarea separată și pe cale de consecință încadrarea juridică a faptelor de trafic de droguri după cum sunt de risc sau de mare risc. În principal, a înțeles să critice hotărârea din această perspectivă, din cele patru infracțiuni săvârșite în formă continuată s-au reținut două infracțiuni în formă continuată - art. 2 alin. (1) și (2) din Lega nr. 143/2000.

A doua critică a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați. A apreciat că s-au aplicat circumstanțe atenuante mult prea largi în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor, de cantitatea de drog traficată, de faptul că drogurile erau de risc și de mare risc, de caracterul continuat al introducerii în România a unor cantități relativ mari de drot. Cei doi inculpați au instigat la consumul de droguri și alte persoane astfel cum a rezultat din imaginile filmate cu telefoanele mobile ale celor doi inculpați și aflate la dosarul cauzei.

În concluzie, instanța a reținut, pe de-o parte art. 16 din Legea nr. 143/2000 și circumstanțe atenuante cărora le-a dat o prea mare eficiență coborând pedeapsa aplicată inculpaților mult sub minimul special și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei spre minimul prevăzut de lege și nu sub minim.

În motivele de apel formulate în scris apelantul intimat O.D.A. a criticat mandatul de percheziție și percheziția, arătând că mandatul de percheziție a fost emis în data de 18 aprilie 2008 la orele 18,35, cererea făcută de procuror are aceeași dată, dar nu este trecută ora, numerele camerelor așa cum au fost indicate în declarația inculpatului și în mandatul de percheziție, camera a aparținut altor doi studenți, unul norvegian și altul indian, ambii de etnie indiană, că faxul primit în dosar nu arată ora și data, ridicând serioase semne de întrebare referitor la percheziție, precum și legalitatea mandatului de percheziție, că mandatul de percheziție nu a fost arătat și percheziția din camera a început mult după ora 20,00, apreciind că s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluziile orale, în dezbateri, la instanța de apel (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel), cu privire la motivele de apel invocate de apelantul intimat inculpat O.D.A., avocat P.B. a criticat modul de desfășurare a întregului proces. A învederat instanței că la fila 125 din dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii lui O.D.A., în data de 18 aprilie 2001. În aceeași dată la fila nr. 216 din dosar, procurorul a solicitat pentru data de 19 aprilie 2008, desemnarea unui avocat din oficiu de la Baroul Tulcea. Atât în procesul-verbal de la fila nr. 125, cât și în declarațiile ulterioare de la filele 126 și 127 se regăsește semnătura unui avocat, care abia în data de 19 aprilie 2008 a primit oficiul dreptul să-i asigura apărarea inculpatului. A considerat că astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Totodată, a precizat că același avocat din oficiu a susținut pentru o perioadă de timp apărarea ambilor inculpați, deși aveau interese contrare. Deși la fila 47 și următoarele din dosarul de urmărire penală apar anumite declarații nesemnate, aceleași declarații în copie apar semnate de un avocat, filele 126-127.

În motivele de apel formulate amplu în scris de apelantul intimat C.K. a apreciat invaliditatea mandatului de percheziție, ca urmare a unei declarații invalide a numitului D.A.O., neexistând semnătura avocatului, ca urmare a schimbării numărului de cameră de către procuror, cererea procurorului pentru mandatul de percheziție nu are ora pe ea, încălcându-se art. 23 din Constituția României și art. 14 din C.E.D.O., inexistența vreunei dovezi a prezenței mandatului de percheziție în Constanța.

Mandatul de percheziție a fost semnat în Tulcea la orele 18,35 în data de 18 aprilie, că parchetul a dat o chitanță de fax fără oră sau dată și a declarat că acest lucru s-a întâmplat, deoarece ei au uitat să modifice ora când s-a trecut la ora de vară. Parchetul a declarat că ar fi trimis mandatul de percheziție prin fax, ora de vară se modifică în ultima duminică din luna martie, în fiecare an, apreciind că declarația parchetului este falsă, întrucât ora și data de pe fax sunt printate prin telefonul companiei și nu de ora din fax. De asemenea a menționat că percheziția a avut lor după ora 20,15. Niciuna dintre persoanele percheziționate nu au ajuns în dormitor până la 19,45, ei s-au întors cu autobuzul după ce au terminat cursurile în jurul orelor 20,15-20,20, că martorul asistent a dat o declarație prin care a afirmat că percheziția în camera a început după orele 20,15, că înregistrările TV și video făcute în momentul percheziției indică orele 19,00 în data de 19 aprilie 2008 ceea ce contrazice, atât procesul-verbal al actului procedural, cât și comunicarea făcut de parchet referitoare la ora la care mandatul de percheziție a fost transmis. Conform orei din înregistrarea video percheziția a început cu mult timp înainte ca mandatul să fie trimis prin fax ori a fost efectuată în ziua următoare când mandatul expirase.

De asemenea, apelantul intimat inculpat C.K. a apreciat că în cauză au fost date declarații invalide, fiind luate între orele 2,00-5,00 în dimineața zilei de 19 aprilie, că nu i s-au adus la cunoștință învinuirile, nu a beneficiat de un translator sau avocat între orele 4-5 dimineața după aproximativ 8 ore de detenție, nu i s-a asigurat translator sau avocat timp de aproape 15 ore, nu au fost trimis în fața procurorului decât după 16 ore, că s-au luat declarații fără a li se citi drepturile, în special în prezența unui avocat ales.

Totodată a criticat faptul că învinuirile de trafic și vânzare de droguri au fost greșite, că au fost făcute abuzuri în luarea declarației martorului, că a avut loc o identificare greșită pe baza rasei și probele adunate în mod ilegal, că s-a încălcat prezumția de nevinovăție, încălcarea protecției martorului, că au fost încălcate art. 3.8, 14, 5, 6 din C.E.D.O.

În concluziile orale în dezbateri în susținerea apelului declarat de apelantul intimat inculpat C.K. (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel), avocat B.S. a învederat instanței că garanțiile procesuale nu au fost respectate de la începutul procesului penal și până la pronunțarea hotărârii judecătorești în primă instanță, solicitând a se observa că acesta, fiind adus la sediul D.I.I.C.O.T. în ziua de 18 aprilie 2008 nu a beneficiat de un traducător care să-i spună ce drepturi are și nici de un apărător. Că nu s-a realizat acest lucru este demonstrat cu prima declarație care este scrisă în limba engleză, ce a fost certificată a doua zi de un traducător și un avocat. A considerat că pe data de 18 aprilie 2008 s-a procedat în mod nelegal. În urma denunțului efectuat de inculpatul O.D.A., același avocat a asigurat asistență juridică și inculpatului C.K. Un alt aspect îl constituie faptul că în urma reținerii C.K. a făcut un alt denunț împotriva unei alte persoane respectiv H.K.E. D.I.I.C.O.T. Tulcea a întocmit un alt dosar, în care l-au citat ca martor pe C.K. Reacția lui C.K. de a da sau nu declarații în fața instanței este reală. În momentul în care i s-a solicitat să dea declarații în boxă era în calitate de martor H.K.E. În momentul în care a fost audiat C.K. în calitate de inculpat a fost audiat și denunțatul în calitate de martor.

A considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 64 C. proc. pen., procedura penală a fost grav încălcată, aspecte ce au fost ridicate și la instanța de fond. În concluzie a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. i)2 C. proc. pen.

Avocat A.A. tot pentru apelantul intimat inculpat C.K. în apelul intimatului inculpat a învederat instanței că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 103-104 C. proc. pen., inculpatul C.K., fiind cetățean străin nu a cunoscut faptul că avea posibilitatea să ceară autorizație de percheziție. În procesul-verbal de efectuare a percheziției nu este indicată cu exactitate camera în care s-a efectuat și a precizat totodată că nu a fost respectat intervalul oral în care se efectuează percheziția. A considerat că aceasta a fost efectuată în mod ilegal și a solicitat a fi înlăturată ca probă. Cu privire la consumul de droguri, a arătat că inculpatul este înscris în programe derulate de A.N.A. În ceea ce privește traficul de droguri, nu au fost găsite cantități mari și a precizat că inculpatul s-a aflat în eroare nu a știut că în bagaje avea droguri.

În concluzie, a solicitat în principal, admiterea apelului desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond achitare inculpatului în temeiul art. 10 lit. i)2 C. proc. pen. Înlăturarea probelor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale, iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatului în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, iar pentru cea de trafic de droguri, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

Concluziile apărătorilor ambilor apelanți intimați inculpați asupra apelului procurorului, concluziile reprezentantului parchetului asupra apelurilor apelanților intimați inculpați, precum și ultimul cuvânt al apelanților intimați inculpați au fost consemnate în detaliu în încheierea de ședință de dezbateri de la 31 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, aflată la filele 179-181 Dosarul Curții de Apel cu nr. 1494/88/2008.

La termenul de judecată de la 19 februarie 2009 în apelurile declarate, s-a consemnat că întrebați fiind, apelanții inculpați O.D.A. și C.K. au arătat că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosar.

Avocat A.A. pentru apelantul inculpat și intimat C.K. a depus la dosar un set de înscrisuri și o cerere de probatorii prin care a solicitat audierea martorilor Ș.M., A.K. și M.V. pentru a dovedi împrejurările în care a fost efectuată percheziția domiciliară.

Avocat B.S. pentru apelantul inculpat și intimat C.K. în susținerea cererii de probatorii a arătat că s-au purtat discuții la instanța de fond cu privire la orele consemnate în procesul-verbal de percheziție domiciliară.

Avocat P.B. pentru apelantul inculpat și intimat O.D.A. a arătat că este de acord cu proba solicitată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul a arătat că nu se opune probei solicitate.

Curtea de apel, deliberând a admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat și intimat C.K. prin apărători doar cu privire la audierea martorului Ș.M., aspecte ce rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 134 dosarul curții de apel, iar procesele-verbale privind pe ambii apelanți inculpați în sensul celor consemnate, se află la filele 132-133 în același dosar al curții de apel.

La termenul de judecată de la 31 martie 2009, anterior dezbaterilor, în conformitate cu dispozițiile art. 327 C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorului Ș.M., cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei, iar discuțiile și pozițiile părților asupra altor cereri formulate se află consemnate în încheierea de la data menționată, aflată la filele 179-181 dosarul Curții de Apel.

În declarația dată în fața Curții de Apel, la 31 martie 2009, aflată la fila 155 dosarul acelei instanțe, martorul Ș.M. a arătat că „Percheziția domiciliară efectuată în camera de cămin a inculpaților știu că a început în jurul orelor 20, cred că 20,15 cel târziu. În procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziției a referiri reale asupra a ceea ce s-a găsit în camera percheziționată. Percheziția a avut loc în prezența inculpaților. Inculpații nu au făcut nicio obiecțiune cu privire la modalitatea de efectuare a percheziției și nici cu privire la ora începerii acesteia. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre cei doi inculpați să se fi opus la efectuare a percheziției domiciliare și nici nu am auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizația. Știu că acea percheziție s-a filmat. Precizez că în camera ocupată de inculpați s-au găsit droguri.”

Prin Decizia penală nr. 35/ P de la 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1494/88/2008, în baza art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, intimatul inculpat O.D.A.; intimatul inculpat C.K., împotriva sentinței penale nr. 302 din data de 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1494/88/2008, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 143/2000.

În baza art. 192 C. proc. pen. au fost obligați inculpații apelanți la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește criticile aduse sentinței penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea prin apelul de față sunt nefondate.

Astfel, schimbarea încadrării a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați de către instanța de fond, respectiv din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (2) din aceeași lege, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2), art. 2 alin. (2), cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din aceeași lege în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt corecte, deoarece conținutul legal al infracțiunii, fie completă sau alternativă, prin săvârșirea repetată a oricăreia dintre modalitățile prevăzute de text impune ca toate actele, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni să fie încadrate în drept, ca infracțiune unică continuată.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se eficiență în funcție de gradul concret de pericol ridicat al faptelor, cantitatea de stupefiante traficate, profitul obținut, dar și datele personale ale inculpaților, pregătire profesională, mediul din care provin, comportamentul pe care l-au avut pe tot parcursul urmăririi penale și cercetarea judecătorească, regretul manifestat.

În ce privește reținerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la o cauză de reducere a pedepselor, de care beneficiază persoana care a comis o infracțiune privind traficul de droguri, poate coexista și cu prevederile art. 74-76 C. pen., respectiv cu reținerea circumstanțelor atenuante, deoarece aceste din urmă dispoziții se aplică la pedeapsa fixată după aplicarea art. 16 din Legea nr. 16/2000.

În ce privește criticile aduse de inculpați împotriva hotărârii penale pronunțată de Tribunalul Tulcea sunt nefondate.

Obiecțiunile formulate cu privire la efectuarea percheziției domiciliare, nu se regăsesc în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, iar martorul asistent, audiat nu a răspuns convingător afirmațiilor invocate de inculpați (cu privire la ora începerii, respectarea garanțiilor prevăzute de art. 100 C. pen. și art. 23 din Constituție).

În ce privește audierea ca martori, a unor persoane care anterior sau ulterior, au fost condamnați pentru fapte de aceeași natură, nu se poate susține că au fost lipsite de obiectivitate și au fost luate cu încălcarea art. 86 și următoarele C. proc. pen.

Inculpații pe tot parcursul urmăririi penale și judecății în fond au fost asistați de un apărător, de un traducător și au beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.

Natura cauzei, a persoanelor implicate, într-o locație specială - Campus Universitar, a impus ca procedurile să se deruleze urgent, astfel că nu se poate susține nici faptul că a fost încălcate prezumția de nevinovăție sau inculpații au fost lipsiți de dreptul la apărare.

Instanța de fond a dat o corectă încadrare în drept a faptelor reținând vinovăția inculpatului C.K. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpaților s-au reținut pentru fiecare în parte ample circumstanțe atenuante, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare cu aplicarea art. 861 și 862 C. pen.

Din oficiu nu s-a constatat că, inculpaților li s-au încălcat garanțiile procesuale - dreptul la apărător, la un proces echitabil, iar administrarea probelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor prevăzute în capitolul II al C. proc. pen. și cum nu s-a constatat motive de apel care să fie invocate în favoare, au fost respinse apelurile, ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații O.D.A. și C.K., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse cereri de către recurenții inculpați C.K. și O.D.A., înregistrate în prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 22611 la 2 iunie 2009 și respectiv 22612 la 2 iunie 2009, în care primul dintre recurenți C.K. a solicitat acordare unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să-și angajeze un apărător ales, este student la Facultatea de Medicină O. și are de susținut un examen, solicitând ca toate actele de procedură să-i fie comunicate pe adresa din Constanța, (fila 10 vol. 1 dosarul Înaltei Curți) și în care cel de-al doilea recurent inculpat O.D.A. a solicitat acordarea unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să angajeze un apărător ales, este student la Universitatea O., F.I.M.I.M., având de susținut și un examen (fila 11 vol. I dosarul Înaltei Curți).

La termenul de judecată de la 4 iunie 2009, în recurs, s-a referit că recurenții inculpați au depus o cerere de amânare la dosar, motivată de imposibilitate de prezentare și angajarea unui apărător, cerere pusă în discuția părților, după care Înalta Curte, apreciind că este lipsă de procedură cu recurentul inculpat C.K., care indică o altă adresă în cererea scrisă formulată la dosar și apreciind ca întemeiate cererile de amânare formulate de recurenții inculpați pentru a li se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și angajeze un apărător ales a amânat cauze la 2 iulie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat C.K. la adresa indicată, efectuarea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K., desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K., menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat O.D.A., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 12 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe cereri formulate de recurentul inculpat O.D.A. trimise prin fax, dar și înregistrată una din ele prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 25776 la 1 iulie 2009, la care au fost anexate, atât originalul, cât și fotocopia unei adeverințe, aflate la filele 19-27 vol. 1 dosarul Înaltei Curți. Prin cererile formulate, recurentul inculpat O.D.A. a arătat că este în practică în perioada 22 iunie 2009 - 19 iulie 2009, precum și că dorește să se apere singur în cest proces, nu dorește avocat din oficiu și nici ales, deoarece avocații din trecut i-au dat sfaturi greșite, nu s-au consultat cu acesta și i-au îngreunat situația, mama sa se află sub control psihiatric.

La termenul de judecată de la 2 iulie 2009 s-a referit că recurentul inculpat O.D.A. a depus o cerere la dosar, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, întrucât este student și se află în practică în perioada 22 iunie-19 iulie 2009, arătând că dorește să fie prezent în instanță pentru a-și susține apărarea.

Apărătorul ales la recurentului inculpat C.K. a lăsat la apreciere asupra temeiniciei cererii de amânare și a formulat o cerere de înaintare a înregistrărilor audio ale dezbaterilor din ședințele de judecată de la Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, care nu au fost consemnate integral în încheierile de ședință.

Reprezentantul M.P., față de cererea de amânare a inculpatului O.D.A. a lăsat la apreciere, dat fiind că nu este primul termen și în fața instanței de apel nu a dorit să dea declarație.

Cu privire la neconcordanța dintre încheieri și dezbateri a arătat că există posibilitatea îndreptării acestei erori de către instanța de apel, instanța de recurs neavând posibilitatea să îndrepte aceste erori, întrucât nu este o activitate de control judiciar.

Instanța, deliberând a respins cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat C.K., în raport de dispozițiile art. 304 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora notele grefierului pot fi contestate la instanța unde au fost consemnate.

Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat O.D.A., pentru a i se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și susțină apărarea a amânat cauza la 24 septembrie, dispunând desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K. și menținerea delegația apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 64 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat C.K., prin apărător ales, la care s-au anexat și mai multe înscrisuri, aflate la filele 29-63, vol. 1 dosarul Înaltei Curți, existând mențiunea depunerii în ședință de judecată.

În motivele de recurs dezvoltate amplu de recurentul inculpat C.K., prin apărător ales sunt făcute referiri la acuzațiile făcute de organele de cercetare penală, la probatoriul efectuat la Tribunalul Tulcea, că atât în cursul dezbaterilor la instanța de fond privind chestiunile prealabile, cât și cu ocazia concluziilor pe fond, inculpatul C.K., prin intermediul avocaților, au ridicat o serie de excepții privind modalitatea de audiere, de asigurare a dreptului la apărare și de luare la cunoștință a învinuirii, a modului de efectuare a percheziției, a respectării principiului de nevinovăție, excepții care au fost respinse, considerându-se că prevederile legale au fost respectate.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menționat ce soluție a solicitat primei instanță, soluția dată de prima instanță, motivele de apel invocate însoțite de anexele de la 1-10, motivele de apel suplimentare, opinia expertului de drept internațional.

S-a criticat modalitatea de efectuare a percheziției la căminul studențesc unde locuiau frații C. Autorizația de percheziție pentru ziua de 18 aprilie, pentru camere, unde locuia O.D.A., camera unde locuia C.K. și camera unde locuiau probabil „studenții indieni”. Conform procesului-verbal de percheziție, aceasta a început la ora 19,45, autorizației de percheziție i se atașează o copie de pe fax, aceasta arătând ora 17,56 cu toate că la fila 87 dosar urmărire penală apare ora 19,02. La obiecțiile ridicate privind ora la care a fost trimis faxul, reprezentantul Parchetului Tulcea a răspuns prin faptul că ora nu este redată corect, deoarece s-a trecut la ora de vară (încheierea din 21 octombrie 2008). Se consideră că la momentul efectuării percheziției, cel puțin autorizația de percheziție nu se afla în posesia organelor de cercetare penală care u efectuat percheziția. Așa cum a arătat și martorul Ș.M., martor asistent la percheziție, audiat în apel, niciunul din cei prezenți la percheziția efectuată nu a văzut mandatul de percheziție în materialitatea lui, că percheziția a fost făcută după ora 20,00. S-a mai arătat că înregistrările TV și video făcute în momentul percheziției arătau ora 19,00 însă data de 19 aprilie 2008 ceea ce este în evidentă contradicție, atât cu procesul-verbal de efectuare a actului procedural, cât și cu comunicarea efectuată de parchet privind ora transmisiei mandatului de percheziție.

În raport cu cele menționate, recurentul inculpat prin apărător consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Constituția României, art. 103 C. proc. pen., art. 104 alin. (1) C. proc. pen., art. 8 din C.E.D.O.

De asemenea, s-a mai precizat că enumerarea și a camerei în care locuiau studenții indieni capătă o conotație de discriminare etnică, făptuitorii fiind identificați după apartenența la un grup etnic, apreciind că și identificarea lui C.K. ca alături de cetățenia acestuia să fie menționată etnia sau originea indiană a acestuia capătă aspecte de discriminare pe conformitate cu actele sale de identificare, respectiv pașaportul, care nu face mențiunea etnică a acestuia, considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 14 din C.E.D.O.

S-a mai menționată că sub această perspectivă, percheziția nu poate căpăta valențele unei probe obținute în mod legal și că potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi luată în considerare ca probă în prezentul dosar. Au fost arătate cronologic evenimentele, începând cu depistarea lui O.D.A., că apărarea acestuia, cât și a lui C.K. a fost asigurată de același avocat din oficiu C.C., a cărei delegație a fost eliberată pe data de 19 aprilie 2008 de Tribunalul Tulcea, că există astfel un conflict de interese care atrage nulitatea absolută a celor două declarații, legat de transmiterea la TV, la mass-media, afișarea pe internet cu date inexacte ale arestării și descrierea celor implicați ca făcând parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri este o încălcare gravă a prezumției de nevinovăție, că autoritățile publice, în particular cele implicate în investigații și proceduri penale trebuie să acorde mai multă atenție când se fac declarații publice, pentru a se evita interpretarea greșită a declarațiilor de către public și la punerea sub semnul întrebării a nevinovăției învinuitului chiar înainte de a fi judecat, încălcându-se art. 52 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menționat că atât acesta, cât și C.G.T. au fost reținuți în camerele lor cu ocazia efectuării percheziției, au fost transportați din Constanța și duși la sediul D.I.I.C.O.T. Tulcea și până să li se comunice acuzațiile au trecut peste 15 ore, ceea ce contravine art. 23 din Constituția României, că după aceea li s-au luat declarații în limba engleză, fără să aibă traducător, fără să le aducă la cunoștință imediat de ce au fost reținuți, dreptul de a avea un avocat ales, la un traducător, la celelalte drepturi conferite de lege, ceea ce rezultă din primele declarații date de către C.K. că nu poartă semnătura nici a traducătorului, nici a avocatului, fie ales, fie desemnat din oficiu (fila 137 dosar urmărire penală). Abia a doua ziua pe 19 aprilie 2008 i s-au adus la cunoștință drepturile pe care le are și a fost sfătuit să-și mențină declarația dată inițial, apreciind că au fost încălcate art. 70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen., art. 1371 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Constituția României, art. 5 din C.E.D.O.

În acest context recurentul inculpat a considerat că prima declarație este lovită de nulitate absolută, iar celelalte declarații nu mai au importanță, urmând principiul dominoului.

În conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000 celui care își aduce aportul la identificarea și tragerea la răspundere penală a unei alte persoane implicată în încălcarea prevederilor Legii nr. 143/2000 beneficiază de un anumit tratament juridic. De remarcat că atât C.K., cât și fratele acestuia au făcut ample declarații referitor la persoana lui H.K.E. jr. care a și fost condamnat conform sentinței penale nr. 194/2008 dată de același judecător al Tribunalului Tulcea ca și prezenta sentință. C.K. a fost folosit ca martor împotriva lui H.K.E. jr. iar acesta din urmă împotriva lui C.K., nefiind asigurată obiectivitatea declarațiilor.

De altfel în dosarul în care C.K. a fost audiat ca martor, a solicitat aplicarea procedurii privind protecția martorilor, însă instanța nu a încuviințat această solicitare ceea ce explică reținerea lui C.K. în a da o declarația chiar în fața instanței, atât timp cât declarația acestuia privind activitatea lui H.K.E. jr. a fost făcută publică, aspecte contradictorii cu privire la găsirea drogurilor, că s-a inventat că C.K. ar fi vândut droguri de 4-5 ani.

Recurentul inculpat prin apărător a considerat că probele nu au fost administrate în mod legal, respectiv percheziția și declarațiile date de învinuit, neputând fi folosite în condamnarea sa, celelalte probe administrate duc la concluzia eventuală a consumului de droguri de risc, ceea ce atrage aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ca și în cazul celorlalți doi învinuiți C.G.T. și A.H.Y., având în vedere mai ales că s-a probat în dosar că s-a înscris într-un program al Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța, iar prin analizele prezentate a rezultat că acesta nu a mai consumat droguri, putându-se aplica art. 181 C. pen., art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. i)2 C. proc. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație sub nr. 30853 la 18 septembrie 2009, motivele de recurs corectate și detaliate (filele 67-91 dosarul Înaltei Curți), la care au fost atașate mai multe înscrisuri, care au mai fost depuse și la instanța de apel sub formă de anexe (filele 92-178 vol. 1 dosarul Înaltei Curți).

În motivele de recurs corectate și detaliate au fost dezvoltate criticile inițiale și completate, fiind prezentate rezumatul faptelor, arătându-se că C.K. este cetățean și de naționalitate americană prin naștere, au fost invocate critici cu privire la ședințele de judecată din 16 septembrie 2008, 24 octombrie 2008, de la curtea de apel, de la ședința de judecată din 31 martie 2009, rezumatul motivelor legale pentru apel, motivele de recurs, în care s-a criticat mandatul de percheziție, apreciindu-se că este invalid, că percheziția a fost efectuată fără dovada existenței în Constanța a unui mandat de percheziție, că aceasta a fost făcută după ora 20,00 și continuarea nelegală a acesteia, reținerea ilegală și pe nedrept a inculpatului, că a fost supus unui tratament inuman și degradant, încălcându-se art. 3 din C.E.D.O., în sensul că C.K. a fost amenințat de unul dintre ofițerii de poliție numit D.P. că va fi bătut dacă nu cooperează, declarații invalide luate între orele 4 și 5 dimineața zilei de 19 aprilie 2008, acuzații greșite de trafic de droguri și vânzare de droguri prin încălcarea art. 69 C. pen., introducerea de informații false de către judecătorul curții de apel, utilizarea greșită cu rea-credință și abuzul declarației de martor, încălcarea prezumției de nevinovăție, solicitând instanței de recurs să răspundă criticilor formulate.

La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs în scris amplu dezvoltate de recurentul inculpat O.D.A., ce au fost înregistrate în prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 30854 la 18 septembrie 2009, aflate la filele 179-189 vol. 1 dosarul Înaltei Curți, la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 192-274 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat a prezentat un rezumat al faptelor, modul cum a fost depistat, că acuzațiile i-au fost citite în mașină de către polițist, că i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și i-au spus că dacă vrea să beneficieze de acestea va trebui să scrie declarațiile cum le dictează ei, să denunțe pe cineva, l-au întrebat dacă are un avocat deja angajat pe care vrea să-l contacteze, dar nu i-au spus niciodată că are dreptul la un avocat din oficiu și în felul acesta l-a denunțat pe K., aspecte cu privire la detenția sa, că a fost asistat de același apărător din oficiu ca și K., respectiv doamna avocat C.C., că după ce a dat alte declarații în fața procurorului, pe la ora 15,00 a fost lăsat să dea primul telefon și să ia legătura cu mama sa, asta se întâmpla după 26 de ore de detenție, după ce a luat legătura cu mama sa, aceasta a luat legătura cu un alt avocat, P.M., care l-a reprezentat în proces mai târziu, că a fost sfătuit și de acesta să nu schimbe declarațiile, să le mențină la fel în fața judecătorului și să-i spună că-i pare rău pentru fapta comisă, că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate, că a făcut plângere împotriva procurorului C.S. și că aceasta a fost analizată de același procuror reclamat.

De asemenea, recurentul inculpat a invocat ca motive de recurs instigarea la comiterea unei infracțiuni de către organele de anchetă, relatând că a fost contactat de L., ofițer sub acoperire, care i-a solicitat procurarea de droguri, că i-a dat indicații exacte în legătură cu modul cum să trimită pachetul și ora la care să-l pună și așa în data de 18 aprilie 2008, în jurul orei 13,00 a fost depistat de către poliție încercând să plaseze pachetul la șoferul microbuzului, ascultarea telefonului fără permisiunea judecătorului, că a fost supus unui tratament inuman și degradant, că i-au fost luate declarațiile fără avocat, că a existat un conflict de interese în momentul desemnării avocatului din oficiu, că i-au fost aduse acuzații greșite, că au fost făcute percheziții fără mandat, că a fost reținut peste 24 de ore, că au fost introduse informații false de către judecătorul curții de apel, deoarece la momentul incidentului pe 18 aprilie 2008 el avea 20 de ani, iar judecătorul curții de apel a scris că K. și D. vindeau droguri de 4-5 ani, ceea ce însemna că avea doar 16 ani, că i s-a încălcat prezumția de nevinovăție, prin mediatizarea prin TV, mass-media și internet a detaliilor și expunerea de informații inexacte legate de detenția și de descrierea acuzatului că face parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri, că înregistrarea video a poliției a fost dată mass-mediei și postată pe internet pe 19 aprilie 2008, încălcându-se și art. 23 din Constituția României și art. 6 alin. (2) din C.E.D.O.

În concluzii, recurentul inculpat a apreciat că instanța de apel nu a prezentat motivele pentru anumite articole legale și a încălcat diferite prevederi ale C.E.D.O. și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, că nu a respectat legea penală și C. proc. pen., că toate probele au fost adunate în mod ilegal, toate declarațiile au fost luate în mod ilegal, că s-au încălcat și dispozițiile art. 6 din Tratatul Consolidat al Uniunii Europene, solicitând ca în urma analizei profunde a aspectelor invocate, instanța de recurs să dispună achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat.

La termenul de judecată de la 24 septembrie 2009, Înalta Curte, față de Hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statului judecătorilor de către stat, a amânat cauza la 19 noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 277 vol. I dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 31858 la 30 septembrie 2009, motivele de recurs detaliate, revizuite și amendate în limba engleză formulate de recurentul inculpat C.K., aflate la filele 276-296 vol. I dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, au fost depuse din nou la dosar, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 37194 la 11 noiembrie 2009, motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat O.D.A., aflate la filele 297-307 în vol. I dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 37566 la 13 noiembrie 2009, motive de recurs în limba engleză formulate de recurentul inculpat C.K., aflate la filele 309-314 în vol. I dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea apărătorului ales avocat B.Z.S. al inculpatului C.K., prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată, deoarece la data de 19 noiembrie 2009 din motive de sănătate nu poate fi prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a acorda asistența necesară, iar clientul său nu acceptă substituirea, la care a anexat și o adeverință medicală, aflate la filele 317-318 în vol. I dosarul Înaltei Curți.

De asemenea a fost întocmit un proces-verbal de către prim-grefier în cadrul secției penale ca urmare a luării legăturii telefonice cu traducătorul de limbă engleză, doamna S.C., care a comunicat că nu poate fi prezentă la termenul de la 19 noiembrie 2009, datorită unor probleme de sănătate, aflat la fila 318 în vol. I dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte față de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al recurentului inculpat C.K., avocat B.S., dovedită cu acte medicale și a interpretului de limbă engleză, S.C. a amânat cauza la 21 ianuarie, ultim termen, punându-se în vedere părților și apărătorului ales al inculpatului C.K. că termenul fixat este ultim termen de judecată, iar în caz contrar cauza se va soluționa cu apărătorul desemnat din oficiu, efectuarea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K., așa cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 1 în vol. II dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1234 la 14 ianuarie 2010, motivele de recurs modificate și revizuite formulate de recurentul inculpat O.D.A., la care a atașat în anexe fotocopiile mai multor înscrisuri care au mai fost atașate cauzei, aflate la filele 8-30 în vol. II dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs modificate și revizuite, recurentul inculpat O.D.A. a făcut ample referire la deciziile cadru ale Consiliului 2001/220/JHA din 15 martie 2001, privind statutul victimelor în cadrul procedurii penale, 2004/757/JHA din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispozițiilor minime privind elementele constructive ale infracțiunilor și sancțiunilor aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri și a reiterat criticile formulate anterior prin prisma deciziilor cadru menționate, invocând art. 6 (3) al Tratatului Consolidat al Uniunii Europene și art. 267 din același tratat cu privire la competența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei motive de recurs suplimentare privind prevederi legale suplimentare în limba română și în engleză formulate de recurentul inculpat C.K., invocându-se art. 6 și art. 267 din Tratatul Uniunii Europene, prin care a reiterat criticile formulate în motivele de recurs prin prisma deciziilor cadru ale Consiliului referitoare la rasism, victime ale crimelor și crime legate de droguri, a Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, la care a mai atașat sub formă de anexe fotocopiile mai multor înscrisuri pe care le-a mai anexat, ce au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1245 la 14 ianuarie 2010, aflate la filele 32-89 în vol. II dosarul Înaltei Curți.

Totodată au mai fost depuse de același recurent inculpat C.K., prin apărătorul ales din nou motive suplimentare prin prisma deciziilor cadru menționate, în care au fost reiterate aceleași motive, la care au fost atașate fotocopiile mai multor înscrisuri ce au mai fost depuse, precum și deciziile cadrul la care s-a făcut referire, fiind înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1244 la 14 ianuarie 2010, aflate la filele 90-123 în vol. II dosarul Înaltei Curți, un CD privind percheziția efectuată și mai multe acte în engleză emise de autoritățile americane, într-o mapă anexată.

La termenul de astăzi, 21 ianuarie 2010, interpretul de limba engleză, S.C. a depus la dosar traducerea în limba română a motivelor suplimentare de recurs înaintate de inculpatul C.K., aflate la filele 125-157 în vol. II dosarul Înaltei Curți, acestea conținând reiterarea motivelor de recurs formulate de recurentul inculpat apreciate și prin prisma dispozițiilor C.E.D.O. și a deciziilor cadru la care s-a mai făcut referire.

Apărătorul recurentului inculpat O.D.A., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că acesta nu este vinovat de vânzare și trafic de droguri, pastilele X. găsite în momentul efectuării percheziției fiind folosite pentru insomnii, nu a fost găsită vreo sumă de bani asupra inculpatului, provenind din vânzarea drogurilor, iar în extrasul de cont nu figurează numele său, astfel că nu rezultă cu certitudine proveniența banilor.

Apărătorul recurentului inculpat C.K., în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, arătând, în esență următoarele: în ce privește percheziția, aceasta a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece a avut loc după ora 20,00, deși în procesul-verbal se menționează ora 18,00, pentru a i se conferi un aspect legal; în momentul reținerii inculpaților, nu i s-a adus la cunoștință, în limba pe care o înțelegea acuzatul C.K., motivul reținerii și nu i s-a asigurat prezența unui traducător și a unui avocat, iar avocatul desemnat din oficiu a fost și avocatul denunțătorului și al coinculpatului, reprezentând trei interese contrare. De asemenea a mai arătat că inculpatul a fost obligat să denunțe și alte persoane și, deși a solicitat să nu se aducă la cunoștință că el este denunțătorul, instanța a disjuns cele două cauze și l-a audiat public, moment în care refuzul de a depune mărturie a fost interpretat ca o autoacuzare.

În concluzie, în principal a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar a solicitat instanței, ca în baza Tratatului de la Lisabona, adoptat la 1 decembrie 2009 să se trimită cauza spre soluționarea problemelor nerezolvate de instanțele naționale, la Curtea de Justiție, arătând că în cursul procesului a formulat numeroase cereri și plângeri, cărora li s-a dat un răspuns formal, nerăspunzându-se pe încălcările drepturilor omului., urmând ca instanța să analizeze aspectele teoretice și să dea o soluția în întâmpinarea principiilor europene și de armonizare a practicii.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate de recurenții inculpați, precizările interpretei, precum și poziția fiecăruia din recurenții inculpați, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de recurenții inculpați O.D.A. și C.K. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu amplele motive de recurs formulate în scris, așa cum au fost completate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru ambii recurenți, Înalta Curte constată recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în mod judicios, în baza propriului examen a reținut că a fost dovedită vinovăția inculpatului O.D.A. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., precum și vinovăția inculpatului C.K. în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b), art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c), cu aplicarea art. 33 C. pen., așa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în condițiile art. 334 C. proc. pen., în raport cu situația de fapt reținută de prima instanță.

Înalta Curte consideră că în cauză, ambele instanțe au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că în cauză s-a dovedit că ambii inculpați au procurat și deținut hașiș în vederea consumului propriu, în plus inculpatul O.D.A. a deținut și 8 tablete de X. cu conținut de alprazolan, drog de risc ce face parte din tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, că în luna aprilie 2008, inculpatul C.K. a vândut inculpatului O.D.A., în baza aceleiași unice rezoluții, cu caracter continuat rezină de cannabis, 40 g, deținând pentru vânzare dozele conținând L.S.D. și a vândut 12 astfel de doze de L.S.D., pentru sumele de bani menționate, precum și că în luna aprilie 2008, inculpatul O.D.A. a cumpărat de la inculpatul C.K., în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu caracter continuat rezină de cannabis, 40 gr, 12 doze de L.S.D. în scopul de a le revinde, acesta fiind depistat pe data de 18 aprilie 2008 după ce expediase cele 12 folii de L.S.D. pentru care primise suma de 200 lei prin martorul L.G., iar anterior la 4 aprilie 2008 a trimis prin microbuzul de călători de la Constanța la Tulcea, cantitatea de 2,11 gr. rezină de cannabis, pentru sumele de bani arătate, fapte ce întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor arătate, pentru fiecare inculpat, așa cum a fost schimbată încadrarea juridică.

Din examinarea cauzei rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a tuturor dispozițiilor procedurale care guvernează judecata în primă instanță, asigurând toate garanțiile procesuale ale inculpaților, așa cum rezultă din încheierile de ședință, ambii inculpați fiind asistați de apărători, aleși, în faza judecății asistența juridică fiind obligatorie în condițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., întrucât limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților fiind mai mari de 5 ani închisoare, așa cum stipulează norma procedurală invocată. Astfel, inculpat O.D.A. a fost asistat de avocat ales P.M., cu împuternicirea avocațială nr. 48, aflată la fila 14 dosarul tribunalului, iar inculpatul C.K. a fost asistat de avocați aleși B.S. și A.A., cu împuternicirea avocațială, aflată la fila 20 dosarul tribunalului. Inculpatul C.K., cetățean american, de naționalitatea indiană i s-a asigurat un interpret autorizat în persoana doamnei M.L., potrivit autorizației emisă de M.J., Direcția Publicitate Mobiliară, Notari publici, Executori, Traducători și Interpreți, aflată la fila 64 dosarul tribunalului, care în temeiul art. 128 C. proc. pen. raportat la art. 83-85 C. proc. pen. a depus jurământul, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 16 septembrie 2008, aflată la filele 74-75 Dosarul tribunalului cu nr. 1494/88/2008 Tribunalul Tulcea.

Avocatul B.S., pentru inculpatul C.K. a precizat că potrivit art. 10 și 20 din Constituția României și a art. 6 alin. (3) din C.E.D.O., inculpatul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă, pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa; să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, față de aceste dispoziții a precizat că inculpatului i-au fost încălcate aceste drepturi. Totodată s-a constatat o neconcordanță între cele declarate de inculpat la urmărirea penală și ceea ce a fost tradus de către traducătorul autorizat de la acea dată, întrucât sunt dubii în ceea ce privește modul în care i s-au luat declarațiile. În concluzie a solicitat amânarea cauzei pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea, întrucât cu ajutorul traducătorului, ales de acesta, au procedat la traducerea actelor și lucrărilor dosarului, dar până la momentul de față a fost tradus doar rechizitoriul, cerere pusă în discuția contradictorie a părților, reprezentantul parchetului opunându-se, avocatul inculpatului O.D.A. a arătat că nu se opune, cu argumentele ce se regăsesc în conținutul încheierii de al 16 septembrie 2008.

Avocatul A.A., cel de-al doilea avocat al inculpatului C.K.a învederat acestuia că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece la data de 18 aprilie 2008 când i s-a luat prima declarație, inculpatului nu i s-a făcut cunoscut care sunt învinuirile ce i se aduc, iar în traducerea în limba română, s-a strecurat un text în care se menționează că declarația a fost dată în prezența apărătorului desemnat din oficiu, solicitând ca această declarație să fie înlăturată.

Prima instanță, deliberând a respins cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul C.K., deoarece de la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, respectiv 05 iunie 2008 a avut timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea. În ceea ce privește contestarea de către inculpatul C.K. a anumitor acte procedurale, efectuate la urmărirea penală, potrivit art. 275 C. proc. pen. acesta avea posibilitatea de a face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea i s-au adus o vătămare a intereselor sale legitime.

În conținutul aceleiași încheieri de ședință de la 16 septembrie 2008 au fost consemnate toate măsurile procedurale și temeiurile în drept privind începerea cercetării judecătorești, cu toate garanțiile procesuale specifice, respectiv identificarea inculpaților, potrivit art. 318 C. proc. pen., art. 322 din același cod, grefierul de ședință dând citire actului de sesizare al instanței, art. 322-325 C. proc. pen., președintele completului de judecată făcând cunoscut inculpaților pentru ce sunt cercetați, precum și că au dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se atenția că ceea ce vor declara poate fi folosit împotriva lor.

Inculpatul O.D.A. a arătat că dorește să declare în cauză. În temeiul art. 323-325 C. proc. pen. s-a procedat la ascultarea inculpatului, cele declarate de acesta fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar. Inculpatul C.K. a arătat că pentru moment înțelege să se folosească d dreptul la tăcere, însă și-a rezervat dreptul ca pe viitor să declare în cauză. Instanța a dispus consemnarea celor declarate de inculpat într-un proces-verbal ce a fost atașat la dosar. Avocat B.S., având cuvântul pentru inculpat s-a opus a se consemna cele menționate de inculpat într-o declarație și a fi semnată, întrucât s-a consemnat în caietul de ședință al grefierului, iar inculpatul a uzat de dreptul său la tăcere, nu are de ce să semneze o astfel de declarație.

S-a procedat la consemnarea celor declarate de inculpat în procesul verbal distinct atașat la dosar. Martorul C.G.T., având cuvântul a arătat că este fratele inculpatului C.K. și nu dorește să dea declarații în cauză. Instanța a dispus consemnarea celor declarate de martor într-un proces-verbal atașat la dosar. Avocat P.M., având cuvântul a arătat că se opune a se consemna cele declarate de martor și a fi semnată de acesta declarația, întrucât martorul a înțeles să nu declare în cauză, având în vedere că nu este obligat să declare în cauză.

S-a procedat la consemnarea celor declarate de martor într-un proces-verbal distinct la dosar. În temeiul art. 327 raportat la art. 84-86 C. proc. pen. s-a audiat martorul, cele declarate de acesta fiind consemnat în procesul-verbal distinct atașat la dosar. Reprezentantul parchetului, având cuvântul a arătat că nu insistă în audierea martorului lipsă K.K.E. jr., precizând că acesta se află în prezent în Arestul I.P.J. Constanța ca urmare a admiterii unui mandat de extrădare. Avocat P.M., având cuvântul a arătat că nu își însușește acest martori și nu a insistat în audierea sa.

Avocat B.S., având cuvântul a arătat că nu insistă în audierea martorului lipsă, iar în probatoriu a solicitat audierea martorului A.K., pe care îl vor aduce la termenul ce se va acorda. Totodată, a înțeles să conteste actele procedurale în ceea ce privește efectuarea percheziției domiciliare la data de 18 aprilie 2008, în camerele de cămin ale inculpaților, întrucât nu există nicio dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax autorizația de percheziție către B.C.C.O. Constanța, având în vedere că aceasta a fost emisă de Tribunalul Tulcea la ora 18,25, iar percheziția a fost începută la orele 19,45, conform mențiunii din procesul-verbal.

Reprezentantul parchetului a arătat că imediat ce tribunalul a admis cererea și a emis autorizația de percheziția, aceasta a fost transmisă prin fax la Constanța. Avocat P.M. a învederat că nu se justifică utilitatea unei astfel de cereri, numai în cazul în care înțeleg să invoce nulitatea absolută.

Prima instanță, față de cererile formulate de părți le-a admis și a dispus amânarea cauzei în vedere audierii martorului din acte și a martorului propus de inculpatul C.K. și pentru ca reprezentantul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea să depună înscrisuri, cu privire la respectarea timpului de efectuare al percheziției.

La dosarul cauzei, în primă instanță se află declarațiile inculpatului O.D.A. (fila 69 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), declarația inculpatului C.K. (fila 70 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), în conținutul acesteia din urmă consemnându-de că nu este de acord să dea declarații, pe moment, cu privire la faptele pentru care este învinuit. În legătură cu declarațiile pe care le-am dat în cursul urmăririi penale, la procuror, a arătat că le menține în parte, aceasta, deoarece nu a avut translator și nici avocat. În plus nu i-au fost citite drepturile pe care le are.

De asemenea la același dosar al primei instanțe cu numărul mai sus menționat la fila 71 se află declarația martorului C.G. în care se consemnează că este fratele inculpatului C.K. și nu dorește să dea declarații cu privire la faptele pentru care a fost învinuit fratele său.

Menține declarațiile date anterior. Revine și arată că nu menține toate declarațiile deoarece o parte i-au fost dictate de către ofițerul de poliție.

La același dosar al tribunalului, la fila 72 se află declarația martorului A.Y.Y., iar la fila 73 se află declarația martorului L.G.

La termenul de judecată de la 21 octombrie 2008 de la prima instanță au fost ascultați martorii prezenți, reprezentantul parchetului a depus la dosar adresa din 9 octombrie 2008 eliberată de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, au fost puse în discuție cererile formulate, instanța deliberând asupra acestora, s-a declarat terminată cercetarea judecătorească și a fost dat cuvântul părților în dezbateri, fiind amânată pronunțarea pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța mai având nevoie de timp, pentru data de 24 octombrie, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la filele 124-125 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea.

În sensul celor menționate rezultă că în temeiul art. 327 raportat la art. 84-86 C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorilor, cele declarate de aceștia fiind consemnat în procesul-verbal distinct atașat la dosar. Astfel, la fila 88 din dosar se află declarația martorului H.K.E. jr, iar la fila 89 se află declarația martorului A.K.

La fila 87 din dosarul primei instanțe menționat, se află adresa emisă de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea prin care se atestă că „autorizația de efectuare a percheziției domiciliare cu nr. 2 din 18 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 845/88/2008 al Tribunalului Tulcea a fost transmisă prin fax în data de 18 aprilie 2008 ora 19:02 de la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, postul telefonic aparținând Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în data de 18 aprilie 2008 începând cu ora 19:45.”

În conținutul încheierii de ședință de la 21 octombrie 2008 în Dosarul nr. 1494/88/2008 s-a consemnat că reprezentantul parchetului a depus la dosar adresa mai sus menționată și având cuvântul a arătat că așa cum se precizează și în adresă, autorizația de percheziție emisă de Tribunalul Tulcea, a fost înaintată prin fax la data de 18 aprilie 2008, orele 19,02, percheziția domiciliară începând la orele 19,45. În ceea ce privește ora înregistrată pe dovada de înaintare prin fax a autorizației de percheziție, aceasta se explică prin faptul că, fiind trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat.

Avocatul P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a arătat că nu are alte cereri de formulat și a apreciat cauza ca fiind în stare de judecată. Avocat A.A. a depus la dosar un set de înscrisuri prin care a dovedit, că inculpatul C.K. nu mai consumă droguri, că s-a înscris la Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Constanța, că este unul dintre cei mai buni studenți din secția de limbă engleză și extrasuri de conturi din care a reieșit că, inculpatul nu avea nevoie de bani. Totodată a solicitat audierea martorului asistent la efectuarea percheziției domiciliare. Avocat B.S., având cuvântul pentru inculpatul C.K. a precizat că se impune audierea martorului asistent la efectuarea percheziției domiciliare, iar pentru a lămuri cu exactitate ora la care s-a început efectuarea percheziției domiciliare, în raport de ora la care s-a trimis prin fax autorizația de percheziție, respectiv ora 17,54, întrucât adeverința depusă la dosar de reprezentantul parchetului, precum și explicație acestuia este subiectivă. Avocat P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a precizată că, dacă se vrea a se invoca nulitatea absolută a percheziției domiciliare, aceasta nu poate fi dovedită prin audierea unui martor, iar în ce privește explicație reprezentantului parchetului, aceasta nu poate fi primită, fiind una de ordin subiectiv. Astfel, că înțelege să pună în discuție excepția nulității absolute a percheziției domiciliare, deoarece așa cum a rezultat din înscrisurile aflate la dosar percheziția este lovită de nulitate absolută, deoarece a rezultat clar ora la care a fost înaintată prin fax. Instanța a făcut cunoscut apărătorului inculpatului O.D.A. faptul că i s-a acordat cuvântul doar cu privire la cererea inculpatului C.K. de a se audia martorul asistent. Reprezentantul parchetului având cuvântul a apreciat ca lipsit de relevanță audierea martorului asistent. Avocat P.M., având cuvântul a solicitat a se consemna, atât în caietul de ședință al grefierului, cât și în încheierea de ședință, faptul că, a fost întrerupt la momentul formulării concluziilor privind excepția nulității absolute a efectuării percheziției domiciliare.

Instanța deliberând, a respins ca nefiind utilă și pertinentă proba privind audierea martorului asistent.

Avocat P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru că, în cauză este vorba de acte materiale care conturează existența unei infracțiuni mai ușoare și acte materiale ce conturează existența unei infracțiuni mai grave.

Avocat A.A., având cuvântul pentru inculpatul C.K., în ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică a faptelor a apreciat că se impune și pentru inculpatul C.K., schimbarea încadrării juridice a celor două fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și schimbarea încadrării juridice a celor două fapte prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Reprezentantul parchetului având cuvântul a învederat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, întrucât este vorba de fapte distincte vis-a-vis de obiectul material al acestor infracțiuni, iar legiuitorul a înțeles să le incrimineze distinct.

Față de declarația reprezentantului parchetului, a inculpaților personal și prin apărători că nu mai au cereri de formulat, instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a constatat că dosarul se află în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond, concluziile ample ale părților, fiind consemnate în aceeași încheiere de ședință de la 21 octombrie 2008, aflată la filele 124-125 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea.

În sentința penală nr. 302 de la 24 octombrie 2008 a Tribunalului Tulcea, pronunțată în Dosarul nr. 1494/88/2008 și ale cărei considerente au fost deja prezentate în conținutul acestei decizii, prima instanță a stabilit situația de fapt, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv atât în faza urmăririi penale, făcând referire directă la acele probe, pe care le-a coroborat cu cele din cursul judecății, stabilind încadrarea juridică corectă a infracțiunilor reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați și ca urmare a dat eficiență prevederilor art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice reținute în actul de sesizare, motivând necesitatea acestor dispoziții. Totodată, prima instanță a stabilit vinovăția ambilor inculpați, în comiterea infracțiunilor a căror încadrare juridică a fost schimbată, evidențiind argumentele pentru care a constatat valabilitatea percheziției domiciliare, efectuată în cauză, individualizând pedepsele aplicate inculpaților, atât în ceea ce privește felul, cuantumul, modalitatea de executare, precum și celelalte măsuri dispuse.

În faza judecării apelurilor declarate, la instanța de apel, de asemenea au fost respectate garanțiile procesuale ale ambilor inculpați, aceștia având apărători aleși, respectiv apelantul intimat inculpat O.D.A. a fost asistat de avocat P.B., cu împuternicirea avocațială, aflată la fila 23 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penală cu minori și de familie, iar apelantul intimat inculpat C.K. a fost asistat de avocați aleși B.S., cu împuternicirea avocațială, aflată la fila 22 dosarul menționat și avocat A.A., cu împuternicirea avocațială, aflată la fila 17 dosarul curții de apel.

De asemenea, traducerea în cauză pentru apelantul intimat inculpat C.K. a fost asigurată de interpretul autorizat, doamna M.L.

În conținutul încheierii de ședință de la 19 februarie 2009 a curții de apel în Dosarul nr. 1494/88/2008, aflată la fila 134 s-a consemnat că apelanții inculpați O.D.A. și C.K. au arătat că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosar, precum și faptul că a fost pusă în discuția părților, cererea de probatorii de către avocații apelantului inculpat C.K., menționându-se pozițiile părților, de altfel cum s-a mai și arătat în considerentele acestei decizii, iar curtea de apel, după deliberare a admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat C.K. prin apărători, doar cu privire la audierea martorului Ș.M.

De asemenea, a fost arătat chiar conținutul declarației martorului Ș.M., aflată la fila 155 dosarul curții de apel.

În considerentele deciziei instanței de apel, ce au fost deja prezentate, această primă instanță de control judiciar a expus argumentele în raport de motivele invocate de către apelanții, făcând astfel un control judiciar asupra cauzei, cu referiri la mijloacele de probă administrate.

Înalta Curte, în baza propriului examen probator asupra ansamblului cauzei constată că, pe de-o parte, ambele instanțe, în condițiile mai sus arătate au dat eficiență tuturor dispozițiilor procedurale, asigurând garanțiile unui proces echitabil părților, prin realizarea unei apărări reale și efective, prin punerea în discuție a cererilor formulate de avocații aleși, în condițiile principiilor de oralitate, contradictorialitate, nemijlocire ce guvernează judecata, potrivit art. 289, 290 C. proc. pen., precum și art. 378 din același cod cu privire la administrarea și aprecierea probelor în apel și în condițiile art. 6 din C.E.D.O., consemnându-se pozițiile apărării și acuzării, respingându-se motivat unele din cererile formulate, ceea ce este de esența unui control, interpretul care a asigurat traducerea pentru inculpatul C.K., cetățean american și modului în care au fost administrate mijloacele de probă, iar în considerentele hotărârilor date au fost examinate probele administrate, prin raportare la cererile formulate, expunându-se argumentele ce susțin soluțiile pronunțate.

Pe de altă parte, Înalta Curte, prin propria evaluare asupra mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, în primă instanță și în apel, constată că a fost dovedită vinovăția inculpaților O.D.A. și C.K. în săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute, ca urmare a schimbării încadrării juridice de către prima instanță.

Astfel, coroborând denunțul inculpatului O.D.A. (declarație olografă, aflată la filele 43-46 dosarul parchetului) cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpații O.D.A. și C.K., în calitățile procesuale în raport cu măsurile procesuale dispuse, de începere a urmăririi penale și punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv de învinuiți și inculpați, și anume în concret ale inculpatului O.D.A., declarație olografă, aflată la filele 47-48; 126-127;130-132; 134 dosarul parchetului) și ale inculpatului C.K.

în limba engleză și română și anume în concret cele de la filele 137; 138-139; 140-141; 143; 161; 162; 163-166;167-171 dosarul parchetului), cu declarațiile martorilor L.G. (fila 124 dosarul parchetului), C.G.T. în limba engleză și română (filele 175; 176; 177-178 dosarul parchetului), A.H.Y. (filele 186-187; 188-189 dosarul parchetului), cu declarațiile date în cursul judecății, în primă instanță, declarația inculpatului O.D.A. (fila 69 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), cu declarațiile martorilor A.Y.Y. (fila 72 dosarul tribunalului menționat), L.G. (fila 73 dosarul tribunalului menționat), H.K.E. jr. (fila 88 dosarul tribunalului), A.K. (fila 89 dosarul tribunalului menționat), cu autorizația din 18 aprilie 2008 de efectuare a unor percheziții domiciliare (fila 55 dosarul parchetului);

înscrisul de fax (fila 56 dosarul parchetului), cu procesele-verbale de percheziție domiciliară (filele 58; 59-60; 61-63 dosarul parchetului), cu adresa emisă de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea (fila 87 dosarul tribunalului), cu declarația martorului asistent Ș.M. (fila 155 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Curții de Apel), cu procesul-verbal întocmit la 4 aprilie 2008 privind desfacerea unui pachet și constatarea unei substanțe vegetale și efectuarea testării acesteia (fila 18 dosarul parchetului); procesele-verbal întocmite la 4 aprilie 2008 și 15 aprilie (filele 21-22 dosarul parchetului); cu procesul-verbal întocmit la 18 aprilie 2008 de deschidere a unui parchet și găsirea unui nr. de 12 timbre L.S.D. (filele 39-40 dosarul parchetului), procesul-verbal întocmit la 6 aprilie 2008 (fila 26 dosarul parchetului); raportul de constatare tehnico-științifică nr. 856849 din 8 aprilie privind proba de 2,11 grame rezină de cannabis (filele 29-30 dosarul parchetului), dovada aflată la fila 32 dosarul parchetului; procesele-verbal și rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 856960 din 22 aprilie 2008, 856962 din 22 aprilie 2008, dovezile, și alte acte prin care se atestă cantitățile și felurile de droguri constatate (filele 92-123 dosarul parchetului), cu încheierea nr. 5 dată în ședința de cameră de consiliu din 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea, în Dosarul nr. 847/88/2008 prin care în temeiul art. 913 alin. (3) C. proc. pen. a fast admisă cererea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea și a fost confirmată legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 4/22D/P/2008 din 17 aprilie 2008 și înregistrarea convorbirilor telefonice (filele 37-38 dosarul parchetului), planșe fotografice (filele 77-85 dosarul parchetului) Înalta Curte constată contribuțiile inculpaților O.D.A.

și C.K. în săvârșirea infracțiunilor de trafic și consum de droguri, iar în ceea cel privește pe inculpatul C.K. și aceea de introducere în țară de droguri, ale căror încadrări juridice au fost reținute corect de prima instanță.

Înalta Curte consideră că mijloacele de probă din cursul urmăririi penale mai sus menționate au fost administrate cu respectarea prevederilor legale și coroborate cu cele din cursul judecății, în primă instanță și în apel, susțin vinovăția ambilor inculpați.

Astfel, referitor la declarațiile date de către inculpații O.D.A. și C.K., în calitățile avute, în raport cu măsurile procesuale dispuse, atât cele olografe, cât și cele date în fața procurorului au fost date cu respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de lege, exprimând voința acestora la momentul în care au fost date, ambii inculpați având capacitatea de a conștientiza drepturile care le-au fost prezentate, ambii fiind studenți și chiar dacă nu au aveau studii juridice, puteau să înțeleagă conținutul drepturilor și obligațiilor pe care le aveau.

Astfel, chiar în denunțul formulat O.D.A. a menționat că „ mi s-a adus la cunoștință faptul că pot fi asistat de un apărător ales, dar renunța la acest drept” (fila 43 dosarul parchetului).

La dosarul parchetului la filele 125 și respectiv 135 se află procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii și dreptului la apărare, primul pentru învinuitul O.D.A. la data de 18 aprilie 2008, ora 7,30, în conținutul căruia i s-a adus la cunoștință că este participant la comiterea infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 de trafic de droguri de risc și mare risc, introducere în țară de droguri de risc și mare risc și de deținere în vederea consumului propriu de droguri de risc și de mare risc, respectiv de cannabis (marijuana) și L.S.D., că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales precum și că poate să nu dea nicio declarație, orice declarație putând fi folosită și împotriva sa, în replică sus-numitul a arătat că dorește să dea declarație scrisă și să semneze și că nu apreciază necesar la momentul actual să-și angajeze un apărător ales, i s-a explicat de asemenea că în raport de prevederile art. 18 din Legea 508/2004 (rep.) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, dacă înțelege să aibă o atitudine de colaborare pentru ușurarea aflării adevărului în cauză, poate beneficia de un regim de clemență, inculpatul semnând procesul-verbal, și al doilea pentru învinuitul C.K., care i s-a adus la cunoștință că poate beneficia și de serviciile unui traducător autorizat din oficiu, arătând însă că, dorește să beneficieze de serviciile traducătorului desemnat din oficiu din lista traducătorilor și interpreților autorizați, i s-a adus la cunoștință că este participant la comiterea infr. prev. în art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 de trafic de droguri de risc și mare risc, introducere în țară, fără drept, de droguri de risc și mare risc și de deținere în vederea consumului propriu de droguri de risc și de mare risc, de hașiș (marijuana, cannabis) și L.S.D., în aceleași împrejurări învinuitului i s-au adus la cunoștință că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales, precum și că poate să nu dea nicio declarație, orice declarație putând fi folosită și împotriva sa, semnând procesul-verbal, alături semnând și interpretul C.M.

În declarațiile date, aceleași drepturi au fost consemnate, la începutul acestora (declarația învinuitului O.D.A., fila 130 verso dosarul parchetului), respectiv (declarația învinuitului C.K., fila 140 verso).

La dosarul parchetului, fila 225 se află ordonanța din 18 aprilie 2008 de desemnare începând cu data de 18 aprilie 2008 a doamnei C.M., traducător autorizat pentru limba engleză, în baza autorizației eliberată de M.J. – Direcția pentru Publicitate, Notari Publici, Executări Judecătorești și Consilieri Juridici, la data de 23 iulie 1999 pentru asigurarea serviciilor de traducere și interpretare a actelor și lucrărilor de urmărire penală administrate în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub numărul 22D/P/2008 față de cetățenii americani mai sus citați, respectiv C.K., C.G.T.

Împrejurarea că atât în ceea ce privește aducerea la cunoștință a învinuirilor pentru ambii învinuiți, în conținutul proceselor-verbale, în declarațiile date la procuror în calitate de învinuiți, cât și în declarațiile date în calitate de inculpați (filele 134 și respectiv 143 dosarul parchetului) ale lui O.D.A. cât și ale lui C.K. s-a făcut mențiunea prezenței avocatului din oficiu, doamna C.C. ce are delegații cu nr. 799 și 798 emise la 19 aprilie 2008 (filele 217 și 218 dosarul parchetului) nu are nici o relevanță sub aspectul asigurării asistenței, respectiv a realizării dreptului la apărare, în condițiile în care asistența în cursul urmăririi penale pentru ambii inculpați nu era obligatorie.

Astfel, în conținutul art. 171 alin. (2) și (3) C. proc. pen., legiuitorul a stipulat expres că „(2) Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. (3) În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.”

Astfel, cum nu există la dosarul parchetului o ordonanță prin care procurorul să desemneze motivat că apreciază că se impune asigurarea asistenței obligatorii pentru ambii inculpați, ci doar a unei simple adrese, aflată la fila 216 dosarul parchetului, care nu are nicio relevanță juridică, prezența apărătorului din oficiu, care a semnat procesele-verbale, declarațiile acestora nu afectează în nici un fel forța probantă a acestora.

În consecința, critica apărării că în cursul urmăririi penale, același apărător din oficiu, respectiv a doamnei avocat C.C., atât pentru denunțătorul O.D.A., figurează în declarațiile acestuia ca învinuit și respectiv inculpat, cât și în declarațiile ca învinuit și inculpat ale lui C.K., existând interese contrare, nu are nicio relevanță, din perspectiva dreptului la apărare, atâta timp cât asistența nu este obligatorie, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

Altfel spus conținutul declarațiilor date de ambii învinuiți, inculpați O.D.A. și C.K. chiar cu mențiunea și semnătura aceluiași avocat din oficiu nu afectează conținutul celor declarate, acestea exprimând voința persoanelor ascultate.

De asemenea nu pot fi avute în vedere criticile formulate de recurentul inculpat O.D.A., în motivele scrise de recurs că nu i s-ar fi adus la cunoștință drepturile procesuale și că s-ar fi făcut presiuni asupra acestuia în sensul a celor ce trebuia să declare, întrucât acestea sunt simple afirmații, fără suport probator, în condițiile existenței procesului-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și drepturilor sale, iar inculpatul, în raport cu gradul de instrucție, avea capacitatea de a conștientiza garanțiile procesuale.

Totodată nu pot fi avute în vedere criticile formulate de apărătorii recurenților inculpați cu privire la durata prelungită a audierii acestora, deoarece în declarațiile date sunt evidențiate orele de începere și de terminare a audierii în calitățile de învinuit și inculpat, astfel, în ceea cel privește pe O.D.A. i s-a adus la cunoștință învinuirea pe data de 18 aprilie 2008, ora 7,30, a fost ascultat ca învinuit pe data de 19 aprilie 2008 între 7,30 și 9,30, iar ca inculpat, pe data de 19 aprilie 2008, între 9,40 și 9,50, potrivit declarațiilor la care s-a mai făcut referire, iar referitor la C.K., aducerea la cunoștință a învinuirii a avut loc pe data de 19 aprilie 2008, ora 14,15, a fost ascultat ca învinuit între 14,30 și 15,45, iar ca inculpat între 15,45 și 16,00, potrivit declarațiilor menționate.

Astfel, declarațiile celor doi inculpați și din perspectiva duratei ascultării reflectă respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 73 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, declarațiile date în cursul urmăririi penale ale inculpaților O.D.A. și C.K., cu respectarea garanțiilor procesuale, din care rezultă vânzarea, consumul și modul de introducere în țară a cantităților de droguri, în funcție de contribuția fiecăruia se coroborează cu declarația inculpatului O.D.A. dată în cursul judecății în primă instanță, acestea reflectând și respectare art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea niciuna din criticile formulate de ambii recurenți inculpați referitoare la percheziția domiciliară a acestora nu poate fi avută în vedere.

Astfel, perchezițiile domiciliare în camerele din cămin, au fost autorizate de judecător prin autorizația din 18 aprilie 2008 în Dosarul nr. 845/88/2008, emisă la ora 18,35 pentru ziua de 18 aprilie 2008 (fila 55 dosarul parchetului).

Autorizația a fost transmisă prin fax, potrivit adresei Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea (fila 87 dosarul tribunalului), la data de 19,02, iar percheziția efectivă a avut loc în camerele menționate așa cum rezultă din procesele-verbale de percheziție domiciliară 58-63 dosarul parchetului. În procesul-verbal de percheziție aflat la filele 61-63 dosarul parchetului se menționează expres că percheziția a început la ora 19,45.

Procesele-verbale de percheziție atestă modul în care acestea au fost efectuate substanțele găsite și ridicate, fiind efectuate în prezența martorilor asistenți, fără a fi făcute obiecțiuni cu privire la derularea acestora.

Criticile apărării inculpaților referitoare la ora transmiterii pe fax, anterioară emiterii autorizației, precum și începerea percheziției după ora 20,00 nu se pot fi avute în vedere, în raport cu atestărilor făcute prin mijloacele de probă administrate ce reflectă respectarea dispozițiilor art. 100 și următoarele C. proc. pen., precum și cu declarația martorului Ș.M. (fila 155 dosarul curții de apel), prin care atestă că percheziția a avut loc în prezența inculpaților, nu au făcut nici o obiecție cu privire la modalitatea de efectuare a percheziției și nici cu privire la ora începerii acesteia, nu-și amintește ca vreunul dintre cei doi inculpați să se fi opus la efectuarea percheziției domiciliare și nici nu a auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizația, precizând că în camera ocupată de inculpați s-au găsit droguri.

Împrejurarea cu privire la ora precizată în conținutul declarației martorului, respectiv ora 20,00 cel târziu 20,15 ce pare a fi contradictorie cu aceea de 19,45 din procesul-verbal de percheziție, nu este relevantă și nu infirmă cele consemnate în procesul-verbal, având în vedere că percheziția a avut loc în 18 aprilie 2008, iar martorul a fost ascultat la 31 martie 2009, fiind posibilă ca urmare a trecerii timpului a unei inadvertențe asupra orei.

De asemenea, este plauzibilă explicația procurorului cu privire la ora menționată pe faxul existent la fila 56 din dosarul parchetului, respectiv 17,54 ca urmare a nesetării faxului, în raport cu ora de vară, însă există la dosarul cauzei adresa la care s-a mai făcut referire cu privire la ora de transmitere a autorizației, respectiv 19,02.

Așadar, procesele-verbale de percheziție coroborate cu declarațiile mai sus arătate ale inculpaților și cu celelalte mijloace de probă la care s-a făcut referire susțin vinovăția inculpaților O.D.A. și C.K. în comiterea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcina lor.

Astfel și din perspectiva legalității perchezițiilor coroborate cu celelalte probe administrate au fost respectate prevederile art. 6 și art. 8 din C.E.D.O.

Înalta Curte nu poate reține nici criticile formulate de recurenții inculpați cu privire la modul în care mass-media a reflectat cazul, afectându-le dreptul la imagine, aceștia având posibilitatea de a formula plângeri de natură civilă cu privire la încălcări ale dreptului la imagine, în condițiile în care consideră că au fost prejudiciați.

Totodată nu pot fi avute în vedere criticile privind apărării privind reținerea inculpaților un timp îndelungat și nerespectarea drepturilor acestora, deoarece față de niciunul dintre inculpați nu a fost dispusă nicio măsură preventivă restrictivă de libertate, respectiv reținere pe 24 de ore sau arestare preventivă, ambii inculpații fiind cercetați în stare de libertate, propunerea de arestare preventivă a inculpați fiind solicitată pe o durată de 30 de zile (fila 144-145 dosarul parchetului), însă instanța prin încheierea nr. 31 de la 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea, în Dosarul nr. 846/88/2008, a respins propunerea formulată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea de arestare preventivă a inculpaților O.D.A. și C.K., față de aceștia dispunând aplicând măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, aflată la filele 148-150 dosarul parchetului, măsură prelungită, iar ulterior menținută și de către instanțe.

De asemenea nu se pot susține criticile invocate de apărătorul recurentului inculpat C.K. cu privire la tratamentul degradant și discriminare rasială prin folosirea sintagmei de cetățean indian a acestuia, care apare în propunerea de începere a urmăririi penale „in rem” față de acesta, aflată la fila 42 dosarul parchetului sau aceea de student indian folosită în procesul-verbal de percheziție domiciliară de la filele 61-63 din dosarul parchetului, întrucât acestea nu au nicio conotație rasială, ci doar atestarea unor informații cu privire la cetățenia acelor persoane.

De altfel nu există niciun mijloc de probă care să ateste un comportament degradant sau discriminatoriu cu privire la inculpatul C.K., ci dimpotrivă ulterior identificării sale, în actele procedurale la care s-a mai făcut referire apare menționată în mod corect cetățenia americană a inculpatului, acesta beneficiind de serviciile unui interpret, iar ulterior ale apărătorilor aleși, așa încât acestuia i-au fost asigurate toate drepturilor ce decurg dintr-un proces echitabil.

Astfel, nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 3 și 14 din C.E.D.O.

De asemenea, nu pot fi susținute criticile formulate de recurentul inculpat O.D.A. cu privire la existența unui comportament provocat din partea agenților statului, întrucât așa cum rezultă din modul de sesizare, desemnare, precum și de acțiune a investigatorului și colaboratorului sub acoperire, aceștia au respectat limitele impuse prin ordonanța procurorului.

Astfel, prin procesul-verbal de la 3 aprilie 2008, ora 8,00 (fila 9 dosarul parchetului), se testă că în conformitate cu art. 221 alin. (1) C. proc. pen. s-a procedat la sesizarea din oficiu cu privire la faptul că numitul O.D.A. este consumator de droguri și totodată, distribuie, comercializează, substanțe cu conținut stupefiant și altor persoane din anturajul său, că din datele obținute până în prezent rezultă faptul că numitul O.D.A. procură cannabis și/sau derivați ai acestuia în vederea consumului propriu și al comercializării, că substanțele procurate sunt distribuite numai către persoane cunoscute susnumitului, existând posibilitatea distribuirii și a altor categorii de substanțe stupefiante și/sau psihotrope.

Acest proces-verbal se coroborează cu ordonanța de autorizare a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia (filele 12-15 dosarul parchetului), care au acționat în limitele activităților dispuse, cu procesele-verbal de la filele 16-17 dosarul parchetului.

De asemenea, în conținutul procesului-verbal de la 4 aprilie 2008 (fila 18 dosarul parchetului) se atestă că în data de 4 aprilie 2008, ora 16,00, colaboratorul arătat va primi un pachet care va conține rezină de cannabis, pachet ce urmează a fi preluat de la șoferul unui microbuz de pe relația Constanța-Tulcea și al cărui expeditor este numitul O.D.A. Astfel, s-au deplasare la locul respectiv lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanță și ofițerul investigator pentru a supraveghea activitatea desfășurată de colaborator. Astfel, la ora 16,00 în autogară a oprit microbuzul marca M.S., venind de la Constanța, ocazie cu care colaboratorul a luat legătura cu conducătorul auto de la care a preluat un pachet și în continuare colaboratorul i-a predat lucrătorului de poliție pachetul în cauză și s-au deplasat la sediul S.C.C.O Tulcea. S-a procedat la desfacerea pachetului și s-a constatat că în interiorul acestuia se află, ambalat într-o folie de celofan transparent, o substanță vegetală, solidă de culoare verde-oliv, în greutate de aproximativ 1,5 grame, ce prezintă suspiciuni a fi rezină de cannabis, s-a efectuat o testare a substanței folosindu-se testul de cannabis, reactivul colorându-se în roșu, indicând că substanța testată este cannabis, ulterior aceasta fiind sigilată în vederea expertizării.

De asemenea, în procesul-verbal întocmit la 18 aprilie 2008 întocmit de lucrătorii de poliție (filele 39-40 dosarul parchetului), se atestă că în jurul orei 13,15 a fost observat că numitul O.D.A. a intrat în zona de staționare a microbuzelor ce efectuează transport persoane pe ruta relația Constanța-Tulcea și retur, intrând în discuție cu șoferul microbuzului, i-a dat acestuia, dintr-un rucsac ce-l avea asupra sa, o cutie din carton de culoare neagră, pe care i-a înmânat-o șoferului, după care s-a îndepărtat de acest microbuz.

Imediat după aceasta, lucrătorii de poliție au procedat la legitimarea persoanei în cauză, după ce și-au declinat calitatea, acesta prezentându-se cu o carte de alegător arătate, emisă pe numele O.D.A. Împreună cu acesta, lucrătorii de poliție s-au reîntors la microbuz unde au procedat la legitimarea șoferului, constatând că acesta este L.G. și i-au cerut acestuia să identifice dacă învinuitul i-a predat vreun colet pentru a-l transporta la Tulcea. Acesta le-a declarat verbal că cel în cauză i-a predat un colet constând într-o cutie de carton de culoare neagră destinat unei persoane pe nume L. din mun.

Tulcea, iar persoana ce i-a fost prezentată de ei est tânărul care i-a înmânat coletul, prilej cu care acesta le-a înmânat coletul în cauză. În prezenta șoferului de microbuz, cât și a martorului asistent D.T., cât și a învinuitului O.D.A. s-a procedat la desfacerea coletului, constatând faptul că pe exteriorul cutiei în cauză, pe una din fețe, pe o bucată de hârtie, de culoare albă era scris cu pixul cuvântul L. Procedând la deschiderea acesteia s-a constatat că în interiorul acesteia se afla o telecomandă de televizor, iar în lăcașul destinat bateriilor s-au găsit ambalată într-o pungă de plastic transparente un număr de 12 timbre de mici dimensiune, 5-6 milimetri, având desenate pe una din părți simbolul „cap de mort”.

Întrebată fiind persoana în cauză, în prezenta martorilor asistenți despre natura și proveniența timbrelor sus menționate, acesta declară verbal că sunt timbre L.S.D., le-a cumpărat de la un cetățean străin, student al Universității O. Constanța, din camera de cămin unde acesta este cazat, în municipiul Constanța. Despre acesta știe că se numește K. este în vârstă de aproximativ 21 de ani, de constituție atletică, înălțime de aproximativ 1,70 m, brunet, tuns scurt, poartă de obicei îmbrăcăminte tip „hip-hop” și a mai cumpărat de la acesta hașiș.

De asemenea, acesta a mai declarat verbal că cele 12 timbre au fost cumpărate de la acesta în ziua de 18 aprilie 2008, în jurul orelor 12, 15, în camera de cămin a lui K. contra sumei de 150 RON. De asemenea s-au mai făcut atestări cu privire la telefonul mobil deținut, sigilarea celor 12 timbre urmând a fi supuse analizelor fizico-chimice laborator, semnat fără obiecții.

Aceste procese-verbale se coroborează cu denunțul și declarațiile inculpatului O.D.A., date în faza urmăririi penale și în cursul judecății, în care a recunoscut faptele, că a consumat și cumpărat droguri de la inculpatul C.K., cu procesele-verbale de percheziție domiciliară la cămin unde au fost găsite droguri, cu declarațiile martorului L.G. date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, cu expertizele de laborator, cu înregistrarea convorbirilor telefonice, autorizate legale de către judecător, prin confirmarea ordonanței nr. 4/22D/P/2008 din 17 aprilie 2008, potrivit încheierii nr. 5 din 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea.

Așa cum rezultă din procesele-verbale mai sus menționate din 4 aprilie și respectiv 18 aprilie 2008 și declarațiile inculpatului O.D.A. coroborate cu declarațiile martorului L.G., nu rezultă că investigatorul sau colaboratorul sub acoperire au determinat pe inculpatul O.D.A. să săvârșească fapta de trafic de droguri, aceștia nedepășind investigația pasivă a activității infracționale, așa încât nu se poate susține că ar fi existat un comportament provocator din partea agenților statului.

Astfel, Înalta Curte a examinat comportamentul lucrătorilor sub acoperire, prin prisma și a criteriile stabilite de instanța de contencios european în cauza C. și S. împotriva României § 60 și § 64, în sensul că a analizat procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la existența indiciilor de trafic de droguri în sarcina inculpatului O.D.A., a celorlalte procese-verbale care atestă activitatea de trimitere a drogurilor, lucrătorii de poliție atestând primirea și respectiv trimiterea drogurilor de către inculpat, prin intermediul șoferilor de microbuz, urmând să ajungă la destinație, ce se coroborează și cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor de consum și trafic de droguri, din lipsa mijloacelor financiare, așa încât comportamentul lucrătorilor sub acoperire din prezenta cauza nu poate fi considerat ca provocator, în sensul depășirii unei investigații pasive.

Astfel, Înalta Curte consideră că și din această perspectivă au fost respectate prevederile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține critica formulată de recurenți, că judecătorii instanței de apel au atestat fals că inculpatul O.D.A. a cumpărat și revândut de la inculpatul C.K., droguri de 4 sau 5 ani, (fila 184 din considerentele deciziei Curții de Apel), aceasta nereprezentând decât o eroare de dactilografiere, întrucât așa cum se poate observa în declarația dată în cursul judecății de către inculpatul O.D.A., fila 69 dosarul tribunalului, acesta a arătat că „… am făcut acest lucru de mai multe ori de aprox. 4-5 ori.”, dar această eroare nu poate fi îndreptată de această instanță, ci numai pe calea îndreptării erorilor materiale, în condițiile legii.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările ambilor recurenți inculpați cu privire la încălcările arătate în motivele de recurs prin prisma art. 6 și art. 267 din Tratatul Uniunii Europene cu privire la deciziile cadru invocate, întrucât, pe de-o parte deciziile cadru conțin norme pe care le impun statelor de a reglementa în materia traficului de droguri, protecției victimelor în cadrul procedurilor penale sau combaterii anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin mijloacele legii penale, România având legii în materiile enunțate, chiar Legea nr. 143/2000, desigur cu modificările survenite ulterior, Ordonanța de Urgență nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, armonizate, C. proc. pen. și alte legi speciale privind protecția martorilor, a victimelor, care sunt armonizate cu normele comunitare, neimpunându-se explicații din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De altfel, având în vedere dispozițiile Tratatului Uniunii Europene cu privire la aderarea Uniunii Europene la C.E.D.O., în jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu s-a statuat stabilit în mod expres modalitatea de interpretare în sensul C.E.D.O., însă în jurisprudența mai veche sunt recunoscute drepturi statuate prin convenție.

Înalta Curte, însă așa cum a arătat în considerentele deciziei a examinat criticile formulate de recurenți atât cu privire la modul de administrare și de interpretare a mijloacelor de probă din cursul urmăririi penale, dar și ale judecății și prin dispozițiile invocate expres de către recurenți din C.E.D.O., constatând că nu au fost încălcate nici prevederile C. proc. pen. și nici cele ale C.E.D.O.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că vinovăția ambilor recurenți inculpați O.D.A. și C.K. în săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină, ca urmare a schimbării încadrărilor juridice a fost dovedită prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul întregului proces penal, în ansamblul lor, acestea fiind efectuate cu respectarea legii și evaluate judicios de către instanțe.

Astfel, între percepția asupra probelor administrate de către instanțe și soluțiile pronunțate nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât nu este incident cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. privind eroarea gravă de fapt cu privire la greșita condamnare a inculpaților.

Înalta Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenți sunt nefondate.

De asemenea, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați O.D.A. și C.K. împotriva Deciziei penale nr. 35/ P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat O.D.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat C.K. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. onorariul interpretului de limbă engleză pentru traducere acte și susținere orală se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați O.D.A. și C.K. împotriva Deciziei penale nr. 35/ P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat O.D.A. la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat C.K. la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limbă engleză pentru traducere acte și susținere orală se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.