Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1597/2010 AI generated

Denial of pre-trial release under judicial supervision due to risk of committing further drug-related offenses

Case Number Decizia nr. 1597/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the Court of Appeal's decision, rejecting the defendant's appeal and affirming the denial of his request for provisional release under judicial supervision; the appellant was ordered to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned the refusal to grant pre-trial liberty, where the lower instances determined that the defendant's status as a drug consumer created a risk that he might procure illicit substances upon release, thereby constituting data that necessitated preventing the commission of other offenses. Relying on Article 1602(2) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the refusal was justified to prevent the accused from committing further criminal acts, thereby dismissing the appeal as unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 1602 alin. (1) C. proc. pen, art. 1602 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Denial of pre-trial release under judicial supervision due to risk of committing further drug-related offenses: Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Keywords

AI generated
provisional release other criminal offenses pre-trial detention judicial review of sentencing e-justice suspension of prison sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 1602 alin. (1) C. proc. pen
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că potrivit art. 1602 alin.
art. 1602 alin. (2) C. proc. pen
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că potrivit art. 1602 alin.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 87 din 15 martie 2010 a Tribunalului Argeș, secția penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul F.C.L. (fiul lui I. și M.).

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de judecată, care trebuie să țină seama de gradul de pericol social al infracțiuni, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia această măsură. S-a mai arătat că inculpatul fiind și consumator de droguri, odată pus în libertate există posibilitatea ca acesta să consume în continuare droguri, ceea ce determină, implicit, și procurarea ilicită unor asemenea droguri, și că o astfel de situație poate constitui premisa existenței unor date, în sensul dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu care în speță liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În cauză, verificându - se actele și lucrările de la dosar, se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C.L. împotriva încheierii din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4556/109/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2010.