Limits of criminal liability for judicial officers: judicial discretion and the prohibition of penalizing judicial decisions through criminal complaints

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 217/ din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului B.O. împotriva rezoluției nr. 501/II/2/2009 din data de 13 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a confirmat rezoluția nr. 41/P/2009 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotârî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

1. La data de 15 ianuarie 2009, petentul B.O. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, remisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații R.V., R.P., R.B., S.G. și față de grefierul arhivar R.F.C., sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 2481 C. pen. și neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen.

În conținutul plângerii penale, petentul a susținut că, în Dosarul nr. 7681/196/2008 al Tribunalului Brăila, completul de judecată nu i-a dat cuvântul, în calitate de parte vătămată, la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2008, deși a fost prezent în sală până la sfârșitul ședinței de judecată. În consecință, petentul a precizat că a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată, cerere pe care a depus-o la un funcționat cu numele F.

În final, petentul a menționat că magistrații R.V., R.P. și R.B., în mod deliberat, nu au judecat cererea de recuzare, pentru a pronunța Decizia penală nr. 333 din 11 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 7681/196/2008 a Tribunalului Brăila, pe care o consideră nelegală.

2. Prin rezoluția nr. 41/P/2009 din data de 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorul a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale față de judecătorii R.V., R.P. și R.B. de la Tribunalul Brăila, față de procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și față de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul Tribunalului Brăila, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 2481 C. pen. și art. 249 C. pen.

S-a motivat, în esență, că aspectele sesizate de petentul B.O., în realitate nu există.

3. Plângerea formulată de către petent în baza art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția 501/II/2/2009 din data de 13 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, aceasta reținând că rezoluția atacată îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie pentru a fi menținută.

4. Învestită cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanța de fond a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a reținut în rezoluțiile atacate o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și în mod corect a adoptat o soluție de netrimitere în judecată a intimaților, întrucât faptele nu există, astfel încât a respins plângerea reținând următoarele:

La data de 15 ianuarie 2009, petentul B.O. a depus două plângeri penale, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații R.V., P.R., B.R. și S.G., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 2481 în ref. la art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen.

La data de 23 februarie 2009, petentul B.O. a fost audiat de către procuror. Cu această ocazie, petentul a solicitat efectuarea de cercetări și față de grefierul arhivar F., în situația în care acesta a înaintat cererea de recuzare a completului de judecată ulterior pronunțării hotărârii de judecată.

Prin sentința penală nr. 1435 din 19 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008 al Judecătoriei Brăila, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul B.O. împotriva rezoluțiilor nr. 493/P/2008 și nr. 793/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, ca fiind nefondată.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 333 din 11 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008 al Tribunalului Brăila, completul de judecată a dispus respingerea recursului declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 1435 din 19 septembrie 2008 a Judecătoriei Brăila, ca fiind tardiv introdus.

Pe parcursul cercetărilor, s-a constatat că petentul a formulat cerere de recuzare a completului de judecată în ziua de 11 noiembrie 2008, însă această cerere a fost depusă ulterior pronunțării Deciziei penale nr. 333/2008 a Tribunalului Brăila.

Acest fapt a rezultat și din rezoluțiile scrise pe cele două cereri de recuzare „primit după termen, la dosar”, și „după pronunțare, la dosar”.

Cercetările prealabile au fost complete și efectuate în mod temeinic și legal.

Din actele și lucrările dosarului nu există indicii privind exercitarea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către judecătorii R.V., R.P. și R.B. de la Tribunalul Brăila, de către procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul Tribunalului Brăila iar eventualele nemulțumiri ale petentului pot fi analizate de către o instanță superioară într-o eventuală cale de atac promovată de petent.

Având în vedere faptul că petentul B.O. nu a indicat care sunt faptele și probele ce le confirmă, pentru a dovedi încălcările legii de care s-ar face vinovate persoanele împotriva cărora a formulat plângere, instanța de fond a respins plângerea acestuia ca nefondată.

B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că dispozitivul nu cuprinde datele prev. de art. 70 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiunile comise de cei patru magistrați, precum și textul de lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; totodată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, precum și asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze și să influențeze soluția procesului; dispozitivul hotărârii nu este semnat de președinte la pronunțarea hotărârii, aceasta fiind nulă.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât atât procurorul cât și instanța de fond au apreciat în mod corect că, prin adoptarea unei hotărâri judecătorești, magistratul - judecător nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță. Aprecierea că intimații - magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfășurată de magistrații se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimați în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de aceștia au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.

Totodată, Înalta Curte constată că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești, aceasta fiind permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu respectarea dispozițiilor legale.

Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, cum din examinarea plângerii reiese că aspectele invocate de petent se referă la nemulțumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor și apărărilor formulate de acesta în cursul procesului penal, Curtea constată că aceste chestiuni se circumscriu activității de judecată, iar justețea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicțional și nu pe calea unei anchete penale. Cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului independenței puterii judecătorești consacrat în numeroase norme interne și internaționale. În acest sens sunt dispozițiile art. 2 lit. d) din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. (94)12/1994 potrivit căreia ”judecătorii trebuie să fie absolut liberi și să decidă în mod imparțial asupra cazurilor cu care sunt sesizați, după propria convingere și interpretare a faptelor, conform regulilor de drept în vigoare".

A concluziona altfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan și paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanță de judecată, ceea ce nici Constituția, nici legea de organizarea judecătorească și C.E.D.O. nu permit și, totodată, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Aceleași sunt considerentele și pentru intimatul procuror S.G. și, respectiv, grefierul arhivar R.F.C., prima instanță reținând în mod justificat că din actele dosarului nu rezultă indicii în sensul încălcării atribuțiilor de serviciu sub aspectele indicate de petent în plângere.

Totodată, nici celelalte critici formulate de petent vizând faptul că dispozitivul nu cuprinde datele prev. de art. 70 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiunile comise de cei patru magistrați, precum și textul de lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, precum și asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze și să influențeze soluția procesului; că dispozitivul hotărârii nu este semnat de președinte la pronunțarea hotărârii, aceasta fiind nulă - nu sunt întemeiate. Astfel, primele dintre chestiunile indicate nu sunt incidente – intimații neavând calitatea de inculpați în cauză -, iar în ceea ce privește soluția pronunțată, aceasta este motivată corespunzător și se întemeiază pe actele dosarului; criticile sunt nefondate și în ceea ce privește nesemnarea minutei, din înscrisul aflat la fila 45 din dosarul instanței de fond reieșind că aceasta întrunește cerințele de legalitate.

În consecință, pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.O. împotriva sentinței penale nr. 217/ F din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.