Cassation appeal against conviction for attempted murder dismissed as unfounded due to lack of legal provocation defense

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 479 din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 1382/122/2009 (2797/2009), s-a dispus condamnarea inculpatului C.F., fiul lui G. și M., la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2009, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui cuțit corp delict.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 313 din Legea 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 – a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni București și a obligat pe inculpat la plata sumei de 2355,40 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată, plus dobânda legală până la achitarea integrală a sumei.

S-a luat act că partea vătămată D.D. nu se constituie parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, la data de 19 iunie 2009, orele 1245, inculpatul, după ce a luat niște răsad de ardei, a plecat la domiciliul fostei sale cumnate, C.I.

În dreptul locuinței acesteia, inculpatul, aflat în stare de ebrietate și văzând-o, i-a adus anumite injurii determinate de un conflict mai vechi rezultat din modul de împărțire a bunurilor rămase moștenire în urma decesului numitului C.N. (fratele inculpatului), cu care aceasta a trăit în concubinaj.

Constantin Ioana împreună cu cei trei copii ai săi (nepoții inculpatului) și partea vătămată D.D. (actualul concubin) locuiesc într-un imobil ce a aparținut bunicilor inculpatului și fratelui acestuia.

Inculpatul, aflat în vădită stare de ebrietate și văzând partea vătămată în curte, i-a reproșat că n-a mai făcut reparații la casă, reciproc cei doi și-au adus injurii, inculpatul că partea vătămată D.D. „este patron pe averea fratelui său”, iar partea vătămată că este „nebun” și are cuțit asupra sa (fila 44 d.u.p.).

Ulterior, atât inculpatul cât și partea vătămată, după agresiuni verbale, au trecut la agresiuni corporale, aruncându-și reciproc cu pietre unul în celălalt, iar când partea vătămată D.D. s-a împiedicat și a căzut, inculpatul care se afla în apropiere cu un cuțit în mână, s-a îndreptat către partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă și cu cuțitul în mână, a părăsit locul faptei.

Partea vătămată a fost transportată și, ulterior, internată la Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni cu diagnosticul „Agresiune. Plăgi penetrante (două), produse prin înjunghierea subscapular drept. Hemopneumotorax drept. Insuficiență respiratorie acută. Plagă înjunghiată superficială latero-cervicală dreaptă. Plagă contuză genunchi stâng. Contuzie torco-abdominală pentru care s-a intervenit de urgență”.

Concluziile raportului medico-legal nr. 242/E/II din 30 iunie 2009 (fila 17 d.u.p.) au statuat că leziunile traumatice provocate de inculpat în data de 19 iunie 2009 părții vătămate D.D. au necesitat pentru vindecare 15 – 19 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața acesteia.

B. Împotriva acestei soluții, a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.F., criticând-o pentru netemeinicie vizând redozarea cuantumului pedepsei aplicate de 7 ani închisoare, motivat de faptul că acesta are probleme psihice și că a fost provocat de partea vătămată.

S-a mai susținut că nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu a mai avut manifestări violente, însă sub influența băuturilor alcoolice și provocat de partea vătămată a ripostat violent la acțiunile acesteia.

Prin Decizia penală nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale atacate, apreciindu-se criticile nefondate.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, susținând că acționat în stare de provocare, răspunzând provocării părții vătămate care a ieșit din curte înarmată de un ciomag. A solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei, arătând totodată că este pensionat medical urmare unei intervenții chirurgicale la cap.

Examinând recursul declarat de inculpatul prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Apărarea inculpatului în sensul că ar fi săvârșit fapta în stare de provocare, ca reacție la atitudinea agresivă a părții vătămate care a ieșit din curte înarmată de un ciomag, nu poate fi primită, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situații de fapt care să justifice reținerea acestei circumstanțe atenuante legale.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din probele dosarului rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege și anume: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și provocarea să se fi produs printr-o violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Or, așa cum s-a arătat, inculpatul, aflat în vădită stare de ebrietate și văzând partea vătămată în curte, i-a reproșat că n-a mai făcut reparații la casă, reciproc cei doi și-au adus injurii iar ulterior, atât inculpatul cât și partea vătămată, după agresiuni verbale, au trecut la agresiuni corporale, aruncându-și reciproc cu pietre unul în celălalt, iar când partea vătămată D.D. s-a împiedicat și a căzut, inculpatul, care se afla în apropiere cu un cuțit în mână, s-a îndreptat către partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă și cu cuțitul în mână, a părăsit locul faptei.

În aceste condiții, nu poate vorbi nici un moment de o provocare printr-o acțiune agresivă a părții vătămate, îndreptată împotriva inculpatului, dimpotrivă, acesta din urmă a aplicat lovituri cu cuțitul când partea vătămată era căzută la pământ.

Curtea apreciază că nu este întemeiată nici susținerea reprezentantului parchetului, în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe pe motivul de apel vizând starea de provocare în care a acționat inculpatul, întrucât critica principală a vizat individualizarea pedepsei, iar cu ocazia judecării apelului instanța de control a examinat cauza sub toate aspectele de drept și de fapt, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constatând că situația de fapt a fost corect reținută, că i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare și că nu sunt aspecte care să reclame reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, Curtea constată că circumstanțele personale invocate de inculpat - constând în atitudinea sa pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că suferă de boli psihice, urmare unei intervenții chirurgicale la cap -, au fost deja avute în vedere de instanța de fond care a stabilit pedeapsa chiar într-un cuantum nelegal (7 ani), orientat sub minimul special prevăzut de lege (7 ani și 6 luni) – deși nu s-au reținut circumstanțe atenuante -, o reducere a acestei pedepse nefiind justificată în lipsa circumstanțelor atenuante, în raport de gravitatea faptei comise, ce rezultă din consecințele agresiunii asupra stării de sănătate a părții vătămate, precum și de pericolul social concret al activității infracționale.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată și nu se justifică reducerea acesteia, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2009 la 17 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.