Shareholder liability for company asset diminution: failure to prove illicit act and causation defeats damages claim under Ordinance 25/2002

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 13954 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte cererea precizată formulată de A.V.A.S. București împotriva pârâtei SC A.C. SA și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6.369,20 lei despăgubiri, din care suma de 1.325,42 lei dobânzi și suma de 5.043,78 lei penalități aferente ratelor nr. 7 și 8.

A respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 186.465 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului ca urmare a diminuării activului net.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.000 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut în legătură cu obligația pârâtei de a plăti dobânzi și penalități, că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 25/2002 aplicate situației de fapt stabilită corespunzător obligațiilor contractuale asumate de pârâtă.

Cât privește cererea de acordare a daunelor interese în cuantum de 186.465 lei, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, întrucât nu s-au apreciat ca fiind îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei pentru acest prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen A.V.A.S. și prin decizia comercială nr. 26 din 22 ianuarie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că în mod corect a apreciat tribunalul că nu s-a făcut dovada încălcării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract (clauza 7.3. și 7.7.), astfel încât să se probeze existența faptei ilicite pentru acest capăt de cerere; simplul fapt al participării la A.G.A. a SC A.C. SA a asociației ce a cumpărat pachetul de acțiuni de 40% de la F.P.S. (A.V.A.S.) nu este de natură a face dovada defectuoasei administrări a societății comerciale de către acționarul intimat și cu atât mai puțin a legăturii acestuia cu declanșarea insolvenței societății; că din actele dosarului nu rezultă că asociația pârâtă a participat la administrarea societății, că a luat decizii individual creând prejudicii A.V.A.S. și nici că a participat la diminuarea activului net contabil (ca diferență între activul total și datoriile totale ale societății) de vreme ce înstrăinările de active invocate de apelantă nu au fost fapte voluntare ale pârâtei intimate, ci executări silite în baza unor hotărâri judecătorești prin care societatea a fost obligată la înstrăinare; că parcul de mașini agricole a ieșit din patrimoniu ca urmare a amortizării acestuia, iar activele imobilizate ale societății au fost preluate de lichidatorul judiciar; că asociația SC A.C. SA nu s-a dovedit că ar fi luat vreo hotărâre, ca acționar cu 40% acțiuni din capitalul societății, prin care să fi diminuat activul net contabil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței nr. 13954 din 26 noiembrie 2007 în sensul obligării intimatei – pârâte la plata sumei de 186.465 ron reprezentând valoarea prejudiciilor create A.V.A.S. București, stabilite prin expertiza contabilă întocmită în cauză, și menținerea celorlalte dispoziții.

În dezvoltarea în fapt a recursului, s-a susținut, în esență, că prin O.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare, a fost instituit prin lege dreptul autorității de a cere și a obține daune – interese în cazul desființării contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni; că dispozițiile art. 21 alin. (1) indice 1 din O.G. nr. 25/2002 arată exemplificativ și nu limitativ categoriile de daune interese pe care A.V.A.S. le poate solicita pentru repararea prejudiciului în cazul rezoluțiunii contractului; că sarcina probei existenței prejudiciului și a culpei pârâtei incumbă creditorului, cu excepția situațiilor în care întinderea prejudiciilor este fixată de lege și culpa este prezumată; că o astfel de excepție se instituie prin O.G. nr. 40/2003 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 prin care a fost înlăturat orice dubiu asupra necesității probării existenței unui prejudiciu, a culpei cumpărătorului și implicit a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta prejudiciabilă, art. 21 prevăzând că stabilirea și întinderea prejudiciilor se vor face în baza unei expertize financiar contabile prevăzută în mod imperativ de către legiuitor.

S-a mai arătat că în cadrul probatoriului administrat se poate observa că începând cu anul 1997 și până în anul 2002 în cadrul ședințelor A.G.A. a SC A.C. SA au fost discutate și aprobate printre altele contractarea de către societate de credite bancare și ipotecarea bunurilor societății până la acoperirea garanțiilor solicitate de creditor, în acest sens fiind hotărârea nr. 1/6 din 22 aprilie 1997, hotărârea nr. 1/7 din 22 aprilie 1997, procesul verbal din 15 aprilie 1998, procesul verbal din 29 martie 2002; că expertiza efectuată în cauză a relevat un prejudiciu creat A.V.A.S. în cuantum de 186.465 ron, constând în deprecierea activului net contabil în perioada de valabilitate a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni.

Intimata SC A.C. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Criticile aduse deciziei vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate în ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 186.465 lei reprezentând prejudiciul cauzat A.V.A.S. în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de apel, în mod întemeiat a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtei întrucât nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite pentru acest capăt de cerere.

În cauză nu s-a făcut dovada încălcării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract și reaua credință în exercitarea dreptului de acționar.

Existența unui prejudiciu nu generează răspunderea debitorului până nu se vor proba fapta ilicită a debitorului și legătura de cauzalitate între prejudiciu și faptă.

Reclamanta nu a dovedit nici fapta prejudiciabilă a pârâtei și nici împrejurarea că aceasta ar fi cauzat diminuarea activului net contabil, scăderea valorii acțiunilor și respectiv o legătură de cauzalitate dintre acestea.

Referitor la criticile recurentei referitoare la prezumarea prejudiciului în contextul dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 instanța de apel a apreciat corect că nu are suport, de vreme ce textul vizează „stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese”.

„Stabilirea prejudiciilor” ca sintagmă folosită de legiuitor privește chiar indentificarea prejudiciilor sub aspectul existenței lor. A admite altfel, adică a prezumării prejudiciului, înseamnă a goli de conținut această sintagmă, fiind suficientă numai expertizarea întinderii daunelor interese.

Restul criticilor vizează aspecte ce țin de reaprecierea situației de fapt, prin reanalizarea probelor și a concludenței acestora, încât nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, astfel că hotărârea atacată nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 26 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC A.C. SA 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.