Appointment of expert and transmission of report under Art. 136 of the Companies Law in commercial dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal, setting aside the decisions of the lower commercial courts and remanding the case to the Sibiu Court of First Instance for retrial, thereby ruling in favor of the plaintiff shareholder. The dispute concerned a request under Article 136 of Law No. 31/1990 for the court to appoint an expert to audit specific management operations of a joint-stock company and to order the delivery of the resulting report to the board of directors, supervisory board, and censors. The appellate court had dismissed the plaintiff's appeal, incorrectly characterizing the procedure as non-contentious and failing to address the specific obligation to transmit the report to the designated company organs. The Supreme Court held that the lower courts failed to adjudicate all claims, specifically the mandatory transmission of the expert report, and clarified that the procedure is contentious where conflicting rights exist, ordering the remand to ensure the expert's appointment and the strict execution of the reporting obligations mandated by the statute.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 136 din Legea nr. 31/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 331 C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Appointment of expert and transmission of report under Art. 136 of the Companies Law in commercial dispute: Prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990 îndreptățesc pe acționarul, individual sau împreună cu alții care reprezintă cel puțin 10% din capitalul social, să ceară instanței desemnarea unuia sau mai multor experți însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății să întocmească un raport care să le fie înmânat și predat oficial consiliului de administrație sau directorului și consiliului de supraveghere precum și cenzorilor sau auditorilor interni spre analiză și propuneri, raport care va fi pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SIF T. SA Brașov, a chemat în judecată pe pârâta SC F. SA Mediaș și a solicitat obligarea să desemneze un expert în condițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care să întocmească un raport privind gestiunea societății, înmânat administratorilor cenzorilor și reclamantei iar pârâta să fie obligată la plata onorariului de expert.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 1687/C din 13 octombrie 2008 a admis acțiunea, a desemnat un expert (M.M.) să efectueze expertiză cu obiectivele: stabilirea cauzelor care au determinat situația economică a societății și eventualele persoane vinovate, situația clădirilor și terenurilor vândute, destinația sumelor obținute din vânzare, situația analitică a debitorilor la 30 iunie 2008 și situația clădirilor și terenurilor aflate în patrimoniul pârâtei la 30 noiembrie 2008, cu un onorariu de 400 lei în sarcina pârâtei.
Instanța de fond a reținut că reclamanta deține 36.22% din capitalul social și a cerut în condițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 desemnarea unui expert care să analizeze operațiuni din gestiunea societății.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială 152/A din 19 decembrie 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că textul art. 136 din legea citată nu prevede în sarcina instanței atribuții de control a expertizei, însă în condițiile în care expertul nu va efectua lucrarea ordonată, nu va fi împiedicată să-și exercite dreptul fundamental de acces în justiție.
Împotriva deciziei astfel pronunțare, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că instanța de fond a admis acțiunea fără a se pronunța asupra capătului de cerere privind întocmirea raportului și comunicarea acestuia cenzorilor și consiliului de administrație.
Instanța nu și-a exercitat dreptul de control, respectiv nu a constatat întocmirea raportului și nu a dispus comunicarea acestuia.
Pe de altă parte, instanța a considerat greșit că cererea are caracter contencios.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990 îndreptățesc pe acționarul, individual sau împreună cu alții care reprezintă cel puțin 10% din capitalul social, să ceară instanței desemnarea unuia sau mai multor experți însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății să întocmească un raport care să le fie înmânat și predat oficial consiliului de administrație sau directorului și consiliului de supraveghere precum și cenzorilor sau auditorilor interni spre analiză și propuneri, raport care va fi pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor.
Instanțele de fond nu s-au pronunțat pe toate capetele de cerere ale acțiunii care reclama atât desemnarea unui expert care să analizeze operațiunile contabile din gestiunea pârâtei, plătit de aceasta, cât și obligarea predării oficial organelor stabilite de lege care la rândul său să aibă obligația înscrierii raportului pe ordinea de zi și a următoarei adunări generale a acționarilor.
Din această perspectivă, necercetarea uneia dintre cererile formulate atrage reformarea hotărârilor atacate.
Instanțele de fond vor desemna expertul sau experții care să întocmească raportul de expertiză, raport vate va fi oficial înaintat de experți organelor prevăzute de lege, iar acestora instanța le va dispune măsura includerii în ordinea de zi a următoarei adunări generale.
In privința caracterului necontencios al procedurii de soluționare a cererii reclamantului, se constată prin obiectivele raportului de expertiză, existența unor drepturi potrivnice. De altfel, recurenta nu poate invoca greșita calificare dată de către instanța de apel acțiunii câtă vreme nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 331 C. proc. civ.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia comercială nr. 152/A din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și sentința comercială nr. 1687/C din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SIF T. SA Brașov împotriva deciziei nr. 152/A din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială.
Casează decizia atacată și sentința nr. 1687/C/2008 din 13 octombrie 2008 cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2009.