Shareholder-creditor dissolution claim fails; appeal unfounded, inadmissibility upheld

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 septembrie 2008, reclamantul M.G.O. cheamă în judecată pe pârâții SC P. SRL Constanța, D.S.O. și O.N.R.C. reprezentat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună dizolvarea SC P. SRL, numirea unui practician în insolvență care să efectueze formalitățile de lichidare a societății, poprirea definitivă a părților ce s-ar fi cuvenit asociatului D.S.O. de pe urma lichidării firmei până la concurența sumelor de 4144 dolari S.U.A., în lei, la cursul efectuării plății, și 810 lei, cu cheltuieli de judecată.

După disjungerea, la 6 noiembrie 2008, a capătului de cerere privind poprirea părților ce s-ar cuveni asociatului, prin sentința civilă nr. 4719/ COM din 11 decembrie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, admite excepția inadmisibilității, invocată de pârâți, și respinge în totalitate acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul D.S.O., reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. a) – f) și art. 2371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, invocate de reclamant, dizolvarea societății pârâte cerută de acesta neîncadrându-se în cazurile de dizolvare prevăzute de dispozițiile de lege menționate și nici de dispozițiile art. 15334 din Legea nr. 31/1990, care vizează societățile pe acțiuni, reclamantul în calitatea sa de creditor personal al asociatului-pârât în societatea comercială cu răspundere limitată, pârâtă și aceasta, neputând solicita dizolvarea societății spre a-și recupera creanța și, în consecință, nici numirea unui practician în insolvență, cerere accesorie celei de dizolvare a societății.

Apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței primei instanțe este respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 36/ COM din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că dispozițiile art. 66, 227 și 237 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează dizolvarea societății cu răspundere limitată în situația în care are datorii și, cu atât mai mult, când unul dintre asociați este debitor, pentru datoriile acestuia, precum și că, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond nu putea califica acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune oblică potrivit art. 974 C. civ., câtă vreme reclamantul însuși nu a investit instanța cu o astfel de acțiune.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În susținerea recursului recurentul critică instanța de apel pentru greșita interpretare a acțiunii sale prin care a cerut dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990, recurentul, în calitate de creditor al unui asociat în societatea comercială în cauză, fiind îndrituit, în baza interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 66 din aceeași lege, să urmărească părțile cuvenite debitorului său și, implicit, să solicite dizolvarea respectivei societăți pentru ca patrimoniul acesteia să nu poată fi grevat de debitele personale ale unui asociat.

Recurentul critică instanța de control judiciar și pentru neexercitarea rolului său activ și pentru ignorarea caracterului devolutiv al apelului, ceea ce i-ar fi permis să facă aplicarea dispozițiilor art. 974 C. civ. și să califice acțiunea ca fiind o acțiune oblică, pentru exercitarea căreia erau întrunite, în speță, toate condițiile.

Examinând recursul reclamantului prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.

Se constată în acest sens că instanța criticată, ca și instanța de fond, și-a exercitat rolul activ, așa cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5), instanța de fond solicitând chiar reclamantului, la termenul din 9 octombrie 2008, să precizeze temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere, iar instanța de apel examinând și ea cauza în baza temeiurilor de drept indicate de reclamant, dar, în mod judicios, în limitele prevăzute de art. 129 alin. (6) și de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că reclamantul a invocat dispozițiile art. 974 C. civ., abia în faza apelului.

Se reține, de asemenea, că în mod judicios a stabilit instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, că motivul de dizolvare a societății comerciale pârâte, invocat de reclamant, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 227, ale art. 2371 alin. (3), ale art. 15324 și ale art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reclamantul recurent, creditor al asociatului D.S.O. din SC P. SRL, neputând solicita dizolvarea respectivei societăți spre a-și putea realiza astfel creanța, el având numai dreptul de a urmări, pe durata de existență a societății, partea din beneficii cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, partea ce s-ar cuveni acestuia prin lichidare.

Dizolvarea societății comerciale pentru motivul invocat de recurentul reclamant, așa cum întemeiat a stabilit și instanța de apel, nu poate fi încadrată în cauzele vizate de art. 227 alin. (1) lit. g), aceasta nefiind prevăzută expres de lege, iar recurentul reclamant nedovedind că ar fi fost prevăzută de actul constitutiv al societății vizate.

Astfel fiind, decizia recurată fiind temeinică și legală, dată cu corecta interpretare a actului juridic dedus judecății, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.G.O., împotriva deciziei nr. 36 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.