Reparative restitution of expropriated land: precedence of Article 11 over Article 16 of Law No. 10/2001 regarding non-permanent public utility installations

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr. 482 din 29 mai 2008, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții O.I., O.D. și V.A.C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

A respins cererea de intervenție formulată de intervenienții D.L.G. și I.A.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat prin notificarea transmisă pârâților restituirea în natură a terenului aflat în partea de nord a grădiniței, acesta făcând parte dintr-un teren ce a aparținut autorilor reclamanților, în suprafață de 735 mp, și care a fost expropriat în parte prin Decretul din 28 august 1968 și în parte fără titlu.

Prin dispoziția nr. 2749 din 22 martie 2007, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a restituit în natură suprafața de 144 mp teren, pe vechiul amplasament, iar pentru suprafața de 470,5 mp teren a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, cu motivarea că terenul este afectat de o construcție - Grădinița Traian.

Tribunalul a mai reținut că suprafața de teren de 470,5 mp nu poate fi restituită în natură, conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece este afectată de spațiu de joacă pentru copii, respectiv o groapă de nisip și două topogane.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, formulată de D.L.G. și I.A., tribunalul a constatat că terții nu pot ataca dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, aceștia având deschisă calea acțiunii de drept comun.

Prin decizia nr. 242/A din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a respins apelul declarat de reclamanți.

Instanța de apel a reținut că sentința pronunțată de tribunal a fost motivată și că s-a intrat în cercetarea fondului, chiar dacă nu a fost analizată aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut instanța de apel, că respingerea cererii de restituire în natură nu a fost motivată de prima instanță de apartenența imobilului la domeniul public.

Terenul solicitat de reclamant nu poate fi restituit în natură deoarece se află în curtea Grădiniței Traian, este afectat procesului educațional și este amenajat corespunzător.

Instanța de apel a mai reținut, că în mod corect tribunalul a făcut aplicabilitatea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece aplicarea art. 16 din lege presupune ca reclamanții să fi avut o casă care să nu fi fost demolată.

In opinia separată formulată de unul din membrii completului de judecată, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece pe teren funcționează o grădiniță.

Este posibilă restituirea în natură, deoarece reclamanții stăpânesc deja suprafața de 264,50 mp teren, iar întregul teren pe care se află grădinița are suprafața de 2939,27 mp, din care construcția ocupă doar 854,34 mp teren.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanții au declarat recurs.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, considerentele hotărârii nu cuprind motivele pentru care s-a înlăturat aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, iar apartenența imobilului la domeniul public nu constituie impediment la restituire.

Recurenții au mai arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, indiferent dacă la data preluării a existat sau nu o construcție, deoarece art. 6 din legea specială definește imobilul ca fiind atât construcție, cât și teren.

Au mai arătat recurenții, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pot fi restituite în natură terenurile libere de construcții.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece instanța de apel și-a argumentat în detaliu soluția pronunțată și a demonstrat de ce, în opinia sa, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Nefondate sunt și criticile referitoare la aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată și refuzul restituirii în natură, motivat de apartenența imobilului la domeniul public al localității.

Astfel, Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație, cuprinde dispoziții cu caracter general, care reglementează principii generale de restituire sau de acordare a altor măsuri reparatorii, precum și dispoziții cu caracter special, care se aplică doar în situația unor imobile care au un anumit regim juridic.

Dispozițiile din lege privind imobilele expropriate au caracter special și sunt cuprinse în art. 11 din Legea nr. 10/2001.

In cauză, este de necontestat că terenul solicitat prin notificare a fost expropriat, situație în care regimul juridic al imobilului este guvernat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Este corectă susținerea instanței de apel că pentru a fi aplicabil, art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată presupune existența unei clădiri la data preluării, care să existe la data intrării în vigoare a legii și în care să se desfășoare una din activitățile la care textul de lege face referire.

Chiar dacă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definește imobilele ca fiind terenuri cu sau fără construcții, existența unei construcții ulterioare preluării nu justifică aplicabilitatea art. 16 din legea specială de reparație.

Restituirea în natură, atât din punctul de vedere al art. 11 cât și al art. 16 din Legea nr. 10/2001, este condiționată de existența unei construcții, dar art. 11 din lege exclude de la restituirea în natură terenurile ocupate în totalitate de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, iar art. 16 din lege impune restituirea în natură a imobilelor afectate activităților de interes public enumerate în anexa nr. 2 lit. a), sub condiția menținerii afectațiunii pe o durată determinată.

A aplica art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în toate situațiile în care pe teren s-au construit edificii în care se desfășoară una din activitățile prevăzute în anexa 2 lit. a) înseamnă a goli de conținut art. 11 din lege, deoarece restituirea în natură ar fi posibilă și atunci când obiectivul exproprierii s-a realizat.

De altfel, de-a lungul evoluțiilor legislative ale Legii nr. 10/2001, atât doctrina cât și practica judiciară au fost unanime în a constata caracterul de normă specială a art. 11 din lege, care înlătură alte dispoziții cu caracter special (de exemplu, în situația art. 24 din vechea formă a Legii nr. 10/2001, care permitea acordarea de despăgubiri bănești în situația imobilelor cu destinația de locuință).

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de apel a motivat respingerea cererii de restituire în natură de apartenența imobilului la domeniul public al localității, aceasta este nefondată, deoarece, instanța de apel a arătat contrariul și anume că aceasta nu reprezintă impediment la restituire.

Fondate sunt, în schimb, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Așa cum s-a arătat, imobilul fiind expropriat, regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul în suprafață de 470,50 mp nu este afectat de construcții permanente, cu excepția suprafeței de 68,20 mp, care reprezintă alee betonată și trotuare.

Pe teren au fost amplasate 2 topogane și o groapă de nisip în vara anului 2007, groapa de nisip având dimensiunile de 4m x 3m și fiind mai mult o improvizație, deoarece există o altă groapă de nisip, mai bine amenajată, pe partea de E a terenului.

Se constată, așadar, că terenul nu este ocupat în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece amenajările nu existau la data notificării, iar lucrările sunt ușor demontabile.

Desfășurarea activității de educație nu justifică respingerea cererii de restituire, din moment ce, în imediata vecinătate a terenului solicitat, reclamanților li s-a restituit deja suprafața de 264,50 mp teren (144 mp teren prin dispoziția atacată și 120,50 mp teren prin sentința civilă nr. 299 din 5 februarie 1993 a Tribunalului Vâlcea), amenajările au fost efectuate ulterior cererii de chemare în judecată, iar suprafața de teren rămasă grădiniței este de 1614 mp.

Pe cale de consecință, constatându-se că restituirea în natură este posibilă, conform criteriilor reglementate de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se va admite recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești, ce va fi casată.

Se va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Vâlcea, care va fi schimbată în parte, în sensul că se va admite contestația împotriva dispoziției nr. 2749 din 22 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, ce va fi anulată în parte și se va dispune restituirea în natură și a suprafeței de 402,30 mp teren, conform variantei 2 anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.T. și obligă Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 68,20 mp teren, ocupată de alee de acces și trotuar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții O.I., O.D. și V.A.C. împotriva deciziei nr. 242/A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează.

Admite apelul declarat de reclamanții O.I., O.D. și V.A.C. împotriva sentinței nr. 482 din 29 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, pe care o schimbă în parte.

Admite contestația împotriva dispoziției nr. 2749 din 22 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, pe care o anulează în parte.

Dispune restituirea în natura și a suprafeței de 402,30 mp teren, conform variantei 2 anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.T. și obligă Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 68,20 mp. teren.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.