Property restitution eligibility undermined by criminal confiscation of assets for war crimes

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S., anularea deciziei nr. 164 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi restituie în natură imobilul situat în București, sector 1, constând în teren în suprafață de 208 mp, care în prezent face parte din imobilul situat în București, sector 1, iar în subsidiar, reluarea procedurii administrative în vederea emiterii unei dispoziții de restituire în natură a imobilului ce formează obiectul notificării.

La termenul din 7 decembrie 2006, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat instanței să dispună anularea deciziei emisă de pârâtă, să constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și să dispună reluarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii.

In motivarea contestației, reclamantul a arătat, în esență că, în mod greșit s-a reținut prin decizia contestată că nu deține calitatea de persoană îndreptățită, întrucât terenul în litigiu a fost proprietatea tatălui său, fiind preluat abuziv de stat, astfel că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 751 din 24 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei contestate, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, sector 1 constând în teren în suprafață de 202,40 mp și a obligat pârâta să reia procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea acestor măsuri reparatorii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul ce formează obiectul notificării, în suprafață de 208 mp, a aparținut tatălui reclamantului, M.N., astfel cum rezultă din actul de proprietate nr. 6656/1940 și din procesul verbal încheiat la data de 29 septembrie 1946, preluarea acestuia de către stat fiind abuzivă, din analiza înscrisurilor depuse la dosar nerezultând un titlu legal în baza căruia statul să îl dețină.

Instanța de fond a considerat ca fiind nefondate susținerile pârâtei potrivit cărora terenul în litigiu a fost confiscat de stat ca urmare a măsurii pedepsei complementare aplicată tatălui reclamantului, generalul M.N., printr-o sentință penală pronunțată la data de 22 mai 1945 de Tribunalul Popular, întrucât la dosar nu a fost depusă nici o dovadă care să confirme aceste susțineri, deși instanța a acordat numeroase termene de judecată pentru a se depune sentința penală care ar dovedi o atare împrejurare.

În ce privește suprafața terenului revendicat, din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că acesta are suprafața de 202,40 mp, în prezent fiind liber.

Apelul declarat de pârâta RA A.P.P.S. a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 872 pronunțată la data de 25 noiembrie 2008.

În motivarea deciziei de apel s-a reținut că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede excepția de la dispozițiile art. 1 din lege, în sensul că preluarea imobilelor ce cad sub incidența legii nu se consideră abuzivă, printre altele, în situația în care imobilele au fost preluate ca măsură complementară a confiscării averii, urmare săvârșirii unor crime împotriva umanității sau crime de război.

Sarcina acestei dovezi revine însă, celui care pretinde că ar fi intervenit o asemenea condamnare, iar faptul că o persoană a suferit o pedeapsă atât de gravă, cum este pedeapsa cu moartea, nu poate fi făcută cu prezumții sau scripte colaterale, precum istoricul de rol fiscal sau pretinsa notorietate a condamnării autorului reclamantului, astfel cum susține pârâta.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia curții de apel, arătând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1.3 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Este notorie condamnarea autorului reclamantului, cu aplicarea măsurii confiscării bunurilor, iar instanța se poate folosi în pronunțarea soluției de un fapt notoriu, adică de un fapt cunoscut de un număr mare de persoane, părțile fiind scutite de administrarea probelor pentru dovedirea acestuia, astfel că în mod greșit a considerat instanța de apel că nu a făcut această dovadă.

La termenul din 12 iunie 2009, recurenta a depus la dosar Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945 a Tribunalului Poporului din București.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtei, iar pe fond respingerea contestației.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și apel au reținut corect că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede excepția de la dispozițiile art. 1 din lege, în sensul că preluarea imobilelor ce cad sub incidența legii nu se consideră abuzivă, printre altele, în situația în care imobilele au fost preluate ca măsură complementară a confiscării averii, urmare săvârșirii unor crime împotriva umanității sau crime de război.

Însă, sarcina probei în sensul că ar fi intervenit o asemenea condamnare revine celui care o susține, potrivit principiului prevăzut de art. 1169 C. civ.

În speță, pârâta a invocat constant că este notorie condamnarea autorului reclamantului pentru crime de război și aplicarea măsurii complementare a confiscării averii, iar instanța se poate folosi în pronunțarea soluției de un fapt notoriu, părțile fiind scutite de obligația de a administra probe pentru dovedirea lui.

Această critică este reiterată și prin motivele de recurs și, în susținerea ei, recurenta a depus pentru prima dată în proces, în faza procesuală a recursului, Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945 a Tribunalului Poporului din București, prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa cu moartea a autorului reclamantului, generalul M.N., pentru faptele prevăzute de art. 2 alin. (d) și (e) din Legea nr. 312/1945, fapte pentru care s-a aplicat sancțiunea pedepsei cu moartea, conform art. 3 alin. (2) din același act normativ, precum și măsura confiscării întregii sale averi, cu titlu de despăgubire, în folosul statului.

În raport de acest înscris nou, se constată că situația de fapt în funcție de care să se poată verifica legalitatea soluției de stabilire a calității de persoană îndreptățită a reclamantului urmează a fi reanalizată, astfel că recursul se impune a fi admis, iar decizia recurată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți și se va cere instituției care deține hotărârea de condamnare a antecesorului reclamantului să trimită instanței orice alte acte care privesc pricina în care s-a pronunțat această hotărâre și să comunice dacă există înscrisuri care atestă executarea pedepsei complementare a confiscării averii.

Totodată, față de mențiunea din finalul hotărârii, în sensul că autorul reclamantului, generalul M.N., a declarat recurs, se impune a se stabili, prin orice mijloace de probă, care a fost soluția instanței de recurs, dacă s-a menținut încadrarea penală a faptei, precum și măsura confiscării averii.

Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 872 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.