Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9051/2009 AI generated

Inadmissibility of new evidence and arguments in extraordinary appeal for restitution of expropriated property

Case Number Decizia nr. 9051/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, leaving the Court of Appeal's decision in force, which had reversed the first-instance judgment and rejected the claimant's request for the in natura restitution of a specific land portion. The dispute concerned a challenge to an administrative disposition regarding a property expropriated under Decree no. 314/1984, where the claimant sought to undo a decision that offered compensation instead of the statutory in natura restitution for a free area identified in an expert report. The High Court ruled that the appeal was inadmissible because the arguments raised regarding the omission of a specific claim and the validity of the judicial expertise were introduced for the first time at the appellate level, constituting a *omisso medio* violation that precluded their examination under the procedural limits of the appeal. The decisive legal basis was Article 312(1) of the Civil Procedure Code, which bars the Court from admitting new grounds of appeal or evidence not presented in lower instances, effectively barring the re-litigation of the substantive property restitution issues.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 10 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of new evidence and arguments in extraordinary appeal for restitution of expropriated property: Prima critică nu are nicio legătură cu motivul scris invocat de recurentă, iar dezvoltarea ei nu permite încadrarea în niciuna din celelalte ipoteze prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property new legal argument grounds for cassation challenge of administrative decisions article of civil procedure grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 13 iulie 2006, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Iași, solicitând anularea Dispoziției nr. 1920/2006 și restituirea în natură a suprafeței neocupate din terenul de 830 mp, situat în Iași.

În motivarea cererii, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susținut că terenul de 830 mp, preluat abuziv de stat, nu este ocupat în totalitate, așa cum s-a consemnat în dispoziția contestată. Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1187 din 13 iunie 2007, a admis contestația, a anulat parțial dispoziția, a dispus restituirea în natură a suprafeței de 255,93 mp delimitată în raportul de expertiză, a menținut dispoziția referitoare la acordarea de despăgubiri pentru diferența de 574,07 mp și construcția demolată și l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantei 750 Ron cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- imobilul din Iași, compus din teren de 830 mp și construcție, a aparținut autorilor reclamantei, de la care a fost preluat de stat prin expropriere, conform Decretului nr. 314/1984;

- ulterior exproprierii, construcția a fost demolată, iar potrivit expertizei efectuate în cauză, există o suprafața liberă de 255,93 mp;

- deși art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 impune restituirea în natură a suprafeței libere, prin dispoziția contestată, pârâtul a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru întregul imobil.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 198 din 5 decembrie 2007, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința, în sensul respingerii contestației.

S-a reținut că terenul expropriat, de 830 mp, este ocupat de blocuri și afectat integral de detalii de sistematizare, iar suprafața de 255,93 mp nu face parte din proprietatea autorilor reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ambelor hotărâri, în sensul anulării dispoziției contestate, restituirii în natură a terenului care, potrivit expertizei extrajudiciare, este liber de construcții și acordării de despăgubiri pentru restul imobilului.

În motivarea recursului, întemeiat inițial pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ., iar apoi pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că:

- suprafața de 255,93 mp aparținea autorilor săi dar nu a fost trecută în actul de vânzare-cumpărare pentru că, fiind amplasată pe malul pârâtului G., își modifica lățimea prin eroziuni și putea deveni nefolosibilă atunci când era acoperită de aluviuni;

- instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra cererii sale referitoare la pretinsul spațiu verde, deși a făcut dovada că alte persoane au beneficiat de restituirea în natură a unei suprafețe învecinate, aflate în aceeași situație;

- din expertiza extrajudiciară rezultă că, în raport de vecinătățile trecute în actul de vânzare-cumpărare al autorilor reclamantei (dar omise de expertul judiciar), pe terenul expropriat de la aceștia există o suprafață liberă de 482 mp, care poate fi restituită în natură.

Prima critică nu are nicio legătură cu motivul scris invocat de recurentă, iar dezvoltarea ei nu permite încadrarea în niciuna din celelalte ipoteze prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Critica referitoare la omisiunea pronunțării asupra unei cereri, ca și critica indirectă adusă expertizei efectuate în cauză, au fost formulate pentru prima oară în recurs, deci „omisso medio”.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva deciziei nr. 198 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.