Restitution of privatized assets dismissed for lack of passive procedural capacity due to corporate deregistration and non-compliance with statutory preconditions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' rulings that resulted in the dismissal of the claim without examination on the merits. The dispute concerned a request to compel a company to resolve a notification under Law no. 10/2001 and to return specific real estate and production assets in kind, but the proceedings were terminated on procedural grounds because the primary defendant had been deregistered from the Commercial Register in 2007, stripping it of civil capacity to act, and the secondary defendant lacked passive procedural capacity because the property was not part of its privatization portfolio. The court rejected the appellants' attempt to introduce a new party (the Ministry of Agriculture) and to argue for compensation in cash at the cassation stage, holding that the procedural framework cannot be altered in this final appeal and that the courts below correctly applied Article 41 of the Code of Civil Procedure regarding legal capacity and Article 29 of Law no. 10/2001 regarding the specific conditions for claiming against privatization agencies, concluding that the appeal was inadmissible for challenging merits not previously heard.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 C. proc. civ, art. 41 C. proc. civ, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 316 C. proc. civ, art. 294 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 10/2001; Restitution of privatized assets dismissed for lack of passive procedural capacity due to corporate deregistration and non-compliance with statutory preconditions: În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, reclamanții au susținut că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri prin echivalent pentru casă, cramă și distilerie precum și pentru terenul aferent de 5 ha și au solicitat introducerea în cauză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 4 august 2006, reclamanții M.D.C., O.D.J. și S.N.M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții SC R. SA Merei-Buzău și A.V.A.S. - București să se dispună obligarea soluționării notificării adresate pârâtei SC R. SA Merei și restituirea în natură a distileriei de vin categoria I, clădiri, mijloace de producție, teren aferent, înregistrate la Camera de Comerț sub numele A.M.
Tribunalul Buzău, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a pus în discuția părților excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtei SC R. SA Merei și a lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. București și, prin sentința civilă nr. 531 din 23 mai 2008, a constatat că acestea sunt fondate, le-a admis și, fără a intra în cercetarea fondului a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta SC R. SA Merei a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 4 septembrie 2007 și că, în conformitate cu dispozițiile art. 41 C. proc. civ., nu mai poate fi parte în proces.
Față de pârâta A.V.A.S. București, a reținut că este lipsită de calitate procesuală pasivă pentru că imobilul solicitat nu a făcut parte din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de A.V.A.S., pe de o parte, iar pe de altă parte reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă administrativă, obligatorie față de aceasta.
Prin decizia civilă nr. 269 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat apelul reclamanților declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut aceleași considerente ca și instanța de fond cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei SC R. SA Merei și a lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.
În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, reclamanții au susținut că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri prin echivalent pentru casă, cramă și distilerie precum și pentru terenul aferent de 5 ha și au solicitat introducerea în cauză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Cererea de introducere în cauză a Ministerului Agriculturii nu poate fi primită, față de împrejurarea că în calea de atac a recursului nu poate fi schimbat cadrul procesual, în raport de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă reclamanții au chemat în judecată pârâtele SC R. SA Merei și A.V.A.S. București, fixând astfel cadrul procesual al judecății.
Din actele administrate în cauză rezultă că SC R. SA Merei a fost radiată din Registrul Comerțului la 4 septembrie 2007, astfel că față de aceasta în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 41 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 40 din Decretul nr. 31/1954 și cu cele din Legea nr. 31/1990, deoarece această societate nu mai are folosința drepturilor civile.
Și față de A.V.A.S. București în mod corect s-a reținut lipsa calității procesuale pasive față de faptul că, imobilul revendicat de reclamanți nu a făcut parte din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de A.V.A.S. pentru a fi incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prin criticile lor recurenții susțin că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Aceste critici nu pot fi analizate de instituția recursului, deoarece deși obiectul acțiunii introduse de reclamanți este acela de a obliga pârâtele la soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2007, instanțele judecătorești nu au intrat în cercetarea fondului, cauza fiind soluționată pe excepțiile procesuale invocate.
Față de cele arătate, recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.D.C. și O.D.J. împotriva deciziei nr. 269 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.