Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4710/2009 AI generated

Appeal by privatized company dismissed; restitution notification duty upheld, daily damages claim rejected as premature

Case Number Decizia nr. 4710/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed as unfounded the appeal (recurs) brought by the private limited company defendant against the decision of the Court of Appeal Constanța, thereby upholding the lower courts’ rulings; consequently, the obligation on the defendant companies to issue a reasoned decision or order under Article 25(1) of Law No. 10/2001 regarding the claimants’ notifications for in-kind restitution of a commercial space (ground floor of a building in Constanța) remains in force, while the claim for daily damages of 100 RON was definitively rejected as premature since the alleged prejudice was eventual and uncertain. The dispute arose from the claimants’ notifications under the restitution law after the mayor’s order partially restored the property but directed them to the holding entities for the commercial space; the defendant argued it was not an “holding unit” subject to Article 21 because it was a fully privatized company, and that under Article 29 the notification should have gone to the privatizing public institution. The Court held that the defendant was lawfully designated as the holding unit by the mayor’s order and, regardless of any privatized status, was obligated to respond to the notification or at least communicate any lack of capacity, and its defense did not exempt it from the statutory duty under Articles 25 and 23 of Law No. 10/2001.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 20 din Legea nr. 10/2001, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; Appeal by privatized company dismissed; restitution notification duty upheld, daily damages claim rejected as premature: Instanța de apel a stabilit și că apărarea pârâtei-apelante SC M.C. I.S. SRL în sensul că nu face parte din rândul persoanelor juridice prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001 obligate să răspundă prin decizie sau dispoziție motivată nu putea fi primită întrucât se încadra în categoria unităților prevăzute de acest text de lege și era obligată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 să răspundă la notificarea formulată de reclamanți.

Keywords

AI generated
restitution of property commercial dispute notification of the decision public property law of obligations holding company

Cited Legislation

AI generated
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
De asemenea au cerut obligarea pârâtelor la plata cu titlu de dezdăunare în cuantum de 100 Ron pentru fiecare zi de întârziere a îndeplinirii obligației prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
art. 25 din Legea nr. 10/2001
Ambele instanța au reținut că în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâtele în calitate de unități deținătoare aveau obligația să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu urmare notificărilor nr.
art. 20 din Legea nr. 10/2001
SRL în sensul că nu face parte din rândul persoanelor juridice prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001 obligate să răspundă prin decizie sau dispoziție motivată nu putea fi primită întrucât se încadra în categoria unităților prevăzute de acest text de lege și era obligată conform art.
art. 23 din Legea nr. 10/2001
10/2001 obligate să răspundă prin decizie sau dispoziție motivată nu putea fi primită întrucât se încadra în categoria unităților prevăzute de acest text de lege și era obligată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 să răspundă la notificarea formulată de reclamanți.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
SRL invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
și susținând în esență că fiind o societate de drept privat cu răspundere limitată nu face parte dintre persoanele juridice obligate de textul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată să se pronunțe cu privire la restituirea prin decizie sau dispoziție motivată.
art. 29 din Legea nr. 10/2001
Pe de altă parte, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 atunci când entitatea deținătoare a bunului este integral privatizată, cum este și cazul în speță, notificarea nu se mai adresează unității deținătoare ci instituției publice care efectuează sau, după caz a efectuat privatizarea.
art. 21 din Legea nr. 10/2001
și susținând în esență că fiind o societate de drept privat cu răspundere limitată nu face parte dintre persoanele juridice obligate de textul art. 21 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin două acțiuni, conexate ulterior, V.B., V.I. și P.L. au chemat în judecată SC M.C. SRL și respectiv SC M.C. I.S. SRL pentru a fi obligate pârâtele să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată asupra notificărilor nr. 1348 din 18 iulie 2007 și respectiv nr. 1395 din 21 septembrie 2007 pentru restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța, parter ce a aparținut antecesorului lor V.A., compus din teren și construcție și care a fost preluat abuziv de stat.

De asemenea au cerut obligarea pârâtelor la plata cu titlu de dezdăunare în cuantum de 100 Ron pentru fiecare zi de întârziere a îndeplinirii obligației prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În susținerea demersului lor reclamanții au învederat că prin dispoziția nr. 2773 din 20 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanța le-a fost restituit parțial în natură imobilul în discuție și le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a parterului aceluiași imobil cu destinație de spațiu comercial motivat de faptul că respectivul spațiu a fost preluat de SC I. SA iar în anul 1995 spațiul comercial s-a divizat în parte și a fost preluat de pârâta SC M.C. SRL. Ulterior, cu adresa nr. 80670/2007 li s-a comunicat că pentru acest spațiu să se adrese unității deținătoare menționate. În acest sens cu notificarea nr. 1348 din 18 iulie 2007 s-au adresat SC M.C. SRL iar cu notificarea nr. 1395 din 21 septembrie 2007 au sesizat SC M.C. I.S. SRL care însă au refuzat să le răspundă.

Astfel fiind, pârâtele au încălcat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ceea ce le dădea dreptul să promoveze acțiunea în justiție, atitudinea culpabilă a pârâtelor fiind de natură a le crea prejudicii.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 308 din 20 martie 2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele SC M.C. SRL și SC M.C. I.S. SRL să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului situat în Constanța, formulată prin notificările nr. 1348 din 18 iulie 2007 și nr. 1395 din 21 aprilie 2007.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cu titlu de dezdăunare a sumei de 100 Ron pentru fiecare zi de întârziere.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 189/C din 15 septembrie 2008 a respins apelul declarat de SC M.I.S. SRL împotriva sentinței nr. 308 din 20 martie 2008 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Ambele instanța au reținut că în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâtele în calitate de unități deținătoare aveau obligația să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu urmare notificărilor nr. 1348/2007 și nr. 1394/2007. În schimb, aceleași instanțe au considerat că pârâtele nu pot fi obligate la dezdăunarea pretinsă întrucât dezdăunarea reprezintă o reparație a unui prejudiciu ori în speță prejudiciul era eventual, nesigur și întinderea nu a fost determinată.

Instanța de apel a stabilit și că apărarea pârâtei-apelante SC M.C. I.S. SRL în sensul că nu face parte din rândul persoanelor juridice prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001 obligate să răspundă prin decizie sau dispoziție motivată nu putea fi primită întrucât se încadra în categoria unităților prevăzute de acest text de lege și era obligată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 să răspundă la notificarea formulată de reclamanți.

În contra deciziei nr. 189/C din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a declarat recurs SC M.C. I.S. SRL invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că fiind o societate de drept privat cu răspundere limitată nu face parte dintre persoanele juridice obligate de textul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată să se pronunțe cu privire la restituirea prin decizie sau dispoziție motivată.

Pe de altă parte, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 atunci când entitatea deținătoare a bunului este integral privatizată, cum este și cazul în speță, notificarea nu se mai adresează unității deținătoare ci instituției publice care efectuează sau, după caz a efectuat privatizarea.

Din această perspectivă, textul art. 25 din Legea nr. 10/2001 invocat de instanța de apel trebuie interpretat doar prin coroborarea cu textele art. 21 și art. 29 din aceeași lege urmând a se concluziona că acțiunea reclamanților în ceea ce o privește trebuie respinsă.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că inițial reclamanții au notificat sub nr. 82732 din 21 iunie 2001 Primăria municipiului Constanța solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 1840 mp.

Prin dispoziția nr. 2773 din 20 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Constanța s-a dispus restituirea parțială în natură către reclamanți a imobilului situat în Constanța, respectiv spațiile ocupate cu contracte de închiriere.

Conform art. 2 din dispoziție, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a dispus înaintarea dosarului către unitatea deținătoare și anume pentru parterul imobilului având în vedere că prin decizia nr. 145 din 11 aprilie 1977 fostul Consiliu popular al județului Constanța a transmis din administrarea I.C.R.A.F.L. Constanța în administrarea SC C. SA. În anul 1995 SC C. SA s-a divizat, spațiul comercial situat la parterul clădirii fiind preluat de SC M.C. S.A. (fila 13 dosar nr. 11779/118/2007).

Urmare menționatei dispoziții și a comunicării nr. 80670 din 20 iunie 2007 făcută de Primăria municipiului Constanța, reclamanții au notificat SC M.C. SRL cu nr. 1348 din 18 iulie 1007 solicitând ca în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a parterului clădirii situată care constituie spațiu comercial deținut de unitatea notificată (fila 89 dosar nr. 11779/118/2007).

Entitatea învestită cu soluționarea notificării în condițiile menționate nu a răspuns acesteia.

Or, așa cum corect au reținut instanțele, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, recurenta-pârâtă avea obligația să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată, în termenul stipulat de lege.

Apărarea formulată de aceasta în sensul că nu avea calitatea de unitate deținătoare în înțelesul art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât era o societate comercială integral privatizată nu o exonera de obligația de a comunica această împrejurare notificatorilor, cu atât mai mult cu cât, prin chiar dispoziția nr. 2773 din 20 iunie 2007 a Primarului municipiului Constanța fusese nominalizată ca unitate deținătoare.

De altfel, din dosar nu a rezultat și că la data notificării recurenta era integral privatizată așa cum a pretins.

Față de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.C. I.S. SRL împotriva deciziei nr. 189/C din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.