Restitution of nationalized property: presumption of abusive taking of land and building despite partial nationalization decree; heir status proof via notarized declaration

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 4 iunie 2008 reclamanții K.R.S. și R.M.G. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar pentru a se dispune obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 315 mp și casa de locuit cu dependințe, imobil naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul lor R.G. a dobândit imobilul menționat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1488/1908 și că, în calitate de descendenți au demarat procedurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă notificarea nu le-a fost soluționat până în prezent.

Prin sentința civilă nr. 18 din 6 ianuarie 2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să restituie reclamanților în natură imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 315 mp și construcții – locuință P+M și dependințe (anexă magazie) identificat potrivit schiței anexă nr.1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B.M.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții se legitimează ca succesori ai defunctului R.A.G., fostul proprietar de la care a fost preluat imobilul, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 119 din lista anexă.

Reținându-se că imobilul este liber, în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind înstrăinat până în prezent de stat, s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, principiul prevalenței restituirii în natură a bunului preluat abuziv guvernând întreaga procedură administrativă și judiciară reglementată de dispozițiile legii speciale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, criticând-o ca nelegală și netemeinică sub aspectul stabilirii calității reclamantului R.M.G. de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, cât și sub aspectul statuării caracterului abuziv al măsurii de naționalizare a bunului conform Decretului nr. 92/1950, respectiv al greșitei rețineri a aplicabilității art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și cu privire la teren.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 134/C din 20 mai 2009, a respins apelul pârâților ca nefondat, reținând, în esență, că nemenționarea expresă în decretul de naționalizare a componenței imobilului, construcție, anexă și teren în suprafață de 315 mp, nu poate conduce la concluzia că statul a înțeles să naționalizeze exclusiv clădirea, iar nu și terenul pe care era edificată construcția, cât timp, după naționalizare, atât terenul cât și construcția au fost preluate efectiv de stat.

Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată și a respins critica apelanților pârâți referitoare la greșita reținere a caracterului abuziv al preluării imobilului în litigiu.

S-a considerat că este nefondată și critica vizând lipsa calității reclamantului R.M.G. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, reținându-se că, în speță, certificatele de calitate de moștenitor nr. 215 din 5 august 2000 și nr. 183 din 11 septembrie 2000 eliberate de Notarul Public D.R., fac dovada deplină a calității de moștenitor, nefiind anulate conform art. 88 din Legea nr. 36/1995.

S-a avut în vedere în acest sens și declarația autentificată sub nr. 269 din 31 ianuarie 2000 a BNP D.D., din care rezultă că R.M.G., născut la 29 mai 1921 este fiul lui R.G. și R.H., în certificatul de naștere prenumele tatălui fiind menționat greșit „G.” în loc de Gh.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâții au susținut că în mod greșit a fost respinsă critica adusă hotărârii primei instanțe, conform căreia nu întreg imobilul a trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 și, ca atare, caracterul abuziv al preluării nu este aplicabil decât construcției, apartamentul nr. 1, nu și terenului aferent.

Cea de-a doua critică formulată prin motivul de recurs a vizat nedovedirea calității de moștenitor a reclamantului R.M.G. de pe urma autorului R.Gh., proprietar al imobilului conform actului din anul 1908.

S-a precizat că, așa cum rezultă din actele de stare civilă de la dosar, tatăl reclamantului se numea R.G. și nu Gh., declarația de notorietate în sensul că R.G. este un și aceeași persoană cu R.G. neproducând efecte în cauză.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate de recurenți raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Caracterul abuziv al Decretului nr. 92/1950, în temeiul căruia a fost preluat imobilul în litigiu, este statuat în mod expres în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 în care sunt enumerate imobilele ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ.

Împrejurarea că, în decretul de naționalizare nu s-a menționat explicit componența imobilului naționalizat, respectiv construcție, anexe și teren în suprafață de 315 mp, nu poate conduce la concluzia că au fost naționalizate exclusiv construcțiile, iar nu și terenul pe care acestea erau edificate, de vreme ce, ulterior naționalizării, întreg imobilul a fost preluat de stat, în prezent fiind închiriat numitei N.M., în baza contractului de închiriere nr. 2702 din 9 iunie 2004 încheiat cu R.A. E.D.P.P. Constanța, unitate specializată în administrarea domeniului privat al Municipiului Constanța.

În acest sens, se va reține că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, conform cărora, în absența unor probe contrare, existența, sau după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În situația în care nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se face având în vedere prezumția relativă de preluare abuzivă.

În speță, reclamanții au dovedit că autorul lor R.G. a fost proprietarul imobilului situat în Constanța.

În Decretul de naționalizare nr. 92/1950 a fost menționat acest imobil la poziția nr. 119 din anexă, ca fiind preluat de la fostul proprietar R.Gh.

Ca atare, reținând că după naționalizare atât terenul cât și construcția s-au aflat la dispoziția statului, fiind închiriate, Curtea va constata cât instanțele de fond și apel au constatat în mod legal caracterul abuziv al preluării întregului bun – teren și construcție.

Prin urmare, critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la reținerea evocată a preluării abuzive a întregului imobil, este neîntemeiată.

Critica cu privire la reținerea calității de persoană îndreptățită a reclamantului R.M.G. este, de asemenea, nefondată.

Instanța de apel a reținut corect că, potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 4 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, succesoare ale aceluiași autor, restituirea se va dispune pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se realizeze potrivit dreptului comun aplicabil moștenirii.

În cauză s-a dovedit că din căsătoria autorului reclamanților R.Gh., decedat la 25 iunie 1966, cu R.M. au rezultat doi fii, R.N. și R.A.

După decesul lui R.N., la 16 aprilie 1989, a rămas ca unică moștenitoare acceptată reclamanta K.R.S., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 215 din 5 august 1999, emis de BNP M.

La rândul său, R.A., decedat la 15 februarie 2000, a lăsat ca moștenitori pe R.M.G. în calitate de frate, și pe K.R.S., în calitate de nepoată de frate, a căror calitate rezultă din certificatul de moștenitor nr. 183 din 11 septembrie 2000.

Ulterior decesului primei soții și nașterii celor doi fii, fostul proprietar s-a recăsătorit, din căsătoria cu R.H. născându-se R.Gh., al cărui unic moștenitor este fiul R.M.G.

Din declarația autentificată sub nr. 269 din 31 ianuarie 2000 de BNP D.D., rezultă că reclamantul R.M.G., născut la 29 mai 1921 este fiul lui R.G. și R.H.

De altfel, reclamanta K.R.S., singura interesată, în condițiile în care legea impune obligația de restituire a întregului imobil indiferent dacă toți moștenitorii au făcut sau nu notificare, nu a contestat calitatea de comoștenitor a reclamantului R.M.G.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei nr. 134 C din 20 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.