Conflict between executed foreign criminal sentence and domestic conversion procedures; illegality due to contradiction between reasoning and operative part

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul G.V.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

La 13 octombrie 2009, s-a înregistrat pe rolul instanței contestația la executare formulată de condamnatul G.V.

În esență, în susținerea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., contestatorul a arătat că urmare a Deciziei penale nr. 612 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel București (prin care s-a respins ca inadmisibil recursul său) trebuie să execute ambele pedepse la care a fost condamnat de instanțele spaniole, respectiv 7 ani și 8 ani închisoare, cumulat pedeapsa de 15 ani închisoare, în loc de 8 ani, cum a stabilit la un moment dat, Tribunalul București prin Decizia penală nr. 246 din 17 decembrie 2007.

Procedând la judecarea contestației, după ce a fost atașat și Dosarul penal nr. 7094/2/2006 al Curții de Apel București și după o evidențiere a hotărârilor și soluțiilor pronunțate de instanțe în diferite cicluri procesuale, dar cu relevanță asupra prezentei cauze, prima instanță a reținut referitor la obiectul cererii și competența materială a Curții de Apel București următoarele:

Deși intitulată contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., din economia argumentelor cu care a fost susținută solicitarea de a anula formele de executare a pedepsei de 15 ani închisoare, s-a constatat, că în realitate, în speță se discută o cerere de schimbare a condamnării pronunțată de autoritățile spaniole împotriva condamnatului G.V. și nu de o contestație la executare.

Constatând că în virtutea dispozițiilor prevăzute de art. 150 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, are competență materială în soluționarea procedurilor judiciare reglementate în art. 145 – art. 146 din aceeași lege, prima instanță a procedat la soluționarea cererii pe fond, în baza acestui temei juridic, reținând următoarele:

Cetățeanul român G.V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 246 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Provincial Madrid, secția IV (definitivă la 27 februarie 2003) la două pedepse, respectiv, 7 ani închisoare pentru reținere ilegală a persoanei și 8 ani închisoare pentru agresiune sexuală (hotărârea fiind recunoscută prin sentința penală nr. 120 din 24 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală), pentru care s-a aplicat cumulul aritmetic, urmând a fi executată, în final, pedeapsa de 15 ani închisoare.

În acest context, prima instanță a constatat, pe de o parte, că pedepsele aplicate condamnatului de autoritățile judiciare spaniole sunt compatibile, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, cu dispozițiile corespunzătoare din legea română, cu referire la art. 189 alin. (2) și art. 197 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, referindu-se la Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că, cumulul aritmetic, ca modalitate de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, adoptat de autoritatea judiciară a statului de condamnare, conform legislației sale, nu poate fi înlocuit cu cumulul juridic specific legii penale române, pedeapsa aplicată fiind compatibilă sub toate aspectele cu legislația statului de executare, respectiv, România.

Pentru aceste considerente s-a dispus respingerea contestației la executare.

În termen legal, împotriva acestei soluții a declarat recurs condamnatul.

În esență, s-a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul contestației la executare cu care a fost investită, situație în care ar fi observat că pedeapsa a fost executată de contestator, aspect sub care, a cerut casarea cu trimitere a cauzei la aceeași instanță, ocazie în care a cerut a se avea în vedere și Convenția privind transferul persoanelor condamnate.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de această critică, de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., se constată că în cauză hotărârea este supusă casării în baza cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., respectiv, pentru nelegalitatea ce rezultă din contradicția existentă între considerentele soluției și dispozitivul hotărârii atacate.

Astfel, instanța a fost investită cu judecarea unei contestații la executare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., contestație respinsă, ca nefondată, prin dispozitivul și minuta sentinței recurate.

Dar, procedând la motivarea soluției, judecătorul fondului a examinat și analizat condițiile de fond, formă și normele de competență referitoare la o cerere de conversiune a pedepsei (și nu la contestația la executare) întemeiată în drept pe dispozițiile art. 145 – art. 146 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Or, în această situație se constată că deși instanța a fost investită cu o cerere al cărei obiect a fost ferm determinat, în fapt și în drept, a motivat soluția de respingere a contestației la executare pe o cu totul altă instituție juridică reglementată printr-o lege și procedură specială.

Desigur, în aceste condiții, judecătorul fondului procedând la respingerea contestației la executare prin fundamentarea soluției în fapt și în drept pe lipsa condițiilor prevăzute de art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, referitor la o cerere de conversiune a pedepselor, pe de o parte, nu s-a conformat obiectului cererii cu care a fost investită și care nu a fost modificată sau precizată de petent, iar pe de altă parte, a pronunțat o hotărâre care conține o contradicție evidentă între dispozitivul și minuta hotărârii și considerentele acesteia, care privesc motivarea în fapt și în drept a unei alte soluții, decât cea pronunțată.

Drept consecință, hotărârea recurată este afectată de nelegalitate și pentru remedierea acestei situații se va proceda la admiterea recursului declarat de contestator, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea cererii cu respectarea dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorul G.V. împotriva sentinței penale nr. 361 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2010.