Justiciability of bar council and national union decisions: administrative character of professional self-governance acts under administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant's appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial on the merits, thereby ruling in favor of the plaintiff who challenged the admissibility ruling. The dispute concerned an action for the annulment of two administrative decisions: one by a local bar council and one by the national union of lawyers' councils, which refused the plaintiff's registration as a lawyer based on a supposed procedural delay, despite a prior judicial order recognizing the plaintiff's right to admission. The dispute centered on whether the acts of professional self-governing bodies constituted justiciable administrative acts subject to judicial review. The court held that although these bodies are not public administrative authorities, they exercise administrative functions and emit administrative acts; specifically, decisions of the national union, which is assimilated to a central public authority, are subject to judicial review under Article 1 of Law No. 29/1990 following the exhaustion of the mandatory internal appeal to the national union pursuant to Article 63(lit. i) of Law No. 51/1995.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995; Justiciability of bar council and national union decisions: administrative character of professional self-governance acts under administrative litigation: Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea fondului litigiului.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 28 mai 2002, reclamantul S.A. a chemat în judecată Baroul de Avocați Brașov și U.A.R., solicitând anularea deciziei nr. 8821 din 23 februarie 2002, emisă de Consiliul U.A.R. și a deciziei nr. 64 din 11 octombrie 2001, a baroului și obligarea pârâților să respecte decizia nr. 1848/2001 a Curții Supreme de Justiție.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a obținut dreptul de a fi primit în avocatură, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, drept care a fost în mod nelegal anulat prin decizia emisă de Baroul Brașov.
Acest act, confirmat prin decizia Consiliului U.A.R., a reținut nejustificat că reclamantul nu mai poate solicita înscrierea în tabloul avocaților, întrucât nu a respectat termenul de 2 luni, pentru încetarea stării de incompatibilitate.
Prin sentința nr. 67 din 9 iulie 2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, reglementat de Legea nr. 29/1990, actele emise de U.A.R., care nu face parte dintre autoritățile publice administrative.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că deciziile contestate îndeplinesc cerințele unor acte administrative, care să poată fi atacate, potrivit Legii nr. 29/1990 și că, de altfel, anterior, actele emise de pârâți referitoare la refuzul primirii în profesia de avocat, au fost cenzurate de instanțele judecătorești, prin decizia nr. 1848/2000, Curtea Supremă de Justiție dispunând anularea lor.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea fondului litigiului.
Astfel, soluția instanței de a respinge acțiunea, ca inadmisibilă, este greșită.
Atât Baroul de Avocați Brașov, cât și U.A.R., chiar dacă nu sunt organe administrative, exercită atribuțiuni administrative, fiind împuternicite a emite acte administrative, acest caracter avându-l atât decizia nr. 64 din 11 octombrie 2001 a Consiliului baroului, cât și decizia nr. 8821 din 23 februarie 2002 emisă de Consiliul U.A.R.
Așadar, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, este admisibilă și adresată în mod corect, instanței de contencios administrativ.
De altfel, în materia exercitării profesiei de avocat există o reglementare specifică cu privire la efectuarea procedurii prealabile și la sesizarea instanței de contencios administrativ.
Astfel, conform art. 63 lit. i) din Legea nr. 51/1995, hotărârile consiliului baroului se atacă la Consiliul U.A.R., care le poate anula pentru nelegalitate.
Deciziile emise de acest din urmă organism, asimilat unei autorități publice centrale, pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.A., împotriva sentinței civile nr. 67/F din 9 iulie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.