Romanian High Court Rejects Appeals in Cross-Border Prostitution Case, Upholds Pimping and Complicity Convictions

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 13/D/P/2007 din 24 iunie 2008 al D.I.I.C.O.I. - Biroul Teritorial Brăila au fot trimiși în judecată inculpații C.T. și T.V.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.D., pentru complicitate la infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1672/113/2008.

Prin încheierea din 5 decembrie 2008 Tribunalul Brăila, luând act de faptul că inculpata C.T. este arestată în Franța, în vederea extrădării, fără a se cunoaște când va fi finalizată această procedură a dispus, în temeiul art. 303 alin. (1) și (3) C. proc. pen. disjungerea cauzei și suspendarea judecății.

Cu privire la această inculpată cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 3152/113/2008.

Prin sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1672/113/2008, Tribunalul Brăila, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul T.V.R. din infracțiunile concurente de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în complicitate la comiterea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică l-a condamnat pe inculpatul T.V.R. la 3 ani închisoare.

În baza art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. și art. 66 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-a aplicat inculpatului, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., respectiv: 3 ani plus 2 ani, în total 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. a obligat condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de acest text de lege.

În baza art. 350 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv cuprins între 7 mai 2008 - 22 ianuarie 2009.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. și art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 euro și obligarea acestuia la plata către stat a sumei echivalente în lei, la cursul din 22 ianuarie 2009 a 400 euro.

Prin aceeași sentință, tribunalul, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 - 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D. la 4 luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracțiunii de proxenetism.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani și 4 luni.

În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul T.V.R. la 1000 lei RON cheltuieli judiciare statului și pe inculpatul M.D. la 500 lei RON cheltuieli judiciare statului.

În cauza disjunsă, care formează obiectul Dosarului nr. 3152/113/2008 al Tribunalului Brăila, judecata a fost reluată la termenul din 30 ianuarie 2009, după extrădarea din Franța a inculpatului C.T., devenită după căsătorie F.T.

Prin sentința penală nr. 49 din 11 martie 2009 Tribunalul Brăila a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpata F.T. (fostă C.T.) din infracțiunile concurente de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică a condamnat pe inculpată la 4 ani închisoare.

În baza art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. și art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a dispus menținerea stării de arest și potrivit art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv cuprins între 29 august - 12 septembrie 2008 și 23 ianuarie -11 martie 2009.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. și art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 47.450 euro și a obligat-o la plata acestei sume către stat.

În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpată la 3000 lei RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. s-au reținut următoarele aspecte și următoarele interpretări care au fost avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților:

Inculpații C.T. și T.R.V. au conviețuit împreună în perioada anilor 2003 - 2005.

Începând cu luna martie 2003 cei doi inculpați: C.T. zisă D. și T.R.V. au acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale comune pentru racolarea, cazarea, transportul, atât pe teritoriul României, cât și spre Spania și exploatarea sexuală, prin obligarea la practicarea prostituției în unele cazuri, a unui număr de 8 tinere, obținând importante sume de bani.

Inculpata C.T. se ocupa în special de racolarea prin inducere în eroare în unele cazuri și cazarea temporară în România a tinerelor pe care apoi le plasa la cluburi în Spania, le supraveghea folosind violența și își însușea sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către aceste tinere.

Inculpatul T.V.R. se ocupa cu cazarea temporară la domiciliul său și transportarea tinerelor din Brăila la București, de unde acestea se îmbarcau în autocare cu destinația Spania. Inculpatul a asistat în unele cazuri la împărțirea banilor, amenințându-le uneori pe aceste tinere, pentru a le determina să nu-i denunțe pe cei doi inculpați organelor de poliție.

Două din acțiunile de racolare (respectiv ale martorelor D.R. și M.M.) s-au desfășurat și cu complicitatea inculpatului M.D.

Victimele infracțiunii de trafic de persoane sunt: Z.M.G., P.P., N.F. și S.A.

Tinerele racolate în mod expres pentru practicarea prostituției sunt: D.R., M.M., H.L. și P.D.

1. În luna martie 2003, martora D.R., zisă R. s-a hotărât să plece în Spania pentru a-și găsi un loc de muncă. Intenția sa a ajuns la cunoștința inculpatului M.D. (persoană pe care o cunoștea de mai mult timp) care s-a oferit să o pună pe martoră în legătură cu inculpații C.T. și R.V.R., persoane cunoscute ca având preocupări în plasarea fetelor în străinătate și exploatarea lor sexuală.

Inculpatul M.D. i-a adus pe ceilalți doi inculpați la domiciliul martorei situat în comuna Ș., județul B. și cu toții au discutat circumstanțele plecării martorei în Spania în incinta unui bar din localitatea Ianca.

Astfel, inculpata C.T. s-a oferit să o înscrie pe martoră la un club din Spania unde să practice prostituția și să-i achite martorei taxele necesare eliberării pașaportului și contravaloare biletului de călătorie până în Spania. Ajutorul acordat nu a fost cu titlu gratuit, inculpata pretinzând martorei să îi restituie toți banii cheltuiți și să împartă cu ea în cote egale banii obținuți prin practicare prostituției.

Martora a acceptat condițiile impuse datorită faptului că avea o situația materială grea (având două minore pe care le îngrijea și întreținea singură) și datorită insistențelor inculpatei.

Martora a fost transportată de către inculpatul T.V.R. în municipiul Brăila pentru ridicarea pașaportului, acesta participând la discuțiile purtate de martoră cu inculpata C.T. referitoare la plasarea în clubul din Spania și modul de împărțire a banilor.

Începând din a două decadă a lunii martie 2003, inculpata a cazat-o pe martoră la locuința sa din comuna Smârdan, județul Tulcea, reținându-i pașaportul pentru a fi sigură că martora nu se va răzgândi. În aceiași perioadă au mai fost cazate în locuința inculpatei C.T., martorele M.M. (racolată în condiții similare de către inculpatul M.D. și ceilalți doi inculpați) și Z.M.G. (victimă racolată prin inducere în eroare de inculpații C.T. și T.V.R.).

La data de 17 aprilie 2003, martorele D.R., M.M., Z.M.G. și inculpata C.T. au iești din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, călătorind până în Spania cu un autocar.

Inculpata C.T. a achitat toate cheltuielile ocazionate de călătoria celor trei martore în Spania.

În prima săptămână după sosirea în Spania, martorele D.R., M.M. și Z.M.G. au fost plasate de inculpată în clubul N. și au practicat împreună cu inculpata prostituția.

Ulterior, martorele au fost transferate de către inculpată în clubul D., unde toate patru au continuat să practice prostituția.

Inculpata i-a solicitat martorei D.R. restituirea sumei de 600 euro reprezentând cheltuielile ocazionate de călătoria martorei în Spania, sumă pe care martora a plătit-o, neavând altă alternativă.

În fiecare noapte, martora câștiga aproximativ 300 euro, din care plătea suma de 70 euro reprezentând taxa de club, iar restul banilor îi preda în totalitate inculpatei care ținea evidența lor într-un caiet. În permanență martora era supravegheată de inculpata C.T. care urmărea îndeaproape activitatea martorei și dorea să se asigure că toți banii câștigați de martoră îi vor fi remiși.

La data de 15 iulie 2003, martorele D.R., M.M., Z.M.G. și inculpata C.T. au revenit în țară, iar inculpata i-a dat martorei D.R. echivalentul în euro al sumei de 70 milioane lei, reprezentând cota parte a martorei, după scădere datoriilor.

Cu sprijinul inculpatei și în absolut aceleași condiții, martora a plecat din nou în Spania la data de 28 august 2003 (fiind însoțită tot de cumnate sa dar și de alte tinere) și a practicat prostituția în condiții similare cu cele din prima perioadă de viză, revenind în țară la data de 25 noiembrie 2003.

Începând din data de 15 iulie 2003 inculpata și-a schimbat modul de operare, în sensul că a evitat să mai călătorească în aceleași mijloace de transport cu victimele, determinând-o în schimb pe martora D.R. să călătorească cu victimele în Spania. Procedând în acest mod inculpata nu mai figura pe listele persoanelor din mijlocul de transport, iar legătura sa cu victimele era mai greu de dovedit. De altfel, inculpata i-a și precizat martorei că dacă va fi cercetată de poliție va ieși „basma curată”.

Mai mult, inculpata a amenințat-o pe martoră că dacă o va denunța la poliție, martora va fi arestată, deoarece a transportat și alte fete din România în Spania și le-a condus la club.

Pe data de 19 februarie 2004, martora D.R. a plecat în Spania și a practicat din nou prostituția în favoarea inculpatei.

Martora a fost transportată de inculpatul T.V.R. la București, de unde aceasta a plecat în Spania, iar la revenirea în țară, la data de 18 mai 2004 același inculpat a transportat-o pe martoră de la București la Brăila.

Pe perioada acestei șederi în Spania, martora a practicat prostituția în condițiile anterior descrise, dar aceasta a fost ultima perioadă în care a „lucrat” pentru inculpată.

La sfârșitul fiecărei perioade de ședere în Spania (care nu putea depăși perioada de 3 luni), martora primea de la inculpată sume cuprinse între 2.500 - 3.000 euro.

În acest mod, în perioada 17 aprilie 2003 - 18 mai 2004, inculpata și-a însușit în mod direct de la martora D.R. suma totală de aproximativ 7.500 euro pe care inculpata C.T. a cheltuit-o împreună cu inculpatul T.V.R.

În declarația sa, martora D.R. a indicat numele celorlalte fete care au fost racolate de inculpați și exploatate sexual în Spania, respectiv: M.M., N.F., H.L. (fostă N.), P.D. (fostă P.) zisă C., P.P., Z.M.G. (persoane care au fost audiate în cauză), precum și pe P.L., D.A. (persoane a căror audiere nu a fost posibilă deoarece sunt plecate din țară, aspect care rezultă din procesele-verbale de căutare din vol. I, filele 354 și 365).

2. Tot în luna martie 2003 martora M.M. a aflat de hotărârea cumnatei sale, D.R., de a pleca în Spania în vederea practicării prostituției și a luat decizia să procedeze în același mod.

Și de această dată, inculpatul M.D. i-a facilitat martorei M.M. întâlnirea și cunoașterea celor doi inculpați. Cei trei inculpați și martorele D.R. și M.M. s-au întâlnit într-un bar din orașul Ianca, județul Brăila și au stabilit condițiile plecării în Spania a celor două martore.

Martora M.M. a fost nevoită să accepte condițiile impuse de inculpata C.T. deoarece situația sa materială era dificilă (având în întreținere o fetiță în vârstă de 8 ani iar singura sursă de venit fiind alocația minorei).

Martorele M.M. și D.R. au fost cazate timp de o lună la locuința inculpatei C.T., după care au plecat în Spania împreună cu inculpata la data de 17 aprilie 2003.

Inculpata a înscris-o și pe această a doua martoră tot la clubul D., iar aceasta a practicat prostituția în condițiile descrise la pct. 1.

Martora a fost transportată și condusă de inculpatul T.V.R. la Biroul Pașapoarte pentru ridicarea pașaportului, acesta participând la discuțiile purtate de martoră cu inculpata C.T. referitoare la modul de practicare a prostituției și împărțirea banilor. Apoi inculpatul a transportat-o pe martoră la București cu un microbuz, aceasta continuându-și drumul spre Spania.

La data de 15 iulie 2003, martora M.M. a revenit în țară (împreună cu D.R. și Z.M.G.) și a primit de la inculpată suma de 5.000 euro reprezentând cota sa de 50% din banii câștigați din practicarea prostituției.

Astfel, cei doi inculpați au tras foloase de pe urma practicării prostituției de martora M.M., însușindu-și suma de 5.000 euro.

La sfârșitul lunii august 2003, martorele M.M. și D.R. au plecat din nou în Spania, costul biletelor fiind achitat de către inculpată.

Odată ajunsă în Spania, martora M.M. a părăsit clubul D. și implicit a rupt legăturile cu inculpata.

3. În luna aprilie 2003, victima Z.M.G. – care participă în procesul penal în calitate de martor – l-a întâlnit în orașul Făurei, județul Brăila pe M.N.S., persoană pe care o cunoștea de mai mult timp.

Luând cunoștință de faptul că victima terminase cursurile de asistent social dar nu își găsise loc de muncă, M.N.S. i-a propus acesteia să îi facă cunoștință cu o persoană din Brăila care o putea ajuta pe victimă să lucreze într-un restaurant la spălatul vaselor.

Victima a acceptat propunerea după ce, în prealabil, i-a cerut asigurări lui M.N.S. că nu va fi obligată să practice prostituția.

M.N.S. i-a făcut victimei cunoștință cu inculpatul T.V.R., prezentându-l ca fiind prietenul său. Cu aceiași ocazie, victima a cunoscut-o și pe inculpata C.T.

Cei doi inculpați au asigurat-o pe martoră că în Spania va munci în restaurantul deținut de sora inculpatei, numita C.E., zisă L. și s-au oferit să-i achite cheltuielile pentru eliberarea pașaportului și achiziționarea biletelor de călătorie.

Pentru a o convinge, inculpații i-au precizat victimei că salariul pe care urma să-l câștige în Spania va fi de 1.200 euro lunar. Singura condiție impusă de inculpați a fost ca victima să le restituie banii cheltuiți pentru călătoria ei în Spania și să împartă câștigul lunar în cote egale.

Promisiunile inculpaților nu i-au trezit suspiciuni martorei, astfel că aceasta a acceptat să plece în Spania.

Discuțiile referitoare la plecare victimei în Spania au avut loc în apartamentul inculpatului situat în municipiul Brăila, Șoseaua Buzăului, iar ulterior victima a fost transportată de inculpatul T.V.R. în localitatea Smârdan la locuința inculpatei unde a locuit o săptămână de zile, timp în care victimei i-a fost eliberat pașaportul. Imediat inculpatul T.V.R. i-a luat victimei pașaportul pentru a se asigura că aceasta nu se va răzgândi asupra deciziei ei de a pleca în Spania.

În perioada în care a fost cazată în comuna Smârdan, victima Z.M.G. le-a cunoscut pe martorele D.R. și M.M., iar la data de 17 aprilie 2003 victima a părăsit România cu destinația Spania, călătorind cu un autocar împreună cu martorele D.R., M.M. și cu inculpata C.T.

După ce a ajuns la destinație, inculpata i-a comunicat martorei că tot ce i s-a promis în legătură cu locul de muncă la restaurant a fost o minciună și că va trebui să practice prostituția în club.

Inculpatul a înscris-o pe victimă inițial în clubul N. iar după o săptămână le-a mutat atât pe victimă cât și pe martorele D.R. și M.M. la clubul D.

Timp de o lună de zile, victima a refuzat să practice prostituția, motiv pentru care inculpata a amenințat-o în mod repetat că va divulga familiei că se prostituează.

Întrucât se afla într-o țară străină, pașaportul îi fusese luat de inculpată, fiind dependentă financiar de aceasta, victima a fost nevoită să accepte să practice prostituția.

Astfel, inculpata a reușit să creeze acea stare de dependență totală a victimei față de ea, de vulnerabilitate socială și economică (pe care victima a fost obligată să o conștientizeze) care constituie elementele cheie în exploatarea victimei.

Victima a fost supravegheată de inculpată timp de 6 săptămâni și constrânsă de aceasta să se prostitueze. Mijloacele de constrângere folosite au fost amenințările permanente și agresiunile verbale. În fiecare dimineață inculpata îi lua toți banii câștigați din practicarea prostituției.

La sfârșitul perioade de 3 luni a vizei de ședere în Spania, respectiv la data de 15 iulie 2003, victima a revenit în țară împreună cu martorele D.R. și M.M. și a primit de la inculpată suma de 300 euro reprezentând cota parte ce-i revenea din banii câștigați. Martora nu a putut preciza câți bani și-au însușit inculpații C.T. și T.V.R. deoarece nu a ținut o evidență a lor.

Din momentul revenirii în țară, victima nu a mai fost contactată de către inculpați.

4. În vara anului 2003, folosind aceiași tehnică de recrutare constând în amăgirea totală a victimei cu privire la natura muncii pe care o va presta, inculpata C.T. a racolat-o pe victima P.P. care participă în procesul penal în calitate de martor.

Astfel, victima P.P., prin intermediul mătușii sale, martora P.V., a cunoscut-o pe inculpata C.T., care i-a promis că o va ajuta să se angajeze la un restaurant în Spania la spălatul vaselor și s-a oferit să-i acorde și suport financiar pentru plecarea în Spania.

Condiția impusă de inculpată a fost de restituire a tuturor cheltuielilor ocazionate de plecarea victimei în Spania și de împărțire a banilor în cote egale.

Promisiunile inculpatei nu i-au trezit suspiciuni victimei, iar discuțiile referitoare la plecarea în Spania au avut loc în apartamentul mamei inculpatului T.V.R., acolo unde în acea perioadă acest inculpat locuia împreună cu concubina sa, inculpata C.T.

Victima a acceptat fără rezerve să plece în Spania, astfel că, la data de 28 august 2003 victima a ieșit din țară cu martorele D.R., M.M., H.L. (fost N.) și R.N. (ultima persoană nefiind audiată în cauză deoarece până în prezent nu au mai revenit la domiciliu, așa cum rezultă din procesul-verbal de căutare din vol. I filele 358-361).

Transportul victimei și a celorlalte 4 persoane de sex femeiesc care o însoțeau, de la Brăila până la București, s-a făcut de către inculpatul T.V.R. cu un microbuz după ce, în prealabil, inculpata C.T. a achitat taxa pentru eliberarea pașaportului și a achiziționat biletul de călătorie în Spania.

Inculpata C.T. a efectuat deplasarea în Spania cu avionul, le-a așteptat pe fete în localitatea Jonqueras și le-a condus la clubul D.

Inculpata C.T. i-a luat victimei P.P. pașaportul și i-a adus la cunoștință că va practica prostituția pentru a-și achita datoria față de inculpată.

Refuzul victimei de a practica prostituția a fost urmat de o serie de amenințări adresate de inculpată.

În lipsa pașaportului și a oricăror resurse materiale care să-i asigure subzistența, victima a fost nevoită să înceapă să practice prostituția în clubul D., întreținând raporturi sexuale cu circa 3-5 clienți pe noapte.

Toți banii câștigați de la clienți (respectiv 300-400 euro pe noapte) erau luați de către inculpata C.T. care se ocupa, de asemenea, de supravegherea victimei și a celorlalte 4 fete împreună cu care victima a venit în Spania, care practicau prostituția în favoarea inculpatei C.T.

Astfel, victima a practicat prostituția în modalitatea anterior descrisă, în perioada septembrie-noiembrie 2003 (cu o întrerupere de trei săptămâni, timp în care victima a fost bolnavă), iar suma de bani însușită de inculpată de la victimă a fost de 20.000 euro.

La data de 25 noiembrie 2008 victima a revenit în țară cu autocarul, împreună cu D.R. și N.L.

În municipiul Brăila, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului T.V.R. și găsind-o pe inculpată, i-a solicitat să-i restituie suma de bani încasată pe nedrept de inculpată. Până la urmă inculpata i-a dat martorei suma de 450 euro și a atenționat-o să nu o denunțe organelor judiciare.

5. În vara anului 2003, martora H.L. (fostă N.) s-a hotărât să plece în Spania pentru a-și găsi un loc de muncă. Hotărârea sa a fost determinată de condițiile de trai deosebit de grele ale martorei care avea un minor căruia îi asigura singură creșterea și întreținerea.

Știind că o consăteană de-a sa, pe nume D.R., fusese plecată în Spania și câștigase bani, H.L. a abordat-o pe aceasta și și-a exprimat dorința de a lucra în Spania.

Martora D.R. i-a comunicat că în Spania a practicat prostituția și că a fost sprijinită financiar de către inculpata C.T. să ajungă în Spania și să se înscrie la club.

Martora H.L. a fost de acord să plece în aceste condiții în Spania și în intervalul de timp imediat următor i-a cunoscut pe cei doi inculpați.

Cei doi inculpați s-au oferit să-i achite martorei cheltuielile pentru eliberarea pașaportului și achiziționarea biletului de călătorie în Spania cu condiția să împartă cu ei, în cote egale, banii obținuți din practicarea prostituției. Inculpații au însoțit-o pe martora la Biroul Pașapoarte din orașul Ianca, județul Brăila.

Cu o zi înaintea plecării în Spania, martora a fost cazată la locuința inculpatului T.V.R., loc în care aceasta le-a cunoscut pe celelalte fete cu care urma să plece în Spania în vederea practicării prostituției, respectiv P.P., M.M. și R.N. Aici se afla și martora D.R.

În mod similar, inculpata C.T. a efectuat călătoria în Spania cu avionul, în timp ce fetele au fost transportate de către inculpatul T.V.R. de la Brăila la București cu un microbuz, iar din București au luat o cursă către Spania, ieșind din țară la data de 28 august 2003.

În localitatea Jonqueras au fost așteptate de către inculpată care a înscris-o pe martora H.L. și pe celelalte fete la clubul D.

Martora a practicat prostituția în clubul D. sub supravegherea inculpatei în perioada 29 august - sfârșitul lunii noiembrie 2003 (aproximativ 3 luni de zile), iar la revenirea în țară, la data de 25 noiembrie 2003, a primit de la inculpată suma de 2.400 euro, reprezentând cota sa.

Martora a luat hotărârea să plece din nou în Spania, iar la data de 27 februarie 2004 a ieșit din nou din țară cu destinația Spania, împreună cu N.F.

Martora a revenit la clubul D. unde a practicat din nou prostituția pentru o perioadă de alte trei luni de zile, dându-i toți banii câștigați, inculpatei C.T.

La data de 18 mai 2004, martora a revenit în țară și a primit de la inculpată suma de 2.000 euro reprezentând cota sa de câștig.

Martora nu a putut preciza sumele totale de bani pe care le-a câștigat în Spania, dar a afirmat că sumele primite de la inculpată, totalizând suma de 4.500 euro, au fost corect calculate, astfel că, s-a putut constata că inculpata și-a însușit suma de 4.500 euro.

6. În cursul anului 2004, victima N.F. – care participă în procesul penal în calitate de martor, s-a hotărât să plece în Spania pentru a-și găsi un loc de muncă.

Și în acest caz, hotărârea sa a fost determinată de condițiile de trai grele, martora având în îngrijirea sa minorul rezultat dintr-o relație de concubinaj, dar și pe mama sa bolnavă. Singura sursă de venit a martorei era alocația minorului.

Știind că o consăteană de-a sa, pe care o cunoștea de mult timp, respectiv martora D.R., fusese de mai multe ori plecată în Spania și câștigase bani, victima i-a adus la cunoștință martorei hotărârea sa de a lucra în Spania.

Martora D.R. i-a comunicat victimei că în Spania a practicat prostituția într-un club de noapte și c a fost sprijinită financiar de către inculpata C.T. să ajungă în Spania și să se înscrie la club.

Victima N.F. a fost de acord să plece în aceste condiții și în intervalul de timp imediat următor i-a cunoscut, pe rând, pe cei doi inculpați.

Astfel, victima a cunoscut-o inițial pe inculpata C.T. Aceasta s-a oferit să achite cheltuielile pentru eliberarea pașaportului și achiziționarea biletului de călătorie în Spania și să o înscrie la un club din Spania cu condiția să împartă în cote egale banii proveniți din practicarea prostituției.

Victima a acceptat condițiile impuse.

S-a apreciat că și în acest caz, recrutarea victimei de către inculpata C.T. s-a realizat cu multă ușurință datorită stadiului de degradare socială și economică a victimei.

După obținerea pașaportului, victima a venit în Brăila la locuința inculpatului T.V.R., cunoscându-l, atât pe acesta, cât și pe celelalte fete cu care urmau să plece în Spania, respectiv H.L. (fostă N.), și D.A.I. (care nu a putut fi audiată, deoarece s-a stabilit în Franța, așa cum rezultă din procesul-verbal de căutare aflat la fila 285).

Inculpatul T.V.R. le-a condus pe N.F., H.L. și D.A.I. la autocarul cu care urma să plece în Spania și le-a înmânat biletele pe care le achiziționase anterior.

La data de 27 februarie 2004, cele trei persoane au ieșit din țară și au ajuns la Madrid, fiind înscrise de către inculpată la clubul D. și încercând să practice prostituția.

În acest club, victima a reîntâlnit-o pe martora D.R. și le-a cunoscut și pe P.D. – zisă C. (fostă P.), P.L. și D.A., persoane care practicau prostituția, iar banii le erau luați de inculpata C.T. Ultimele două persoane nu au putut fi audiate deoarece din momentul declanșării cercetărilor și până în prezent nu au mai revenit la domiciliu.

Victima a practicat prostituția la club timp de trei luni de zile, câștigând în medie circa 300 - 400 euro/noapte.

Zilnic, inculpata C.T. lua din casieria clubului banii câștigați de victime și pentru a se asigura că acestea nu vor fugi de la club, le-a reținut acestora pașapoartele, păstrându-le într-un seif la care doar inculpate avea acces.

În permanență, inculpata C.T. supraveghea victimele, le urmărea să vadă dacă acostau clienți și le trimitea forțat la aceștia.

În cazul în care victima obținea sume mai mici de 400 euro/noapte, inculpata C.T. îi adresa jigniri și injurii, îndemnând-o să racoleze cât mai mulți clienți și cultivând „un spirit de competiție” între fete prin care urmărea obținerea unor sume cât mai mari de bani.

Inculpata C.T. nu și-a respectat promisiunea, în sensul de a împărți cu victima banii obținuți din practicare prostituției în cote părți egale, singura sumă de bani care i-a profitat victimei fiind suma de 200 euro expediată de inculpată mamei victimei.

Suma medie totală însușită de inculpată de la victima N.F., în intervalul de trei luni, a fost de 27.000 euro.

În plus, inculpata și-a însușit de la victimă și toate bijuteriile și cadourile primite de la clienți.

La data de 18 mai 2004, victima a revenit în țară.

Deși inculpata C.T. i-a propus victimei să plece în Spania aceleași condiții, victima a refuzat propunerea, întrucât s-a considerat indusă în eroare de inculpata C.T. care nu și-a respectat promisiunile.

7. La începutul anului 2004, martora P.D. (fostă P.) – zisă și C., s-a hotărât să plece în străinătate pentru a-și găsi un loc de muncă deoarece veniturile obținute ca muncitor ziler în satul său natal erau extrem de mici.

Știind că mătușa sa, martora D.R., fusese de mai multe ori plecată în Spania unde câștigase bani, martora a contactat-o și i-a cerut mai multe amănunte referitoare la locul de muncă din Spania.

Astfel, D.R. i-a comunicat martorei că a practicat prostituția în Spania, la un club de noapte unde a fost ajutată să ajungă și să se înscrie de către inculpata C.T. Martora D.R. i-a mai precizat nepoatei sale că a împărțit banii obținuți din practicarea prostituției cu inculpata C.T.

Întrucât avea un minor în vârstă de 4 ani în întreținere căruia nu îi putea asigura mijloacele minime de subzistență, martora P.D. și-a manifestat imediat disponibilitate de a pleca în Spania pentru a practica prostituția.

Prin intermediul mătușii sale, martora P.D. a cunoscut-o pe inculpata C.T.

Inculpata s-a oferit să achite contravaloarea biletului de călătorie în Spania și să o introducă pe martoră la club, solicitând în schimb să primească „o parte” din banii obținuți de martoră din prostituție, fără a precizat o cotă parte anume.

Condițiile impuse au fost acceptate de martoră.

Întrucât aceasta obținuse anterior pașaportul cu sprijinul părinților săi, inculpata C.T. i-a cumpărat doar biletul de plecare în Spania.

La data de 18 februarie 2004 martora a fost cazată în apartamentul inculpatului T.V.R. unde le-a cunoscut pe P.L. și D.A., precum și pe victima S.A. Toate aceste persoane au fost transportate de inculpatul T.V.R. la București cu un microbuz, iar din București acestea s-au îmbarcat la data de 19 februarie 2004 într-un autocar având ca destinație localitatea Jonqueras.

Martora P.D. a fost introdusă la club de către inculpata C.T., care ajunsese cu câteva zile înaintea sa în Spania călătorind singură cu avionul.

Imediat martora a început să practice prostituția, toți banii fiindu-i luați de către inculpată.

Câștigurile medii/noapte ale martorei erau din cele mai mari, adică între 500-700 euro.

Inculpata i-a reținut pașaportul și le-a supravegheat, atât pe martoră, cât și pe celelalte fete în permanență, devenind agresivă când era nemulțumită de cuantumul banilor câștigați.

La același club au venit ulterior și au practicat prostituția sub supravegherea și în beneficiul inculpatei și N.F., H.L. și D.A.I.

La un moment dat, P.L. a fugit de la club, iar S.A. a fost trimisă în țară de către inculpată întrucât nu a reușit să practice prostituția.

Martora P.D. a practicat prostituția în modul anterior descris, timp de trei luni, iar la data de 18 mai 2004 aceasta a revenit în țară împreună cu mătușa sa, D.R., fiind transportate de la București la Brăila de către inculpatul T.V.R.

În apartamentul acestui inculpat și în prezența acestuia, martora a primit suma de 4.200 euro de la inculpata C.T., reprezentând cota sa parte. Din acel moment, martora nu a mai fost contactată de cei doi inculpați.

S-a apreciat că în perioada de trei luni de zile cât martora a practicat prostituția în Spania, i-a remis inculpatei suma totală de 45.000 euro, din care s-a scăzut suma de 4.200 euro, rămânând în total sume de 40.800 euro.

Din luna mai 2004 martora nu a mai fost contactată de niciunul dintre inculpați.

În prezent martora s-a stabilit în Franța.

8. Victima S.A., care participă în procesul penal în calitate de martor, este tot din comuna Șuțești, județul Brăila și o cunoștea de mai mult timp pe martora D.R.

În luna februarie 2004 victima i-a comunicat martorei D.R. că dorește să plece în străinătate pentru a găsi un loc de muncă.

Martora D.R. i-a relatat victimei că în Spania practică prostituția și i-a pus în vedere acesteia că, dacă dorește, poate să racoleze clienți ca să întrețină raporturi sexuale contra unor sume de bani, dar victima a dorit să meargă în Spania pentru a găsi un loc de muncă cinstit.

Hotărârea victimei de a pleca în Spania a fost determinată de faptul că acea doi copii în întreținere, iar veniturile sale erau insuficiente.

Martora D.R. i-a prezentat-o victimei pe inculpata C.T., iar aceasta din urmă i-a făcut aceleași propuneri impunând condiții similare celor prezentate la punctele anterioare.

În a doua decadă a lunii februarie 2004, victima l-a cunoscut și pe inculpatul T.V.R., precum și pe celelalte fete cu care a plecat în Spania, respectiv: P.D., P.L. și D.A.

Victima a fost cazată timp de o zi la locuința inculpatului T.V.R. și apoi a fost transportată alături de celelalte fete de către inculpat de la Brăila la București cu un microbuz.

La data de 19 februarie 2004, victima a ieșit din țară cu un autocar prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, ajungând în localitatea Jonqueras.

Victima și celelalte persoane care o însoțeau (printre care se afla și martora D.D.) au fost conduse de către inculpata C.T. la clubul D.

Victima a realizat într-un târziu că în acel club se practica prostituția, dar a sperat până în ultimul moment că nimeni nu va putea să o oblige să facă acest lucru.

În momentul în care inculpata i-a spus că va trebui să se prostitueze, victima a ripostat verbal, spunându-i inculpatei că dacă „o află” soțul său, o omoară.

Având în vedere că pașaportul său se afla la inculpată, închis în seif, nu avea banii necesari întoarcerii în România și nici nu cunoștea limba spaniolă, victima a fost constrânsă să racoleze 2-3 clienți, câștigând în total suma de 300-400 euro, care a fost însușită de inculpată.

Ulterior, victima a refuzat să se mai prostitueze plângând în permanență și rugând-o pe inculpata C.T. să-i dea voie să plece de la club. Până la urmă, victima a amenințat-o pe inculpată că o va denunța organelor de poliție.

Deoarece victima nu îi aducea niciun venit, inculpata C.T. i-a dat acesteia suma de 25 euro, o pungă de cafea și două portocale și a trimis-o în țară.

Pentru a-și achiziționa biletul de călătorie, victima a fost nevoită să călătorească pe datorie, lăsând drept garanței șoferului autocarului, pașaportul său.

La data de 9 martie 2004 victima a intrat în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș și de atunci nu a mai fost contactată de niciunul dintre inculpați.

Audiați fiind în faza de urmărire penală inculpații T.V.R. și M.D. au negat comiterea faptelor reținut în sarcina loc, arătând că nu au părăsit țara și că nu știau ce făcea inculpata în Spania.

Analizând probele administrate în cauză și în special declarațiile celor opt martore care au practicat prostituția în Spania, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

1. Martora M.M. a relatat că în anul 2003 avea o situație materială foarte grea și un copil dintr-o altă relație. A discutat cu D.R. ca să meargă împreună în Spania și practice prostituția. D.R. prin intermediul lui M.D. a cunoscut-o pe M.D., care le-a propus ca să meargă cu ea în Spania și să împartă cu ea câștigul realizat, pe jumătate. Deoarece nu aveau niciun ban, aceasta le-a plătit c/val. transportului și pașaportului, le-a ținut la locuința ei din Smârdan pentru „a se mai aranja”, deoarece proveneau din mediul rural. Conform calculelor estimative, a câștigat la prima deplasare cca. 10.000 euro, după scăderea taxei zilnice de 70 euro pe care o plătea la hotelul D. și care însemna cazare și două mese. Conform înțelegerii cu inculpata C.D., la plecare, i-a dat jumătate din suma efectiv câștigată, respectiv 5.200 euro. Cu această sumă, martora și-a cumpărat o casă în com. Șuțu, a plătit c/val. transportului la domiciliu.

De menționat este faptul că martora a mai achitat către inculpată, datoria inițială de 600 euro (c/val. pașaport, deplasare, suma de 5000 lei pe care i-a lăsat-o familiei la plecare, 100 euro trimiși în țară familiei din Spania, cât și cheltuielile ocazionate cu întreținerea sa).

Deoarece nu mai avea bani, a mers împreună cu D.R. la inculpată și a rugat-o ca să le împrumute cu bani.

Aceasta le-a dat cca. 50 euro la fiecare, și au plecat în Spania împreună pentru a practica prostituția. Martora a stat în Spania cca. 3 săptămâni, a cunoscut un francez și a plecat cu acesta. A obținut cca. 3000 euro, iar inculpata i-a dat la plecare 1.500 euro. Pe parcurs și-a plătit și datoria de 200 euro pe care a avut-o către inculpată odată cu plecarea sa din țară. Martora a mai precizat că banii câștigați erau strânși de către inculpată, deoarece în hotel se fura. Deci, conform declarației martorei, prima instanță a reținut că inculpata F.D. (fostă C.) a câștigat de pe urma practicării prostituției de către martora D. (fostă M.) M. 6.500 euro.

2. Martora P.P. a mers în Spania crezând inițial că va lucra la spălat vase sau ca menajeră. A practicat însă prostituția cca. două luni și a primit de la inculpată 650 euro. La plecare, c/val. transportului și pașaportului i-au fost plătite de către alte persoane (crede că de T.V.). A mai precizat că a practicat prostituția de bună voie, că două săptămâni a muncit ca menajeră la sora inculpatei și că de la început, când a luat legătura cu inculpata, F.D., prin intermediul mătușii sale, P.V., i s-a spus că trebuie să împartă câștigul realizat jumătate cu aceasta. În total, din declarația dată a rezultat că a câștigat efectiv, după plata zilnică la hotel a taxei de cazare și masă, suma de 1300 euro (650 euro x 2). Declarația acestei martore s-a coroborat și cu declarația martorei P.V., mătușa sa.

3. Martora N.F. avea o situație materială grea, iar prin com. Șuțești se auzise faptul că D.R. practica prostituția în Spania.

A luat legătura cu aceasta, i-a spus că dorește ca să meargă în Spania și a fost de acord apoi cu condițiile impuse de către inculpata F. (C.) T. în sensul de a împărți câștigul realizat de aceasta pe jumătate cu ea.

Inculpata a suportat contravaloarea transportului, a pașaportului și a lăsat familie sale cca. 10-11 milioane lei ROL spunându-i că îi datorează 20 milioane lei ROL.

În Spania a stat cca. 2 luni și 3 săptămâni, câștigul zilnic era de 200-300 euro, uneori nu câștiga nimic, iar 4 zile lunar nu se prostitua. Taxa zilnică la hotel era de 80 euro. În medie a câștigat efectiv după scăderea tuturor datoriilor din Spania cca. 5000 euro, pe care i-a împărțit jumătate cu inculpata, revenindu-i 2500 euro. Inculpata i-a dat în țară 2000 euro deoarece i-a reținut datoria inițială, inculpata câștigat 2500 euro de pe urma martorei N.F., din practicarea prostituției.

4. Și martora S.A. o cunoștea pe D.R. fiind consătene și știa cu ce se ocupa aceasta în Spania. A dorit ca să meargă și ea în Spania deoarece avea o situație materială precară, era măritată și avea copii. Atât fizicul său cât și vârsta și neștiința nu au ajutat-o ca să practice prostituția, așa că a stat în Spania circa 3 săptămâni câștigând în total 200-300 euro, situație în care nu putea să-și achite nici taxa zilnică de circa 70-80 euro.

În consecință a fost trimisă în țară și nici până în prezent nu și-a plătit contravaloarea transportului, șoferul de pe autocar reținându-i pașaportul.

Martora a mai precizat că pe inculpată nu a văzut-o decât o singură dată acasă la martora D. și nu a discutat nimic cu aceasta. Deci nu a rezultat că inculpata F.D. a câștigat vreo sumă de bani din practicarea prostituției de către martora S.A.

5. Martora H.L. locuiește în aceeași comună cu D.R. și tot datorită condițiilor grele de trai a luat hotărârea cu aceasta, știind cu ce se ocupă și prin intermediul ei a cunoscut-o pe inculpată. I-a dat inițial, la cererea ei, cca. 150-200 euro pentru a-și putea trimite copilul la școală i-a mai plătit c/valoarea pașaportului și a deplasării, în total având o datorie de cca. 500-600 euro către inculpată. De la martora D. a aflat că trebuie să împartă cu inculpata câștigul realizat în jumătate și să-i restituie și datoria. La clubul D. plătea zilnic 80 euro, i-a achitat în primele zile și datoriile inculpatei. A apreciat martora că a câștigat în perioada în care a practicat prostituția, suma de cca. 3500 euro din care a apreciat că i-a plătit contravaloarea cazării la hotel. A primit de la inculpată, 1600 euro efectiv, după scăderea tuturor datoriilor și a dobânzilor. A doua oară, în aceleași condiții a primit de la inculpată 2400 euro. Cum înțelegerea dintre cele două a fost ca martora să primească ½ din câștigul realizat efectiv, a rezultat că inculpata a încasat efectiv 400 euro (1600 euro + 2400 euro ).

6. Martora D.R. locuiește în comuna Șuțești și avea o situația materială deosebit d grea, deoarece suma trebuia să îi asigure întreținerea mamei și fiicei sale. Pentru că îl cunoștea pe inculpatul M.D. care avea și rude în comună, a luat legătura cu acesta și i-a spus că vrea să meargă în străinătate să câștige bani. Aceasta i-a făcut cunoștință cu inculpata care i-a explicat faptul că și ea merge în Spania unde se prostituează ca să câștige bani și că locuiește la un club.

Martora a discutat cu cumnata sa, actuala D.M. (fostă Macarie) și împreună au hotărât ca să meargă în Spania sub protecția inculpatei.

Prima dată a stat în Spania cca. 2 luni și trei săptămâni și a primit de la inculpată 2500 euro în condițiile în care s-au înțeles ca să împartă câștigul realizat de către martoră în jumătate. De precizat este faptul că inculpata i-a achitat contravaloarea pașaportului și la plecare a lăsat familiei cca. 3000-4000 lei RON și i-a mai trimis acasă cca. 300-400 euro.

A doua și a treia oară tot în aceleași condiții, a practicat prostituția și inculpata i-a dat 2500-3000 euro.

A patra oară nu a mi vrut să împartă câștigul cu aceasta, i-a dat 100 euro și a plecat cu un francez.

Deci, în total, inculpata i-a reținut cca. 7.600 euro, luând în calcul 2.500 euro pentru fiecare perioadă de câte 3 luni plus 100 euro în ultima perioadă scurtă de timp.

7. Martora Z.M.G. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui prieten, căruia i s-a confesat de faptul că nu are un loc de muncă. A mers în Spania cu inculpata și acolo a aflat că urmează să practice prostituția. Pentru a strânge bani de drum martora a fost nevoită ca să se prostitueze o perioadă scurtă de timp. Din banii câștigați și-a cumpărat o haină de piele în valoare de 300 euro, pe care o poartă și în prezent, acasă i s-a trimis 300 euro, iar la plecare i s-a dat 1200 euro și-a plătit datoria pe care o avea către inculpată de cca. 300 euro, a făcut unele cumpărături și a rămas cu 4.200 euro, pe care i-a împărțit jumătate cu un alt proxenet T.I., care conviețuia cu sora inculpatei. Tribunalul a apreciat însă că și inculpata a beneficiat de pe urma martorei, în sensul că atunci când i-a dat 1200 euro, această sumă a reprezentat jumătate din câștigul realizat, respectiv tot de 1200 euro.

8. Martora P. (fostă P.) D. avea o situație materială grea și este rudă cu martora D.R. A auzit că D. plecase de două ori în Spania și atunci a luat legătura cu aceasta și prin intermediul ei a cunoscut-o pe inculpată. Aceasta a fost de acord să o ducă în Spania pentru a practica prostituția, urmând ca banii câștigați să fie împărțiți pe jumătate.

Așa cum a rezultat din declarația acesteia, au socotit împreună câștigul realizat, care era în jur de 30.000 euro. Din această sumă inculpata a trimis în țară pentru familia martorei, cca. 250 euro, iar la plecare a lăsat cca. 200-300 euro. I-a mai plătit contravaloare transportului dus-întors, contravaloare pașaportului și i-a procurat toate cele necesare întreținerii sale (șampon, săpun, îmbrăcăminte etc.) însă la un preț exagerat, ceea ce o nemulțumea pe martoră.

Tribunalul a apreciat că toate cheltuielile făcute de inculpată valorează cca. 100 euro, respectiv 250 euro lăsați la plecare, 250 euro trimiși prin poștă, 100 euro contravaloarea transportului dus-întors, 100 euro contravaloare pașaport, deplasare la București și 300 euro contravaloare produse necesare pentru întreținere.

Prima instanță a concluzionat că inculpata a câștigat de pe urma practicării prostituției de către martora P.D. suma de 25.000 euro.

A rezultat deci că în total inculpata a încasat necuvenit de pe urma practicării prostituției de la cele 7 martore (M.: 6500 euro, P.: 650 euro, N.F.: 2500 euro, H.: 400 euro, D.R.: 7600 euro, Z.M.: 1200 euro, P.(P.) D.: 25.000) în total 47.450 euro.

Tribunalul a mai reținut că potrivit declarațiilor martorelor, datorită mediului din care proveneau, gradului de cultură avut, nu s-ar fi putut descurca singure în Spania și nici nu aveau vreun ban ca să-și achite contravaloarea pașaportului și a drumului. De asemenea au mai declarat că faptele s-au petrecut în perioada anilor 2003-2004 și că, așa cum este și firesc, nu-și mai amintesc cu precizie sumele încasate, având în vedere că au fost chemate la parchet pentru a da declarații începând cu anul 2007.

Cert este că nici una din ele nu a depus vreo plângere împotriva inculpatei, că au fost în mare parte mulțumite cu sumele primite de la aceasta, și-au cumpărat case, bunuri, lucruri și au început un altfel de trai; mai curajoasă, martora H.L. a declarat în instanță (fila 207) că la urmărirea penală au fost jignite, insultate de către lucrătorii de poliție, aducându-li-se aminte de cele făcute în Spania, într-un limbaj vulgar, martorele au mai relatat că, de regulă, pentru că se făceau razii de către poliție, țineau asupra lor pașapoartele. Nici una dintre martore nu a discutat cu inculpatul T.R., fostul concubin al inculpatei sau cu inculpatul M.D. referitor la condițiile în care trebuiau să plece în Spania. Inculpata le păzea pe martore care nu părăseau hotelul, le strângea banii și le procura ea cele necesare la prețuri exagerate.

Prima instanță a concluzionat că inculpata C.D., le-a recrutat pe cele 8 martore și le-a înlesnit personal practicarea prostituției, obținând foloase de pe urma practicării prostituției de către aceste persoane.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că termenul care i se poate atribui inculpatei este cel de proxenetă, dat fiind că toate femeile care au mers în Spania și au stat la Hotelul D. au cunoscut de la început că vor întreține relații cu mai mulți bărbați, că vor obține bani pentru aceste servicii, că îi vor împărți pe jumătate cu inculpata, care, de asemenea, era și prostituată și că vor venii în țară cu o parte din sume pentru a-și cumpăra cele necesare pentru un trai decent în mediul rural.

Situația de fapt reținută de către instanță a fost dovedită cu: declarațiile celor opt martore prostituate, care nu au vrut să figureze în proces ca „victime” sau „părți civile”, procesele-verbale de verificare în baza de date intrări-ieșiri din țară pentru inculpată, procesele-verbale de recunoaștere din grup a fotografiilor efectuate cu cele opt martore, declarațiile martorilor P.V. și M.D., procesele-verbale de efectuarea perchezițiilor domiciliare și planșele foto, precum și interogatoriul inculpatei.

În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatei F.(fostă C.) T. de a racola, recruta, în perioada anilor 2003-2004, prin asigurarea contravalorii pașapoartelor și transporturilor, pe martorele: D.R., M.M., H.L., P.D., Z.M.G., în vederea practicării prostituției în Spania, înlesnindu-le și trăgând foloase materiale de pe urma acestora, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tribunalul a reținut că fapta nu subzistă, deoarece așa cum a rezultat din declarațiile martorelor date în instanță, la sesizare organelor de urmărire penală după cca. 4 ani, acestea nu pot fi considerate „victime”, deoarece nu au depus personal plângeri, au știut că merg în Spania pentru a se prostitua.

În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata F.(C.) T. din cele două infracțiuni concurente de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei au fost avute în vedere conform principiilor înscrise în art. 72 C. pen., dispoziții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în parte specială în codul penal, respectiv 3-10 ani și interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei, izvorând din modalitatea în care a fost comisă, precum și persoana inculpatei.

Privitor la inculpatul T.V.R., prima instanță a reținut în expozitivul Deciziei penale nr. 23 din 22 ianuarie 2009, că din nici o probă nu a rezultat faptul că ar fi existat vreo înțelegere între acesta și inculpata F.(C.) T. privitoare la împărțire banilor obținuți de către martore, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre martore nu a confirmat faptul că inculpatul a discutat personal sau și-a spus părerea în prezența acestora.

De asemenea, prima instanță a considerat că infracțiunea de trafic de persoane nu a putut fi reținută în sarcina inculpatului, deoarece acesta nu a fost plecat în Spania și nici nu a știut condițiile în care femeile urmau să practice prostituția.

A cunoscut însă cu ce se ocupa concubina sa, și a ajutat-o prin faptul că a condus-o la locurile unde trebuia ca să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituția, a mers cu acesta și la domiciliul său din S., unde au stat o perioadă de timp unele dintre ele, au mers în maxi-taxi care le transporta la București și le-a condus la autocar, în vederea deplasării în Spania, sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării și a primit de la concubină 400 euro, fapt dovedit cu actele aflate la dosar.

A rezultat deci că faptele inculpatului T.R.V. așa cum au fost reținute mai sus întrunesc, în drept, elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de proxenetism în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni concurente pentru care a fost trimis în judecată, respectiv: trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune în formă continuată, respectiv complicitate la comiterea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului T.V.R.

Pentru inculpatul M.D., prima instanță a reținut că, într-adevăr acesta a înlesnit în cursul anilor 2003-2004, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, recrutarea de către inculpata C.T. a martorelor: D.R. și M.M., pentru ca acestea să practice prostituția în Spania.

Faptele comise de către inculpat întrunesc în drept elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În declarațiile date și la interogatoriul luat (fila 119 dosar fond) inculpatul a relatat că într-adevăr o cunoștea pe C.T. și că aceasta l-a întrebat dacă are cunoștință de niște fete care doresc să muncească în Spania și în aceste condiții i-a făcut cunoștință cu martorele D. și M. S-a apărat în sensul că nu a stat lângă aceasta în momentul discuției și că nu a știut ce urmează să facă în străinătate, afirmații care nu au însă nici un suport legal.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați au fost avute în vedere, conform principiilor înscrise în art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale ale codului penal referitoare la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor, generat de modalitatea în care au fost comise, precum și persoana inculpaților: inculpatul T.V.R. are 38 de ani, fără antecedente penale, studii 12 clase, fără ocupație stabilă, iar inculpatul M.D. are 30 de ani, studii 12 clase, este muncitor necalificat la SC S.T. SRL Brăila.

Pentru inculpatul T.R.V., tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendare executării sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 861 C. pen., pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen., prima instanță a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. alin. (1) C. pen. și a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv, cuprins între 7 mai 2008 - 22 ianuarie 2009.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. și art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscare de la inculpatul T.V.R. a sumei de 400 euro și obligarea acestuia la plata către stat în echivalent în lei la cursul din 22 ianuarie 2009 a 400 euro.

Prima instanță a considerat că nu se poate confisca altă sumă de bani, întrucât nu a rezultat din nicio probă că inculpata F.(C.) T. împărțea banii cu inculpatul T. în mod egal cu atât mai mult cu cât martorele nu au cunoscut nimic legat de viața intimă a acesteia, doar faptul că se prostitua fără știința familiei.

Privitor la inculpatul M.D. pentru considerentul arătat în cuprinsul sentinței, prima instanță a dispus reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 lit. c) C. pen. și a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 71 C. pen. i s-a aplicat și pedeapsa accesorie, constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. prima instanță a dispus suspendarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani și 4 luni.

Împotriva sentinței penale nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca nelegală și ca netemeinică, pentru următoarele motive:

- în mod nelegal prima instanță, dând o greșită interpretare probelor administrate în cauză a dispus schimbarea încadrării juridice, reținând în sarcina inculpatei F.(C.) T. doar infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în mod greșit s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 47.450 euro; prima instanță ar fi trebuit să dispună confiscarea contravalorii în lei a acestei sume;

- pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism este greșit individualizată, fiind prea redusă în raport cu gradul de pericol social al infracțiunii.

De asemenea, a declarat apel inculpata F.(C.) T., criticând hotărârea primei instanțe ca nelegală; în dezvoltarea acestui motiv de apel inculpata a susținut că ea nu a făcut decât să le ajute pe martore să ajungă în Spania pentru a practica prostituția, la cererea lor, și nu a solicitat de la acestea nicio sumă de bani, în afara banilor reprezentând cheltuielile pentru obținerea pașaportului, cazare și transport la plecarea din țară.

Pentru acest motiv, inculpata a solicitat să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpata a solicitat reducere pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Sentința penală nr. 23 de la 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila a fost atacată cu apel numai de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a invocat:

- nelegala schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului T.V.R.;

- greșita stabilire a cuantumului sumei confiscate de la inculpat și greșita modalitate a confiscării; sub acest aspect parchetul a susținut că inculpatul T.V.R. a profitat de jumătate din sumele obținute de inculpata F.(C.) T. în urma exploatării sexuale a celor 8 persoane de sex feminin, astfel că trebuia confiscată de la el contravaloarea în lei a sumei de 23.725 euro, la data efectuării plății;

- greșita individualizare a pedepsei; sub acest aspect s-a susținut că, față de gravitatea faptelor săvârșite și de amploarea activității infracționale s-ar fi impus o pedeapsă mai aspră, cu executare efectivă.

Apelurile împotriva celor două sentințe au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 3152/13 din 07 aprilie 2009 și respectiv nr. 1672/113 din 17 aprilie 2009.

Prin încheierea de ședință din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Galați a dispus, în baza art. 35 C. proc. pen., reunirea celor două cauze, constatând existența cazului de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 80/ A de la 1 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3152/113/2008 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentințelor penale nr. 49 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3152/113/2008 (privind pe inculpata F.(fostă C.) T., fiica lui A. și N., în prezent deținută în Penitenciarul Galați) și nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1672/113/2008 (privind pe inculpatul T.V.R., fiul lui M. și R.).

S-a desființat în parte sentința penală nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila și sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:

Au fost modificate dispozițiile din cele două sentințe privind confiscarea specială în sensul că:

- s-a confiscat de la inculpata F.T. suma de 47.450 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plății;

- s-a confiscat de la inculpatul T.V.R. suma de 400 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.T. împotriva sentinței penale nr. 49 de la 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei F.T. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acesteia durata reținerii și arestării preventive de la 29 august 2008 până la 12 septembrie 2008 și de la 23 ianuarie 2009 la zi, 1 iulie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata F.T. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca fiind în parte întemeiate criticile formulate prin motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în timp ce apelul declarat de inculpata F. (C.) T. ca fiind nefondat.

Astfel, la examinarea primului motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a vizat greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpații F.(C.) T. și T.V.R., curtea de apel a pornit de la criteriile de distincție dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, criterii stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Prin această decizie s-a statuat că distincția dintre cele două infracțiuni este dată de obiectul juridic, generic diferit, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin cele două texte incriminatorii: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărare dreptului la libertate de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

În cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I și II C. pen.

În situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitate acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptare sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Lege nr. 678/2001.

În cauza dedusă judecății, în mod corect prima instanță a reținut, în baza materialului probator, că în perioada anilor 2003-2004, inculpata F.(C.) T., ajutată de inculpatul T.V.R. și, în două cazuri, de inculpatul M.D., a recrutat mai multe persoane majore, de sex feminin, din localități aflate pe raza județului Brăila, cărora le-a asigurat pentru scurte perioade de timp cazarea la locuința sa ori la locuința inculpatului T.V.R., le-a dat ajutor pentru obținerea pașapoartelor și le-a asigurat transportul în Spania, unde le-a înlesnit practicarea prostituției, trăgând foloase de pe urma acestei activități.

Contrar susținerilor din motivele de apel ale parchetului, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpata ar fi exercitat acte de constrângere, în vreuna din modalitățile specifice, prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, asupra persoanelor recrutate pentru practicarea prostituției.

Astfel, prin actul de sesizare s-a reținut că 4 dintre cele 8 persoane de sex feminin care au fost duse în Spania pentru a se prostitua în folosul inculpaților (respectiv martorele D.R., M.M., H.L. și P.D.) și-au dat consimțământul liber în acest sens, în timp ce celelalte 4 persoane (respectiv victimele Z.M.G., P.P., N.F. și S.A.) au fost induse în eroare de către inculpați, care le-au promis că le vor găsi locuri de muncă, dar odată ajunse în Spania, au fost obligate să se prostitueze.

Principalele mijloace de probă în baza cărora Parchetul a făcut această distincție constau în declarațiile date de cele patru victime în cursul urmăririi penale, care însă nu sunt coroborate cu alte probe.

Trebuie observat că până la momentul când au fost chemate la parchet pentru a da declarații (în cursul anului 2007) niciuna dintre victime nu a formulat plângere împotriva inculpaților pentru faptele petrecute în perioada anilor 2003-2004.

Fiind audiate în cursul cercetării judecătorești, trei dintre pretinsele victime (respectiv N.F., P.P. și S.A.) și-au retractat în mare parte declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătând că la plecarea din țară inculpații nu le-au ascuns că scopul deplasării lor în Spania este practicarea prostituției și că nu le-au constrâns în niciun fel să se prostitueze.

Că așa stau lucrurile se deduce și din împrejurarea că niciuna dintre victime nu a fost racolată de inculpați, ci ele sunt cele care, datorită lipsei mijloacelor de trai, au făcut demersuri pentru a o contacta pe inculpata F.(C.) T. și i-au cerut să le ajute să meargă în Spania, în condițiile în care cunoșteau că inculpata practica prostituția în această țară și înlesnește practicarea prostituției de către alte persoane.

De asemene, din declarațiile celor trei victime, cât și din declarațiile martorelor, a rezultat că, pe durata de timp în care ele s-au aflat în Spania, au fost lungi perioade în care inculpata F.(C.) T. nu a locuit împreună cu ele la clubul în care se prostituau, situație în care activitatea le era dirijată de martora D.R., care se prostitua împreună cu ele.

În aceste condiții, inculpata nu avea cum să supravegheze îndeaproape activitatea pretinselor victime, așa cum s-a reținut în actul de sesizare și, cu atât mai mult, nu avea cum să exercite acte de constrângere asupra acestora.

În sfârșit, relevantă privind raporturile dintre inculpata F.(C.) T. și femeile care au fost duse în Spania pentru practicarea prostituției este împrejurarea că, în cazul în care acestea nu au mai dorit să se prostitueze pentru inculpată, au fost lăsate să plece, așa cum a fost cazul victimei S.A. și a martorelor D.R. și M.M.

Singura dintre victime care și-a menținut în cursul cercetării judecătorești declarațiile date în faza urmăririi penale, în sensul că a fost constrânsă la practicare prostituției, este Z.M.G.

Din declarația acesteia a rezultat însă că cel care i-a dat asigurări că în Spania nu i se va cere să se prostitueze, ci va lucra într-un restaurant, la spălat vase, este prietenul său, M.S., care a pus-o în legătură cu inculpații T.V.R. și F.(C.) T., pentru a o ajuta să ajungă în acea țară.

Odată ajunsă în Spania, a fost așteptată de T.I., concubinul sorei inculpatei F.(C.) T., care i-a spus că „i-a fost vândută” de către martorul M.S. în vederea practicării prostituției, urmând să împartă cu el banii obținuți.

Prin urmare, activitățile relevante care ar putea constitui elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, în raport cu victima Z.M.G., nu au fost comise de cei doi inculpați, ci de alte persoane, care nu au făcut obiectul cercetării în prezenta cauză.

Concluzionând, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță, având în vedere împrejurările de fapt care au rezultat din probele administrate în cauză, a reținut că activitatea infracțională a inculpatei F.(C.) T., care, fără a întrebuința constrângerea, a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituției, a îndemnat și a înlesnit practicare prostituției de către acestea și a tras foloase de pe urma acestei activități, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Apărarea inculpatei F.(C.) T., în sensul că le-a ajutat în mod dezinteresat pe persoanele care au dorit să ajungă în Spania pentru a practica prostituția, nu a putut fi primită, deoarece din toate declarațiile martorelor, cât și ale pretinselor victime, a rezultat că, din banii câștigați prin practicare prostituției au restituit inculpatei sumele pe care le-a plătit pentru obținerea pașaportului, cazare și transport, iar diferența au împărțit-o cu aceasta.

Față de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că este nefondat motivul de apel invocat de inculpata F.(C.) T., în sensul că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni, cât și motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, vizând greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei.

În ce-l privește pe inculpatul T.V.R. s-a reținut că, de asemenea în mod corect, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane și de proxenetism în complicitate la această din urmă infracțiune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul T.V.R., trăind în concubinaj cu inculpata F.(C.) T., a ajutat-o pe aceasta în activitățile care constituie elementul material al infracțiunii de proxenetism, prin faptul că a însoțit-o la locurile unde trebuia să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituția, a acceptat ca acele persoane să stea scurte perioade de timp în locuința sa, a mers cu microbuzul care le-a transportat pe femeile respective la București, în vederea deplasării în sania sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării.

Nici din declarațiile martorelor și ale pretinselor victime și nici din alte probe nu a rezultat că inculpatul T.V.R. ar fi avut vreun rol determinant în discuțiile pe care le-au purtat cu inculpata F.(C.) T. – prin care au convenit asupra condițiilor în care vor practica prostituția – la fel cum nu a rezultat că între cei doi inculpați ar fi existat vreo înțelegere privind împărțirea banilor obținuți.

Așa fiind, activitatea infracțională a inculpatului T.V.R. nu a putut fi considerată decât ca o complicitate la infracțiunea de proxenetism săvârșită de inculpata F.(C.) T.

În consecință nu este întemeiată nici critica formulată de parchet, privind greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de F.(C.) T.

De asemenea, nu a putut fi primită nici critica formulată de parchet și de inculpata F.(C.) T., privind greșita individualizare a pedepselor – această operațiune fiind efectuată cu deplina respectare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, în ce o privește pe inculpata F.(C.) T., având în vedere amploarea activității infracționale, modalitatea și împrejurările în care faptele au fost săvârșite, importanța valorilor sociale lezate, cuantumul însemnat al sumelor dobândite de inculpată, dar și aspectele referitoare la persoana inculpatei, care nu are antecedente penale și care începând din anul 2005 locuiește în Franța unde este căsătorită, în mod corect prima instanță a apreciat că scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă specială, cu executare în regim privativ de libertate.

Privitor la inculpatul T.V.R., curtea de apel a reținut, de asemenea, că în mod corect prima instanță – având în vedere activitatea infracțională mai redusă și mai puțin importantă, lipsa antecedentelor penale și faptul că inculpatul este integrat social, având un loc de muncă la SC S.T. SRL Brăila – a considerat că scopul sancțiunii penale poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoare situată la limita minimă specială prevăzută de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării.

Prin motivele de apel, parchetul a criticat hotărârile primei instanțe și cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor legale privind confiscarea specială a sumelor obținute de inculpați de pe urma practicării prostituției.

Un prim aspect invocat de parchet este acela că ar fi trebuit confiscate de la inculpații F.(C.) T. și T.V.R. sume egale, de câte 23.725 euro, deoarece aceștia au săvârșit faptele în coautorat și au profitat în mod egal de sumele de bani obținute prin activitatea infracțională.

Această critică nu a putut fi primită, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, activitatea infracțională a inculpatului T.V.R. constituie complicitate la infracțiunea de proxenetism comisă de inculpata F.(C.) T., nerezultând din probele administrate în cauză că cei doi inculpați ar fi împărțit între ei, în mod egal, sumele de bani obținute sau că ar fi existat vreo înțelegere în acest sens.

Singura sumă de bani pe care inculpata F.(C.) T. i-a trimis-o inculpatului T.V.R. este, așa cum a rezultat din declarațiile inculpatei și din actele privind tranzacțiile bancare (vol. III urmărire penală, filele 9-133 ), suma de 400 euro, care a profitat inculpatului și care în mod corect a fost confiscată de la acesta.

Dispoziția din sentința penală nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila, privind confiscarea de la inculpata F.(C.) T. a sumei de 47.450 euro, este însă pasibilă de a nu putea fi pusă în executare, deoarece instanța nu a prevăzut, în mod alternativ, confiscarea echivalentului în lei a acestei sume.

În ce-l privește pe inculpatul T.V.R., prima instanță a dispus în mod corect prin sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila, confiscarea sumei de 400 euro sau a echivalentului în lei a acestei sume, dar la stabilirea acestei echivalențe instanța a avut în vedere cursul din ziua pronunțării sentinței și nu cel din ziua plății, astfel cum s-ar impune, pentru a-l lipsi efectiv și integral pe inculpat de folosul banilor obținuți de pe urma săvârșirii infracțiunii.

Pentru aceste ultime considerente, având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, au fost desființate în parte sentința penală nr. 49 din 11 martie 2009 și sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Brăila, numai cu privire la dispozițiile referitoare la confiscarea specială, care au fost modificate, în sensul că:

S-a dispus confiscarea de la inculpata F.(C.) T. a sumei de 47.450 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plății.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul T.V.R. a sumei de 400 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al BNR la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale apelate.

Conform dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.(C.) T.

Având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu au dispărut și că ele au impus în continuare privarea acesteia de libertate, a dispus, conform dispozițiilor art. 383 alin. (1)1, cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive.

Au fost deduse din pedeapsa aplicate inculpatei F.(C.) T., durata reținerii și arestării preventive de la 29 august 2008 până la 12 septembrie 2009 și de la 23 ianuarie 2009 până la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata F.(C.) T. la plata cheltuielilor către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, privind pe inculpații F.(C.) T. și T.V.R., inculpata F.(C.) T., fără a arăta inițial motivele de recurs și apărătorul inculpatului T.V.R., fără a arăta inițial motivele de recurs.

În motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptelor săvârșite de inculpați și netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaților F.T. și T.V.R. și a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.V.R.

Parchetul a apreciat că în mod greșit instanțele de judecată au dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpații F.T. și T.V.R. din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., soluția bazându-se pe o evaluare trunchiată, selectivă a probelor administrate, prin reținerea ca adevărate a mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătorești și înlăturarea nejustificată a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În esență, atât instanța de fond, cât și prima instanță de control judiciar au reținut că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că cei doi inculpați au exercitat acte de constrângere pentru ca persoanele recrutate să practice prostituția. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a retractării declarațiilor a trei dintre cele patru victime racolate de inculpați.

S-a menționat că recrutarea victimelor Z.M., P.P. și S.A. s-a realizat prin inducerea lor în eroare (deci prin înșelăciune), constând în promisiunea că vor fi ajutate de inculpați să plece în Spania și să lucreze într-un restaurant, la spălatul vaselor, promisiune care, în mod evident, nu s-a realizat. Recrutarea victimei N.F. s-a realizat prin prezentarea unei situații necorespunzătoare adevărului referitoare la modul de împărțire a banilor obținuți de aceasta prin practicarea prostituției.

Astfel, victima Z.M. a declarat în faza de urmărire penală că printr-o cunoștință căreia i s-a plâns că deși absolvise un curs de asistent social nu-și găsea loc de muncă, i-a cunoscut pe inculpații C.(actual F.) T. și T.V.R. Întâlnirea a avut loc în apartamentul inculpatului, împrejurare în care victima a fost asigurată în privința obținerii unui loc de muncă, la spălat vase, în restaurantul surorii inculpatei F.T. Cu ajutorul celor doi inculpați, victima a obținut pașaportul, cheltuielile legate de eliberarea acestui act precum și biletul de călătorie către Spania, fiind suportate de inculpați.

Victima a fost asigurată că nu va practica prostituția și că pentru ajutorul primit va trebui să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate și jumătate din salariul lunar, respectiv 600 euro. Ajunsă în Spania, victimei i s-a luat pașaportul de către inculpata F.T. La acest moment, inculpata i-a precizat că în realitate va trebui să practice prostituția. Refuzul permanent al victimei de a practica prostituția a avut drept urmare formularea de amenințări din partea inculpatei F.T., în sensul că familia victimei și toată localitatea în care aceasta domicilia vor afla că a practicat prostituția. În aceste condiții, victima Z.M., sub atenta supraveghere a inculpatei a practicat prostituția până la expirarea vizei de ședere în Spania (când a revenit în țară), toți banii obținuți din munca prestată, fiind încasați de inculpată.

La audierea în fața instanței de judecată, martora și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătând că inculpații i-au promis că o vor ajuta să muncească în Spania și că abia când a ajuns în această țară a aflat că va practica prostituția pentru achitare datoriilor față de inculpați.

Aceeași tehnică de recrutare constând în amăgirea totală a victimelor cu privire la natura muncii prestate în Spania a fost folosită și față de P.P. și S.A.

În faza de urmărire penală, ambele victime au precizat că cei doi inculpați le-au asigurat că vor munci ca menajeră în casa surorii inculpatei F.T. sau la spălat vase la restaurantul acesteia. Condiția impusă a fost cea de restituire a tuturor cheltuielilor ocazionate de plecarea lor în Spania și de împărțire a banilor în cote egale. Odată ajunse în Spania, ambelor victime li s-a luat pașaportul, acestea aflând că pentru achitare datoriilor vor fi obligate să practice prostituția. Refuzul vehement al victimelor de a practica prostituția a fost urmat de amenințări și constrângeri din partea inculpatei F.T. Astfel, victimele erau supravegheate îndeaproape, de inculpată, în fiecare dimineață aceasta luându-le toți banii obținuți prin practicarea prostituției, ceea ce a generat dependența materială a victimelor față de inculpată.

În fața instanței de judecată, ambele victime au revenit și au arătat că în Spania au practicat prostituția de bună-voie dar au recunoscut că în toate această perioadă pașapoartele au rămas la inculpată, nu aveau voie să sune acasă sau să părăsească clubul fără acordul inculpatei.

Și în privința martorei N.F., cei doi inculpați au indus-o în eroare pentru ca aceasta să fie de acord să plece în Spania. Chiar dacă aceasta a cunoscut că pleacă pentru a practica prostituția, acordul său a fost dat pentru împărțirea în cote egale a banilor obținuți.

În realitate, când victima a ajuns în Spania, inculpata i-a reținut pașaportul și după fiecare noapte îi lua toți banii, în contul datoriilor ocazionate de această călătorie. În toată această perioadă victima a fost amenințată, injuriată datorită numărului mic de clienți pe care-i avea, iar banii obținuți i-au fost luați în totalitate de inculpata F.T.

Din probele astfel cum au fost expuse a rezultat că recrutarea victimelor Z.M., P.P., S.A. și N.F. s-a realizat prin inducerea lor în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase.

La această acțiune de inducere în eroare a celor 4 victime a participat și inculpatul T.V.R. (la acel moment concubinul inculpatei F.T.) rolul său fiind de a le facilita obținere pașapoartelor, cazarea în apartamentul său și ulterior urcarea în autocarul cu destinația Spania. Din acest moment victimele erau preluate de inculpata F.T., care prin constrângerea voinței acestora au practicat prostituția în folosul inculpaților. În condițiile în care celor 4 victime li s-a reținut pașaportul, le era interzis să părăsească clubul în care erau cazate, li se luau toți banii, față de acestea s-a exercitat o constrângere a voinței.

Or, valoarea socială apărată prin textul art. 12 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voință și acțiune, proprii fiecărei persoane.

În cadrul infracțiunii de proxenetism, recrutare persoanelor nu se face în scopul obligării la prostituție, persoana recrutată de bună-voie acceptând să facă acest lucru. Valoarea socială protejată prin reglementarea infracțiunii de proxenetism rezidă tocmai în bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și asigurare licită a mijloacelor de existență.

Infracțiunea de trafic de persoane, este o infracțiune complexă care absoarbe în conținutul ei elementele constitutive ale mai multor infracțiuni, inclusiv a infracțiunii de proxenetism. Criteriul de diferențiere îl constituie existența sau inexistența elementului de viciere a poziției subiective a persoanei care se prostituează. În raport de acest criteriu, atunci când există elementul de denaturare a factorului subiectiv, încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Atât timp cât probele administrate în cauză au dovedit atât inducerea în eroare cu prilejul recrutării, cât și exercitare de constrângeri pentru obligarea la practicarea prostituției, în mod corect încadrarea juridică a faptei era cea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (cu privire la cele 4 victime). Prin urmare, în mod corect se impune reținerea în sarcina celor doi inculpați, atât a infracțiunii de trafic de persoane, cât și a infracțiunii de proxenetism, astfel cum s-au reținut prin actul de sesizare al instanței.

Un al doilea motiv de recurs al parchetului vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate și sub aspectul interzicerii ca pedeapsă complementară și accesorie, ambilor inculpați, a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., considerând că în mod corect, trebuia să li se interzică celor doi inculpați, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Un al treilea motiv de recurs al parchetului se referă la greșita individualizare în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Din examinare criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. se constată că faptele săvârșite de inculpații F.T. și T.V.R. prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere natura și gravitatea acestora, reflectată în regimul sancționator sever aplicabil, modalitatea de comitere a faptelor (prin racolarea unui număr semnificativ de persoane profitând de credulitatea și mai cu seamă, de vulnerabilitatea emoțională și materială a acestora), perioada mare de timp în care au acționat (un an), multitudinea actelor materiale derulate, atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Spaniei și nu în ultimul rând poziția procesuală a inculpaților de nerecunoaștere a faptelor de care au fost acuzați.

Conform art. 52 C. pen. pedeapsa reprezintă nu numai un mijloc de constrângere, ci și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și de a descuraja pe alții să procedeze în mod asemănător.

Raportat la cele expuse, parchetul consider că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum corespunzător, care să reflecte gradul de pericol social al faptelor și al făptuitorilor.

Un al patrulea motiv de recurs al parchetului vizează netemeinicia modalității de executare a pedepsei stabilite inculpatului T.V.R., invocându-se dispozițiile art. 52 alin. (2) C. pen.

Având în vedere natura infracțiunilor săvârșite, gravitate acestora, precum și conduita adoptată de inculpatul T.V.R. de nerecunoaștere a existenței oricărei înțelegeri prealabile cu coinculpata F.T. pentru a comite acte specifice infracțiunilor reținute în sarcina sa, se apreciază că aplicarea unei pedepse privative de libertate corespunde dispozițiilor art. 52 C. pen. Nu poate fi neglijat nici sistemul greoi al probațiunii acestor infracțiuni datorită modului de organizare și desfășurare a activității infracționale, respectiv amenințarea, violența, înșelăciunea ori alte forme de constrângere. În dese rânduri, persoanele de sex feminin ce cad victime ale acestor infracțiuni sunt femei cu o minimă educație, lipsite de experiență, de ajutor, precum și cu o stare materială precară. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol a atributelor fundamentale ale persoanei sub aspectul libertății, demnității, integrității corporale sau sănătății.

Un al cincilea motiv de recurs al parchetului se referă la greșita confiscare a sumelor de bani de la inculpați, apreciindu-se că aceștia săvârșind infracțiunile în forma coautoratului, parchetul consideră că în mod corect se impunea ca sumele de bani obținute să fie confiscate în mod egal de la inculpați. Este adevărat că inculpatul a primit suma de 400 euro prin serviciul W.U., sumă trimisă de inculpata F.T., însă la fel de adevărat că cei doi inculpați au negat săvârșirea infracțiunilor, iar pentru această sumă s-a afirmat că reprezintă o datorie.

În condițiile în care inculpatul T.V.R. nu a avut ocupație (s-a angajat în muncă la începutul anului 2009) discrepanța între nivelul ridicat de trai al acestuia și faptul că nu a desfășurat vreo activitate aducătoare de venituri se explică doar prin faptul că sumele de bani obținute de pe urma comiterii faptelor au fost mult mai mari. Prin urmare se apreciază că se impune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 23.725 euro, la cursul BNR de la data plății.

În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și a sentințelor pronunțate în cauză pe care le-a indicat în mod expres și, în rejudecare, a se dispune condamnarea inculpaților F.(fostă C.) și T.V.R. pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la câte o pedeapsă care să reflecte gradul de pericol social cu aplicarea unui spor corespunzător, pedeapsa aplicată inculpatului T.V.R., urmând a fi executată prin privare de libertate, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. (ca pedeapsă complementară și accesorie) și totodată confiscarea de la fiecare inculpat, în folosul statului a câte 23.725 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plății.

La termenul de la 28 august 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatei F.(C.) T., fiind consemnate concluziile părților, după care, în baza art. 3002 și a art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatei, măsură pe care a menținut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 26 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii menționate, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestare preventivă a inculpatei F.(C.) T., subzistă și că impun privarea de libertate în continuare a dispus în consecință.

La termenul de la 24 septembrie 2009 apărătorul ales al recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a depus la dosarul cauzei fotocopiile mai multor înscrisuri privind circumstanțierea persoanei inculpatei, precum și două cereri formulate în scris, respectiv de revocare a măsurii arestării preventive, invocând dispozițiile art. 188 C. proc. pen., c ultima verificare se făcuse la data de 29 iunie 2009, constatând că verificarea s-a făcut pe 28 august 2009, apreciind că a trecut 62 zile, invocând nulitatea absolută a actelor de procedură, evidențiind mai multe nereguli cu privire la ora la care a fost citată inculpata, precum și încălcarea dreptului la apărare, precum și o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, arătând că nicio măsură nu poate fi luată sau menținută doar având în vedere gravitatea faptei pentru care este cercetată, invocând jurisprudența Curții Europene (Lelievre c. Belgia, Patsouria c. Georgia), apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f ) C. proc. pen., referitoare la condiția pericolului concret pentru ordinea publică, inculpata neavând antecedente penale, are o familie pe care o întreține, are un loc de muncă asigurat, rezonanța negativă a faptelor de care este învinuită inculpata dacă ar fi existat a fost mult diminuată prin trecerea timpului, precum și alte aspecte legate de probatoriu și încălcarea prezumției de nevinovăție, aflate la filele 36-57 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte la termenul mai sus arătat a pus în discuție Hotărârea Adunării Generale, prin care I.C.C.J. s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statului judecătorilor de către stat, precum și comunicatul aflat pe site-ul instanței supreme.

Înalta Curte a acordat cuvântul părților, consemnându-se amplele concluzii ale acestora, în încheierea de ședință de la acea dată aflată la filele 59-61 dosarul Înaltei Curți, după care a dispus amânarea cauzei la 8 octombrie 2009; a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatei F. (C.) T. și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara; potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatei F.(C.) T., dispunând și alte măsuri.

În considerentele încheierii menționate, Înalta Curte asupra cererii de revocare a legalității arestării preventive formulată de apărătorul ales al recurentei inculpate a constatat că aceasta a avut loc cu respectare dispozițiilor legale, prevăzute de art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 3002 din același cod.

Din analiza lucrărilor dosarului a rezultat că dispoziția privitoare la menținerea arestării preventive a inculpatei este cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009, astfel că, de la această dată începe să curgă termenul procedural maxim 60 de zile în care instanța avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventiv, iar nu de la data de 29 iunie 2009, la care instanța a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor cu care era investită și, implicit, a menținerii sau nu a stării de arest a inculpatei.

În ce privește întocmirea citativului, a citațiilor și a adresei către Baroul București, aceste nereguli invocate de apărătorul ales al inculpatei, deși reale nu atrag nulitatea sancțiunii absolute, atâta vreme cât actul procesual al verificării stării de arest s-a realizat în prezența apărătorului, care nu a invocat niciun fel de neregularitate, cu acest prilej.

De asemenea, la același termen de judecată, în considerentele încheierii de ședință, Înalta Curte, asupra verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei F.(C.) a făcut referiri la sentința nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila, respectiv la condamnarea inculpatei, evidențiind în esență situația de fapt reținută, indicând decizia instanței de apel și soluția pronunțată în ceea ce o privea pe inculpată, împrejurarea că aceasta a fost atacată cu recurs.

Totodată, Înalta Curte, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a constatat că se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceasta a comis faptele pentru care a fost condamnată.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este legală și temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și că, deci, se impune privarea de libertate în continuare a acesteia.

La dosarul cauzei au fost depuse de către recurenta intimată inculpată F.(fostă C.) T. prin apărătorul ales motivele de recurs formulate în scris la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 72-101 dosarul Înaltei Curți.

În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 21, pct. 171, pct. 20 C. proc. pen., solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre rejudecare instanței a cărei hotărâre este casată și a se dispune punerea în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză, iar în subsidiar, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. pentru motivele invocate potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 171, pct. 18, pct. 20 și pct. 21 a se pronunța o hotărâre legală și temeinică, reținând și circumstanțe personale ale inculpatei și în urma aprecierii probatoriului administrat a se dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor a se reține ca circumstanțe atenuante cele prevăzute de art. 74-76 lit. c) C. pen., respectiv că este căsătorită în Franța în anul 2005, fără antecedente penale, deși faptele s-au petrecut în perioada 2003-2004 niciuna din martore nu a sesizat nimic până în 2007 și a se dispune ca inculpata să execute o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, considerând că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 861 C. pen. pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., în baza art. 350 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen. a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei și potrivit art. 88 alin. (1) C. pen. a se deduce din pedeapsă, perioada arestului preventiv cuprins între 29 august 2008 până la 12 septembrie 2008 și de la 23 ianuarie 2009 la zi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta intimată inculpată prin apărător invocând art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. a arătat că în încheierea de ședință din 29 iunie 2009 la instanța de apel se poate observa că nu a fost apelat și inculpatul M.D., deși era participant la procesul penal, în calitate de intimat, întrucât procedând imediat după conexare la judecata pe fond acesta nu a fost citat, deși toate părțile trebuiau citate, respectiv F.T., T.V.R. și M.D., menționând conținutul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., că judecata poate avea loc dacă părțile sunt legal citate și procedura îndeplinită.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării, întrucât s-a procedat contrat art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice a faptelor, fără a fi pusă în discuția părților și a procurorului.

Se apreciază ca și procedură, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, fără ca instanța să fi pus noua încadrare juridică în discuția părților și fără să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea s-au încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen.

Sentința primei instanțe, prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice fără a se pune în discuția părților noua încadrare constituie caz de nulitate absolută, sancționată cu desființarea sa totală și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. S-a menționat că sub aspectul măsurilor preventive, inculpata F.T. a fost arestată în perioada 29 august - 12 septembrie 2008 în Franța și conform deciziei Curții de Apel Aix en Provence, inculpata a fost plasată sub control judiciar la domiciliul său în vederea extrădării. Potrivit art. 71 raportat la art. 58 și 59 din Legea 302/2004 întrucât persoana extrădabilă nu a fost preluată în 15 zile aceasta este pusă în libertate, se poate constata că nu s-a solicitat prelungirea acestei perioade cu cel mult încă 15 zile, măsura arestării preventive încetând de drept la expirarea celor 15 zile. Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 perioada de 15 zile este luată în calcul în cadrul procedurii penale române. Fapt necontestat, împotriva inculpatei C.T. a fost emis M.A.P. 25 de la 9 mai 2008 de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1068/113/2008 pentru o perioadă de 30 zile de la arestare.

Întrucât din 2005 inculpata nu se afla în România s-a emis mandatul european de arestare nr. 6 de la 24 iulie 2008. La data de 29 august 2008 inculpata a fost arestată pe teritoriul statului francez până în data de 12 septembrie 2008. Întrucât statul român nu a emis cerere de extrădare inculpata a fost pusă în libertate după 15 zile, iar măsura a fost înlocuită cu plasarea sub control judiciar la domiciliu sau în vederea extrădării. În data de 5 decembrie 2008 în baza art. 3031 C. proc. pen. instanța a dispus suspendarea cauzei va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare. În data de 23 ianuarie 2009 când inculpata a fost returnată, nu extrădată nu a regăsit cererea de extrădare a inculpatei, instanța în mod nelegal punând în executare mandatul 25 de la 9 mai 2008. Astfel, instanța din România a omis să constate că inculpata a fost arestată preventiv 15 zile, iar măsura coercitivă de libertate a încetat de drept. Nu în ultimul rând de precizat că mandatul era emis pe numele de C., iar arestarea s-a făcut pentru inculpata F.T. care și-a schimbat numele în 2005 odată cu încheierea căsătoriei.

Măsura arestării preventive a fost menținută nelegal și pentru ca hotărârile instanțelor de fond și apel nu au apreciat oportunitatea acesteia în baza art. 160b C. proc. pen., dar și a jurisprudenței C.E.D.O., făcând referiri la mai multe cauze în materia contenciosului european.

De asemenea, recurenta intimată prin apărător a invocat și dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege, hotărârea instanțelor de fond și apel sunt nelegale și prin prisma aplicării pedepselor accesorii în mod automat, fără o motivare a aplicării acestora, indicând o decizie a I.C.C.J.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Astfel, sub aspectul laturii obiective infracțiunea de proxenetism se realizează printr-una din acțiunile de mai jos: acțiunea de a îndemna sau de a constrânge la prostituție, acțiunea de a înlesni practicarea prostituției, acțiunea de a trage foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană, acțiunea de a recruta o persoană pentru prostituție, precum și acțiunea de traficare de persoane în acest scop.

Din întreg materialul probatoriu nu rezultă modalitatea de constrângere și văzând contrarietatea declarațiilor dar și principiul in dubio pro reo se poate constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, nefiind făcută dovada constrângerii morale sau fizice.

Recurenta intimată inculpată prin apărător consideră că hotărârile care nu cuprins motivele pe care se întemeiază soluția dată sunt supuse casării, iar în speță decizia atacată nu îndeplinește condiția legală amintită căci simpla înșiruire a celor dispuse de instanța de fond nu echivalează cu o motivare și având în vedere omisiunea examinării apelului solicită admiterea recursului și a se trimite cauza spre rejudecare.

Totodată s-a mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aplicarea art. 81 C. pen., făcând referiri la art. 95 C. pen. adoptat prin Legea nr. 301/2004 și care trebuia să intre în vigoare la 1 septembrie 2009, precum și la art. 446 alin. (1) și (2) din Legea nr. 286/2009.

La termenul de judecată de la 8 octombrie 2009 au fost consemnate concluziile părților asupra cererilor formulate, inclusiv în ceea ce privește cererile de revocare a măsurii arestării preventive și respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, după care Înalta Curte a respins, ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsurile obligării de a nu părăsi localitatea și țara formulate de recurenta inculpată F.(C.) T., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 102-103.

În considerentele încheierii, Înalta Curte deliberând asupra cererilor de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsurile obligării de a nu părăsi localitatea și țara formulate de recurenta inculpată F.(C.) T. a reținut că, criticile formulate de recurenta inculpată F.(C.) T., prin apărător ales, cu privire la încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a recurentei inculpate nu mai pot fi analizate în această fază procesuală, față de caracterul definitiv al încheierii prin care s-a dispus această măsură față de inculpată.

Înalta Curte a constatat că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentei inculpat, fiind incidente și în prezent dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se în continuare privarea de libertate a recurentei inculpate.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a învederat instanței că instanța de apel a conexat două cauze, care nu priveau numai pe cei doi inculpați din prezenta cauză, ci și un al treilea inculpat, M.D. După conexarea cauzelor, cel de-al treilea inculpat nu a fost citat, procedura fiind legal îndeplinită doar cu inculpații din prezenta cauză. Or, în raport cu motivele de recurs ale parchetului, care nu precizează că se referă doar la inculpații prezenți, procedura de citare este nelegal îndeplinită la acest termen.

Reprezentantul M.P., precizând obiectul recursului la cererea instanței, a arătat că la pag. 9 și 10 se indică expres că recursul vizează doar pe cei doi inculpați citați în prezenta cauză și că nu adaugă oral și alte motive.

Apărătorul recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a susținut că apreciază procedura ca nelegal îndeplinită, indiferent de motivele de recurs ale parchetului.

Reprezentantul M.P., în dezbateri, având cuvântul asupra recursului declarat a dezvoltat oral motivele scrise, făcând precizarea orală că nu mai susține ultimul motiv de recurs, cu privire la greșita confiscare a sumelor de bani de la inculpați.

În susținerea orală a motivelor a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în rejudecare schimbarea încadrării juridice în cele două infracțiuni reținute în actul de inculpare, respectiv trafic de persoane și proxenetism, motivând că din probele testimoniale rezultă că victimele au fost constrânse să se deplaseze în Spania, unde li s-a promis un loc de muncă, fapt confirmat de inculpată la urmărirea penală și la instanță, oferind detalii referitoare la săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Referitor la al doilea motiv de recurs a susținut că nu se justifică aplicarea pedepsei complementare și accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, care nu a fost motivată de instanță. Totodată, a criticat greșita individualizare a pedepselor aplicate, apreciind că sunt prea reduse, în raport cu infracțiunile comise, numărul de victime atrase.

Apărătorul recurentei intimate inculpat F.(C.) T., având cuvântul asupra motivelor de recurs ale parchetului a susținut că acesta ar trebui admis și a se dispune casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârile sunt nelegale și netemeinice. Din materialul probator contradictoriu rezultă că martorele, iar nu părțile vătămate, cunoșteau de la început scopul plecării în străinătate. Aceste fapte sunt reținute ca fiind săvârșite până în anul 2004, ulterior inculpata desistându-se, s-a căsătorit cu un lucrător din M.I.F. și și-a întemeiat o familie.

În susținerea recursului declarat de inculpată a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, 10 și 171 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Dezvoltând oral motivele scrise, a susținut că judecata cauzei la instanța de fond și la cea de apel s-a desfășurat fără citarea legală a părților, deoarece, deși se cunoștea că inculpata nu mai locuiește în România a fost citată în continuare cu numele C. La instanța de apel, prin încheierea din 29 iunie 2009 s-au conexat două dosare, însă procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, deoarece trebuiau citate toate părțile, efectul extensiv al apelului, putând să-l privească și pe inculpatul M.D.

Referitor la al doilea temei de casare invocat, a arătat că instanța a dispus schimbarea încadrării juridice, fără a fi pusă în discuția părților, care nu au fost ascultate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.

În ce privește al treilea temei de casare, care a fost declarat neconstituționale după abrogare, dar nu s-a mai operat și modificarea legislativă a susținut că materialul probator este cel puțin dubitabil, astfel că ar trebui aplicat principiul „in dubio pro reo”.

Același apărător a mai invocat principiul aplicării legii penale mai favorabile, respectiv dispozițiile C. pen. care prevedea dispoziții mai favorabile și care intrând în vigoare chiar pentru un minut înainte de abrogare, reglementa posibilitatea aplicării art. 81 C. pen., spre deosebire de actualul cod.

În concluzie, a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, reținând cauza spre judecată, prin aprecierea materialului probator a circumstanțelor personale ale inculpatei, reducerea pedepsei spre minimul special, în condițiile art. 81 C. pen.

Apărătorul recurentului intimat inculpat T.V.R. a învederat că inculpatul nu își însușește recursul declarat de apărătorul său la fila 12 din dosar.

Reprezentantul M.P., față de poziția avută de inculpatul T.V.R. a se constata că acesta nu-și însușește recursul declarat de către apărătorul ales și asupra recursului declarat de inculpata F.(C.) T. a pus concluzii de respingere, ca nefondat, susținând că, din momentul stabilirii de către instanță a datelor personale ale inculpatei, s-a dispus arestarea acesteia, emiterea mandatului european de arestare și s-a suspendat judecarea cauzei până a putut fi prezentă în fața instanței, reluându-se procedura în condiții de legalitate pe tot parcursul procesului penal.

În ce privește criticile referitoare la lipsa de procedură, după conexarea dosarelor la 29 iunie 2009, a arătat că nu pot fi primite, întrucât nu a fost afectată în niciun fel situația juridică a inculpatului M.D., față de care hotărârea a rămas definitivă.

Pentru motivele arătate în recursul parchetului a arătat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatei, raportat la materialul probator și la gravitatea concretă a faptelor săvârșite.

În ultimul cuvânt, recurenta intimată inculpată a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său ales.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate, astfel cum au fost precizate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen. privind recursul parchetului și respectiv art. 3859 pct. 9, 10, 171, 18, 20 și 21 din același cod referitor la recursul recurentei intimate inculpate, Înalta Curte constată recursurile parchetului și recurentei intimate inculpate ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primelor instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen probator, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatei F.T. (C.) T. în săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și vinovăția inculpatului T.V.R. în comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., așa cum au fost schimbate încadrările juridice a infracțiunilor pentru care au fost trimiși inițial în judecată inculpații, în condițiile art. 334 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei F.(C.) T. de a racola, recruta, în perioada anilor 2003-2004, prin asigurarea contravalorii pașapoartelor și transporturilor, pe martorele D.R., M.M., H.L., P.D., Z.M.G., în vederea practicării prostituției în Spania, înlesnindu-le și trăgând foloase materiale de pe urma acestora, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al unei singure infracțiuni de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la faptele inculpatului T.V.R., care cunoștea cu ce se ocupa concubina sa și anume inculpata F.(C.) T. și a ajutat-o, în sensul că a condus-o la locurile unde trebuia ca să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituția, a mers cu aceasta și la domiciliul său din S., unde a stat o perioadă de timp unele dintre ele, au mers în maxi-taxi care le transporta la București și le-a condus la autocar, în vederea deplasării în Spania, sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării și a primit de la concubină, fără să exista o înțelegere între cei doi inculpați referitoare la împărțirea banilor obținuți de către martore,întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un examen propriu asupra criteriilor distinctive între infracțiunile de trafic de persoane pentru care au fost trimiși inițial în judecată inculpații și infracțiunile de proxenetism în formele de participație reținute în sarcina acestora, ca urmare a schimbării încadrării juridice, așa cum au fost stabilite prin decizia în interesul Legii nr. 26 din 19 martie 2007, prin raportare la condițiile concrete ale prezentei cauze, respectiv a mijloacelor de probă administrate la care a făcut referire, în condițiile arătate, concluzionând că în mod corect primele instanțe au apreciat că inculpata F.(C.) T., fără a întrebuința constrângerea a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituției, a îndemnat și a înlesnit practicarea prostituției de către acestea, trăgând foloase de pe urma acestei activități, iar inculpatul T.V.R., având o relație de concubinaj cu inculpata F.(C.) T., doar a ajutat-o pe aceasta, prin faptul că a însoțit-o la locurile unde trebuia să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituția, acceptând ca acele persoane să stea scurte perioade de timp în locuința sa, a mers cu microbuzul care le-a transportat pe femeile respective la București, în vederea deplasării în Spania sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării, neexistând nicio înțelegere între cei doi inculpați privind împărțirea banilor obținuți, stabilind temeinic motivat că faptele inculpaților, în condițiile inexistenței constrângerii întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată și respectiv complicitate la proxenetism în formă continuată și nicidecum a infracțiunilor de trafic de persoane pentru care au fost trimiși inițial în judecată în concurs cu infracțiunea de proxenetism.

De asemenea, instanța de apel în examinarea criticii invocate în apel de către parchet cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism în formă continuată în formele de participație reținute în sarcina inculpaților a evaluat materialul probator administrat în cauză, motivând expres nereținerea încadrării juridice inițiale făcută de către parchet, în sensul că declarațiile date de cele patru victime în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu alte probe, evidențiind aspectele arătate în concret de către victimele N.F., P.P. și S.A., în declarațiile din cursul cercetării judecătorești, declarațiile martorelor, din care a rezultat că acestea cunoșteau că scopul deplasării lor în Spania este practicarea prostituției și nu au fost constrânse în nici un fel să se prostitueze, datorită lipsei mijloacelor de trai, acestea au contactat-o pe inculpata F.(C.) T., cerându-le să le ajute să meargă în Spania, în condițiile în care acestea cunoșteau că inculpata practica prostituția în această țară și înlesnea practicarea prostituției de către alte persoane, acestea atunci când nu au mai dorit să se prostitueze au fost lăsate să plece, așa cum a fost cazul victimei S.A. și a martorelor D.R. și M.M., arătând că activitățile inculpaților, în raport cu victima Z.M.G. nu pot constitui elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, deoarece nu au fost comise de către aceștia, ci de alte persoane, care nu au făcut obiectul cercetării în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de apel în mod judicios a examinat și a stabilit contribuția inculpaților în comiterea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată și în formele de participație reținute, ca urmare a unei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate, cărora le-a dat relevanță prin prisma operațiunii de coroborare, înlăturând motivat pe cele care nu se puteau circumscrie acesteia, în sensul că nu se susțineau și prin alte mijloace de probă, mai mult și de la împrejurarea că la momentul când au fost chemate la parchet pentru a da declarații, în cursul anului 2007, în raport cu data comiterii faptelor în perioada anilor 2003-2004, niciuna din victime nu a formulat plângere împotriva inculpaților sau a acordat relevanță celor administrate în cursul cercetării judecătorești, acestea fiind administrate de către un tribunal instituit de lege, independent, imparțial, în condiții de contradictorialitate, oralitate, în condițiile art. 6 din C.E.D.O.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei sale evaluări asupra aceleiași critici invocate și ca motiv de recurs de către parchet, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, constată că faptele comise de inculpații F.(C.) T. și T.V.R., în condițiile împrejurărilor faptice arătate se circumscriu atât obiectiv, cât și subiectiv infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același C. pen., în sarcina inculpatei și respectiv de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod în sarcina inculpatului și nicidecum a infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism în formele reținute inițial și pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză se susține inexistența constrângerii în realizarea activității infracționale desfășurată de către inculpată, iar prin modul în care a acționat și inculpatul, respectiv de ajutor și înlesnire a faptelor comise de inculpată, în condițiile în care, nu a existat nicio înțelegere între inculpați cu privire la modul de împărțire a banilor obținuți, având în vedere și obiectele juridice diferite ale infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, faptele săvârșite de cei doi inculpați se circumscriu infracțiunii de proxenetism în formă continuată și în formele de participație reținute, ca urmare a corectei schimbări a încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen.

Astfel, în declarația dată de inculpata în fața primei instanțe la data de 30 ianuarie 2009 (filele 147-150 Dosarul tribunalului cu nr. 3152/113/2008) a arătat că „…Inițial am plecat, am revenit în țară și am ținut legătura telefonic cu o față cu care discutasem la acel bar și care practica prostituția se numea N…M. m-a dus la D.R., am discutat cu ea și a fost de acord ca să meargă ca să practice prostituția în Spania. Mie mi-a spus că fără cumnata ei nu merge și a luat-o și pe M.M. Cu noi a mai mers și Z.M.G.

Aceasta era din Brăila. Numai cele trei și cu mine am plecat în Spania… Precizez că G. și-a făcut singură pașaportul, pe D. și M. le-am împrumutat eu. Lui G. i-am plătit transportul până în Spania și pentru celelalte am plătit transportul…Niciodată nu le-am amenințat pe vreuna dintre ele. Fiecare își ținea pașaportul deoarece se făcea control din partea autorităților. Precizez că nu-mi mai amintesc cum am plecat, am plecat din nou cu D. P.P. este rudă cu T.V. Eu o dată am fost în vizită la bunicii lui T. și acolo am cunoscut-o pe P.P. care venise în vizită la bunicii acestuia.

Eu am rămas în casă cu ea la televizor. Mi-a spus că o duce rău că își caută un loc de muncă, nu are mamă și m-a întrebat unde lucrez și eu i-am spus că mă duc în Spania unde practic prostituția. A fost de acord să meargă și ea în Spania…H.L. este prietena lui D. Sunt mulți ani de atunci și nu-mi mai amintesc de câte ori a mers cu mine în Spania nu-mi mai amintesc pentru că știu că mergeam toate în Spania. Nu i-am cerut niciodată jumătate din practicarea prostituției, toate au fost libere să facă ce vor. Pe N.F. a cunoscut-o tot de la D.

Nu am sprijinit-o cu niciun ban ca să ajungă în Spania. A practicat prostituția cât timp și-a dorit…Lui T. i-am trimis 400 euro deoarece i-a cumpărat o rețetă costisitoare tatălui meu când era internat în spital. Pe P.M. știu că era nepoata lui D. Am împrumutat-o cu niște bani ca să își plătească transportul. Aceasta a practicat prostituția pe cont propriu mi-a restituit doar datoria și S.A. a fost adusă tot de către D. Plângea că nu putea să practice această meserie pentru că era corpolentă iar hotelul D. unde erau cazate 80 fete acestea arătau foarte bine.

Neputând să practice prostituția și să realizeze venituri plângea și la scurt timp s-a întors în țară. Eu nu eram în țară când acesta a plecat din România în Spania. Nu am ajutat-o cu nimic…M., D. și G. au venit și au stat la mine la Smîrdan și spuneau să se cunoască puțin, deoarece au auzit că în Spania se fură banii câștigați. Eu practic locuiam în Smîrdan la acel moment. În acea perioadă eram la începutul relației cu T. și acesta nu m-a vizitat la Smârdan. Cu T. mergeam numai eu la restaurante sau la plimbări niciodată nu am mers în compania vreuneia din cele 8 martore…În momentul în care ajungeam la clubul D. trebuia să semnăm o fișă, ne înregistram, predam pașaportul pentru a se face fotocopii.

După care pașaportul era restituit persoanei respective care era ținut asupra ei…”.

În declarația dată la prima instanță, la data de 13 februarie 2009, filele 197-199 dosarul tribunalului, martora M.M. a menționat că „…R. a luat legătura cu inculpata și a spus că mergem în Spania ca să facem orice. Înainte de a pleca R. mi-a spus că mergem ca să practicăm prostituția. Am înțeles de la R. ca prin intermediul lui D. (M.D.) a cunoscut-o pe inculpata C.D. și am hotărât ca să mergem în Spania. În cursul lunii martie 2003 ne-am întâlnit într-un bar cu D. cu R. La altă masă stăteau T. și cu M. Am înțeles că T. era prietenul, iubitul lui D.

Am hotărât cum să plecăm în Spania. Ne-a spus că o să mergem în Spania și ce o să facem acolo. Ne-am înțeles cu D. că ce ne rămânea din câștigul nostru să-l împărțim jumătate cu aceasta. Circa 2 săptămâni am stat la Smârdan la locuința acesteia ca să mă mai aranjez un pic, dat fiind faptul că eram de la țară. Pașaportul l-am ridicat de la Ianca. Toate cheltuielile suportându-le inculpata. La fel s-a întâmplat și cu situația lui D. În Spania am plecat din Brăila direct cu autocarul. Transportul l-a plătit tot inculpata urmând ca să îi restituim banii în Spania din ce câștigam…Cu banii câștigați mi-am cumpărat o casă în com.

Șuțu. Și D. și-a cumpărat la fel o casă în com. Șuțu. Nu știu ce făcea inculpata cu banii pe care i-a câștigat acolo. Și inculpata a practicat prostituția în perioada cât am stat eu în Spania dar mai rar ca noi. Deoarece atât eu cât și D. am rămas fără bani ne-am dus la inculpată și am rugat-o ca să ne mai împrumute cu condiția ca să mergem încă o dată cu ea în Spania. Inculpata ne-a dat circa 2 milioane la fiecare, aproximativ 50 euro. Tot inculpata ne-a plătit și transportul a doua oară în Spania…Precizez că pașaportul l-am avut tot timpul la mine deoarece veneau controale foarte mari.

După părerea mea puteam să plec de la club însă nu cunoșteam zona și de aceea nu am plecat…În fiecare dimineață eu îi dădeam banii inculpatei. La discuția avută la hotelul din Ianca între mine C. și D. noi am fost de acord ca să îi dăm jumătate din bani deoarece noi nu știam cum să ajungem în Spania și unde să ne ducem. Și a doua oară ne-am dus cu ea tot în aceleași condiții deoarece nu aveam bani și acolo ne era și frică. Pentru că eram într-o țară străină, erau multe femei, se furau banii și rufele…La început când eu am fost în Spania eram 3 fete care îi dădeam banii inculpatei eu, D.

și Z. A doua oară era am mers eu, D.R., H.L. și N. În sat s-a aflat că noi practicăm prostituția și au vrut mai multe vecine ca să meargă în Spania în aceleași condiții. Au luat legătura cu D. și aceasta a discutat cu D. și au mers și ele cu noi în Spania. Prima dată când am fost în Spania inculpata a trimis în Spania familiei mele de 2 ori câte 50 euro. La a doua călătorie eu și cu celelalte fete am plecat parcă tot de la Brăila cu autocarul, iar D. cu avionul. La locuința din Smîrdan venea și T. stăteau de vorbă câte 2-3 ore și pleca.

Eu cu T. nu am discutat.”

În declarația dată la prima instanță, aflată la filele 200-201 dosarul tribunalului, martora P.P. a precizat că „…În Spania am practicat prostituția circa 2 luni de zile adică 60 zile… Când am plecat din Spania inculpata mi-a dat suma de 450 euro…Nu este adevărat ca inculpata m-a obligat ca să practic prostituția am practicat de bună voie. Două săptămâni am muncit acolo ca menajeră la sora inculpatei… Când am mers la T.R. în Viziru acolo se afla și C.T. T.R. mi-a prezentat-o pe inculpată ca fiind nora ei. Mie mi-a spus de la început inculpata că urma să lucrez în Spania ca prostituată și să împărțim câștigurile pe jumătate…Nu am fost lovită, insultată, amenințată niciodată de către inculpată în Spania…Nu am fost găzduită de către inculpată niciodată la Smîrdan. Au fost multe fete cu care am plecat însă nu le mai știu. Banii îi dădeam inculpatei. Nu știu ce făcea inculpata cu banii…Propunea pe care mi-a făcut-o Caraivan înainte de a pleca în Spania a fost să împart câștigul meu jumătate cu ea. Precizez că de când am venit în țară până în anul 2003 până în anul 2007 când am fost chemată să dau declarație nu am fost chemată de niciun organ ca să dau declarație. Nu-mi explic motivul pentru care am fost chemată la parchet și mi s-a spus ca să dau această declarație.”

Martora N.F., în declarația dată la 13 februarie 2009, în primă instanță, aflată la filele 202-203 dosarul tribunalului, a arătat că „…Deoarece nu aveam cu ce să-mi întrețin copii și cunoșteam în sar că D. practica prostituția am luat legătura cu aceasta și i-am spus ca să mă ia și pe mine în Spania. Cunoșteam pentru ce plec în Spania să practic și eu prostituția. I-am zis lui D., iar aceasta mi-a spus ca să ia legătura cu inculpata să spună dacă vrea să mă ia și pe minte în Spania. La un interval scurt de timp nu mai țin minte a vorbit cu inculpata care s-a prezentat imediat în com. Șuțu. M-am întâlnit cu inculpata acasă la D., mi-a spus că pot să merg și că trebuie să îi dau jumătate din ce bani fac eu acolo. Inculpata a suportat plecarea în Spania respectiv c/val. pașaportului, haine, drumul. Totodată a dat mamei mele circa 10-11 milioane lei în total mi-a spus că datoria mea este de 20 milioane lei. Eu am plecat mai târziu decât celelalte fete deoarece pașaportul mi-a iești mai târziu și am plecat cu N.L. care locuia tot în Șuțești. Am plecat cu autocarul la București, până acolo ne-a dus V. În ziua plecării am venit în Brăila amândouă și am mers la apartamentul lui T. după care acesta ne-a transportat la București. Nu am vorbit nimic cu acesta. Nu ne-a zis nimic acesta în legătură cu plecarea noastră în Spania…Inculpata suporta toate cheltuielile necesare unei femei pentru întreținere. Din cei 5 mii euro inculpata mi-a dat la plecare 2500 euro, banii mi-au fost dați la Brăila când am ajuns în țară. Inculpata a stat circa 1-2 săptămâni și după aceea s-a întors în țară. Cât a lipsit inculpata banii îi strângea D.R…Am stat mai mult în Spania dar cu inculpata nu am fost decât o singură dată…Inculpata nu ne-a amenințat niciodată, s-a purtat frumos însă după plecarea acesteia D. a început să ne jignească. Seiful nu se afla la noi în cameră, ci la parterul blocului…”

Martora S.A. în declarația dată la 13 februarie 2009, în primă instanță, aflată la filele 204-205 dosarul tribunalului a menționat că „O cunoșteam pe D.R. și știam că merge în Spania. Și știam cu ce se ocupa aceasta în Spania. Eu am luat legătura cu aceasta și i-am spus că vreau și eu să merg în Spania. Eu am plecat cu știrea bărbatului meu în Spania. Știam că se practica prostituția însă eu credeam că mergem și noi cu vreun client…Când am ajuns în Spania era și inculpata acolo, D. ne-a dat niște costumații mai aparte eu am refuzat dar până la urmă eu le-am îmbrăcat…Practic eu pe inculpată am văzut-o decât o dată la D. acasă. Inculpata stătea în club sau stătea cu noi. Nu am fost amenințată în niciun fel la parchet ca să dau declarația.”

Martora H.L., în declarația dată la 13 februarie 2009 în primă instanță, aflată la filele 206-207 dosarul tribunalului, a precizat că „…Aceasta mi-a făcut cunoștință cu D. la circa o săptămână și l-am cunoscut și pe concubinul ei V. Am fost împreună la restaurantul M. I-am spus că începe școala și am rugat-o ca să îmi dea niște bani, discuția a fost purtată numai între mine și inculpată. T. nu s-a băgat în discuția noastră. Știu că acesta s-a dat la o parte dar nu îmi aduc aminte acum…Față de datoria care o aveam la inculpată eu am mai dat în plus circa 300-400 euro. A doua oară am primit 2400 euro de la inculpată. Tot inculpata s-a ocupat de plecarea mea și de transport. Cu banii pe care i-am câștigat prima dată mi-am cumpărat o casă, iar a doua oară am mobilat-o…Eu am fost în Spania numai de 2 ori. Inculpata nu ne-a amenințat niciodată pentru că câștigam prea mulți bani sau să ne jignească. Eu am stat în cameră cu M. Știu că D. a amenințat-o pe N.F. Când am fost chemată la parchet a început să se țipe la mine să se răstească și vorbeau urât cu mine. Precizez că declarația nu mi-a fost citită la urmă. Nu s-a procedat așa cum se procedează în instanță în sensul că se consemnează cu voce tare tot ce declar eu. Într-un fel am fost jignite mi se zicea: „a-ți fost, a-ți dres, a-ți făcut…” Nu ni s-a sugerat la parchet în niciun fel ce anume trebuie să declarăm…Toți banii pe care îi câștigam, dimineața îi predam lui C. și apoi lui D. care îi ținea sub cheie…”.

Martora D.R. în declarația dată la 27 februarie 2009, în primă instanță, aflată la filele 246-258 dosarul tribunalului, a arătat că „…A doua sau a treia zi după ce am discutat cu acesta mi-a făcut cunoștința cu o persoană D. Aceasta a venit la mine în comună și am mers la o soră de-a mea, a venit cu o mașină și în mașină era și T.V. Discuția s-a purtat în casa sorei mele numai eu cu ea. Mai era și mama și o soră. Mi-a spus că pentru a câștiga bani trebuie să merg în Spania să mă prostituez. Mi-a spus că o să lucrez într-un club…Din când în când venea și Tarău care am înțeles că era prietenul lui Doina și discuta cu aceasta…Banii pe care îi strângeam îi lua Doina și îi ținea în geantă la ea. Eu personal am avut pașaportul asupra mea deoarece erau controale…Și a doua oară am stat în Spania circa 2 luni și trei săptămâni am practicat prostituția în aceleași condiții plăteam zilnic 70-80 euro pentru cazare și mâncare și am câștigat la fel…”.

În declarația dată la 27 februarie 2009, în primă instanță, aflată la filele 249-250 dosarul tribunalului, martora Z.M.G. a menționat că „…În Spania ne-a așteptat T.I. și am ajuns acasă la acesta și mi-a spus că în Spania urma să practic prostituția. Eu am început să plâng mi-a spus că dacă nu vreau să practic prostituția, trebuie să îmi strâng banii și pot să mă întorc în țară…Eu am înțeles de la T.I. că am fost vândută de către M.N.S. Banii pe care i-am câștigat au fost împărțiți cu acesta. După ce mi-am plătit datoria și cumpărăturile care se făceau acolo ar fi rămas 4200 euro care au fost împărțiți pe jumătate cu T.I., mire revenindu-mi 2100 euro…”.

În declarația dată la 27 februarie 2009, în primă instanță, aflată la filele 251-252 dosarul tribunalului, martora P.D. a arătat că „…Am auzit că D. plecase o dată sau de 2 ori în Spania și atunci am luat legătura și eu cu aceasta. D. mi-a făcut cunoștință cu inculpata și am mers la aceasta acasă la Smîrdan. Inculpata mi-a spus că în Spania se practica prostituția și am fost de acord cu aceste condiții. Și banii pe care îi câștigam urma să îi împart jumătate-jumătate cu ea”.

Așadar, Înalta Curte, coroborând mijloacele de probă mai sus menționate constată ca fiind dovedite contribuțiile celor doi inculpați în comiterea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, în formele de participație reținute, însușindu-și și argumentele instanțelor cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracțiunile menționate, așa încât critica invocată de parchet este nefondată, iar cazul de casare indicat și anume art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. nu este incident.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nici critica formulată de parchet cu privire la greșita interzicere de către instanțe ca pedeapsă complementară și accesorie, ambilor inculpați, a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. este nefondată, chiar dacă acestea nu au motivat expres aplicarea în integralitate a dreptului statuat de norma invocată, această situație putând fi complinită de către instanța de recurs, care în mod efectiv consideră că este justificată interzicerea acestuia, în condițiile stabilite de instanțe.

Astfel, Înalta Curte consideră că, atât pedeapsa complementară, cât și cea accesorie privind interzicerea în integralitate a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective pe o durată de doi ani, în condițiile art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. și art. 66 C. pen., precum și art. 71 C. pen. față de ambii inculpați, așa cum au fost aplicate de către instanțe, au în vedere gradul de pericol social al infracțiunii comise, natura și modalitatea concretă de săvârșire a acestei infracțiuni, în formă continuată, numărul relativ ridicat de persoane care au fost atrase în activitatea infracțională de către inculpați, rezonanța acesteia în comunitate, precum și persoanele celor doi inculpați, care la data săvârșirii acestora nu aveau ocupație, aspecte care se pot repercuta asupra procesului electoral, dându-se relevanță, de către această instanță dispozițiilor art. 8 din C.E.D.O., dar și deciziei în interesul Legii nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, referitoare la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că nici motivele de recurs privind greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, precum și a modalității de executare neprivative de libertate dispusă față de pedeapsa aplicată inculpatului T.V.R. nu sunt fondate.

Astfel, sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate în cauză, atât în ceea ce privește cuantumurile, cât și modalitățile de executare aplicate inculpaților F.(C.) T. și T.V.R., instanțele au făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., la condițiile efective, având în vedere dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, respectiv 3-10 ani și interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei, izvorând din modalitatea în care a fost comisă, precum și persoana inculpatei F.(C.) T., care nu are antecedente penale, este în vârstă de 31 ani și la data de 15 octombrie 2005 s-a căsătorit în Franța, luând numele soțului, F., a fost însărcinată și în perioada 19-21 decembrie 2008 a fost internată în spital și a avortat, iar la data de 15 august 2008 a decedat tatăl său C.A., s-a sustras urmăririi penale și numai ca urmare a emiterii mandatului european de arestare a putut fi adusă în țară și încarcerată, iar referitor la persoana inculpatului T.V.R., acesta are 38 de ani, este fără antecedente penale, studii 12 clase, fără ocupație stabilă.

Prin cuantumurile pedepselor principale aplicate și anume de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție și respectiv de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, instanțele au apreciat just că numai acestea sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, cât și cel educativ, asigurând îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare pozitivă.

Înalta Curte consideră că nu se impune nici majorarea cuantumurilor pedepselor aplicate și nici schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.V.R., având în vedere că prin acestea se asigură și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise, perioada săvârșirii lor situându-se în anii 2003-2004, la un interval relativ îndepărtat în raport cu data judecării lor, dar și profilul socio-moral și de personalitate al inculpaților, scopurile pedepselor aplicate în condițiile menționate, putând să asigure îndeplinirea suficientă atât a coerciției, cât și educării inculpaților în vederea reintegrării lor sociale.

Mai mult, în cauză pedepsele sub aspectul cuantumului și modalității de executare au fost diferențiate, dându-se relevanță circumstanțelor reale concrete în comiterea infracțiunilor, de către cei doi inculpați, a contribuției efective, prin formele de participație reținute, circumstanțelor personale, fiind făcută o corectă stabilire a pedepselor sub toate aspectele și în condițiile principiului parificării, așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte nu va mai analiza critica formulată în scris de către parchet referitoare la confiscarea sumelor de bani, față de poziția exprimată în concret în concluziile orale, de către reprezentantul M.P., în sensul nesusținerii motivului de recurs, privind greșita confiscare a sumelor de bani de la inculpați, ca urmare a săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor în forma coautoratului, ce impunea confiscarea în mod egal de la inculpați, a sumelor de bani obținute.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs ale parchetului sunt nefondate.

Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată F.(C.) T., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de apel în mod judicios a motivat soluția dispusă, respectând toate cerințele legale privind conținutul deciziei, potrivit art. 383 C. proc. pen., fiind prezentate nu numai împrejurările faptice dar și argumentele în drept ale primelor instanțe, efectuându-se un control judiciar propriu, în raport cu motivele de apel invocate de către părți și materialul probator administrat în cauză, indicându-se în mod concret mijloacele de probă reținute și pe cele înlăturate, evidențiindu-se în considerentele deciziei argumente proprii cu privire la toate criticile formulate, existând concordanță între considerente și dispozitiv, așa încât hotărârea pronunțată asigură prin conținut și formă, condițiile de accesibilitate și previzibilitate, pe care trebuie să le îndeplinească o hotărâre judecătorească, critica recurentei inculpate, prin apărător fiind neîntemeiată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nici critica privind omisiunea instanței de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei nu este fondată, întrucât, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 27 februarie 2009 a Tribunalului Brăila, secția penală, în dosarul primei instanțe, aflată la filele 257-258 Dosarul nr. 3152/113/2008 rezultă că instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism într-o singură infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind consemnate ample concluzii, atât ale ambilor avocați aleși ai inculpatei, respectiv avocat V.M. și avocat C.C., cât și ale reprezentantului M.P., așa încât prima instanță cu respectarea prevederilor legale s-a pronunțat și a schimbat încadrarea juridică în sensul celor arătate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte așa cum a arătat și în considerentele ample la recursul parchetului, a constatat că vinovăția inculpatei F.(C.) T. în comiterea infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatei a fost dovedită prin coroborarea declarației inculpatei cu declarațiile martorelor expres arătate, conținutul concret evidențiat relevând contribuția inculpatei, care fără a exercita constrângere a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituției, le-a îndemnat și înlesnit practicarea prostituției, trăgând foloase de pe urma acestei activități, prin încasare sumelor indicate expres.

Mai mult, instanța de recurs și-a însușit și argumentele expuse de către prima instanță de control judiciar cu privire la evaluarea mijloacelor de probă administrate.

Astfel, Înalta Curte consideră că între percepția materialului probator administrat și soluția pronunțată de către instanța de apel nu există o vădită și esențială neconcordanță, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica referitoare la inexistența constrângerii prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât inexistența constrângerii în comiterea infracțiunii de către inculpată a fost examinată în considerentele la recursul parchetului, cu privire la critica încadrării juridice, fiind analizată distinct în raport cu infracțiunea de trafic de persoane prin prisma cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu poate examina critica referitoare la măsura arestării preventive și modul de apreciere a acesteia prin prisma dispozițiilor art. 160b C. proc. pen., pe calea cazului de casare invocat și anume art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât luarea măsurii arestării preventive a inculpatei dispusă prin încheierea de ședință de la 9 mai 2004 a Tribunalului Brăila, secția penală, în Dosarul nr. 1068/113/2008 a fost supusă controlului judiciar, pe cale separată, în condițiile legii, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat prin încheierea de ședință de la 29 mai 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în același dosar, iar punerea în executare a măsurii a avut loc ca urmare a mandatului european de arestare emis, verificarea măsurii preventive, atât de instanța de apel, cât și de instanța de recurs, fiind făcută periodic, așa cum rezultă din încheierile de ședință.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica privind aplicarea legii penale mai favorabile privind dispozițiile art. 81 C. pen., în raport cu prevederile din Legea nr. 301/2004 referitoare la C. pen., publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 575 din 29 iunie 2004 și cu dispozițiile art. 446 alin. (2) și (3) din Legea nr. 286/2009 referitoare la noul C. pen., deoarece prevederile invocate nu-și găsesc aplicabilitatea, nefiind în vigoare.

În prezent este în vigoare C. pen. adoptat prin Legea nr. 15/1968 cu modificările actuale.

Potrivit art. 512 din Legea nr. 301/2004 se menționa că „Prezentul Cod intră în vigoare la un am de la data publicării în M. Of. al României, Partea I”.

Prin O.U.G. nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 C. pen. și a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 552 de la 28 iunie 2005 se arăta conținutul art. 512 în sensul că „Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 septembrie 2006”.

Ulterior prin O.U.G. nr. 50/2006 din 28 iunie 2006, publicată în M.Of. nr. 566 din 30 iunie 2006 și respectiv O.U.G. nr. 73/2008 din 11 iunie 2008, publicată în M.Of. nr. 440 din 12 iunie 2008 a fost prorogat succesiv termenul de intrare în vigoare al C. pen., respectiv prin primul act menționat la data de 1 septembrie 2008 și prin al doilea act indicat până la data de 1 septembrie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 446 alin. (2) și (3) din Legea nr. 286/2009 privind Noul C. pen., publicat în M.Of. nr. 510/24 iulie 2009 se prevede expres că „(2) Legea nr. 301/2004 C. pen., publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004,cu modificările ulterioare se abrogă. (3) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în M. Of. al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a C. pen.”

Așa cum rezultă din actele normative mai sus menționate rezultă că în prezent sunt aplicabile dispozițiile actualului C. pen., adoptat în anul 1968, ce au fost succesiv modificate, iar dispozițiile Legii nr. 301/2004 ce cuprindeau un alt C. pen., a cărui aplicare a fost succesiv prorogată până la publicarea Legii nr. 286/2009 referitoare la Noul C. pen., au fost abrogate în condițiile dispozițiilor art. 446 alin. (2) și (3), urmând ca noul C. pen. prin ultimul act arătat să intre în vigoare în termen de 12 luni de la data publicării, când Guvernul va supune spre adoptare Parlamentului proiectul de lege pentru punerea în aplicare a noului C. pen.

Altfel spus, dispozițiile Legii nr. 301/2004 și ale Legii nr. 286/2009 nu sunt aplicabile.

Astfel, sunt în vigoare dispozițiile art. 81 C. pen., așa cum au fost modificate succesiv, iar față de cuantumul pedepsei principale de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei F.(C.) T. nu poate fi dispusă modalitatea de executare a suspendării condiționate, nefiind îndeplinită condiția legală prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) și anume cuantumul pedepsei aplicată să fie de cel mult 3 ani sau amendă.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră ca fiind nefondată, critica formulată de recurenta intimată inculpată prin apărător cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen.

Totodată, nu se poate reține nici solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, având în vedere considerentele expuse cu privire la individualizarea pedepsei principale dispusă față de inculpată, așa cum s-a arătat în considerentele de la recursul parchetului, apreciind că în mod corect și temeinic motivat, față de dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție, asigură realizarea scopurilor coercitiv și educativ al sancțiunii aplicate, nejustificându-se nici circumstanțe atenuante judiciare, deoarece au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatei, în cuantumul pedepsei stabilite, iar modalitățile de executare neprivative de libertate prevăzute de ar. 81 și art. 861 C. pen. nu-și pot atinge finalitatea, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., care, nu a fost indicat în mod expres de către recurenta intimată inculpată.

De asemenea nu poate fi avută în vedere nici critica privind omisiunea citării inculpatului M.D., la instanța de apel, după conexarea cauzelor, întrucât din verificarea cauzei, a rezultat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva ambelor sentințe viza numai pe inculpații F.(C.) T. și T.V.R., ca, de altfel și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați ce face obiectul prezentei cauze, așa încât sentința penală nr. 23 de la 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila, în ceea cel privește pe inculpatul M.D. a rămas definitivă prin neapelare, așa încât nu se mai impunea citarea acestuia, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

De altfel, numai partea căreia i s-ar produce o vătămare procesuală pe calea omisiunii de a fi citată sau nelegal citată în condițiile prevăzute de cazul de casare menționat ar fi singura în măsură să invoce criticile cu privire la lipsa sau viciile de citare și nicidecum recurenta intimată inculpată care a fost corect citată, prezentă și asistată de către apărătorul ales, la judecarea recursurilor ce fac obiectul prezentei cauze.

În raport cu cele menționate, toate criticile formulate de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul declarat de către apărătorul inculpatului T.V.R., așa cum rezultă din declarația de recurs, aflată la fila 12 dosarul Înaltei Curți, în raport cu precizarea orală de către apărătorul inculpatului T.V.R., în sensul că acesta nu-și însușește recursul declarat de apărătorul său, Înalta Curte va lua act de poziția exprimată și nu va examina calea ordinară exercitată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicate recurentei intimate inculpata F.(C.) T., durata reținerii și a arestării preventive de la 29 august 2008 la 12 septembrie 2008 și de la 23 ianuarie 2009 la 5 noiembrie 2009.

Se va constata că inculpatul T.V.R. nu și-a însușit recursul declarat de apărător.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta intimată inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicate recurentei intimate inculpata F.(C.) T., durata reținerii și a arestării preventive de la 29 august 2008 la 12 septembrie 2008 și de la 23 ianuarie 2009 la 5 noiembrie 2009.

Constată că inculpatul T.V.R. nu și-a însușit recursul declarat de apărător.

Obligă recurenta intimată inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.