Sustaining pretrial detention for recidivist violent offender: concrete danger to public order under Art. 160b CPC despite claim of no threat
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Ploiești Court of Appeal's decision to maintain the pretrial detention measure, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute centered on the legality of continued preventive detention for a defendant convicted of rape and attempted rape, where the defendant argued he did not pose a danger to public order. The court held that detention was legally sustained under Article 160b of the Code of Criminal Procedure, finding that the grounds for arrest persisted given the serious nature of the offenses (penalty exceeding 4 years imprisonment), the defendant's status as a recidivist, and the concrete danger to public order resulting from the failure of the previous penalty to achieve its purpose.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 alin. (1) C. proc. pen; Sustaining pretrial detention for recidivist violent offender: concrete danger to public order under Art. 160b CPC despite claim of no threat: Potrivit art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. în cursul judecății instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, în baza art. 3002 alin. (1) C. proc. pen. și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a decis menținerea arestării preventive a inculpatului D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat în cursul judecării apelului, în cauză existând indicii și probe cu privire la săvârșirea infracțiunilor de viol în formă consumată și a tentativei la viol de către inculpat.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care, în esență, a cerut casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, întrucât nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. în cursul judecății instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În cauză, în mod corect, instanța care a dispus menținerea arestării preventive a constatat că temeiurile restrângerii libertății inculpatului se mențin.
În acest sens este și hotărârea de fond a Tribunalului Buzău, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Din motivarea acestei hotărâri rezultă că există indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele.
Referitor la pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte observă că acesta a comis infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani și că acesta este recidivist.
Față de pericolul faptelor comise, având în vedere și împrejurarea că pedeapsa pentru fapta anterioară nu și-a atins scopul, există dovada că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3564/114/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2010.