Administrative liability for failure to recover local tax debts and inventory fixed assets under Law 94/1992
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by two local council officers, upholding the jurisdictional decision of the Court of Accounts that imposed civil fines of 15,152,000 and 6,026,000 Romanian lei respectively, equivalent to two months' salary for each. The dispute concerned administrative accountability for the failure to execute court-imposed obligations to recover outstanding local tax debts and to conduct the inventory of tangible fixed assets, with the appellants arguing that delays were caused by the county council's failure to appoint an expert and that recovery measures were sufficient. The court found the appeal unfounded under Article 127(b) of Law No. 94/1992, ruling that the officers' efforts were quantitatively insufficient relative to the volume of cases (collecting on only 48 out of 479 cases), that a delay of over six months in constituting the inventory committee was unjustifiable despite some external factors, and that the assumption of office required immediate remediation of unresolved predecessor issues rather than allowing the fiscal year to close without initiating necessary work.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992; Administrative liability for failure to recover local tax debts and inventory fixed assets under Law 94/1992: Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâții au inițiat unele acțiuni de recuperare a debitelor prin popriri, executări silite, chemări în judecată, dar raportat la volumul cazurilor pe care le aveau de soluționat, demersul s-a dovedit insuficient și cu rezultate destul de modeste.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 602 din 8 noiembrie 2001, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi s-a respins recursul jurisdicțional introdus de pârâții N.G. și B.G., împotriva sentinței nr. 15 din 5 septembrie 2001, de obligare a lor, în temeiul art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, la plata unor amenzi civile, pentru primul, de 15.152.000 lei, iar pentru secunda, de 6.026.000 lei, reprezentând salariul pe 2 luni al fiecăruia dintre ei.
Prima instanță a reținut în motivarea sentinței, că pârâții nu au executat obligațiile ce le-au fost impuse prin decizia nr. 3 din 22 martie 2001, în vederea încasării debitelor restante la 31 decembrie 2000, a majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale pe anul 2000, precum și că nu au organizat și efectuat inventarierea imobilizărilor corporale în curs de execuție, nefiind nici cel puțin emisă o decizie în acest sens.
Instanța de recurs jurisdicțional a menținut soluția dată, constatând că faptele au fost bine stabilite, iar vinovăția pârâților, reală. S-a mai reținut că s-au întreprins măsuri de executare pentru 30 de persoane, cu privire la care pârâții au invocat, ca justificative, 11 anexe, dar documentele respective nu au fost depuse.
Împotriva deciziei au declarat prezentul recurs, cei doi pârâți, invocând faptul că efectuarea inventarierii imobilizărilor corporale nu s-a putut face, deoarece Consiliul Județean Vrancea a neglijat desemnarea expertului, iar în ce privește urmărirea debitelor, că au fost luate toate măsurile de recuperare.
Recursul este nefondat.
1. Cu privire la activitatea de executare a creanțelor bugetare;
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâții au inițiat unele acțiuni de recuperare a debitelor prin popriri, executări silite, chemări în judecată, dar raportat la volumul cazurilor pe care le aveau de soluționat, demersul s-a dovedit insuficient și cu rezultate destul de modeste.
Astfel, cu titlu de exemplu se poate cita situația prezentată prin actul de la dosarul recurs, din care rezultă că dintr-un număr de 479 cazuri s-au realizat încasări în 48 de cazuri.
Desigur că situația s-a ameliorat, relativ, în timpul controlului, dar activitatea respectivă trebuia organizată, astfel încât să se desfășoare regulat, cu încasarea periodică a debitelor, iar nu sub impulsul ocazional al organului de control.
2. În ce privește inventarierea imobilizărilor corporale;
Termenul de executare stabilit inițial a fost decalat pentru data de 25 mai 2001.
Cu toate acestea, Comisia de inventariere a fost constituită tocmai la 24 septembrie 2001.
Este adevărat că la această întârziere a contribuit într-o oarecare măsură și circumstanțe străine de puterea de decizie a pârâților, dar aceasta nu poate scuza totuși o întârziere de peste 6 luni, fără a lua în considerare faptul că lucrarea respectivă trebuia demarată cu mult înainte de data controlului, intrând în obligațiile de serviciu ale pârâților.
Susținerea recurentului N.G., că lucrările cu privire la care trebuiau făcute inventarierile, au fost executate în legislatura precedentă și, deci, nu este cazul a se reține vreo culpă în sarcina sa, nu poate fi primită, cunoscând că pârâtul, independent de deficiențele imputabile predecesorului său, ar fi trebuit la luarea în primire a funcției, să facă un inventar al problemelor rămase nerezolvate și să le aducă la îndeplinire într-un termen rezonabil, iar nu să încheie exercițiul bugetar al primului an de activitate, fără a demara cel puțin lucrările neîncheiate preluate de el.
Față de considerentele mai sus expuse, motivele de casare se vădesc nefondate și, în consecință, urmează a se respinge recursul declarat, cu menținerea soluției atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.G. și B.G., împotriva deciziei nr. 602 din 8 noiembrie 2001, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.