Stock privatization forfeiture clause: appeal dismissed, maintaining appellate refusal to enforce fourth-degree pactum commissorium and rejection of prematurity exception.

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10346 din 8 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 14498/3/2007, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a admis acțiunea în formă restrânsă formulată de A.V.A.S. București, în contradictoriu cu A.S. de la SC M. SA Suceava. A constatat intervenit pactul comisoriu de grad IV și, în consecință, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 27 aprilie 1995, a dispus repunerea părților în situația anterioară prin anularea actelor ce au condus la diminuarea numărului de acțiuni deținut de pârâtă și respectiv prin obligarea acesteia la restituirea a 83.166 de acțiuni, reprezentând 70% din capitalul social al pârâtei la momentul privatizării.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință de la 24 octombrie 2007, iar pârâta a declarat apel doar împotriva sentinței, în termenul legal.

Prin decizia comercială nr. 354 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă și a admis, ca fondat, apelul formulat de pârâtă și ca urmare, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea principală, referitoare la condițiile de aplicare a pactului comisoriu, la constatarea rezoluțiunii contractului de vânzare – cumpărare din 27 aprilie 1995 și la repunerea părților în situația anterioară prin restituirea acțiunilor.

Pentru a se pronunța, astfel, a reținut cu privire la apelul formulat de către reclamantă că este neîntemeiată susținerea apelantei referitoare la caracterul relativ al nulității care intervine în cazul nerespectării dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., aceste dispoziții legale fiind imperative, astfel încât, nulitatea actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea acestora este una absolută, care poate fi invocată și de instanță din oficiu, chiar dacă partea nu invocă nicio vătămare.

Soluția primei instanțe, privind excepția prematurității întemeiată pe non identitatea dintre pretențiile care figurează în convocatorul depus la dosar, este legală și temeinică, apelanta - reclamantă recunoscând chiar în motivele de apel diferența dintre sumele pretinse, nefăcând nicio precizare cu privire la această lipsă de concordanță.

Ca atare, în mod corect, prima instanță a conchis că nu se poate aprecia că sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată sunt aceleași cu sumele pentru care s-a făcut convocarea la conciliere în privința capetelor de cerere în obligarea la plata daunelor – interese, ca urmare a desființării contractului, constând în dobânzi, penalități, dividende etc.

În ceea ce privește apelul formulat de pârâtă, a reținut că prima instanță s-a limitat la a face aplicarea dispozițiilor art. 2 din actul adițional la contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni, încheiat de părțile litigante, fără a observa că prin actele adiționale ulterioare ale dosarului de fond, pactul comisoriu de ultim grad nu a mai fost menținut ca sancțiune.

Cum soluția primei instanțe se bazează tocmai pe existența pactului comisoriu de ultim grad, iar acest pact comisoriu a fost reținut de instanță cu nesocotirea actelor adiționale nr. 4 și 5 aflate la dosar, soluția este criticabilă în privința rezoluțiunii contractului și a repunerii părților în situația anterioară.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii în parte și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe cu privire la capetele 3, 4 și 5 din cererea de chemare în judecată și respingerea apelului formulat de pârâtă.

A arătat că adresa din 28 februarie 2007 face dovada convocării la conciliere și a atingerii scopului prevăzut de art. 7201 C. proc. civ., sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată fiind mai mici decât cele prevăzute în acest înscris, astfel că soluția dată excepției este nelegală și apelul propriu trebuia admis.

Cu privire la reținerea inexistenței pactului comisoriu, a arătat că prin actul adițional din 20 decembrie 1999 la contractul de vânzare - cumpărare acțiuni, la punctul 2 s-a introdus un nou alineat, ce prevede clauza de desființare a contractului, iar ulterior încheierii acestui act adițional au mai fost încheiate actele adiționale nr. 4 și 5 ce au avut în vedere, însă, numai modificarea datei de achitare a ratelor și cuantumul acestora, restul clauzelor fiind menținute, astfel că, aceasta fiind voința reală a părților, apelul pârâtei trebuia respins.

Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate la fond și în apel.

Analizând recursul se găsește nefondat.

În privința primei critici, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. la situația de fapt rezultată din actele dosarului.

Astfel, actul depus de recurenta – reclamantă face referire la alte sume de bani, aferente altei perioada, solicitate fie global ca în cazul dobânzilor și penalităților fie generic, ca în cazul dividendelor – fiind, deci, diferite de cele precizate prin cererea de chemare în judecată, pentru fiecare pretenție, ceea ce echivalează cu lipsa concilierii, care potrivit cerințelor textului de lege precitat trebuie efectuată înainte de introducerea acțiunii, cu atât mai mult cu cât se invocă prin recurs că o parte din suma datorată s-a executat, ceea ce demonstrează caracterul formal al demersului recurentei – reclamante.

Așa fiind, în mod legal, instanța de apel a confirmat soluția dată de prima instanță excepției, față de caracterul obligatoriu al procedurii rezultat din natura normei juridice.

În privința criticilor referitoare la interpretarea voinței părților în legătură cu stabilirea unui pact comisoriu de gradul IV și a efectelor juridice ale acestuia – neluate în considerare de instanța de apel, critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se constată că nici acestea nu sunt fondate.

Inițial, prin actul adițional nr. 1 s-a prevăzut modificarea pct. 4 lit. b), alin. (1) din contract, iar prin actul adițional nr. 2 a intervenit o altă modificare a aceleiași clauze, privitor la modalitatea de plată.

Prin actul adițional nr. 3 s-a prevăzut din nou modificarea punctului 4 lit. b) în privința modalității de plată și completarea acestuia prin introducerea unui pact comisoriu de gradul IV, dar prin actele adiționale succesive nr. 4 și 5 cu referire la același articol din contract, părțile au prevăzut un alt conținut care nu mai cuprinde pactul comisoriu încât nu se poate susține peste conținutul actelor adiționale că de fiecare dată părțile au înțeles doar să completeze acest articol din contract și nu să îl modifice așa cum rezultă din chiar conținutul literal al acestor două din urmă acte adiționale, pct. 4 lit. b) din contract fiind redat integral cu noul conținut.

Această interpretare rezultă și din faptul că atunci când părțile se referă la menținerea celorlalte clauze se referă la restul contractului și nu la clauza în litigiu.

Prin urmare, neexistând un pact comisoriu de gradul IV în vigoare la data sesizării instanței, în mod legal, instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe este greșită.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 354 din 2 iulie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.