Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 377/2010 AI generated

Extraordinary appeal for material error inadmissible where allegations substantively challenge the trial court’s legal qualification of a share purchase annulment

Case Number Decizia nr. 377/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the claimant, thereby upholding the final 2009 decision of the Commercial Section that had annulled a 1999 share purchase agreement and ruled in favor of the opposing party. The case involved a dispute over the nullity of a commercial contract, where the appellant challenged the lower court's decision on the basis of an alleged "obvious material error," arguing that the tribunal had incorrectly qualified the cause of nullity and misidentified the subject matter of the annulled contract. Applying Article 318 of the Civil Procedure Code, the Court held that the extraordinary appeal is strictly limited to correcting formal errors in the examination of the appeal and does not permit a re-examination of substantive matters or a "recourse against recourse"; consequently, the arguments raised by the appellant constituted errors of judgment rather than admissible material errors, rendering the petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ; Extraordinary appeal for material error inadmissible where allegations substantively challenge the trial court’s legal qualification of a share purchase annulment: Este de observat că prin prezenta contestație în anulare a fost vizat primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea instanței de recurs poate fi atacată, pe această cale, când dezlegarea dată este rezultatul unei evidente greșeli materiale.

Keywords

AI generated
material error annulment of contract share purchase agreement matter in dispute article of civil procedure contracting party

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 3 septembrie 2009, înregistrată la nr. 7104/1/2009, contestatoarea A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL, anularea deciziei nr. 1906, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 iunie 2009, în dosarul nr. 39128/2/2005, invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri, contestatoarea a arătat, în esență, că menționata decizie este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, din eroare, instanța de recurs a sancționat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 5 iulie 1999 cu nulitatea absolută, calificând greșit cauza de nulitate, reținând greșit că vânzătorul de acțiuni avea înregistrate datorii mai mari decât cele prezentate și aflându-se în eroare în ceea ce privește obiectul contractului pe care l-a constatat nul.

Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de contestatoare sunt motive de reformare a hotărârii.

În vederea soluționării contestației în anulare s-a atașat dosarul Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat decizia contestată, prin care s-a admis recursul declarat de apelanta - reclamantă SC M.I. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 313 din 27 iunie 2008, pronunțată de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, care a fost modificată, în sensul că s-a admis apelul formulat de această parte împotriva sentinței comerciale nr. 2959 din 21 iunie 2005, pronunțată de Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, care a fost schimbată, în tot, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și a constatării nulității contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, în litigiu.

Este de observat că prin prezenta contestație în anulare a fost vizat primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea instanței de recurs poate fi atacată, pe această cale, când dezlegarea dată este rezultatul unei evidente greșeli materiale.

Cum contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli formale în legătură cu examinarea recursului, iar nu pentru reformarea unor greșeli de fond, și cum aspectele invocate de contestatoare a fi greșeli materiale se referă la pretinse greșeli de judecată, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., știut fiind că legiuitorul nu a urmărit prin această cale de atac să deschidă părților posibilitatea recursului la recurs.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 1906, pronunțată de această instanță la data de 16 iunie 2009 în dosarul nr. 39128/2/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 1906 din 16 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 39128/2/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.