Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2545/2009 AI generated

Insolvency litigation standing and stamp duty exemption limitations for special administrators under Law no. 85/2006

Case Number Decizia nr. 2545/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant’s appeal, reversing the appellate court’s decision and ordering the rejection of the plaintiff’s first-instance claim and the auxiliary intervention filed on its behalf, resulting in the plaintiff’s defeat. The dispute involved a commercial action filed by an insolvent society against a local administration for the value of a constructed building, where the first-instance court had admitted exceptions of lack of stamp duty and lack of standing due to the unauthorized signature of the claim by the company’s director. The Supreme Court determined that the appellate court erred in finding that the exception of lack of standing was not properly discussed and in misapplying commercial and insolvency law; it held that under Article 233(2) of Law no. 31/1990 and Article 18(1) of Law no. 85/2006, the company director lost representation authority upon dissolution, and the special administrator appointed later could only represent shareholders’ interests, not the insolvent entity itself, which required representation by the liquidator or judicial administrator. Consequently, the claim was not exempt from stamp duty under Article 77 of Law no. 85/2006, as only actions brought by the liquidator or judicial administrator qualify for such exemption, and the auxiliary intervention was upheld as procedurally valid but ultimately moot due to the rejection of the main claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 77 din Legea nr. 85/2006, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 161 C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 46 din Legea nr. 85/2006; Insolvency litigation standing and stamp duty exemption limitations for special administrators under Law no. 85/2006: De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 233 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, după dizolvarea societății, persoana fizică ce a reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea, în caz contrar actele sale fiind nule conform art. 46 din Legea nr. 85/2006.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties insolvency standing to appeal standing of shareholder commercial dispute judicial liquidator

Cited Legislation

AI generated
art. 77 din Legea nr. 85/2006
SRL, așa încât, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 directorul nu mai putea semna cererea de chemare în judecată ci doar lichidatorul desemnat, conform art.
art. 129 alin. (5) C. proc. civ
Instanța de apel a reținut că soluționarea excepției privind lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
art. 161 C. proc. civ
și art. 161 C. proc. civ., de către instanța de fond, deoarece nu a fost pusă în discuția părților această excepție și nu s-a cerut reclamantei să facă dovada calității, deși în petitul cererii se menționase că semnatarul cererii este administratorul special al reclamantei.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
De asemenea, instanța nu a avut rol activ și nu a pus în discuție citarea lichidatorului, motiv pentru care s-a apreciat că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul special putea reprezenta societatea reclamantă, soluția de fond fiind greșită sub acest aspect.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat și a cererii de intervenție formulată în interesul acesteia de P.C.
art. 46 din Legea nr. 85/2006
31/1990 potrivit cărora, după dizolvarea societății, persoana fizică ce a reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea, în caz contrar actele sale fiind nule conform art. 46 din Legea nr. 85/2006.
art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
De asemenea, Curtea apreciază, ca întemeiate, și criticile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora directorii unei societăți comerciale dizolvate nu mai pot întreprinde operațiuni în numele societății.
art. 49 alin. (3) C. proc. civ
în apel, Curtea apreciază critica drept nefondată deoarece ea a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2415 din 21 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind plata contravalorii construcției din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.C.G.R. SRL, împotriva C.L. al orașului Bușteni, iar pentru petitul privind obligarea pârâtului să preia construcția pieței agroalimentare edificată de reclamantă a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării acestui capăt de cerere.

Instanța de fond a reținut că reclamanta se află în procedura insolvenței fiind desemnat lichidator judiciar SC A.L. SRL, așa încât, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 directorul nu mai putea semna cererea de chemare în judecată ci doar lichidatorul desemnat, conform art. 18 din aceeași lege.

Pentru petitul privind plata contravalorii construcției edificate s-a constatat netimbrarea cererii, în speță, neoperând scutirea de taxă câtă vreme cererea de chemare în judecată nu a fost semnată și promovată de lichidator sau administrator special.

Apelul declarat de reclamantă, prin administrator special P.D., împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 448 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, ca și cererea de intervenție în interesul apelantei formulată în această fază procesuală de intervenientul P.C., iar sentința tribunalului a fost desființată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la fond.

Instanța de apel a reținut că soluționarea excepției privind lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., de către instanța de fond, deoarece nu a fost pusă în discuția părților această excepție și nu s-a cerut reclamantei să facă dovada calității, deși în petitul cererii se menționase că semnatarul cererii este administratorul special al reclamantei.

De asemenea, instanța nu a avut rol activ și nu a pus în discuție citarea lichidatorului, motiv pentru care s-a apreciat că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul special putea reprezenta societatea reclamantă, soluția de fond fiind greșită sub acest aspect.

Întrucât reclamanta este în faliment s-a apreciat de instanța de apel că greșit i-a fost anulat, ca netimbrat, și petitul privind plata contravalorii construcției, cererea fiind scutită de taxa de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

În consecință, sentința a fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.L. al orașului Bușteni solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică decizia din apel pentru greșita reținere a împrejurării că excepția lipsei calității de reprezentant nu ar fi fost pusă în discuția părților la fond, dovezile din dosarul de fond probând contrariul.

De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 233 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, după dizolvarea societății, persoana fizică ce a reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea, în caz contrar actele sale fiind nule conform art. 46 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul consideră că în apel s-a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2006, mandatul administratorului special fiind redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților și nu de a reprezenta debitoarea, sarcină ce incumbă lichidatorului sau administratorului judiciar.

În final, recurentul apreciază că cererea de intervenție formulată în apel de P.C. era inadmisibilă, el nereclamând drepturi personale ale societății intimate, iar cu privire la netimbrarea petitului privind contravaloarea construcției, doar acțiunile promovate de lichidatorul sau administratorul judiciar erau scutite de plata taxelor de timbru, cerință neîndeplinită în speță.

Prin întâmpinarea formulată la 10 iunie 2009 intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, după închiderea dezbaterilor, intimata reclamantă, prin avocat, a invocat nulitatea recursului, excepție asupra căreia Curtea nu are a se pronunța, ea fiind invocată după închiderea dezbaterilor.

Recursul pârâtului este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei a fost înregistrată la fond la 3 decembrie 2007, fiind promovată prin director P.D., cel ce a și semnat cererea de chemare în judecată în această calitate.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a lui P.D., susținându-se că din 11 martie 2003, prin încheierea Tribunalului București dată în dosarul nr. 1401/2002, irevocabilă prin decizia comercială nr. 590 din 16 aprilie 2004, s-a dispus dizolvarea societății reclamante și intrarea în faliment, instanța acordând termen la 24 ianuarie 2008 pentru a se proba stadiul falimentului și situația reclamantei, aspecte cărora reclamanta le-a răspuns prin „răspunsul la întâmpinare”.

În atare situație instanța de apel greșit a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant nu a fost pusă în discuția părților fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., încheierea din 24 ianuarie 2008 cât și practicaua sentinței de fond probând contrariul, așa încât, criticile recurentului sub acest aspect sunt fondate.

De asemenea, Curtea apreciază, ca întemeiate, și criticile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora directorii unei societăți comerciale dizolvate nu mai pot întreprinde operațiuni în numele societății.

Ori, în speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă reprezentată prin directorul său P.D., deși aceasta era în faliment cu mult înainte de promovarea cererii.

Împrejurarea că P.D. a probat în speță că el a fost desemnat administratorul special al reclamantei la 29 ianuarie 2008, după promovarea acțiunii, nu este de natură a face dovada calității sale de reprezentant al reclamantei aflată în faliment deoarece, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților, în timp ce debitoarea falită este reprezentată de lichidator sau administratorul judiciar, potrivit aceluiași text.

În consecință, instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 reținând că administratorul special poate reprezenta interesele societății în faliment.

De asemenea, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind scutirea de taxe de timbru în cazul în speță, deoarece, potrivit acestui text, numai acțiunile introduse de lichidatorul sau administratorul judiciar al unei societăți în faliment sunt scutite, nu și cele introduse de alte persoane.

Cât privește critica privind inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie formulată de P.C. în apel, Curtea apreciază critica drept nefondată deoarece ea a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ. și art. 51 C. proc. civ., interesul său în susținerea apărărilor apelantei fiind susținut de calitatea sa de acționar al apelantei, după cum rezultă din cererea formulată.

De altfel, criticile recurentei pe acest aspect se bazează pe confuzia recurentului asupra cererii formulate de P.C., acesta formulând intervenție accesorie întemeiată pe dispozițiile art. 51 C. proc. civ. și nu cerere de chemare în judecată a altor persoane întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., cum susține recurentul.

În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul pârâtului este întemeiat urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat și a cererii de intervenție formulată în interesul acesteia de P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C.L. Bușteni împotriva deciziei comerciale nr. 448 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei A.C.G.R. prin lichidator A.L. IPURL București și cererea de intervenție accesorie formulată de P.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.