Appeal for review of factual findings annulled as void; higher damages award upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal as void under Article 302¹(c) of the Civil Procedure Code, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had increased the damages award against the defendant to 197,500 lei plus 13,483 lei in costs. The underlying dispute involved a breach of contract claim by the plaintiff for damages arising from the defendant's failure to secure access to public utilities, with the Court of Appeal having calculated the loss based on real estate agency rental data; the High Court rejected the appeal because the defendant's arguments challenged factual findings and evidence assessment, which are outside the scope of review limited to illegality grounds under Article 304(9) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 1086 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ; Appeal for review of factual findings annulled as void; higher damages award upheld: The underlying dispute involved a breach of contract claim by the plaintiff for damages arising from the defendant's failure to secure access to public utilities, with the Court of Appeal having calculated the loss based on real estate agency rental data; the High Court rejected the appeal because the defendant's arguments challenged factual findings and evidence assessment, which are outside the scope of review limited to illegality grounds under Article 304(9) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for declaring the appeal null because the stated grounds did not fall within the legal modification cases.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 739/C din 5 mai 2009 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.G.V.O. SRL București, a obligat pârâta SC N.R.E.D. SRL Brașov la plata sumei de 35.000 lei daune - interese pe perioada 23 august – 30 octombrie 2010 și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, obligând garanta SC A. SRL să plătească pârâtei daunele - interese.
În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a asigura accesul la celelalte utilități publice, astfel încât daunele - interese sunt datorate, că față de contractul de antrepriză generală din 24 ianuarie 2005 încheiat între pârâtă și chemata în garanție prin care s-a stabilit scadența lucrărilor de drumuri și rețele utilitare la 24 septembrie 2005, chemata în garanție datorează pârâtei daunele - interese la care aceasta a fost obligată.
Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 115/AP din 5 noiembrie 2009, a respins apelul pârâtei SC N.R.E.D. SRL Brașov, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată, a admis acțiunea formulată și precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei 197.500 lei daune - interese pe perioada 1 octombrie 2007 – 30 octombrie 2008 și 13.483 lei cheltuieli de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, în aplicarea art. 1084 – art. 1086 C. civ., că în mod corect aprecierea prejudiciului s-a realizat în baza informațiilor furnizate de agențiile imobiliare cu privire la chiria aferentă imobilelor în această zonă, adresa din 2009 depusă în apel confirmând relațiile furnizate prin adresa din 27 aprilie 2009 existentă în dosarul de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC N.R.E.D. SRL Brașov, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta - pârâtă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:
- în mod neîntemeiat instanța a apreciat că reclamanta are dreptul la daune - interese pentru perioada 1 octombrie 2007 – 30 octombrie 2008 față de faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că accesul la rețeaua de apă curentă a fost realizat în decursul anului 2005 și că pârâta, a efectuat demersurile necesare pe lângă societatea comercială recurentă SC D.S. SA în vederea asigurării accesului la imobilul pârâtei la rețeaua de gaze naturale până la data de 30 septembrie 2007; în cadrul acestei critici recurenta - pârâtă precizează că branșarea efectivă a fiecărui imobil la gazul metan a cărui racord/acces a fost realizat cade în sarcina proprietarului acestuia, încheindu-se un contract în acest sens cu SC D.S. SA;
- în mod greșit instanța de fond a stabilit cuantumul daunelor interese față de faptul că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile neadministrând probe obiective pertinente și concludente în susținerea cererii sale.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat de recurentă se constată că argumentele folosite în dezvoltarea motivului de recurs nu pot fi încadrate acestuia și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ.
Cum aspectele sesizate vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate, împrejurare față de care Înalta Curte, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de pârâta SC N.R.E.D. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 115/AP din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.