Competence for challenging government decrees and ministerial instructions: appellate administrative jurisdiction over primary normative acts despite secondary annulment claims
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, Administrative and Tax Section, rejecting the lower tribunal's declination. The dispute arose from an action challenging the legality of specific government decrees and ministerial instructions regarding pension rights, alongside a secondary request to annul a decision by a local pensions commission. The court determined that because the primary object of the litigation was the review of the legality of normative acts issued by the executive branch, the matter fell under the exclusive competence of the appellate court under Article 3(1)(1) of the Code of Civil Procedure. The court clarified that the challenge to the administrative commission's decision was merely a consequential claim dependent on the primary challenge to the normative acts, thus the entire case must be heard by the specialized appellate administrative section.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 3/1997, art. 22 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Competence for challenging government decrees and ministerial instructions: appellate administrative jurisdiction over primary normative acts despite secondary annulment claims: Constatând îndeplinte cerințele art. 22 C. proc. civ., Curtea stabilește competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 8 noiembrie 2001, G.M. a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale și Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței să constate nulitatea de drept a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 565/1996, fiind contrare prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 21 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 3/1997.
Reclamantul a mai solicitat să se constate nulitatea instrucțiunilor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 78413/1997; lipsa legalităților și temeiniciei adresei Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale nr. 100198 din 6 iunie 2001, precum și nelegalitatea actelor invocate în decizia nr. 922, a Comisiei de Contestații.
Prin sentința civilă nr. 1666 din 6 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului București, reținând că obiectul acțiunii îl constituie anularea deciziei nr. 922 din 28 septembrie 2001, pronunțată de Comisia de Contestații, toate celelalte capete de cerere fiind subsidiare.
Prin sentința nr. 392 din 26 noiembrie 2002, Tribunalul București, aecția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea Supremă de Justiție, în vederea soluționării.
Constatând îndeplinte cerințele art. 22 C. proc. civ., Curtea stabilește competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Din modul de formulare al acțiunii, așa cum a fost precizată ulterior, se reține că obiectul acesteia privește constatarea nelegalității unor hotărâri de guvern, precum și a Instrucțiunilor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, date în aplicarea acestora.
Astfel fiind, în raport cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Împrejurarea că reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 922/2001, a Comisiei de Contestații, a Casei de Pensii a municipiului București, în mod greșit a fost apreciată, ca fiind determinantă în stabilirea competenței, cererea fiind formulată ca o consecință a admiterii celorlalte capete de cerere.
De altfel, solicitând anularea acestei decizii, contestatorul a invocat tocmai nelegalitatea actelor normative, ce fac obiectul primului capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe G.M., Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa de Pensii a municipiului București și Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.