Inadmissibility of appeal against final revision decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had previously rejected a revision request as inadmissible. The dispute arose from a civil labor case where the appellant, after failing in an initial appeal against a labor tribunal judgment, filed a petition for revision which was dismissed on the grounds that the underlying judgment did not address the merits of the case. The appellant then filed an appeal against this dismissal of the revision petition. The Supreme Court ruled that the appeal was inadmissible under Article 299 of the Code of Civil Procedure, establishing that a final, unappealable decision rendered by a Court of Appeal in the context of a revision proceeding is not subject to further appeal, as such decisions are not susceptible to reform on this procedural channel.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final revision decision: Conform dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4834 R din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva sentinței civile nr. 4608 din 3 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.S.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 668 R din 4 februarie 2009 a respins cererea ca inadmisibilă întrucât hotărârea supusă revizuirii nu evocă fondul.
Revizuentul B.S. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de revizuire susținând că decizia atacată nu a fost motivată.
Recursul este inadmisibil.
Conform dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
În speță este recurată o decizie irevocabilă pronunțată de curtea de apel în soluționarea unei cereri de revizuire.
Față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ. recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, întrucât o astfel de decizie nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.