Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 652/2010 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against final denial of judicial aid under exclusive reexamination procedure

Case Number Decizia nr. 652/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision to reject the defendant's application for free legal aid. The dispute involved a procedural challenge to a labor dispute judgment, specifically concerning the denial of judicial assistance because the applicant failed to submit the required documentation proving financial need as mandated by legislation. The court held that under Emergency Government Ordinance No. 51/2008, the rejection of an aid application is subject only to a specific motion for reconsideration, rendering the resulting decision final and non-appealable; consequently, the general right to appeal by way of appeal to the Supreme Court was not available, consistent with Article 299 of the Code of Civil Procedure, which restricts cassation to final judgments or instances where ordinary appeal is not permitted.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against final denial of judicial aid under exclusive reexamination procedure: Dispozițiile art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, stipulează faptul că: împotriva încheierii pronunțată de instanță, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, petentul poate face numai cerere de reexaminare.

Keywords

AI generated
legal aid failure to render assistance article of civil procedure procedural rights appealability of remand decision emergency government ordinance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 9 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de acordare a asistenței judiciare gratuite formulată de contestatorul S.G. în dosarul nr. 5048/121/2008 al Curții de Apel Galați.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, petentul nu a depus la dosar actele solicitate potrivit dispozițiilor art. 14 din O.G. nr. 51/2008.

Împotriva încheierii respective, contestatorul S.G. a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din 6 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele formulate de către contestator, în mod corect prima instanță, constatând că acesta nu a depus la dosar înscrisurile necesare potrivit art. 14 din O.G. nr. 51/2008, pentru a se putea verifica dacă petentul este îndreptățit să solicite ajutorul public judiciar

Împotriva încheierii respective, la data de 8 mai 2009, a declarat recurs contestatorul S.G., criticând-o ca fiind nelegală.

Recursul declarat de contestatorul S.G., se privește ca fiind inadmisibil, și se va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente :

Dispozițiile art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, stipulează faptul că: împotriva încheierii pronunțată de instanță, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, petentul poate face numai cerere de reexaminare.

Rezultă din aceste prevederi legale, că actul normativ respectiv a instituit o procedură specială în ceea ce privește ajutorul public judiciar în materie civilă, cu căi de atac speciale, derogatorii de la dreptul comun, reglementat prin Codul de procedură civilă.

În acest sens, O.G. nr. 51/2008 prevede în această materie, o singură cale de atac, specială, respectiv „cerere de reexaminare”, încheierile pronunțate în urma soluționării acesteia, fiind irevocabile.

Prin urmare, în cauză, constatându-se că petentul S.G. a uzat de calea de atac specială prevăzută de lege, aceea a cererii de reexaminare, față de principiul unicității care funcționează în materia căilor de atac, se va reține că a doua cale de atac, aceea a recursului nu poate fi admisibilă.

În acest sens, sunt și prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd faptul că numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Cum încheierea pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 6 aprilie 2009, este irevocabilă, nu mai poate fi atacată, prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului, astfel încât această cale de atac promovată de către contestator, este inadmisibilă.

Față de cele arătate, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul S.G. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 132/44/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.