In rem restitution of nationalized land denied due to public utility encumbrances (green space and parking) under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1728 din 28 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanta L.L.S. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București prin Primarul General, a anulat dispoziția nr. 7838 din 20 aprilie 2007 emisă de Primarul General, a dispus emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a terenului de 126 mp situat în București, și a respins capătul de cerere privind restituirea suprafeței de 51 mp.

Instanța a reținut că prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 126 mp întrucât acesta este afectat de elemente de sistematizare și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.

Imobilul în litigiu a aparținut autorilor reclamantei în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 24406 din 17 august 1942 de Tribunalul Ilfov. Reclamanta a făcut dovada calității de unică moștenitoare cu certificatele de moștenitor nr. 809 și 810 din 6 august 19981 emise de Notariatul de Stat al sectorului 3.

Potrivit contractului de donație autentificat sub nr. 6745 din 24 mai 1983 Notariatul de Stat al sectorului 3 reclamanta a donat construcția existentă pe terenul de 126 mp numitei T.E., iar terenul de 126 mp a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea 58/1974 prin decizia 1128 din 26 august 1983. Ulterior, T.E. a vândut construcția numitului D.V. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8381din 14 iulie 1986 de Notariatul de Stat al sectorului 3.

La data formulării cererii de restituire terenul era amenajat ca spațiu verde aferent blocurilor de locuințe din zonă, fapt atestat prin adresa nr. 481926 din 6 octombrie 2005 emisă de Primăria Municipiului București.

Din conținutul adresei nr. 7536 din 12 septembrie 2008 emisă de A.N. SA a rezultat că terenul este traversat de o conductă de apă potabilă și branșamentul blocului nr. 1.

La dosar a mai fost depusă și adresa nr. 57868 din 31 ianuarie 2008 emisă de Primăria sectorului 3 prin care s-a arătat că pe terenul în litigiu s-a amenajat în anul 2007 o parcare cu 34 de locuri.

Instanța a dispus restituirea în natură a suprafeței de 126 mp teren întrucât nu s-a dovedit în mod cert că terenul este afectat de rețele edilitare sau utilități publice, iar existența parcării nu reprezintă un element de sistematizare care să conducă la imposibilitatea restituirii în natură.

Capătul de cerere privind restituirea terenului de 51 mp a fost respins deoarece acest teren nu a făcut obiectul notificării.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta L.L.S. și pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General.

In motivarea apelului pârâtei s-a arătat că terenul nu poate fi restituit în natură este afectat de rețele edilitare subterane, iar la suprafață este amenajată o parcare autorizată.

Reclamanta a criticat sentința sub aspectul neacordării în întregime a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 375 din 3 iunie 3009 a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației și a respins apelul reclamantei.

In considerentele deciziei s-a reținut că imobilul construcție edificat pe terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 41/1989, iar terenul aferent, care intrase anterior în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, a devenit spațiu verde aferent blocurilor de locuințe din zonă. Ulterior pe teren a fost amenajată o parcare, în anul 2007. Nu s-a putut stabili exact dacă terenul este afectat în subteran de rețele edilitare, întrucât A.N. SA, prin adresa depusă la filele 152-153 ale dosarului de fond, a confirmat că terenul este străbătut, în subteran de o conductă de apă potabilă, iar apoi, prin adresa depusă la filele 175-176 ale dosarului, a infirmat acest fapt.

Având în vedere că terenul, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu era liber, fiind afectat nevoilor comunității ca spațiu verde, instanța de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

Apelul reclamantei a fost respins, avându-se în vedere că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind căzută în pretenții.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta L.L.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că, în mod greșit s-a reținut că terenul este afectat de o utilitate publică, spațiu verde sau parcare. In realitate, la data formulării notificării terenul era viran. Mai mult, expertiza efectuată în cauză a concluzionat că, în prezent, terenul nu este afectat de construcții și rețele edilitare și, ca atare, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 poate fi restituit în natură, în speță nefiind aplicabile prevederile art. 10 al.2 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate).

Instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestei dispoziții legale, considerând astfel că terenul în suprafață de 126 mp nu constituie un teren liber de construcții și utilități publice, nefiind restituibil în natură.

Este adevărat că art.9 din lege prevede că imobilele preluate abuziv se restituie în natură indiferent de starea în care se află la data cererii de restituire, însă, în speță, dată fiind destinația specială a terenului, este incidentă excepția care face imposibilă restituirea în natură prevăzută de art. 10 alin. (2), referitoare la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților.

Dispozițiile susmenționate trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcări, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Spațiul verde, precum și parcarea înființată în 2007 pe terenul în litigiu, constituie amenajări de utilitate publică, fiind destinate a servi nevoilor comunității, astfel încât terenul nu se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent.

De altfel, recurenta nu a produs nici o dovadă din care să rezulte situația reală a terenului la data formulării cererii de restituire, iar simpla afirmație că terenul era viran la acel moment nu constituie o probă pertinentă soluționării cauzei.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.L.S. împotriva deciziei nr. 375 din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.