Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 521/2010 AI generated

Limitation of compensation to useful improvements in annulled Law 112/1995 property sales, excluding land value and market value claims

Case Number Decizia nr. 521/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant Ministry of Finance's appeal, modifying the Court of Appeal's decision to reject the claimants' appeal against the first-instance judgment, thereby upholding the refusal to award compensation for the land value and the rejection of the market value claim, while maintaining the first-instance order to return the inflated purchase price and compensation for useful improvements to the defendants. The dispute arose from the annulment of a 1998 sale-purchase contract for a residential property acquired under Law No. 112/1995, with the claimants seeking the return of the price, compensation for value-added improvements, and the full market value of the entire property (land and building) or a right of retention. The ICCJ held that the claimants were only entitled to compensation for the building and useful improvements because the original contract did not include the land, which was attributed separately by administrative order, and that the claim for the property's market value was unfounded as the specific statutory provision allowing such compensation (Article 501) entered into force after the case was filed, mandating the application of the prior law which limited compensation to the original price and useful improvements.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 295 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 pct. 11 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Limitation of compensation to useful improvements in annulled Law 112/1995 property sales, excluding land value and market value claims: Referitor la apelul declarat de către pârât, s-a susținut că în mod greșit a fost respins, în mod eronat respingându-se cererea prin care s-a solicitat refacerea raportului de expertiză tehnică, apelul fiind devolutiv, iar decăderea din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, subzistă numai în fața primei instanțe, dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. permițând refacerea probelor administrate în primă instanță, dacă se consideră necesar acest lucru.

Keywords

AI generated
market value of property land law contract of sale annulment of contract value in dispute statutory limits

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 martie 2008, reclamanții P.I. și L.C. s-au adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Municipiul Ploiești, prin Primar, și Ministerul Finanțelor și solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei plătite în contul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998, încheiat cu SC C. SA Ploiești, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și obligarea acestora la plata sumei de bani, cu titlu de despăgubire, până la concurența prețului de piață al apartamentului, ca urmare a prejudiciului suferit prin anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care au dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, un imobil situat în Municipiul Ploiești.

Au solicitat totodată despăgubiri civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului, constând în cheltuielile necesare și utile efectuate.

La data de 9 aprilie 2008, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând instituirea unui drept de retenție cu privire la imobilul aflat în litigiu, până la achitarea efectivă a sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâților.

Prin sentința civilă nr. 2908 din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Ploiești, prin Primar, cu privire la capătul de cerere privind restituirea prețului.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.I. și L.C., așa cum a fost precizată ulterior, împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; s-a dispus obligarea acestui pârât să restituie reclamanților prețul reactualizat cu indicele de inflație, respectiv suma de 13.131,71 lei achitată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998, precum și obligarea aceluiași pârât la plata sumei de 546.897 lei, reprezentând sporul de valoare adus de reclamanți imobilului situat în Ploiești, județul Prahova.

S-a respins cererea privind restituirea prețului față de pârâtul Municipiul Ploiești, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect despăgubirile solicitate, până la concurența valorii de piață a imobilului.

S-a respins cererea privind instituirea unui drept de retenție și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâtul Municipiul Ploiești nu are calitate procesuală pasivă, întrucât dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevăd că, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți și la despăgubiri civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului, prin efectuarea îmbunătățirilor necesare și utile, conform prevederilor art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, iar imobilul care s-a restituit a fost preluat fără titlu valabil, de către stat, așa cum s-a reținut prin decizia nr. 123/2007 a Curții de Apel Ploiești.

Cererea privind acordarea despăgubirilor până la concurența prețului de piață al locuinței, s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât o atare solicitare nu are corespondență în conținutul Legii nr. 10/2001.

Referitor la același aspect, s-a arătat că, un atare drept de restituire a prețului de piață al imobilelor este recunoscut prin introducerea art. 501 prin Legea nr. 1/2000, text intrat în vigoare după introducerea acțiunii și după pronunțarea hotărârii.

Pentru aceleași considerente s-a respins și cererea având ca obiect instituirea unui drept de retenție.

Împotriva hotărârii respective, la data de 10 martie 2009 au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, pe data de 12 martie 2009, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 126 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, admițând în același timp, apelul declarat de reclamanți; a schimbat în parte sentința civilă nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Ploiești, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la restituirea către reclamanți și a sumei de 281.958 lei, reprezentând contravaloarea terenului aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către pârât, întrucât expertiza contrară putea fi solicitată motivat, la primul termen după depunerea lucrării, că în primă instanță nu s-a formulat obiecțiuni, astfel încât nu mai poate solicita în cadrul căilor de atac, efectuarea unei alte expertize tehnice de specialitate.

Apelul declarat de către reclamanți s-a considerat că este întemeiat, întrucât, în mod nejustificat, prima instanță a acordat acestora numai despăgubirile reprezentând contravaloarea construcțiilor, nu și pe cele reprezentând contravaloarea terenului, în condițiile în care s-au solicitat despăgubiri pentru tot imobilul, format din teren și construcție, iar terenul a fost evaluat de către expertul tehnic.

S-a reținut și faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare, anulat ulterior prin hotărâre judecătorească, reclamanții au dobândit tot imobilul, casă și teren, iar anularea titlului de proprietate a avut efect asupra întregului imobil, iar o reparație justă și integrală nu se realizează decât prin acordarea de despăgubiri și pentru teren.

Împotriva deciziei respective, la data de 13 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București prin D.G.F.P. Prahova, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți și admiterea apelului declarat de el, împotriva hotărârii primei instanțe.

În drept, s-a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, pârâtul a susținut că în mod nejustificat Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de către reclamanți, acordându-le acestora și despăgubiri în cuantum de 281.951 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 124,65 mp, în condițiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA Ploiești, terenul nu a fost cumpărat, ci atribuit în folosință, doar ulterior prin Ordinul Prefectului Județului Prahova nr. 146 din 3 septembrie 1996, li s-a atribuit în proprietate reclamanților și terenul de sub construcție.

Referitor la apelul declarat de către pârât, s-a susținut că în mod greșit a fost respins, în mod eronat respingându-se cererea prin care s-a solicitat refacerea raportului de expertiză tehnică, apelul fiind devolutiv, iar decăderea din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, subzistă numai în fața primei instanțe, dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. permițând refacerea probelor administrate în primă instanță, dacă se consideră necesar acest lucru.

La data de 15 ianuarie 2010, reclamanții-intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de motivul de modificare invocat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, va constata că este întemeiat recursul declarat de către pârât, și-l va admite, avându-se în vedere următoarele argumente

Astfel, în mod nelegal, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de către reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 124,65 mp, respectiv suma de 281.958 lei.

Aceasta, întrucât, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA Ploiești, anulat ulterior prin sentința civilă nr. 2960 din 29 martie 2004 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 123 din 1 februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, reclamanții au dobândit în proprietate numai construcția situată în Municipiul Ploiești, nu și terenul în suprafață de 124,65 mp care le-a fost atribuit în folosință.

Terenul aferent construcției nu a constituit obiect al contractului de vânzare-cumpărare respectiv, prețul plătit fiind stabilit doar în considerarea construcțiilor, fiind fără relevanță faptul că ulterior, în baza Ordinului Prefectului Județului Prahova cu nr. 146 din 3 septembrie 1996, s-a atribuit în proprietate cumpărătorului P.I., terenul de sub construcție.

Pe de altă parte, în mod corect prima instanță, a respins capătul de cerere formulat de către reclamanți având ca obiect despăgubirile civile până la concurența de piață a imobilului, atâta vreme cât prevederile art. 501 au fost introduse în Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, lege intrată în vigoare după promovarea cererii de către reclamanți și după pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Acțiunea civilă promovată de reclamanți este așadar cârmuită, potrivit principiului aplicării legii civile în timp, de legea aflată în vigoare la momentul introducerii acesteia, respectiv Legea nr. 10/2001, nemodificată, art. 48 alin. (1) și (3) și art. 50, potrivit cărora, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului achitat, actualizat cu indicele de inflație, precum și la despăgubirile civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile, nu și la valoarea actuală de circulație a imobilului, stabilită conform standardelor internaționale.

Tot referitor la același aspect se va reține faptul că în virtutea jurisprudenței C.E.D.O. invocată în apel de către reclamanți, aceștia puteau solicita numai despăgubiri civile reprezentând valoarea actuală de circulație a imobilului nu și despăgubiri cumulate reprezentând restituirea prețului plătit actualizat, contravaloarea cheltuielilor necesare și utile, precum și valoarea de piață a imobilului conform standardelor internaționale de evaluare.

Pe de altă parte, conform expertizelor efectuate în primă instanță, experții au stabilit defalcat valoarea terenului în cuantum de 281.958 lei reprezentând valoarea de piață a terenului, precum și suma de 584.588 lei, reprezentând valoarea de circulație a construcțiilor, separat de sporul de valoare adus imobilului-construcție prin cheltuielile necesare și utile, iar hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acest capăt ultim de cerere, nu a fost apelată de reclamanți, decât sub aspectul valorii de circulație a terenului.

Față de cele arătate, se constată că în mod greșit Curtea de Apel Ploiești, a admis apelul formulat de reclamanți, dispunând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și la plata sumei de 281.958 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 124,65 mp.

Este nefondat însă motivul de recurs formulat de pârât referitor la greșita respingere a apelului declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanțe.

În acest sens, se va reține faptul că în cadrul primei instanțe, prin încheierea din 31 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a dat posibilitatea părților să ia cunoștință de raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, acordând termen pe data de 14 noiembrie 2008, dată la care pârâtul nu a fost prezent în instanță, prin reprezentant, pentru a putea formula obiecțiuni la raportul de expertiză.

De asemenea, în cadrul instanței de apel, pârâtul a avut aceeași conduită, în sensul că, deși a solicitat prin motivele de apel refacerea probei expertizei tehnice referitoare la îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului situat în Ploiești, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul Curții de Apel Ploiești nu a fost prezent la nici un termen reprezentantul pârâtului, care să susțină această cerere.

În același timp, prin suprimarea motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., ce a fost abrogat, care permitea modificarea hotărârii care se întemeia pe o gravă greșeală de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, modul în care procedează instanța de apel în privința încuviințării probelor nu mai poate fi supus cenzurii instanței de recurs,.

Prin urmare, deși recurentul și-a întemeiat motivul doi de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu poate fi un aspect de nelegalitate, referitor pe problema admiterii sau nu de către instanța de apel a unei noi expertize tehnice, neputând duce la concluzia că, prin neîncuviințarea contraexpertizei, aceasta a încălcat sau aplicat greșit vreo dispoziție legală încuviințarea sau respingerea cererilor având ca obiect refacerea sau completarea probatoriului administrat în primă instanță, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., fiind o facultate și nu o obligație a instanței de control judiciar.

Neexistând nicio încălcare a legii de către Curtea de Apel Ploiești, care să fie indicată de către recurent, acest motiv de recurs, este nefondat.

Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că subzistă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul motivului de recurs, referitor la greșita admitere a apelului declarat de către reclamanți.

În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București prin D.G.F.P. Prahova, se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Se vor menține în același timp restul dispozițiilor deciziei civile nr. 126 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, privind respingerea apelului declarat de pârât împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, împotriva deciziei nr. 126 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Modifică în parte decizia atacată, în sensul că, respinge apelul declarat de reclamanții P.I. și L.C., împotriva sentinței civile nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă, ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.