Prisoner's civil damages claim barred by mandatory stamp duty non-payment and inapplicability of criminal-origin exemption

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamantul B.G. a solicitat obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.001 lei cu titlu de despăgubiri civile, motivat de faptul că Penitenciarul Arad, unde execută o pedeapsă privativă de libertate, efectuează necorespunzător curățirea îmbrăcămintei și lenjeriei sale.

Față de obiectul acțiunii și de dispozițiile Legii nr. 146/1997, instanța a obligat reclamantul la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8186,53 lei și 5 lei timbru judiciar.

La data de 24 noiembrie 2008, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxei judiciare de timbru, anexând cererii adeverința de venit pe anul 2007 eliberată de D.G.F.P. Arad.

La termenul din 6 februarie 2009, instanța a respins cererea, comunicând reclamantului o copie de pe această încheiere.

Prin sentința civilă nr. 119 din 5 martie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a anulat acțiunea ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, față de temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile art. 998 C. civ., în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, astfel că, în raport de cuantumul pretențiilor solicitate, în mod corect a fost obligat reclamantul să achite taxa judiciară de timbru de 8.186,53 lei și 5 lei timbru judiciar.

Reclamantul nu a achitat taxa de timbru și nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, astfel că în mod corect tribunalul a anulat acțiunea ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ., arată că față de obiectul acțiunii sale, sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora acțiunea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar prin hotărârile pronunțate, i s-a încălcat accesul la justiție întrucât instanțele nu au avut în vedere situația sa materială respingându-i cererea de ajutor public judiciar.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a soluționa pe fond cauza.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Cuantumul taxelor de timbru este stabilit deaceeași legecare, în art. 2, prevede că acțiunile și cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu valoarea pretinsă de titularul cererii.

În prezenta cauză, acțiunea introductivă de instanță este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 C. civ., pretențiile reclamantului decurgând din modalitatea pretins defectuoasă de realizare a urmăririi și respectiv, acțiunii penale și nu dintr-o cauză penală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, invocate de reclamant în susținerea sa relativ la faptul că acțiunea ar fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Articolul 15lit. o) dinLegea nr. 146/1997 prevede că sunt scutite de taxe judiciare de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile materiale și morale decurgând din acestea, însă pentru a beneficia de scutirea plății taxei de timbru, dauna pretinsă trebuie să-și aibă izvorul în aceeași faptă materială ca și acțiunea penală, adică în infracțiunea a cărei existență atrage atât răspunderea penală cât și pe cea civilă.

În fața instanței de fond, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 6 februarie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din OG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, încheierea a fost comunicată reclamantului la data de 22 februarie 2009 (fila 41, dosar fond). Întrucât reclamantul nu a uzat de posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, în mod corect instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ constând în anularea cererii ca netimbrată.

Sancțiunea anulării aplicată pentru neîndeplinirea obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru nu poate fi înlăturată sub motivul acordării preeminenței dreptului material în defavoarea acestei obligații, astfel cum susține reclamantul, întrucât acest fapt ar echivala cu o eludare a dispozițiilor legale.

Principiul preeminenței dreptului, a cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se analizează în opoziție cu obligațiile stabilite de un stat prin acte normative.

Este de menționat faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 25 din Constituția României, implică obligativitatea părții interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins.

Aplicarea normelor de drept stabilite prin lege de un stat garantează siguranța socială și nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici un motiv de discriminare, cât timp aceiași normă de drept (în speță, cea referitoare la obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru) se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerință, cum ar fi, în speța supusă analizei, acordarea de despăgubiri materiale.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 133 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2010.