Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 949/2003 AI generated

Irrevocability of appellate ruling on exception of illegality for securities market contraventions

Case Number Decizia nr. 949/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the appellate court's rejection of the plaintiff’s claim and the legality of the administrative sanction. The dispute concerned the annulment of a National Commission for Securities and Financial Markets (CNVM) decision that maintained a fine imposed on an individual for securities market contraventions, where the plaintiff challenged the legality of the regulatory norms used to define the offenses and the procedure for sanctioning them. Relying on Article 17, final sentence, of Law No. 52/1994, the Court held that the appellate court’s resolution of the exception of illegality raised under the administrative litigation procedure is irrevocable and cannot be attacked via appeal, rendering the original appellate decision final and binding.

Legislator headnote

AI generated

art 4 din Legea nr.52/1994; Irrevocability of appellate ruling on exception of illegality for securities market contraventions: Curtea de Apel Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.252/F din 20 noiembrie 2001 a respins excepția de ilegalitate a Regulamentelor nr.3/1998 și 11 /1998 emise de CNVM cu privire la stabilirea și sancționarea contravențiilor, respectiv procedura de constatare a acestora, și a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori încredințează administrarea ei, punerea în aplicare,precum și supravegherea și controlul respectării dispozițiilor sale, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) care adoptă norme prin regulamente și instrucțiuni (art.1,4 și 13).

Keywords

AI generated
administrative dismissal financial market cancellation of securities enforcement of ruling application for enforcement - Decision appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art 4 din Legea nr.52/1994
Prin motivele de casare depuse la dosar se reiau susținerile din petitul plângerii potrivit cărora stabilirea contravențiilor nu poate fi făcută de CNVM, iar art 4 din Legea nr.52/1994 nu derogă dela dreptul comun în materie contravențională (Legea nr.32/1998, respectiv OG nr.2/2001).
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

La 6 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr.252 /F din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 10 martie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 august 2001, M.G. a formulat plângere împotriva deciziei nr.1329 din 26 iulie 2001 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare solicitând anulare acesteia, ca nelegală.

In motivarea, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat prin care i s-a respins contestația împotriva ordonanței CNVM nr.184 din 26 iunie 2001 de sancționare cu 10.000.000 lei amendă este ilegal deoarece contravenția pentru care a fost sancționat nu este prevăzută de lege iar modalitatea în care s-a procedat derogă de la dreptul comun.

In context, reclamantul a invocat, în temeiul art.17 – teza finală-excepția de ilegalitate a normelor privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul valorilor mobiliare și burselor de valori, cuprinse în Regulamentul nr.3/1998 al CNVM precum și a celor privind procedura de sancționare prevăzută de Regulamentul nr.11/1998 al aceleiași autorități.

Pe fondul cauzei, a arătat că sancțiunea dată prin ordonanța nr.148/2001, menținută prin decizia contestată, este excesivă în raport cu faptele săvârșite și cu vinovăția reclamantului.

Curtea de Apel Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.252/F din 20 noiembrie 2001 a respins excepția de ilegalitate a Regulamentelor nr.3/1998 și 11 /1998 emise de CNVM cu privire la stabilirea și sancționarea contravențiilor, respectiv procedura de constatare a acestora, și a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori încredințează administrarea ei, punerea în aplicare,precum și supravegherea și controlul respectării dispozițiilor sale, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) care adoptă norme prin regulamente și instrucțiuni (art.1,4 și 13).

Că, această lege constituie o lege cadru în domeniul valorilor mobiliare și consacră o procedură derogatorie de la dreptul comun contravențional așa încât nu se poate pune problema încălcării acestuia.

Constatând, deci, legalitatea actelor normative emise de CNVM,prima instanță a constatat și legalitatea măsurii de sancționare a reclamantului dispusă prin ordonanța nr.184/2001 și menținută de autoritatea pârâtă prin decizia nr.1329 din 26 iulie 2001.

Impotriva sentinței reclamantul M.G. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art.304 pct.7,8 și 9 din Codul de procedură civilă.

Prin motivele de casare depuse la dosar se reiau susținerile din petitul plângerii potrivit cărora stabilirea contravențiilor nu poate fi făcută de CNVM, iar art 4 din Legea nr.52/1994 nu derogă dela dreptul comun în materie contravențională (Legea nr.32/1998, respectiv OG nr.2/2001). Aceste considerente impun, în opinia recurentului, constatarea că respingerea excepției de ilegalitate și, pe cale de consecință, a plângerii, este greșită.

Recursul nu poate fi primit pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art.17, teza finală, din Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori „Excepția de ilegalitate poate fi ridicată în orice fază a judecății, la prima instanță sau în apel, cu suspendarea judecății și trimiterea excepției spre soluționare la curtea de apel competentă, care se pronunță prin decizie irevocabilă, urmând procedura Legii contenciosului administrativ”.

Or, în cauză, instanța competentă, respectiv Curtea de Apel Brașov, soluționând cauza potrivit Legii contenciosului administrativ nr.29/1990 a examinat excepția de ilegalitate invocată de reclamant în apărarea sa și a respins-o motivat.

Potrivit textului mai sus-menționat, soluția dată la excepția de ilegalitate este irevocabilă și, prin urmare, nu poate fi desființată pe calea recursului.

Intrucât sentința atacată nu a fost criticată și pentru alte aspecte, iar din examinarea dosarului nu au rezultat alte motive care, potrivit legii, să conducă la modificarea sau casarea ei, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de de M.G. împotriva sentinței civile nr. 252/F din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov –Secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2003.