Vindication of nationalized real estate: failure to produce original title deeds and certify copies precludes proof of ownership

S-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 170 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

La apelul nominal au lipsit recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă I. C.

Procedura completă.

Se referă că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 950 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III – a civilă a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de I.C.în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, avându-se în vedere că în speță nu s-a făcut dovada că I.I.– decedat la 21 aprilie 1990, autorul reclamantei era exceptat de la naționalizare, în situația în care acesta a figurat cu mai multe apartamente naționalizate, ceea ce excede semnificației juridice a art. 2 din Decretul nr.92/1950.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 170 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii în revendicare și obligării pârâtului de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate imobilul situat în București, str. Labirint nr. 33 și 33 bis compus din parter, cu 2 camere, hol și baie, și tot la parter 3 camere, bucătărie, vestibul, baie și cămară, iar la mansardă – 2 camere.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că prin sentința nr. 145 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Ilfov, secția a III – a civilă reclamanta a făcut dovada că autorul său, I.I.A., a devenit proprietarul imobilului situat în București, str. Labirint nr. 33 bis, Sector 3, trecut în proprietatea statului conform Anexei la Decretul nr.92/1950, poziția 3818. În apel s-a administrat proba cu acte, din analiza cărora a rezultat că autorul reclamantei a fost ofițer, trecut în rezervă la 30 noiembrie 1944, astfel încât în aprilie 1950 când a fost naționalizat imobilul, acesta era pensionar.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Consiliul General al Municipiului București, solicitând casarea ei și menținerea sentinței întrucât nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 480 C.civ., reclamanta nefăcând dovada că autorul său a fost proprietarul imobilului în litigiu. Se susține că nu a fost depus la dosar actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13981 din 5 octombrie 1940 la care se face referire, ci numai acte ulterioare de înstrăinare a două apartamente, situație ce a fost învederată Curții de Apel București, în ședința din 11 aprilie 2002.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Acțiunea în revendicare este acea acțiunea reală prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Reclamantul care formulează atare acțiune trebuie să facă dovada că este proprietarul bunului revendicat, astfel că, dacă o face, pârâtul trebuie obligat la restituirea bunului în litigiu.

În speță, se constată că instanța de apel, ca și instanța de fond, de altfel, s-a pronunțat în cauză pe baza unui material probatoriu necomplet și neconvingător.

Astfel, Curtea de apel a reținut că soțul reclamantei, respectiv I.I.A., a cărui unică succesoare este într- adevăr reclamanta, conform certificatului de moștenitor nr. 326 din 8 iulie 1996 a devenit proprietarul imobilului din București, str. Labirint nr. 33 bis conform sentinței civile nr. 145 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Ilfov – secția a III – a civilă.

Această hotărâre judecătorească nu este depusă la dosar și nici actul de vânzare-cumpărare prin care soții Ierinici au dobândit imobilul. Au fost anexate, în copii xerox, fără a fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul, cerință impusă de art.112 pct. 5 al. 2 C.proc.civ., numai două acte de vânzare-cumpărare, prin care C.și I.I. înstrăinează familiilor S. și B. apartamentele nr. 5 și 6 situate în imobilul din București, str. Mitropolit Ghenadie Petrescu (fostă Labirint) nr. 33 bis, fost 33, fost 29.

În cuprinsul acestor înscrisuri se face referire la titlul de proprietate al vânzătorilor, respectiv actul autentic de vânzare-cumpărare și hotărârea judecătorească la care s-a făcut referire mai sus, însă acestea nu au fost depuse.

Lipsa acestor probe esențiale în soluționarea acțiunii în revendicare a fost invocată de recurent la mai multe termene și la data de 11 aprilie 2002, când pricina a fost soluționată în fond, fără a se răspunde cererii formulate.

În plus, în cauză nu s-au făcut dovezi în legătură cu identitatea imobilului astfel cum rezultă din acte și cel revendicat. De asemenea este de examinat compunerea actuală a clădirii, precum și situarea la o anumită adresă, ce a fost schimbată de-a lungul anilor.

Față de cele arătate, recursul de față va fi admis, conform art. 315 C.proc.civ. în sensul casării deciziei recurate, precum și a sentinței dată în cauză, cu trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Sectorului 3, competentă să hotărască în primă instanță, conform art. 725 al. 2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei 170 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

Casează această decizie precum și sentința civilă 950 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului București,secția a III – a civilă și trimite cauza pentru rejudecarea în fond la Judecătoria Sectorului 3, București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.