Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1833/2010 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 1833/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, thereby upholding the lower courts' rejection of the claimants' objections against a municipal administrative order regarding a property dispute. The case involved a civil procedure where the claimants challenged a mayoral disposition, alleging abusive appropriation of their property and arguing that prior judicial findings of ownership rendered subsequent sales null due to illicit cause, while also seeking restitution in kind. The Supreme Court ruled that the cassation appeal was procedurally defective and null because it failed to articulate or develop specific grounds for illegality as required by Articles 302(1) and 304 of the Code of Civil Procedure, and no matters of public order warranted a review ex officio under Article 306(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality: Obligația părții de a arăta care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. ce constituie temeiul recursului, precum și dezvoltarea acestor motive, este prevăzut de lege sub sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure judicial review public order grounds matter in dispute plea of nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia 265A din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții R.A. și R.A.M. împotriva sentinței civile nr. 164 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, prin care le-a fost respinsă plângerea formulată împotriva dispoziției nr. 149 din 24 ianuarie 2008 emisă de Primăria municipiului Dej.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând preluarea abuzivă a imobilului pretins în prezenta procedură au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei curții de apel, constatarea existenței dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, în raport și de constatările jurisdicționale ale deciziei nr. 959 din 21 mai 1999 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cu consecința constatării nulității actelor de vânzare având ca obiect acest bun pentru cauză ilicită și restituirea acestuia în natură.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele:

În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul în care sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul evocat în scris și numai în măsura în care acesta a fost dezvoltat poate fi cercetat de instanță.

Obligația părții de a arăta care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. ce constituie temeiul recursului, precum și dezvoltarea acestor motive, este prevăzut de lege sub sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care recursul este nemotivat și atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege, calea de atac este lovită de nulitate.

În speță, prin declarația de recurs, reclamantul R.A. s-a rezumat să evoce punctual pretențiile solicitate în etapele procesuale anterioare, fără însă a indica motivul de recurs pe care se întemeiază cererea sa și nici a dezvolta criticile de nelegalitate pe care se întemeiază cu privire la considerentele de drept reținute de instanța de apel în justificarea soluției recurate, motiv pentru care acestea nu pot fi calificate ca motive de recurs.

Așa fiind, constatând și că, în cauză, nu sunt date motive de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea căii de atac exercitate de reclamantul R.A. și neînsușite de reclamanta R.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții R.A. si R.A.M. împotriva deciziei nr. 265 A din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.