Annulment appeal for defective service of process
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment filed by the petitioner against the County Pension House, leaving the prior decision of 22 January 2009 in force. The dispute concerned a civil proceeding before the Section for Civil and Intellectual Property, where the petitioner sought to annul the lower court's decision based on an alleged failure to properly effect service for the hearing date. Relying on Article 317(1)(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal was unfounded because the record demonstrated that service of process had been legally executed in accordance with statutory requirements, thereby failing to meet the procedural precondition for annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 pct. 1 C. proc. civ, art. 246 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Annulment appeal for defective service of process: Contestația în anulare a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestatorul neinvocând însă vreun argument în susținerea acestei căi de atac nici prin cererea inițială și nici ulterior.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 28 ianuarie 2009, contestatorul I.F. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Călărași, anularea deciziei nr. 403 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 945/2/2008.
Contestația în anulare a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestatorul neinvocând însă vreun argument în susținerea acestei căi de atac nici prin cererea inițială și nici ulterior.
Prin petiția înregistrată la 3 decembrie 2009, contestatorul a precizat că renunță la judecată.
Curtea nu va putea lua act de această renunțare conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestatorul nu a fost identificat cu actul de identitate, la momentul depunerii petiției la registratura generală a instanței și nici nu a menționat în cuprinsul cererii datele sale de identitate sau domiciliul.
La termenul din 9 martie 2010 la care s-a judecat contestația, contestatorul nu s-a prezentat, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Examinând contestația în anulare, raportat la motivul invocat, prevăzut de art. 317 pct. 1 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor legale menționate, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită conform cerințelor legii.
Așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, nr. 403 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de la 22 ianuarie 2009 (fila 18), recurentul F.I. a fost legal citat.
Prin urmare nu este întrunită condiția prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se putea dispune anularea deciziei atacate.
Ca atare, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de F.I. împotriva deciziei nr. 403 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.