Compensation for illicit state possession of residential property: imprescriptibility of revindication versus three-year statute of limitations on loss-of-use claims
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to limit the actionable period for compensation to the three-year window immediately preceding the final resolution of the underlying ownership dispute. The case involved a claim by a former property owner against the state for the monetary value of the loss of use of an apartment during a period of decades-long illicit state possession, which the lower court initially dismissed entirely due to the statute of limitations. The appellate court had reversed this to allow recovery only for the period between 2003 and 2004, a partial relief the plaintiff challenged as incorrect. The Supreme Court held that while the action to recover the property (revindicare) was imprescriptible, the specific claim for monetary compensation for loss of use was subject to the general three-year statute of limitations under Decree No. 167/1958, which began to run from the date the ownership claim was finally adjudicated in 2006, thus confirming that only the last three years of the deprivation period were recoverable.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (12) C. proc. civ; Compensation for illicit state possession of residential property: imprescriptibility of revindication versus three-year statute of limitations on loss-of-use claims: The case involved a claim by a former property owner against the state for the monetary value of the loss of use of an apartment during a period of decades-long illicit state possession, which the lower court initially dismissed entirely due to the statute of limitations. The appellate court had reversed this to allow recovery only for the period between 2003 and 2004, a partial relief the plaintiff challenged as incorrect. The Supreme Court held that while the action to recover the property (revindicare) was imprescriptible, the specific claim for monetary compensation for loss of use was subject to the general three-year statute of limitations under Decree No. 167/1958, which began to run from the date the ownership claim was finally adjudicated in 2006, thus confirming that only the last three years of the deprivation period were recoverable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata contravalorii lipsei de folosință, pentru apartamentul nr. 3, situat în Arad, pentru perioada 2 iulie 1965 – 18 aprilie 2004.
Prin sentința nr.109 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea, pentru acest motiv.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune s-a născut la data de 8 noiembrie 2006, când reclamanta a revendicat imobilul.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 180/A din 17 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost desființată sentința tribunalului și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, pentru pretențiile aferente perioadei 8 noiembrie 2003-18 aprilie 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a precizat cu ocazia susținerii recursului, precizare menționată în practicaua prezentei decizii.
Recurenta – reclamantă a susținut, în esență, că nu este prescris dreptul la acțiune împotriva pârâtului, pe perioada în care a deținut abuziv imobilul respectiv perioada 2 iulie 1965 – 18 aprilie 2004, în cauză nefiind aplicabil termenul general de prescripție, deoarece dreptul la acțiune din prezenta cauză este imprescriptibil.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2008, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului, pentru perioada 2 iulie 1965 – 18 aprilie 2004.
Instanța nu a fost deci investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imprescriptibilă, ci cu o acțiune în pretenții, supusă termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
Conform art. 7 din același decret, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, dreptul la acțiune în prezenta cauză s-a născut la data de 8 noiembrie 2006, când a fost pronunțată decizia nr. 2152/R a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, prin care a fost soluționată irevocabil acțiunea în revendicare formulată de reclamantă.
În atare situație, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a legii, constatând că dreptul la acțiune nu este prescris doar pentru perioada 8 noiembrie 2003 – 18 aprilie 2004.
În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (12) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul reclamantei S.C. împotriva deciziei nr. 180/A din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.