Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1037/2010 AI generated

Restitution of nationalized property: validity of certified copies for proving heir status under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 1037/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant company, upholding the appellate decision that confirmed the annulment of the administrative decision rejecting the claimant's restitution request. The dispute concerned a civil claim under Law No. 10/2001 regarding the restitution of nationalized property, where the administrative authority had refused to process the notification citing deficiencies in the documentary evidence, specifically the form of the submitted documents and the failure to fully identify the property. The court held that the claimant satisfied the legal requirement by submitting certified copies of the relevant civil status and inheritance documents, which are deemed admissible under Art. 23.2 of the Methodological Norms for Law No. 10/2001, thereby validly proving heir status; the court further ruled that the administrative authority was legally bound to comply with the judicial finding regarding the form of the documents and could not refuse to issue a restitution order based on that ground, while other substantive objections regarding property identification were deemed premature at the notification stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution of nationalized property: validity of certified copies for proving heir status under Law No. 10/2001: Invocând la modul general dispozițiile art. 299 – 308 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, deoarece, potrivit art. 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare, iar reclamantul nu s-a conformat acestei cerințe, deși pârâta i-a cerut aceasta în mai multe rânduri.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property legal status heir grounds for cassation valid documents civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 23 din Legea nr. 10/2001
(2) și art. 23 din Legea nr. 10/2001.
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
Faptul că bunul nu se mai găsea în patrimoniul testatoarei la momentul decesului nu îl poate exclude pe contestator de la beneficiul legii speciale, față de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Față de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 42 din 19 februarie 2009, Tribunalul Brașov , secția civilă, a admis contestația formulată de V.D. în contradictoriu cu SC R. SRL Brașov și a anulat decizia nr. 693 din 22 septembrie 2008, emisă de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 693 din 22 septembrie 2008, SC R. SRL Brașov a respins notificarea formulată de V.D., motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 4 alin. (2) și art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Analizând actele de stare civilă depuse la dosar, tribunalul a reținut că fosta proprietară a imobilului, S.A., a fost moștenită de S.A.G., în calitate de fiică, iar aceasta, la rândul său, a fost moștenită de V.D. și V.Z., în calitate de moștenitori testamentari.

Prin urmare, notificatorul justifică calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Faptul că bunul nu se mai găsea în patrimoniul testatoarei la momentul decesului nu îl poate exclude pe contestator de la beneficiul legii speciale, față de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a mai reținut că V.D. nu a depus la dosar acte doveditoare în copie legalizată, dar a depus copii certificate, care nu pot fi înlăturate, în lipsa unor probe contrarii.

Prin decizia nr. 95/Ap din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de pârâtă.

Instanța de apel a constatat că toate înscrisurile depuse la dosar atestă calitatea notificatorului de moștenitor testamentar.

Înscrisurile, deși nu sunt autentificate, nu au fost defăimate ca false, motiv pentru care se bucură de autenticitate și produc efecte.

De altfel, pârâta avea posibilitatea să solicite reclamantului să complinească această cerință și să procedeze în continuare la identificarea imobilului și la stabilirea situației juridice a acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC R. SRL Brașov.

Invocând la modul general dispozițiile art. 299 – 308 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, deoarece, potrivit art. 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare, iar reclamantul nu s-a conformat acestei cerințe, deși pârâta i-a cerut aceasta în mai multe rânduri.

Dacă sentința tribunalului ar rămâne irevocabilă, pârâta nu poate emite dispoziție de restituire în natură, în lipsa copiilor legalizate ale actelor doveditoare.

A mai arătat recurenta, că reclamantul nu a identificat imobilul cu date de carte funciară și adresă stradală exactă, nu s-au depus înscrisuri suficiente care să ateste situația juridică a imobilului și nu s-a făcut dovada că suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu s-a încasat.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și care atestă calitatea de moștenitor pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Textul de lege nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la forma în care se vor depune actele doveditoare, dar art. 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd că sunt admise numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare.

Or, analizând înscrisurile depuse la dosar, se constată că toate copiile au fost certificate de reclamant, ceea ce înseamnă că actele doveditoare au forma impusă de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Nefondate sunt și criticile referitoare la neidentificarea corectă a imobilului, nestabilirea situației juridice și încasarea despăgubirilor, deoarece acestea sunt aspecte de fond, ce nu pot fi avute în vedere în această etapă, având în vedere că notificarea, așa cum rezultă din dispoziția atacată și din referatul compartimentului pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 – depus la dosar în copie certificată – a fost respinsă pentru faptul că actele doveditoare nu au fost depuse în forma cerută de lege.

Susținerea că nu se poate emite o nouă dispoziție în lipsa actelor doveditoare este și ea nefondată, deoarece pârâta are obligația, sub sancțiunea prevăzută de lege, de a se conforma hotărârii instanței, prin care s-a constatat că actele doveditoare au fost depuse în forma cerută de lege.

Față de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 95/Ap din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2010.