Drug trafficking convictions upheld; acquittal on uncorroborated 2005 drug sale stands.

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 443/ F din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.(fostă Ș.) M.Ș. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen. nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a mai fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 6 (șase) luni.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemnat cu supravegherea ei; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei cu privire la disp. art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.

2. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.C., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen., nu s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 (șase) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., prima instanță a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemn cu supravegherea lui; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință si locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele Iui de existență.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-au suspendat pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza disp. art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 864 C. pen., a căror nerespectare atrage revocare suspendării condiționate.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.

3. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata O.M., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen., nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Lege nr. 143/2000.

În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemna cu supravegherea ei; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., prima instanță a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza disp. art. 359 din C. proc. pen., prima instanță a atras atenția inculpatei cu privire la disp. art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 07 iunie 2008 la 07 iulie 2008, inclusiv.

4. Prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 formulată de inculpatul F.Ș.

În baza disp. art. 334 din C. proc. pen., tribunalul București, secția I penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din cursul anului 2005, reținută în sarcina inculpatului F.Ș. din infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. în infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta din cursul anului 2008), a fost condamnat inculpatul F.Ș. zis P., la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.

În baza disp. art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. art. 74 lit. c) C. pen. și art. 74 alin. (2) din C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săv. infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii (fapta din cursul anului 2005).

În baza disp. art. 350 din C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de 24 de ore de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005, precum și prevenția de la 07 iunie 2008 la zi.

5. În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., prima instanță a dispus achitarea inculpatului G.M. zis B., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de 24 de ore de Ia 23 mai 2005 la 24 mai 2005.

În baza disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea următoarelor cantități: 0,11 gr. pulbere care conțineau heroină, cofeină și griseofulvin, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 29 comprimate și 1,36 gr. pulbere ce conțin clorhidrat de metadonă, precum și 20 capsule ce conțin amfepramone depuse la I.G.P.R. –D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 20,47 gr. heroină, cofeină și paracetamol și 2,25 gr. heroină și cofeină depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 0,27 gr. heroină, cofeină și griseofulvin, 0,30 heroină, cofeină și griseofulvin, precum și 0,16 gr heroină, cofeină și griseofulvin, depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 0,11 gr. heroină depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, care vor fi distruse în condițiile art. 18 din aceeași lege, cu păstrarea de contraprobe.

S-a luat act că următoarele: 4 comprimate conținând clorhidrat de metadonă expertizate prin raportul de constatare tehnico-științificâ nr. 8573546 din 10 iunie 2008 0,06 gr. heroină, cofeină și griseofulvin expertizate prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857075 din 09 mai 2008, probele nr. 1a și 1 b, expertizate prin raportul de constatare tehnico-științificâ nr. 857355 din 11 iunie 2008, 0,09 gr. heroină, cofeină și griseofulvin expertizate prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857048 din 07 mai 2008, 0,10 gr heroină, cofeină și griseofulvin expertizată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857061 din 09 mai 2008, 0,10 gr. heroină și cofeină expertizată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 212251 din 24 mai 2005, probele nr. 3a, heroină și cofeină și 3b expertizate prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857352 din 10 iunie 2008, 0,07 gr. heroină expertizată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857119 din 15 mai 2008, 0,12 gr. heroină, cofeină și griseofulvin expertizată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 857047 din 07 mai 2008, au fost consumate în procesul analizelor de laborator.

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpata C.(fostă Ș.) M.Ș. a sumei de 50 lei, de la inculpatul F.Ș. a sumei de 100 lei, de la inculpatul S.M. a sumei de 120 lei, de la inculpata O.M. a sumei de 50 lei.

S-a dispus restituirea către inculpatul F.Ș. a telefonului mobil marca L. depus la I.P.J. Ilfov S.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 30 iunie 2008

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

I. Referitor la inculpata C. (fostă Ș.) M.Ș. zisă M. La data de 07 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului sub acoperire B.I., a stabilit telefonic cu inc. O.S. să se întâlnească în zona benzinăriei R. din Voluntari pentru a cumpăra heroină de la acesta din urmă, sens în care s-a deplasat până la benzinărie unde colaboratorul, sub supravegherea investigatorului, a înmânat inculpatului suma de 50 lei pentru cumpărarea unei doze de heroină.

Având în vedere faptul că inc. O.S. nu avea asupra sa doza de heroină, a contactat-o telefonic pe inculpata C.(fostă Ș.) M. pentru ca aceasta din urmă să îi dea doza colaboratorului. Astfel, colaboratorul s-a deplasat în zona L.G. din aceeași localitate unde s-a întâlnit cu inculpata, care i-a remis doza de heroină plătită.

S-a reținut că situația de fapt mai sus expusă a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (f. 88-90 d.u.p.), declarația colaboratorului G.V. (f. 81-82 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 86-87 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator și inculpați (f. 83-85 d.u.p.).

La data de 08 mai 2008, colaboratorul G.V. sub supravegherea investigatorului B.I., s-a întâlnit cu inc. C.(fostă Ș.) M. în zona parcului din fața primăriei Voluntari de la care a cumpărat o doză de heroină cu suma de 50 lei, doză pe care inculpata a scos-o dintr-un portofel în care se aflau mai multe doze de heroină.

S-a constatat că situația de fapt anterior expusă, a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (f. 99-101 d.u.p.), declarația colaboratorului G.V. (f. 94 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 95-96 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator și inculpată (f. 97-99 dup) și că la filele 103-122 d.u.p., au fost redate în procese verbale mai multe convorbiri telefonice dintre inculpații O.S. și C.(fostă Ș.) M., din care a rezultat activitatea, precum și implicarea acestora în activitatea de trafic de droguri, cu precizarea că aceștia foloseau un limbaj codificat, atunci când făceau referiri la droguri.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare (f. 58-61 d.u.p.) la imobilul inculpatei, au fost descoperite 4 comprimate cu privire la care s-a concluzionat, prin raportul de constatare tehnico-științifică (f. 68-70 d.u.p.) că conțineau substanță activă de clorhidrat de metadonă.

Referitor la poziția procesuală a inculpatei, instanța a reținut că, inițial, aceasta nu a dorit să dea vreo declarație (f. 49, 50, 53 d.u.p.), că în fața judecătorului învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, a arătat că nu a vândut droguri, că este doar consumatoare, că ea a fost de față la momentul la care inculpatul O.S. a vândut droguri (f. 54 d.u.p.) și că la momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpata a declarat că înscrisul găsit cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința sa, aflat la fil. 62 d.u.p., se referă la drogurile pe care i le dădea inc. O.S. pentru consum propriu și vânzare, că în mod obișnuit ținea evidența atât a drogurilor primite de la inc. O.S. cât și a sumelor astfel încasate, pe care trebuia să le restituie acestuia, că discuțiile telefonice interceptate și care i-au fost prezentate, cuprind codificări referitoare la tranzacțiile cu droguri, substanțele stupefiante fiind desemnate cu expresii ca „un milion", „bere", „una, două”, „capucino", etc. (f. 56-57 d.u.p.).

În fața instanței, inculpata C.(fostă Ș.) M. (f. 91 ds. fd. vol. I) și-a menținut poziția de recunoaștere a faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, motivând că a fost de acord să vândă droguri pentru inc. O.S., întrucât avea o datorie la acesta rezultată tot în urma unei cumpărări de droguri de la el. A mai arătat că cele patru comprimate identificate la locuința sa cu ocazia percheziției domiciliare îi aparțineau și erau destinate consumului propriu, precum și că inculpatului O.S. i-a aparținut ideea ca ea să vândă pentru el droguri, în contul datoriei, amenințând-o cu bătaia.

S-a mai menționat că declarația inculpatei de recunoaștere a faptului că se ocupa și cu vânzarea drogurilor s-a coroborat și cu o altă probă indirectă, respectiv declarația inculpatului F.Ș. (f. 127,128,132 și 133 d.u.p.).

II. Referitor la inculpații S.M.C. și O.M., prima instanță a reținut că la data de 06 mai 2008, colaboratul G.V. s-a deplasat sub supravegherea investigatorului B.I. la locuința inculpatului S.M.C. pentru a cumpăra de la acesta o doză de heroină cu suma de 50 lei, însă nu l-a găsit pe inculpat, ci pe bunica acestuia, O.M., care era împreună cu numita J., iar colaboratorul a înmânat numitei J. suma de 50 lei și inculpata O.M. a scos din buzunar trei doze de heroină, colaboratorul alegându-și numai una. Colaboratorul a arătat că a procedat astfel, întrucât, pe de o parte, știa că atunci când inculpatul S.M. nu este acasă, aceste două femei vând heroină diverșilor consumatori de droguri, iar pe de altă parte, din punctul său de vedere, dacă nu ar fi cumpărat droguri de la cele două femei, s-ar fi deconspirat.

S-a mai reținut că cele anterior relevate au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (f. 306-308 d.u.p.), declarația colaboratorului (G.V. (f. 300-301 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 304-305 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator și inculpată (f. 302-303 dup).

S-a mai reținut că la data de 09 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., a cumpărat de la inculpatul S.M.C., care se afla în locuința sa, situată în comuna Afumați, o doză de heroină cu suma de 60 de lei, care a fost porționată în prezența colaboratorului, situație ce a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (f. 285-287 d.u.p.), declarația colaboratorului G.V. (f. 279 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 283-284 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator și inculpat (f. 280-282 d.u.p.).

La data de 14 mai 2008, același colaborator, sub supravegherea investigatorului B.l. s-a deplasat la locuința inculpaților O.M. și S.M.C. pentru a cumpăra o doză de heroină de la acesta din urmă. În locuință i-a găsit pe ambii inculpați, astfel că G.V. a înmânat suma 60 lei inculpatului S.M.C., iar inculpata O.M. i-a dat acestuia o doză de heroină, astfel cum a reieșit din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (f. 296-298 d.u.p.), declarația colaboratorului G.V. (f. 291 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 292-293 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator și inculpați (f. 294-295 d.u.p.).

Cu ocazia percheziției domiciliare la locuința din com. Afumați, s-au găsit asupra inculpatei O.M., într-un șorț, 5 punguțe răsucite și lipite la capete, în bucătăria folosită exclusiv de această inculpată, alte 5 pungulițe de același tip, 1 punguliță staniol, în dormitorul folosit în exclusivitate de inc. S.M.C., a fost descoperit un pachețel de hârtie în care se afla o substanță pulverulentă cu privire la care s-a constatat că era heroină precum și o folie de staniol ce prezenta urme de ardere (f. 250-252, 257-258 d.u.p.).

În ce privește poziția procesuală a inc. S.M.C., prima instanță a reținut că, inițial, acesta nu a dorit să dea nici o declarație (f. 238, 239, 242 d.u.p.), că în fața judecătorului învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive a arătat că nu recunoaște că ar fi vândut cuiva droguri, precum și că heroina găsită în dormitorul pe care îl folosește exclusiv era destinată consumului propriu (f. 243 d.u.p.).

În fața instanței, inculpatul a declarat că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu, că a început să consume droguri din anul 2007, că, în general cumpăra în jur de 5 gr. din care vindea o parte, iar restul păstra pentru consumul propriu (f. 88 ds. fd. vol. I).

Referitor la poziția procesuală a inc. O.M., instanța a reținut că aceasta a recunoscut constant fapta pentru care a fost trimisă în judecată, declarând că se ocupa cu vânzarea de droguri din luna mai, că vindea drogurile cu suma de 35 lei doza, că drogurile le procura de la un anume F. despre care nu știe unde locuiește, că a făcut acest lucru întrucât avea pensia prea mică, că știe că nepotul său inculpatul S.M.C. este consumator de droguri la „folie", că și ea i-a mai dat droguri pentru consum, dar că nu I-a văzut niciodată să vândă droguri (fil. 272, 273, 277 d.u.p.)., aceeași poziție de recunoaștere a faptei adoptând-o și în fața primei instanțe (fil. 87 ds.fd. vol. I).

S-a mai reținut că declarația inculpatei de recunoaștere a faptului că se ocupa cu vânzarea drogurilor s-a coroborat și cu declarația inculpatului F.Ș. (fil. 127, 128, 132 și 133 d.u.p.).

De asemenea, în considerente, prima instanță a mai reținut că, situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost confirmată nu numai de probele deja enumerate și care s-au coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, dar și cu declarațiile martorilor S.V.R. (fil. 313, 314, 315 d.u.p.) care a arătat că în ultima perioadă și-a procurat drogurile din com. Afumați de la o femeie pe nume M. despre care știe că este bunica inculpatului S.M.C. și de la care cumpăra câte o doză cu suma de 60 de lei. Același martor a mai arătat faptul că știa că inculpatul S.M.C. este consumator de droguri, dar că nu l-a văzut vânzând droguri. De asemenea, martorul S.I. a declarat că știe că inc. S.M.C. se ocupă cu vânzarea de heroină, fiind ajutat de bunica sa O.M. (fil. 316, 317 d.u.p.)

III. Referitor la inculpatul F.Ș., (faptele din cursul anului 2008), prima instanță a reținut că la data de 06 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., s-a deplasat până în apropierea locuinței inc. F.Ș. din com. Voluntari și a cumpărat de la acesta o doză în schimbul sumei de 50 lei, astfel cum a rezultat din declarația colaboratorului G.V. (fil. 149-150 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I), a investigatorului sub acoperire B.I. (fil. 153-154 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (fil. 155-157 d.u.p.), procesul verbal de redare a discuțiilor din mediul ambiental (fil. 151-152 d.u.p.). La data de 07 mai 2008 colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., s-a deplasat până în apropierea locuinței inc. F.Ș., situată la adresa de mai sus și a cumpărat de la acesta o doză în schimbul sumei de 50 lei.

Situația de fapt prezentată mai sus s-a constatat că a rezultat din declarația colaboratorului G.V. (fil. 159-160 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I) care a precizat și faptul că anterior întâlnirii îl contactase telefonic pe inc. F.Ș., iar acesta i-a confirmat că are marfa stabilindu-și întâlnire în capătul străzii, dar și din declarația investigatorului sub acoperire B.I. (fil. 161-162 dup, 176-177 ds. fd. vol I) care, la rândul său a susținut, printre altele, și cele arătate în declarația colaboratorului referitoare la contactarea telefonică anterioară a inculpatului, precum și din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (fil. 165-167 d.u.p.), procesul verbal de redare a discuțiilor din mediul ambiental (fil. 163-164 d.u.p.).

S-a mai reținut că, urmare percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului la data de 07 iunie 2008 (fil. 135-137 d.u.p.), au fost găsite pe o noptieră din camera folosită în exclusivitate de inculpat, 47 comprimate inscripționate „SN", ce conțineau clorhidrat de metadonă- substanță activă, într-o altă noptieră din camera inculpatului, 30 comprimate inscripționate „Regenon", cu privire la care s-a concluzionat că avea drept substanță activă amfepramone, în buzunarul unei geci de blue – jeans, aparținând inculpatului s-au găsit două seringi hipodermice folosite, precum și o fiolă spartă, ce prezenta urme de substanță, cu privire la care s-a pus în evidență heroină, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică (fil. 138-140 d.u.p.).

Prima instanță, a constatat că inculpatul a negat constant că ar fi vândut vreodată droguri, declarând că este consumator de 6 ani de zile, că substanțele identificate la locuința sa - comprimate, fiole și seringi, îi aparțineau și erau destinate consumului propriu, că heroina o cumpăra de la o doamnă mai în vârstă, despre care a aflat că o cheamă O.M., relatând că îi cunoaște și pe inculpații Ș.M. și O.S. că știe că vinde heroină, dar nu a cumpărat de la ea, că îl cunoaște și pe inc. și că acesta vinde droguri împreună cu inc. Ș.M. (fil. 127, 128, 132 și 133 d.u.p.).

Inculpatul și-a menținut aceeași poziție și în fața primei instanțe (fil. 89-90 ds. fd. vol. I) nerecunoscând că la datele de 06 mai 2008 și 07 mai 2008 ar fi vândut droguri, precizând că el era doar consumator de droguri, iar cele găsite la percheziție domiciliară îi aparțineau, însă s-a constatat că declarația inculpatului a fost infirmată, de probele enumerate mai sus,respectiv declarațiile colaboratorului, investigatorului, procesele verbale de redare a convorbirii din mediul ambiental, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în perioada 06 mai 2008 - 15 mai 2008 (fil. 169 - 184 d.u.p.), inculpatul F.Ș. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diferite persoane (o parte dintre acestea au fost identificate și audiate în calitate de martori), convorbiri care au fost redate în procese verbale și din care rezulta că se referă la activități privind circulația drogurilor, acestea din urmă fiind desemnate codificat, în special cu expresia de „cafele".

Astfel, martorul B.T.M. (fil. 323, 324 d.u.p.) a declarat că, în cursul anului 2008, își procura dozele de heroină de la inc. Ș.M. și F.Ș. cu suma de 50 de lei doza, și că, în prealabil, îi contacta telefonic și, codificat, îi întreba dacă îl pot face bine când vine pe la ei.

Martorul și-a menținut, în parte, în fața instanței declarațiile inițiale (fil. 260-261 ds. fd. vol. I) în sensul că a arătat că a cumpărat droguri numai de la inculpata Ș.M., iar nu și de la inculpatul F.Ș., precizând că împreună cu acesta din urmă doar consuma droguri. Acest martor a motivat schimbarea declarației mai întâi, prin aceea că, probabil, atunci când a dat prima declarație, se afla sub influența drogurilor, iar apoi susținând că polițiștii i-ar fi amenințat că îi vor „înfunda", dacă nu recunosc ce s-a întâmplat.

Martorul V.A.M. (fil. 325-326, 327 d.u.p.) a declarat că este prieten cu inculpatul F.Ș. și în virtutea acestei relații, inculpatul îi oferea heroină; că, la data de 06 mai 2008, a vorbit la telefon cu inculpatul F.Ș., codificat despre faptul că fusese prins cu seringi („scule") și cu acea ocazie, i-a cerut inculpatului o doză de heroină pentru care urma să îi achite suma de 50 lei; că numita L. era prietena inculpatului F.Ș. și că, uneori, aceasta încasa banii pentru heroina vândută de inculpat consumatorilor, că o dată sau de două ori i-a dat inculpatului pastile de diazepam, primind în schimb heroină, că expresiile „o daia", „una mai mică" se refereau la doza de heroină. Audiat în primă instanță (fil. 256-257 d.i.f. vol. I), martorul și-a menținut în totalitate declarațiile date în anchetă, precizând că atunci când vorbeau la telefon și doreau să își facă rost de droguri, foloseau limbaj codificat, precum „cafele”, „beri”, nuanțându-și poziția în sensul că inculpatul F.Ș. nu îi vindea drogurile, ci doar îl ajuta să își facă rost de ele.

Martorul C.R.M. (fil. 328, 329 d.u.p.) a declarat că își cumpăra heroina de la inculpații O.S., Ș.M. și F.Ș., cu suma de 50 lei doza, că inculpata Ș.M. comercializa heroina, care îi aparținea inculpatului O.S., dar în fața primei instanțe nu și-a menținut declarațiile date în faza urmăririi penale, arătând că îi cunoștea pe inculpații O.S., Ș.M. și F.Ș., dar că nu a cumpărat droguri de la aceștia și nici nu i-a rugat să îi procure, ci mergeau toți împreună să își cumpere droguri (fil. 258-259 d.u.p.). Martorul și-a motivat schimbarea declarațiilor inițiale prin aceea că polițiștii le-ar fi spus că ar exista interceptări telefonice și că inculpații ar fi dat declarații împotriva lor, însă a arătat că, la acel moment, nu mai credea că ar exista asemenea interceptări.

Martorul N.C. (f. 330, 331 d.u.p.) a declarat că a cumpărat droguri de la inculpatul O.S., că a fost împreună cu alți consumatori, care au cumpărat heroină de la inc. F.Ș., precum și că știa că inculpata Ș.M. vindea heroină pentru inculpatul O.S., însă în fața primei instanțe (fil. 192 d.i.f. vol. II), martorul a declarat că nu îi cunoaște pe inculpații Ș.M. și F.Ș., ci doar pe inculpatul O.S., susținând că declarația aflată la dosarul de anchetă nu îi aparținea și nu era scrisă de el.

Martorul C.D. (fil. 332, 333 d.u.p.) a declarat că își procura drogurile de la inculpații F.Ș., O.S. și Ș.M., că aceștia vindeau doza cu 50 lei, că inculpata Ș.M. vindea heroina pentru inculpatul O.S., că anterior tranzacției, îi contacta telefonic pe inculpați folosind un limbaj codificat, cu inculpatul F.Ș. folosind expresii precum: „o pereche de blugi", un „tricou" sau alte denumiri de haine.

Instanța de fond a înlăturat, ca fiind nesincere, declarațiile martorilor N.C., C.R.M. și B.T.M. (ultimul susținând că ar fi fost sub influența drogurilor sau că ar fi fost amenințat cu o eventuală anchetă) date în faza cercetării judecătorești, având în vedere că martorii nu au furnizat un motiv pertinent pentru schimbarea declarațiilor, nefiind cercetați în prezenta cauză în vreo calitate care să le dea dreptul de a nu se autoincrimina, constatând că martorul V.A.M. și-a menținut declarațiile, astfel că nu s-ar justifica afirmația că ar fi fost presați în vreun mod de ceilalți să dea același tip de declarații.

Prima instanță a mai reținut că aceste probe sunt indirecte în conturarea activității în ansamblu a inculpatului și a prezentării condițiilor în care acesta a luat rezoluția infracțională de a comite infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză. De asemenea, prima instanță a mai constatat că, la data de 20 mai 2008, inculpatul F.Ș. a fost avertizat, într-o convorbire telefonică, de un bărbat cu privire la un eventual filaj al acestuia și l-a sfătuit să aibă grijă, să nu mai dea fetelor de la G.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, prima instanță a considerat nesincere declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a celor două acte materiale de vânzare a câte două doze, precum și ale celor trei martori enumerați mai sus și le-a înlăturat, apreciind ca dovedite cele două infracțiuni din cursul anului 2008, pentru care inculpatul F.Ș. a fost trimis în judecată.

IV. Referitor la inculpații F.Ș. și G.M., cu privire la fapta din cursul anului 2005 (pentru care aceștia au fost trimiși în judecată ), s-a reținut că la data de 23 mai 2005, cei doi ar fi vândut patru doze de heroină denunțătorului T.P.A., instanța apreciind că probele administrate - atât în faza urmăririi penale cât și în fața cercetării judecătorești - nu erau în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție.

Astfel, s-a mai reținut că în practică, atunci când se dorește prinderea în flagrant a unor persoane care vând droguri, pentru înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la proveniența bunului cumpărat, se fac percheziții corporale anterioare și ulterioare persoanei ce urmează să facă această tranzacție, au atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, ca și cazul în speță, denunțătorul, respectiv, persoanele care colaborează cu poliția - sunt persoane direct interesate în probarea denunțului, pe care l-au făcut pentru obținerea avantajelor legale. De asemenea, pentru aceleași considerente denunțătorul este supravegheat de organele de poliție. S-a mai relevat că potrivit art. 69 din C. proc. pen. „declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.”

Prima instanță a constatat că, în cauză, atât cei doi inculpați, martora identificată în mașina acestora, O.A.I., cât și martorul asistent G.C. au declarat - în mod constant - atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței că, la momentul pretinsei tranzacții, la mașina oprită a celor doi inculpați au venit două persoane, unul G. rămas neidentificat și denunțătorul, care i-ar fi dat o sumă de bani inculpatului G.M.

Nici organele de anchetă și nici denunțătorul nu au precizat dacă acesta din urmă a mai fost însoțit de o persoană care, nu numai că s-a deplasat în direcția mașinii inculpaților, dar chiar l-a însoțit pe denunțător în discuția cu inculpații.

Tribunalul București, secția I penală, a mai reținut că inculpații au negat, în mod constant, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri denunțătorului, susținând că banii găsiți asupra lor reprezentau o datorie. și că martorul asistent a declarat că nu a văzut dacă între denunțător și inculpați ar fi avut loc vreun schimb (fil. 227 d.u.p.)constatând, totodată că singurele probe care ar putea răsturna prezumția de nevinovăție au fost procesul verbal de prindere în flagrant și declarația denunțătorului.

Din examinarea acestora, prima instanță a constatat existența unor contradicții chiar între cele două probe reținând, că acestea nu se coroborează cu celelalte probe referitoare, pe de o parte, la prezența celeilalte persoane rămasă neidentificată la locul tranzacției, în condițiile în care inculpații au negat traficul, iar, pe de altă parte, cu privire la modul în care drogurile au ajuns în posesia denunțătorului, care Ie-a predat mai departe. Cu privire la acest din urmă aspect, prima instanță a constatat că, în cuprinsul procesului verbal de prindere în flagrant (fil. 202-205 d.u.p.), s-a menționat că ocupantul locului din dreapta, adică inculpatul G.M. a aruncat ceva la picioarele denunțătorului, iar acesta s-a aplecat și Ie-a luat și apoi le-a predat organelor de poliție, pe când denunțătorul (fil. 225-226 d.u.p.) a declarat că Ie-a luat direct din mâna inculpatului G.M. în momentul în care acesta scosese mâna pe geam încercând să le abandoneze.

În cuprinsul aceleiași hotărâri, prima instanță a mai reținut că denunțătorul primise suma de 100 lei pentru a cumpăra 4 doze, în cauză acesta predând organelor de poliție 5 doze de heroină, motivând acest lucru prin aceea că, inițial inculpatul G.M., văzând că are cinci doze în țipla pe care o scosese din buzunar, ar fi vrut să oprească una pentru el, dar a sesizat prezența organelor de poliție și a încercat să le arunce din mașină.

În legătură cu aspectul anterior relevat, instanța a constatat că, în prima declarație, inculpatul F.Ș. afirmă că inculpatul G.M. i-ar fi vândut denunțătorului 4 doze de heroină, iar a doua zi, în condițiile în care cei doi inculpați au fost reținuți, a declarat că, de fapt, el nu a văzut nici o cantitate de droguri, ci doar a presupus că era vorba de droguri, întrucât au apărut organele de poliție, din discuțiile acestora rezultând că se căutau drogurile, astfel cum a reieșit și din declarația martorei O.A.I., declarație care face verosimilă motivarea inculpatului F.Ș., cu privire la declarația sa olografă.

Prima instanță a reținut și faptul că, deși denunțul inițial era referitor numai la inculpatul G.M. zis B., totuși, în declarația dată ulterior flagrantului de către denunțător, acesta arată că, de fapt, numitul B. nu acționa niciodată singur, ci numai împreună cu inculpatul F.Ș. zis P., acesta din urmă fiind cel care conducea acțiunile. Or, în atare condiții, inculpatul G.M. ar fi trebuit să se consulte cu „șeful" său în legătură cu numărul dozelor ce trebuiau remise celui care dăduse suma de 100 lei, activitate ce nu a reieșit din nici un alt mijloc de probă.

În concluzie, prima instanță a reținut că probele administrate de organele de anchetă nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, că persoana împreună cu care s-a deplasat denunțătorul la mașina celor doi inculpați, nu a fost nici identificată și nici percheziționată anterior sau ulterior, că, în aceste condiții, inculpații nu au obligația de a se disculpa sau de a prezenta contraprobe care să le susțină apărarea, întrucât pentru dovedirea unei infracțiuni de trafic de droguri s-a apreciat ca fiind absolut esențială existența obiectului material, precum și certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.

Nu în ultimul rând, instanța a subliniat tergiversarea acestei cauze, în condițiile în care probatoriul acuzării este același cu cel de la momentul 23 mai 2005, și că judecata, după mai mult de trei ani de la punerea în mișcare a acțiunii penale, a îngreunat cercetarea judecătorească în sensul că persoanele audiate nu au mai fost în măsură să prezinte, în mod firesc, desfășurarea detaliată a evenimentelor.

Față de cele reținute, prima instanță a dispus achitarea celor doi inculpați în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., apreciind că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice cu privire la inculpatul F.Ș. în sensul de a se reține dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și disp. art. 37 lit. b) C. pen. în loc de dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., cu privire la fapta din cursul anului 2005, prima instanță a reținut că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, „persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." Potrivit art. 2 lit. a), pct. 1 și 2 din lege: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite, ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite, ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că cerința esențială a legii pentru aplicarea acestei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă este ca informațiile și datele oferite în cauza respectivă să aibă caracter determinant, precum și ca această din urmă cauză să privească judecata unei infracțiuni grave care, potrivit art. 2 lit. h) din lege, este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracțiunile contra păcii și omenirii, infracțiunile contra siguranței statului sau contra siguranței naționale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracțiunile privind traficul de droguri și traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, infracțiunile contra patrimoniului care au produs consecințe deosebit de grave, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin 10 ani sau mai mare;

Tribunalul București, secția I penală, din adresa comunicată la dosar, a reținut că datele și informațiile oferite de către inculpat nu au avut caracter determinat la aflarea adevărului, constatând ca nefiind întrunite cerințele legii, astfel cum acestea au fost enunțate mai sus, considerând că dispozițiile art. 19 din legea specială mai sus menționate, nu ar putea fi reținute pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, apreciind că această infracțiune nu se încadrează în noțiunea de infracțiune gravă definită de lege, întrucât textul legal vizează infracțiuni privind traficul de droguri, iar nu și cele privind consumului sau deținerea de droguri pentru consumul propriu, aspect care, de altfel, s-a reținut că rezultă și din denumirea Legii nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În ce privește felul recidivei reținute în sarcina inculpatului pentru fapta din anul 2005, prima instanță a reținut că, în cauză, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei având în vedere că, din fișa de cazier a inculpatului (fil. 169 ds. fd. vol. I), a rezultat că acesta a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, pedeapsă a cărei executare a început la data de 23 august 2000 și din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 12 februarie 2003, cu rest de 375 de zile. În aceste condiții, prima instanță a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens a faptei, având în vedere că pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei mari se consideră a fi executată la expirarea celor 375 de zile, respectiv la data de 22 februarie 2004, deci anterior faptei comise la data de 23 mai 2005, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

Prima instanță a mai constatat că faptele inculpatei C.(fostă Ș.) M.Ș.care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 07 mai 2008, împreună cu coinculpatul O.S. a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei, iar la data de 08 mai 2008 a vândut aceluiași colaborator o doză de heroină cu același preț, precum și că la data de 07 iunie 2008 cu ocazia percheziției domiciliare a deținut 4 comprimate sintalgon, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind comise cu forma de vinovăție cerută de lege. Pentru toate aceste infracțiuni s-a reținut și concursul real, prevăzut de art. 33 lit. a) din inculpata săvârșind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreo altă infracțiune.

În ce privește solicitarea apărătorului, de a se reține acestei inculpate faptul că a acționat de teama coinculpatului O.S., prima instanță a reținut că, din declarațiile inculpatei, rezultă că aceasta a fost de acord să vândă droguri pentru inculpatul anterior menționat, pentru a-și achita o altă datorie față de acesta, provenită din cumpărarea de droguri de la el, pentru consumul propriu. S-a mai constatat că deși inculpata a afirmat în fața primei instanțe că inculpatul O.S. ar fi amenințat-o cu bătaia dacă nu va face acest lucru pentru el, instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 46 C. pen., nefiind întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a se înlătura caracterul penal al faptei, chiar dacă această afirmație singulară a inculpatei ar fi adevărată.

Prima instanță a mai stabilit că faptele inculpatului S.M.C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 09 mai 2008, a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 60 lei, iar la data de 14 mai 2008 a vândut aceluiași colaborator o doză de heroină cu același preț, precum și că la data de 07 iunie 2008, cu ocazia percheziției domiciliare a deținut 2,33 gr. heroină în vederea vânzării și consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind comise cu forma de vinovăție cerută de lege.

Pentru toate aceste infracțiuni se reține și concursul real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul săvârșind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreo altă infracțiune.

Prima instanță a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fiind comise cu forma de vinovăție cerută de lege, faptele inculpatei O.M. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 06 mai 2008, împreună cu coinculpatul O.S., colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei și la data de 14 mai 2008 a vândut, împreună cu coinculpatul S.M.C. aceluiași colaborator, o doză de heroină cu 60 lei, precum și faptul că la data de 07 iunie 2008, în urma efectuării percheziției domiciliare a deținut 21,53 gr. heroină în vederea vânzării.

De asemenea, Tribunalul București a apreciat că faptele inculpatului F.Ș. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 06 mai 2008, a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei, iar la data de 07 mai 2008 a vândut aceluiași colaborator o doză de heroină cu același preț, precum și că la data de 07 iunie 2008, cu ocazia percheziției domiciliare, a deținut 47 comprimate sintaigon și 30 comprimate regenon în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 fiind comise cu forma de vinovăție cerută de lege și în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul săvârșind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreo altă infracțiune, precum și starea de recidivă mare postexecutorie, (inculpatul comițând cele două fapte după ce, anterior, fusese condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, considerată ca executată la data de 22 februarie 2004, deci anterior comiterii faptelor de mai sus).

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei C.(fostă Ș.) M.Ș. pentru faptele de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, instanța de fond a reținut că inculpata a avut o poziție sinceră de recunoaștere, atât în faza cercetării judecătorești cât și în faza urmăririi penale, că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină, că a deținut o cantitate redusă de droguri, că, din concluziile referatului de evaluare psihosocială, a reținut că inculpata beneficiază de suportul moral al persoanelor din familia sa și poate face apel la servicii specializate din comunitate, care să vizeze reinserția profesională și menținerea abstinenței de droguri, că este la prima abatere, nefiind cunoscută cu antecedente penale, toate aceste împrejurări îndreptățind instanța la reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Prima instanță a mai reținut că inculpata a comis o faptă cu consecințe grave față de sănătatea și siguranța populației, ținând seama că un astfel de drog produce imediat dependență, sub imperiul căreia o persoană poate comite fapte antisociale, că inculpata era, la rândul său, consumatoare de droguri și că vindea droguri pentru a-și plăti o datorie mai veche, provenită tot din cumpărarea de droguri și, față de împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și atitudinea subiectivă a inculpatei, conduita anterioară și ulterioară a acesteia, mențiunile din cuprinsul referatului de evaluare psihosocială, descrise mai sus, prima instanță a apreciat că pedeapsa își poate atinge scopul de reeducare și de constrângere dacă sunt situate, sub minimul special prevăzut de lege, dându-se efect circumstanțelor atenuante reținute, precum și situației sociale și modului concret de comitere a faptelor.

De asemenea, față de Hotărârea C.E.D.O. în cauza Hirsch contra Marii Britanii și Irlandei de Nord din 2005, prin care s-a arătat că dreptul cetățeanului de a alege nu poate fi interzis fără o motivare în acest sens, și având în vedere disp. art. 20 din Constituția României revizuită, prima instanța nu a considerat necesar să interzică inculpatei și acest drept ca pedeapsă accesorie.

Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora, când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de lege pentru fapta comisă, poate fi înlăturată, instanța a apreciatcă nu se justifică aplicarea unei pedepse complementare, având în vedere toate împrejurările și circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatei.

Tribunalul București, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii, a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispozițiile art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatei, coercitiv și preventiv, va putea fi atins și fără executarea efectivă, stabilind că suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 861 C. pen., având în vedere și vârsta inculpatei, care avea numai 23 de ani, un copil minor și nu avea antecedente penale, ținând seama și de împrejurarea că acest proces penal a constituit un avertisment cu privire la modul în care trebuie câștigată existența, motiv pentru care, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare dispunând ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

Potrivit disp. art. 71 alin. ultim C. pen., prima instanță a stabilit ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, să se suspende pedepsele accesorii.

În baza disp. art. 359 din C. proc. pen. prima instanță a atras atenția inculpatei, cu privire la disp. art. 864 C. pen., iar în baza disp. art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 07 iunie 2008 la 6 septembrie 2008, inclusiv.

Cu privire la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului S.M.C., pentru faptele de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri în vederea vânzării și consumului propriu, prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, prima instanță a reținut că inculpatul a avut inițial o poziție nesinceră, iar ulterior, în fața instanței a recunoscut de faptele astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, implicit faptul că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină și că a deținut o cantitate relativ infimă de droguri, că nu era cunoscut cu antecedente penale, toate aceste împrejurări conducând instanța la reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

De asemenea, prima instanță, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii, a considerat că scopul pedepsei astfel cum acesta este precizat în art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului, coercitiv și preventiv, poate fi atins și fără executarea efectivă, prin suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 3 C. pen., având în vedere vârsta inculpatului (de numai 23 de ani), lipsa antecedentelor penale, dar și ținând seama de împrejurarea că acest proces penal a constituit un avertisment cu privire la modul în care trebuie câștigată existența, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare prevăzut de art. 862 C. pen. și stabilind ca pe durata acestuia, inculpatul, în baza dispozițiilor art. 863 alin. (1) C. pen., să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute la lit. a) – d) făcând și aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., cu privire la dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea măsurii și, deducându-i, totodată, prevenția de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei O.M., pentru fapta de trafic de droguri de mare risc - vânzare și deținere în vederea vânzării - prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, prima instanță a reținut că inculpata a avut o poziție sinceră de recunoaștere, atât în fața în fața instanței cât și în faza urmăririi penale, susținând că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină, că a deținut o cantitate medie de droguri, că este la prima abatere, nefiind cunoscută cu antecedente penale, toate aceste împrejurări, fiind apreciate ca circumstanțe atenuante și reținute ca atare, potrivit prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei precum și atitudinea subiectivă a inculpatei, (care s-a decis ca la vârsta ei de 71 de ani, să procure venituri suplimentare în acest mod, motivat de faptul că pensia era insuficientă) conduita anterioară și ulterioară a acesteia, descrise mai sus, prima instanță a apreciat că, deși inculpata, nefiind consumatoare de droguri, a comis o faptă cu consecințe grave asupra sănătății și siguranței populației și întrucât un astfel de drog produce imediat dependență, pedeapsa își va putea atinge scopul de reeducare și de constrângere prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată sub minimul special prevăzut de lege, dând efect circumstanțelor atenuante reținute, precum și situației sociale și modului concret de comitere a faptei, alegând, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere, pe un termen de încercare și atrăgând atenția inculpatei cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse, care atrag revocarea măsurii.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 07 iunie 2008 la 07 iulie 2008, inclusiv.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.Ș. pentru faptele de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri, prin prisma criteriilor prev. de art. din 72 C. pen. și ținând seama de prevederile art. 52 C. pen., prima instanță a reținut că inculpatul a recunoscut constant fapta de consum de droguri, că a negat implicarea sa în activitatea de vânzare și, față de modalitatea concretă de comitere a faptei, cantitatea relativ mică de drog traficată și deținută în vederea consumului propriu, de mențiunile din cuprinsul referatului de evaluare (respectiv faptul că beneficiază de resurse familiale, sprijinul necondiționat din partea mamei și al prietenei sale, că dispune de resurse interne suficiente, fiind necesară doar o punerea a lor în valoare cu ajutorul celor care deja și-au oferit sprijinul, că are un nivel ridicat al educației care contribuie la o integrare adecvată pe piața forței de muncă, că a fost încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată la diferite societăți astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că era student la U.S.H. forma de învățământ FR), împrejurări ce au condus la reținerea circumstanței prev. de art. 76 alin. (2) C. pen. cu privire la infr. prev. de art. 2 alin. (1) și din Legea nr. 143/2000 și a celei prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Totodată a mai fost avut în vedere și faptul că inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, comițând ambele fapte în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum s-a menționat mai sus.

Față de împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și atitudinea subiectivă a inculpatului, conduita anterioară și ulterioară, descrise mai sus și constatând că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real, în baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și 35 alin. (1) din același cod, au fost contopite cele două pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o durată determinată.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, constatând că aceasta este legală și temeinică, că probele administrate au condus instanța la concluzia că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată sunt dovedite, că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, concluzie ce a fost dedusă și din modul concret de comitere a faptei cu privire la care instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani în regim de detenție, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu era la primul conflict cu legea penală, acesta fiind anterior condamnat la o altă pedeapsă cu închisoarea, deducându-i-se totodată prevenția de la 07 iunie 2008 la zi.

Referitor la fapta din cursul anului 2005, astfel cum s-a arătat deja, instanța de fond a considerat că se impune pronunțarea unei soluții de achitare și, constatând că inculpatul a fost reținut 24 de ore de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005, a dispus și deducerea acestei durate.

Pentru aceleași considerente, prima instanță a dispus deducerea reținerii și pentru inculpatul G.M., de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul F.Ș.

În esență, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpaților F.Ș. și G.M., pentru fapta comisă în anul 2005.

Apelantul inculpat F.Ș., prin apărător, a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei stabilite, apreciind că, față de circumstanțele reale și personale, se impune reducerea cuantumului sancțiunii aplicate.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 225/ A din 28 octombrie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul F.Ș., împotriva sentinței penale nr. 433/ F din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, a menținut starea de arest a inculpatului F.Ș. și a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv de la 23 mai 2005 la 24 mai 2009 și respectiv, de la 07 iunie 2008 la zi.

Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul inculpat F.Ș. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile speciale ale M.J.L.C.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunțării din data de 16 octombrie 2009, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, ținând seama deopotrivă și de apărările formulate de inculpați, cu prilejul judecării în fond a cauzei, împotriva acuzațiilor ce le-au fost aduse prin actul de sesizare a instanței, a constatat că apelurile promovate în cauză sunt nefondate, iar situația de fapt reținută de instanța de fond, cu privire la fapta săvârșită în anul 2005 de către inculpații F.Ș. și G.M. și-a găsit corespondența în materialul probator administrat în cauză.

S-a relevat că pe tot parcursul cercetărilor, inclusiv în fața instanțelor, cei doi inculpați (filele 89 și 173 vol. l, dosar fond) au avut o poziție constantă în sensul că, la momentul când s-a susținut că a avut loc vânzarea-cumpărarea de droguri, spre autoturismul condus de inculpatul F.Ș. s-au îndreptat două persoane, respectiv martorul denunțător T.P.A. și numitul G.; acesta din urmă, potrivit declarațiilor date de inculpați, înmânându-i inculpatului G.M. suma de 100 lei pe care i-o datora.

S-a constatat că această „versiune" a inculpaților a fost susținută atât de către martora O.A.I. (aflată, de asemenea, în autoturismul respectiv), cât și de către martorul asistent G.C., iar faptul că suma înmânată de către numitul G. lui G.M. reprezenta o datorie, o atesta și împrejurarea că martorul asistent a declarat că nu a observat ca între denunțător și inculpați să fi avut loc vreun schimb, aspect confirmat și de martora O.A.E., aflată pe bancheta din spate a autoturismului (filele 227, 223 d.u.p.).

Instanța de prim control judiciar a reținut că nici un martor, cu excepția martorului denunțător, nu a văzut ca inculpatul G.M. să fi înmânat acestuia din urmă vreun obiect, iar sub acest aspect, s-a constatat că în procesul verbal de prindere în flagrant s-a consemnat că inculpatul G.M. (ocupantul locului din dreapta șoferului) „a aruncat ceva la picioarele denunțătorului care s-a aplecat, a luat acel ceva de jos și l-a predat organelor de poliție"; acest mod de a acționa nefiind susținut nici măcar de martorul denunțător, care avea o altă versiune, declarând că a luat drogurile chiar din mâna inculpatului G.M., în momentul în care acesta scosese mâna pe geam (filele 225-226 d.u.p.).

S-a mai relevat că lipsa de coerență a dovezilor a fost evidențiată și de împrejurarea că niciodată organele de anchetă și nici martorul denunțător nu au arătat că acesta din urmă a fost însoțit de numitul G. (rămas neidentificat), atunci când s-a îndreptat către mașina inculpaților și când a purtat cu aceștia discuții.

În al doilea rând, s-a considerat relevant și faptul că toate dovezile „vorbesc" despre un număr de patru doze de heroină (denunțătorul trebuia să cumpere 4 doze în schimbul sumei de 100 lei, în prima sa declarație, inculpatul F.Ș. a menționat tot 4 doze, ca apoi, să precizeze că, de fapt, nu a văzut nici un drog), ca - în final - să se consemneze, de către organele de poliție, că în posesia lor au ajuns 5 doze de heroină, contradicție explicată de anchetatori, prin aceea că inculpatul G.M. ar fi intenționat să oprească pentru el o doză, dar, observând prezența polițiștilor, a renunțat și Ie-a aruncat afară din mașină, interpretare a organelor de poliție pe care instanța de prim control judiciar a apreciat-o ca fiind lipsită de orice suport; or, această împrejurare era foarte importantă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

O altă inadvertență constatată de către instanța de apel ca fiind corect surprinsă și de către instanța de fond a fost evidențiată de diferența ce există între denunț și declarația pe care a dat-o martorul denunțător după consumarea flagrantului; astfel, dacă inițial acest martor s-a referit exclusiv la inculpatul G.M., zis B., în declarația dată după flagrant, a făcut precizări care contraziceau enunțul, subliniind că numitul B. nu acționa niciodată singur, ci doar în colaborare cu coinculpatul F.Ș., zis P., care organiza activitatea infracțională, ceea ce, în opinia instanței, conducea și la concluzia că cei doi trebuiau să se consulte cu privire la numărul dozelor ce urmau a fi predate cumpărătorului contra sumei de 100 lei; acest aspect nefiind nici măcar adus în discuție, iar martora aflată împreună cu cei doi inculpați în autoturism, s-a constatat că nu a făcut nici o referire cu privire la o posibilă discuție despre droguri între cei doi; în plus, reținându-se că această martoră a mai precizat că organele de poliție nu au găsit droguri nici în mașină, nici pe jos și că inculpatul G.M. nu a consumat sau traficat niciodată droguri, în cei aproximativ 7 ani de când erau împreună (filele 178, 179 Vol. l, dos. fond); consemnându-se, totodată, în procesul verbal că nu au fost găsite droguri asupra inculpaților.

Or, instanța de prim control judiciar a apreciat că esența infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, reglementată de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constă în efectuarea de operațiuni de oferire, vânzare, transport, procurare, deținere etc), privind circulația drogurilor de mare risc și, raportat la probatoriul administrat, Curtea de Apel București, secția I penală a constatat că în sarcina celor doi inculpați nu poate fi reținută niciuna din activitățile caracterizate ca făcând parte din sfera „operațiuni privind circulația drogurilor", singurele dovezi ce tind spre o atare demonstrație fiind procesul verbal de prindere în flagrant filele 202-205 d.u.p.) și declarația denunțătorului, dovezi care, așa cum s-a relevat anterior, nu concordau nici ele între ele, așa încât, s-a considerat că prezumția de vinovăție, singura prezumție acceptată cu rang de principiu în procesul penal, nu a fost înfrântă.

În considerente instanța de apel a mai menționat că în interpretarea art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., aplicabilă în virtutea dispozițiilor art. 20 din Constituția României revizuită, Curtea Europeană de la Strasbourg a statuat că: prezumția de nevinovăție este un principiu fundamental al dreptului penal modern, potrivit căruia, sarcina dovezii contrare revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo); precizându-se totodată, că acuzarea este cea care trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze eventuala culpabilitate, iar pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție, este necesar ca, din interpretarea probelor, să rezulte o certitudine a vinovăției și nu o presupunere.

Pornind de la aceste repere, Curtea de Apel București, secția I penală, nu și-a însușit punctul de vedere al apelantului - Parchetul de pe lângă Tribunalul București - potrivit căruia diferențele dintre cele două probe, referitoare la modalitatea în care martorul a intrat în posesia drogurilor, n-ar reprezenta decât „nuanțări generate de modul de consemnare", după cum nu a achiesat nici la ideea că „martorul T. a plătit pentru 4 doze, dar a primit 5", fiindcă - așa cum a explicat acest martor denunțător - „inculpatul G.M. dorea să-și oprească o doză pentru sine, dar nu a mai reușit acest lucru, deoarece a fost „presat" de apariția intempestivă a lucrătorilor de poliție.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că apelantul a invocat în sprijinul acuzației sale „explicația" dată de martorul denunțător, care a „presupus" că, din această cauză, a ajuns în posesia sa un număr de 5 doze și nu de 4 doze, cât se convenise.

În consecință, instanța de apel a constatat că pretinsa faptă săvârșită de cei doi inculpați în anul 2005, nu a fost dovedită în mod direct, în condițiile în care probele trebuie să aibă un conținut precis pentru a forma convingerea judecătorului că ele reflectă adevărul.

S-a mai relevat că poziția constantă de negare a faptei, adoptată de inculpați a fost confirmată de lipsa totală de coeziune pe care parchetul și-a fundamentat acuzarea, iar cercetarea judecătorească a accentuat elementele de nevinovăție, elemente ce se regăseau în depozițiile tuturor celorlalți martori (cu excepția denunțătorului - direct interesat în probarea denunțului său), coroborate cu împrejurarea că nici asupra acestora și nici în jurul autoturismului nu s-au găsit droguri; or, pentru dovedirea existenței unei asemenea infracțiuni, s-a apreciat ca fiind absolut necesară descoperirea obiectului material, care să provină, în mod neîndoielnic, de la cel căruia i se impută săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante.

Instanța de prim control judiciar a mai constatat că suspiciunile cu privire la proveniența celor 5 doze de heroină au devenit și mai accentuate, iar îndoiala referitoare la vinovăția inculpaților s-a amplificat, în condițiile în care, în speță, nu s-a demonstrat că martorul denunțător (și nici persoana care-l însoțea și a cărei prezență a fost trecută sub tăcere) nu a fost percheziționat corporal nici anterior și nici ulterior consumării flagrantului.

S-a mai reținut că, în speță, și-a găsit pe deplin justificarea principiul „in dubio pro reo", care, s-a apreciat a fi un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. De asemenea, s-a mai relevat că această regulă, înainte de a fi analizată ca o problemă de drept, este o problemă de fapt, ce impune ca o condamnare să se fundamenteze pe dovezi decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă și nicidecum pe probabilitate, întrucât s-a apreciat de către instanța de apel, că numai astfel se formează convingerea că fapta dedusă judecății este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic, cu ajutorul probelor.

Or, instanța de prim control judiciar a constatat că, în speță, nu existau probe care să ateste, cu certitudine, că inculpații - la data flagrantului - au avut o altă conduită decât cea de ei declarată, confirmată de probele descrise în cele ce preced, astfel că dubiile cu privire la vinovăția lor sunt apte a echivala cu o probă pozitivă de nevinovăție și, deci, inculpații se impune a fi achitați, constatându-se că faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Referitor la apelul declarat de inculpatul F.Ș., Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că acesta a criticat, prin apărătorul său, modul de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată pentru faptele săvârșite în cursul anului 2008, susținând că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, recunoscând numnai faptul că era consumator de heroină.

Instanța de prim control judiciar a înlăturat apărările inculpatului F.Ș., întrucât a constatat că probele administrate în cauză au demonstrat că acesta, în cursul lunii mai 2008, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit două acte materiale, constând în vânzarea a câte două doze de heroină colaboratorului G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., iar poziția de nerecunoaștere a celor două infracțiuni reținându-se că a fost infirmată de declarațiile colaboratorului, investigatorului, procesele verbale de redare a convorbirilor din mediul ambiental și de concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică.

Alăturat celor mai sus menționate, instanța de apel a mai reținut și împrejurarea că, în perioada 6 mai 2008 - 15 mai 2008 (filele 169-184 d.u.p.), inculpatul F.Ș. a purtat mai multe convorbiri telefonice, cu diferite persoane (identificate și audiate în calitate de martori), care au fost redate în procesele verbale ce atestau că discuțiile vizau droguri, numite codificat „cafele" (filele 323-333 d.u.p.). S-a mai reținut că, în ciuda ezitărilor manifestate de martorii N.C., C.R.M. și B.T.M. în fața instanței de judecată, în faza de urmărire penală au declarat în consens cu ceilalți doi martori V.A.M. și C.D., că toți cinci își procurau droguri pentru consum propriu și de la inculpatul F.Ș.

Totodată s-a mai relevat de către instanța de apel ca fiind un alt argument care a pledat în sprijinul vinovăției inculpatului, convorbirea înregistrată la data de 20 mai 2008, prin care un necunoscut îl avertiza telefonic pe inculpatul F.Ș. cu privire Ia un posibil filaj și îl îndemna la vigilență, într-un limbaj, de asemenea, codificat („să nu mai dea fetelor de la gheață”), iar cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului la data de 07 iunie 2008 (filele 135-137, d.u.p.),s-a reținut că au fost găsite pe o noptieră din camera folosită în exclusivitate de inculpat, 47 comprimate inscripționate „SN", cu privire la care s-a concluzionat că avea în conținut ca substanță activă clorhidrat de metadonă, iar într-o noptieră din camera inculpatului, au fost găsite 30 comprimate inscripționate „Regenon", cu privire la al căror conținut s-a menționat că includeau ca substanță activă amfepramone și, de asemenea, în buzunarul unei geci de bluejeans, aparținând inculpatului, s-au găsit două seringi hipodermice folosite, precum și o fiolă spartă, ce prezenta urme de substanță, cu privire la care s-a pus în evidență heroină, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică (filele 138-140 d.u.p.).Toate aceste împrejurări s-au apreciat a infirma susținerea apărării potrivit cu care la percheziția domiciliară nu au fost găsite droguri la inculpat.

S-a conchis de către Curtea de Apel București, secția I penală, că faptele săvârșite de inculpat în modalitățile și împrejurările mai sus descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, astfel cum a reținut și prima instanță și că deși prin motivele de apel s-a solicitat și reducerea pedepsei, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a realizat o justă adaptare a pedepsei la fapta și persoana inculpatului, prin valorificarea criteriilor consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen. și ținând seama de prevederile art. 52 din același cod, apreciind că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului; referitor la cuantumul pedepsei, s-a menționat că deși inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății în stare de recidivă mare postexecutorie, acesta a beneficiat de clemența instanței, care i-a aplicat o sancțiune sub minimul special prevăzut de lege, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Pentru argumentele mai sus menționate, instanța de prim control judiciar, în temeiul prevăzut de art. 379 pct. 1, lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către inculpatul F.Ș., împotriva sentinței penale nr. 433/ F din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, menținând starea de arest a inculpatului și deducându-i perioada reținerii și a arestului preventiv de la 23 mai 2005 la 24 mai 2009 și respectiv, de la 07 iunie 2008 la zi, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul F.Ș., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de reședință din data de 22 martie 2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Astfel, în esență, reprezentantul parchetului a precizat că înțelege să susțină în fața instanței de recurs numai pct. 2 din motivele de recurs detaliate în memoriul depus la dosar, respectiv cazul de casare circumscris dispozițiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita achitare a inculpaților F.Ș. și G.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, arătând că din probele administrate în dosar a rezultat, cu certitudine vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, făcând trimitere la procesul verbal de prindere în flagrant, declarațiile martorului denunțător T.A., declarațiile martorului asistent G.C., declarațiile martorului O.A.I., precum și declarațiile inculpaților, date inițial în faza de urmărire penală.

A conchis, solicitând în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, urmând a se aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a se menține restul dispozițiilor din hotărârea penală recurată.

Recurentul inculpat F.Ș., prin intermediul apărătorului său, a invocat dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, precum și celor reale ale săvârșirii faptei, și,pe cale de consecință, reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, susținând că inculpatul provine dintr-o familie organizată, a declarat constant că este doar consumator de droguri, nu și traficant, fiind cooperant cu organele de anchetă și regretând săvârșirea faptei.

A solicitat respingerea recursului parchetului ca nefondat, întrucât din probele existente la dosar nu a rezultat, cu certitudine, faptul că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar actele la care a făcut referire reprezentantul parchetului nu au relevat, în mod direct, împrejurarea că banii ar fi fost obținuți de inculpat din activitatea de trafic de droguri.

Apărătorul intimatului inculpat G.M. a solicitat respingerea recursului reprezentantului parchetului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei recurate în ceea ce-l privește.

Recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul F.Ș. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția tuturor inculpaților, inclusiv a inculpaților F.Ș. și G.M., pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare și procedând la o justă individualizare a pedepselor aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de condamnare a inculpaților F.Ș. și G.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (faptă reținută în actul de inculpare ca fiind comisă de aceștia în cursul anului 2005) formulată de reprezentantul parchetului, recursul declarat în cauză fiind nefondat, iar situația de fapt reținută de instanța de fond și apoi însușită de instanța de prim control judiciar și-a găsit corespondentul în materialul probator administrat în cauză, întrucât, deși s-a reținut că la data de 23 mai 2005, cei doi ar fi vândut patru doze de heroină denunțătorului T.P.A., în mod justificat ambele instanțe au apreciat că probele administrate - atât în faza urmăririi penale cât și în fața cercetării judecătorești - nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, ambii inculpați negând constant comiterea acestei infracțiuni.

Astfel, prima instanță a constatat că, în cauză, cei doi inculpați, alături de martora O.A.I., (identificată în mașina acestora), dar și martorul asistent G.C. au declarat - în mod constant - atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești că, la momentul pretinsei tranzacții, au venit la mașina oprită, în care se aflau cei doi inculpați, două persoane, unul G., rămas neidentificat (și cu privire la prezența căruia, atât organele de anchetă cât și denunțătorul au omis a face referire) și denunțătorul, care i-ar fi dat o sumă de bani inculpatului G.M.

Or, corect, s-a considerat atât de către prima instanță cât și ulterior și de către instanța de prim control judiciar că, în cazul în care urmează a fi prinse în flagrant persoane care vând droguri, pentru se înlătura orice suspiciune cu privire la proveniența bunului cumpărat, se procedează la percheziții corporale anterioare și ulterioare persoanei/ persoanelor ce urmează să facă această tranzacție, fiind supravegheate îndeaproape de organele de poliție, cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, denunțătorul, respectiv, persoanele care colaborează cu poliția - sunt persoane direct interesate în probarea denunțului - pe care l-au făcut pentru obținerea avantajelor legale, ca și în cazul de față.

Din examinarea procesului - verbal de prindere în flagrant și a declarației denunțătorului, ambele instanțe au constatat, în mod justificat, existența unor contradicții chiar între cele două probe, reținând, corect că acestea nu se coroborează cu celelalte probe referitoare, pe de o parte, la prezența celeilalte persoane rămasă neidentificată la locul tranzacției, în condițiile în care inculpații au negat traficul, iar, pe de altă parte, cu privire la modul în care drogurile au ajuns în posesia denunțătorului, care Ie-a predat mai departe.

Cu privire la acest din urmă aspect, prima instanță, corect a constatat că, în cuprinsul procesului verbal de prindere în flagrant (fil. 202-205 d.u.p.), s-a menționat că inculpatul G.M., ocupantul locului din dreapta, a aruncat ceva la picioarele denunțătorului, iar acesta s-a aplecat, Ie-a luat și apoi le-a predat organelor de poliție, pe când denunțătorul (fil. 225-226 d.u.p.) a declarat că Ie-a luat direct din mâna inculpatului G.M., în momentul în care acesta scosese mâna pe geam, încercând să le abandoneze.

Potrivit dispozițiilor art. 69 din C. proc. pen. „declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză” or, în cauză, inculpații au negat, în mod constant, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri denunțătorului, susținând că banii găsiți asupra lor reprezentau o datorie și că martorul asistent a declarat că nu a văzut dacă între denunțător și inculpați ar fi avut loc vreun schimb (fil. 227 d.u.p.) constatând, astfel că singurele probe care ar putea răsturna prezumția de nevinovăție, suscită interpretări și prezintă mai multe neconcordanțe, neputând constitui, în mod evident, fundament probator, în afara oricărui dubiu, în sprijinul vinovăției inculpaților, în săvârșirea faptei pentru care au fost cercetați și deduși judecății.

De altfel, Înalta Curte mai constată că o altă inadvertență ce, corect, a fost valorificată în favoarea inculpaților, a fost și aceea că deși denunțătorul primise suma de 100 lei pentru a cumpăra 4 doze, acesta a predat organelor de poliție 5 doze de heroină, motivându-și această conduită prin aceea că, văzând că inculpatul G.M. scosese inițial din buzunar o țiplă în care erau cinci doze, ar fi vrut să oprească una pentru el, însă sesizând prezența organelor de poliție, a încercat să le arunce din mașină.

În aceeași ordine de idei, ambele instanțe au mai reținut că, în prima declarație, inculpatul F.Ș. a afirmat că inculpatul G.M. i-ar fi vândut denunțătorului 4 doze de heroină, iar a doua zi, (când ambii inculpați au fost deja reținuți), a declarat că, de fapt, el nu a văzut nici o cantitate de droguri, ci doar a presupus că era vorba de droguri, întrucât au apărut organele de poliție, din discuțiile cărora a rezultat că se căutau droguri, astfel cum a reieșit și din declarația martorei O.A.I. (fila 178-179 vol I, dosar fond), care susținut că, pe de o parte, organele de poliție nu au găsit droguri nici în mașină, nici asupra inculpaților și nici în aproprierea acesteia, iar pe de altă parte că inculpatul G.M. nu a consumat sau traficat droguri niciodată în cei 7 ani de când erau prieteni, aspecte ce conduc spre ideea verosimilității declarațiilor inculpaților, ce s-au coroborat și cu procesul verbal în care s-a consemnat că nu au fost găsite droguri asupra celor doi inculpați.

În concluzie, prima instanță a reținut, în mod justificat, că probele administrate de organele de anchetă nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, iar instanța de prim control judiciar a procedat corect însușindu-și aceeași opinie, constatând că persoana împreună cu care denunțătorul s-a deplasat la mașina celor doi inculpați, nu a fost nici identificată și nici percheziționată anterior sau ulterior, iar în aceste condiții, inculpații nu aveau obligația de a se disculpa sau de a prezenta dovezi în sprijinul nevinovăției lor, întrucât pentru dovedirea unei infracțiuni de trafic de droguri, întemeiat s-a apreciat ca fiind absolut esențială existența obiectului material, precum și certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.

Prin urmare corect, prima instanță a dispus achitarea inculpaților F.Ș. și G.M., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., dispoziție menținută ulterior și de instanța de prim control judiciar, apreciind justificat, că fapta (presupusă a fi comisă în cursul anului 2005 și reținută în sarcina inculpaților mai sus menționați) nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, astfel că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de inculpatul F.Ș., vizând dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat, cu executare în regim de privare de libertate este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsă menținută justificat și de instanța de prim control judiciar, chiar și în condițiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deși inculpatul nu se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea și numărul faptelor săvârșite în concurs real și reținute în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o astfel de soluție.

De asemenea, se constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, nefiind infractor primar, iar faptele pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea populației, au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei rezultante.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite în concurs real, a fost just individualizată și este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acestora, nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedepsele au fost reduse sub minimul special prevăzut de lege, urmare reținerii de circumstanțe atenuante judiciare, în concurs, însă, cu starea de agravare a răspunderii penale.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului F.Ș. nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul F.Ș., împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul G.M.

În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.Ș., durata reținerii din 23 mai 2005 la 24 mai 2005 și a arestării preventive de la 7 iunie 2008 la 29 martie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat F.Ș. la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul M.J.L.C.

Totodată, urmează ca suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.M., a se avansa din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul F.Ș., împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul G.M.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.Ș., durata reținerii din 23 mai 2005 la 24 mai 2005 și a arestării preventive de la 7 iunie 2008 la 29 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat F.Ș. la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.M., se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2010.