Operational Lease Nullity and Annulment of Cassation Decision Over Factual Characterization of Restoration Claims

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 220 din 13 februarie 2008 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei B.O.A. împotriva pârâtei SC A.R.A.L. SRL cu sediul în Arad și s-a constatat nulitatea contractului de închiriere operațională între reclamantă în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de locator; pârâta a fost obligată la 40.300 euro sau echivalentul în lei la data plății cu dobânzi legale până la achitarea efectivă a sumei și la 2.911 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă pentru reziliere contract de închiriere operațională, pretenții, interpretare contract de vânzare cumpărare și desființare act juridic.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC T.L. SA, în prezent SC T.C.I. SA.

Apelul declarat de pârâta SC A.L. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 111 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Prin decizia nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel.

La data de 14 august 2009 pârâta SC A.R.A.L. SRL Arad a formulat contestație în anularea deciziei instanței de recurs și a solicitat admiterea, rejudecarea recursului și admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și a susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit primul motiv de recurs că ar viza starea de fapt și nu starea de drept reținută de celelalte instanțe, întrucât acesta viza diminuarea sumei la care a fost obligată cu titlu de întoarcere a prestațiilor executate în baza contractului de închiriere operațională, iar repunerea în situația anterioară nu trebuie făcută cu încălcarea dispozițiilor legale și generând astfel o îmbogățire fără justă cauză a intimatei.

S-a invocat faptul că instanța de recurs avea obligația să verifice dacă hotărârile instanței de fond și apel au fost date sau nu cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Contestatoarea a susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit că motivul de recurs care viza cererea reconvențională nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., fără însă a observa că această acțiune avea trei capete de cerere și unul se referea și la alt contract decât cel din litigiu și care, însă, nu a fost examinat. Că instanța de recurs a omis să examineze motivul de recurs sub aspectul aplicării greșite a prevederilor art. 848 C. civ.

În cadrul contestației s-a solicitat și suspendarea executării deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cerere ce urmează a fi respinsă întrucât nu a fost depusă recipisa de consemnare a cauțiunii așa cum s-a dispus prin încheierea din 7 octombrie 2009.

Contestația în anulare nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) ultim, text de lege invocat în susținerea contestației „hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Susținerea contestatoarei că instanța de recurs în mod greșit a apreciat că primul motiv de recurs privind repunerea părților în situația anterioară vizează starea de fapt reținută de instanța ce nu poate fi examinată de instanța de recurs, nu se referă la omisiunea instanței privind examinarea acestui motiv și așa cum însăși contestatoarea a precizat la modul în care instanța de recurs a interpretat probele și nu a împărtășit punctul de vedere al contestatoarei sub acest aspect.

Referitor la al doilea motiv de recurs privind cererea reconvențională formulată de pârâta-contestatoare, din considerentele deciziei rezultă că instanța de recurs a examinat criticile invocate de aceasta și a constatat că nu pot fi încadrate în unul din motivele prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., întrucât privesc afirmații cu caracter general care vizează stabilirea stării de fapt.

Așa fiind, instanța a examinat acest motiv în raport de criticile invocate de recurentă în cererea formulată.

De menționat că legiuitorul nu a urmărit ca pe calea contestației în anulare să se deschidă părților calea recursului la recurs și care să fie soluționată de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Pentru considerentele reținute Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.R.A.L. SRL Arad împotriva deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.