Allocation of expert fees in shareholder control audits under bad-faith exception to Companies Law Article 136

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții T.G., A.A., P.I., B.I., V.G., P.S. și B.A., prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze hotărârea A.G.A. din cadrul SC V. SA din data de 26 aprilie 2007.

Prin încheierea din data de 9 octombrie 2007 Tribunalul Maramureș a încuviințat efectuarea expertizei solicitate de către reclamanți și a obligat pârâta SC V. SA să achite onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei către Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Maramureș.

La data de 6 noiembrie 2007 reclamanții au învederat instanței că renunță la judecata acțiunii în anulare, iar Tribunalul prin încheierea nr. 3538 din aceeași dată a luat act de renunțarea la judecată și a disjuns capătul de cerere vizând efectuarea expertizei contabile.

Prin încheierea nr. 1156 din data de 28 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5585/100/2007 Tribunalul Maramureș a constatat că s-a efectuat raportul de expertiză contabilă, că raportul de expertiză a fost predat societății pârâte SC V. SA Vișeu de Sus prin director D.G., care a fost obligată să achite în contul B.E.J. din cadrul Tribunalului Maramureș, suma de 3.077 lei reprezentând onorariu pentru expertul C.D.

Instanța de fond a reținut că deși i s-a pus în vedere pârâtei, prin reprezentant, să achite diferența de onorariu pentru expertiza efectuată în sumă de 3.077 lei, în condițiile în care onorariul provizoriu a fost achitat de reclamantul T.G., pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Apelul declarat de pârâta SC V. SA împotriva încheierii nr. 1156 din data de 28 aprilie 2009 a instanței de fond, a fost admis de Curtea de apel Cluj care prin decizia civilă nr. 129 a schimbat în parte încheierea apelată în sensul că au fost obligați reclamanții, în solidar, să achite B.E.J. din cadrul Tribunalului Maramureș suma de 3.077 lei reprezentând onorariu cuvenit expertului C.D., au fost menținute dispozițiile încheierii apelate și a fost admisă cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.

În argumentarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că instanța a dispus efectuarea unei expertize care, așa cum a remarcat și expertul C.D., investit cu efectuarea lucrării de specialitate, obiectul dosarului se identifică cu obiectul expertizei și l-a constituit analiza modului de folosire a disponibilităților bănești de către actuala conducere a SC V. SA.

S-a mai reținut că neînțelegerile dintre părți sunt generate de existența unor interese aparținând a două grupări, una compusă din foștii salariați iar alta compusă din actualii salariați ai SC V. SA iar din acest amestec de responsabilități s-a diluat responsabilitatea administrării patrimoniului fapt care a condus la înregistrarea eronată, în contabilitate în 2005, a unui debit al PAS V. SA către societate, fapt constatat de Inspecția Fiscală prin procesul - verbal de control din 20 septembrie 2006.

În urma acestor constatări, instanța de control judiciar a apreciat că sesizarea reclamanților se circumscrie tezei finale a art. 136 din Legea nr. 31/1990, antrenarea de cheltuieli judiciare făcându-se doar în scopul șicanării taberei adverse (a noii conduceri a SC V. SA) și nicidecum pentru elucidarea unor împrejurări legate de cheltuirea banilor firmei, aceste împrejurări fiind îndeobște cunoscute reclamanților implicați direct sau indirect în operațiunile juridice contestate.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamanții T.G., A.A., P.I., B.I., V.G., și B.A. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii recurate în sensul obligării pârâtei SC V. SA Vișeu de Sus la plata onorariului expertului C.D.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța de apel în mod eronat a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile finale ale art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sensul că sesizarea instanței a fost făcută cu rea credință și că expertiza nu trebuie suportată de către societate ci de către reclamanți. În opinia recurenților dispozițiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sunt imperative în sensul că onorariul expertului trebuie suportat de către societate.

De asemenea, susțin recurenții, instanța a apreciat în mod greșit că dacă reclamantul P.S. a deținut funcția de director în perioada în care s-au desfășurat operațiunile juridice contestate, acest fapt se reflectă asupra tuturor reclamanților despre care se apreciază că au fost de rea credință și au promovat acțiunea în scopul șicanării taberei adverse, când, de fapt cei 6 acționari deținând împreună mai mult de 10% din societate erau pe deplin îndreptățiți și de bună credință să solicite efectuarea expertizei judiciare pentru evidențierea neregulilor de gestiune.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Critica de nelegalitate vizează aplicarea art. 136 din Legea societăților comerciale, care reglementează expertizarea unor operațiuni din gestiunea societății și condițiile de declanșare și plată a acestei proceduri.

Potrivit art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească, un raport care să le fie înmânat, totodată, predat oficial consiliului de administrație, respectiv directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorilor și auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.

Textul mai sus redat reglementează o chestiune de control a acționarilor care dețin o anumită cotă de capital singuri sau împreună.

Exercitarea acestui drept trebuie să se realizeze cu bună credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari. Or, în cauză, așa cum a reținut instanța de apel această procedură a fost declanșată în scopul șicanării taberei adverse (a noii conduceri a SC V. SA) și nicidecum pentru elucidarea unor împrejurări legate de cheltuirea banilor firmei.

În plus este de reținut că nu rezultă din actele dosarului faptul că această procedură de verificare a gestiunii prin expertiză a fost valorificată în condițiile Legii nr. 31/1990 pentru a se reține eficiența declanșării și punerii în aplicare a prevederilor art. 136. Nedemonstrând eficiența acestui drept de control pus la îndemână de lege, dar în condiții de bună credință și cu scopul vădit ca rapoartele întocmite de experți să aibă finalitate în constatarea sau îndreptarea unor eventuale nereguli, instanța de apel a stabilit corect, dar în alți termeni, din analiza împrejurărilor care au declanșat această procedură, că demersul respectiv nu a servit interesului societar.

În aceste condiții se va reține că s-au aplicat bine prevederile art. 136 alin. (2) din Legea societăților comerciale criticate de recurentă.

În adevăr, art. 136 alin. (2) stabilește că onorariile experților se suportă de societate, cu excepția cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea credință prin antrenarea unor cheltuieli care se reflectă nejustificat în patrimoniul societății, de vreme ce, în speță, nu s-a demonstrat și finalizat eficiența constatărilor expertizei solicitate.

Celelalte susțineri nu vor fi analizate întrucât nu se înscriu în motivul de nelegalitate invocat.

În consecință, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenții reclamanți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții T.G., A.A., P.I., B.I., V.G., și B.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții - reclamanți la 490 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC V. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.