Compensation commission's prior decision stands as annulment challenge by State ruled inadmissible; State ordered to pay costs.

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3381 din 17 iunie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român - prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 15/F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, care a fost modificată parțial, în sensul de a obliga pârâta C.C.S.D. să emită reclamantei Z.I. o nouă decizie, cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I., prin declarația din 16 ianuarie 2008.

Prin aceeași decizie, a fost respins capătul de cerere privind o nouă reactualizare a valorii imobilului menționat în Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008, emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța soluția în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Curtea de Apel Brașov a constatat existența unei greșeli de calcul a valorii terenului, strecurată în expertiza contabilă întocmită de expertul H.P.I., pe baza căreia s-a emis dispoziția nr. 272 din 27 octombrie 2003 de către primarul orașului Covasna, care a condus la calculul greșit al sumei stabilită ca despăgubire inițială și la emiterea unor titluri de valoare nominală sub valoarea reală a terenului și, implicit, la convertirea acestor titluri în despăgubire care, sub aspectul cuantumului, este mult mai mică decât valoarea reală a terenului.

Nu a fost reținută susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu ar mai putea invoca erori care au stat la baza emiterii dispoziției nr. 272/2003, câtă vreme nu a atacat dispoziția menționată .

Sentința pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost atacată cu recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de Statul Român - prin C.C.S.D., care a susținut că procedura reglementată prin Legea nr. 247/2005, cât și prin Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 nu prevăd obligația comisiei de a reanaliza toate actele privind valoarea despăgubirilor și de a corecta eventualele greșeli de calcul sau evaluare.

A mai arătat recurentul că nu se putea dispune obligarea comisiei la emiterea unei noi decizii și a titlului de despăgubire în baza procedurii de evaluare prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura nefiind incidență, întrucât măsurile reparatorii au fost acordate sub forma titlurilor de valoare nominală, iar legea menționată prevede în asemenea situații actualizarea valorii cuprinse în titlurile respective, pe baza indicelui de inflație.

Instanța de recurs a apreciat calea de atac exercitată ca fiind întemeiată, deoarece instanța fondului a stabilit că autoritatea pârâtă avea obligația să verifice și, eventual, să refacă valoarea imobilului în cauză, deși reglementările aplicabile nu prevăd o asemenea procedură.

înalta Curte a considerat, însă,nejustificat refuzul autorității pârâte de a lua în considerare o greșeală de calcul aritmetic, semnalată de reclamantă și de expertul care a efectuat expertiza tehnică, considerându-se că în acest fel a fost vătămat dreptul la despăgubiri al reclamantei. De asemenea, s-a apreciat că soluția adoptată de C.C.S.D. conduce la îmbogățirea fără just temei a Statului, aceasta având obligația de a lua în considerare erorile materiale semnalate și de a reface actele în raport cu noile date.

împotriva deciziei pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare Statul Român, prin C.C.S.D., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul arată că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, în mod greșit a obligat C.C.S.D. să emită o nouă decizie cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I., deși Comisia nu are posibilitatea legală de a dispune rectificarea unei erori materiale constatate în documente, ce emană de alte entității (respectiv Primăria Municipiului Covasna, M.F.P.), fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 318, teza finală C. proc. civ.

Susține contestatorul că Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008 a fost emisă de către C.C.S.D. cu respectarea prevederilor legale incidente, motiv pentru care apreciază că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, soluția dată fiind rezultatul faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de modificare a sentinței recurate, invocate prin recursul promovat de Comisia Centrală împotriva sentinței civile nr. l5/ F din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, contestatorul face trimitere la prevederile art. 317 C. proc. civ. potrivit cu care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și a dispozițiilor de citare a părții, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Dacă în privința primei condiții nu pot fi ridicate probleme pentru că hotărârea atacată este una irevocabilă, în privința celei de a doua condiții se constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză și nici motivată de contestator.

Această condiție de admisibilitate subliniază caracterul subsidiar al contestației în anulare, pentru că nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare dacă nu s-a folosit calea de atac de reformare, iar contestația în anulare nu se substituie recursului, pentru că partea nu are un drept de opțiune între recurs și contestația în anulare.

Din analiza actelor dosarului rezultă că necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului nu a fost niciodată invocată de către contestatoare, dar nici de celelalte părți sau de instanța din oficiu, ca de altfel nici lipsa de procedură la data soluționării pricinii.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare întemeiate pe prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

Prezenta contestație în anulare s-a fundamentat în drept și pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Așadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. In orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

În speță, contestatorul invocă faptul că în mod greșit instanța de recurs a obligat comisia să emită o nouă decizie cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalat de expertul H.P.I.

Prin urmare, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.

înalta Curte concluzionează că aspectul invocat în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu este relevant, fiind formulate critici de nelegalitate care nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 teza I C. proc. civ.

Se constată totodată că deși contestatorul face referire la prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. care reglementează situația necercetării motivelor de modificare sau de casare prin hotărârea instanței de recurs, acesta a invocat în cererea depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, greșeli de judecată pe care le-a apreciat ca având caracterul unor greșeli materiale astfel cum prevede textul de lege în teza I-a art. 318 C. proc. civ.

înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenței contestației în anulare prevăzută de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., nu sunt relevante, nefiind raportate la dispozițiile legale care reglementează această cale de atac.

În acest sens, se are în vedere că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și prin aceasta, o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al C.E.D.O. (M. c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 și S.P. c. România nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

În consecință, Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestația în anulare, fiind respinsă în baza art. 320 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., pentru partea căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Statul Român – C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3381 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.