Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3571/2009 AI generated

Anti-communist resistance fighter status confirmed: appeal against Commission's denial dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 3571/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Commission for the Establishment of the Status of Fighter in the Anti-Communist Resistance, leaving the appellate court’s judgment in force and upholding the appellant’s status. The dispute involved a challenge to the Commission’s decision denying the applicant’s status as a fighter in the anti-communist resistance, where the applicant claimed that his family was subjected to abusive political measures, including forced relocation and housing restrictions, between 1957 and 1963. The Supreme Court held that the lower courts correctly applied Government Emergency Ordinance No. 214/1999, determining that the documentary evidence confirmed the political nature of the administrative constraints imposed on the applicant’s family until the removal of the measures in 1963, thereby satisfying the statutory requirements for recognition despite the Commission’s argument regarding insufficient initial documentation.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Anti-communist resistance fighter status confirmed: appeal against Commission's denial dismissed as unfounded: The dispute involved a challenge to the Commission’s decision denying the applicant’s status as a fighter in the anti-communist resistance, where the applicant claimed that his family was subjected to abusive political measures, including forced relocation and housing restrictions, between 1957 and 1963. The Supreme Court held that the lower courts correctly applied Government Emergency Ordinance No. 214/1999, determining that the documentary evidence confirmed the political nature of the administrative constraints imposed on the applicant’s family until the removal of the measures in 1963, thereby satisfying the statutory requirements for recognition despite the Commission’s argument regarding insufficient initial documentation.

Keywords

AI generated
administrative status removal opposition proceedings political persecution disobedience to an official order emergency government ordinance

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999
S-a invocat ca motiv de recurs faptul că a fost greșit interpretat art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999, la verificarea condițiilor de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, Comisia având nevoie de acte, documente și informații scrise, transmise de instituții cu care M.J.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând actele dosarului, motivele de recurs și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
art. 312 C. proc. civ
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the final order.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3560/2008 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâtul M.J. - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă; a anulat Decizia nr. 3062 din 13 decembrie 2007 emisă de pârât; a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a reținut că în perioada 28 aprilie 1957 – 13 martie 1963 reclamantul a fost supus alături de familie, unor măsuri abuzive, măsuri de ordin politic, conform tuturor probelor administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M.J.L.C., criticând-o ca nelegală întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și cu eronata apreciere a probatoriilor.

S-a invocat ca motiv de recurs faptul că a fost greșit interpretat art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999, la verificarea condițiilor de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, Comisia având nevoie de acte, documente și informații scrise, transmise de instituții cu care M.J. a încheiat protocoale de colaborare.

Se apreciază că instanța de judecată avea obligația de a verifica legalitatea acestor documente atunci când soluționează plângerile formulate conform O.U.G. nr. 214/1999, pentru că sunt probatorii pe care legiuitorul le-a prevăzut expres a fi analizate.

În speță, susține recurentul, nu există astfel de dovezi, așa încât soluția primei instanțe este nelegală.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului, motivele de recurs și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Reclamantul-intimat a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea lui de luptător în rezistența anticomunistă, contestând astfel Decizia nr. 3062/2007.

Din analiza întregului material probatoriu coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999, rezultă că prima instanță a anulat în mod corect Decizia pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 3062/2007, Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a respins cererea reclamantului - intimat pentru că dintr-o adresă a M.A., anexată la dosar, nu rezultă mențiuni privind prelungirea duratei restricțiilor domiciliare pentru familia sa până la data nașterii acestuia.

Din decizia M.A.I. nr. 6100/1955, se constată fără dubiu că s-a avizat favorabil domiciliul numitului T.F., tatăl intimatului și a familiei sale în comuna Voluntari.

Acest lucru a fost comunicat de M.A.I. prin adresa aflată la dosar.

De asemenea, din acte rezultă că familia intimatului a fost supusă din motive politice la o serie de măsuri abuziv luate, toate încadrându-se în prevederile O.U.G. nr. 214/1999.

Este adevărat că prin adresa, măsura stabilirii domiciliul obligatoriu a fost ridicată anterior nașterii intimatului, însă măsura strămutării într-o altă localitate fără dreptul de a se stabili în București a dăinuit până în 1963 când părinții intimatului - reclamant au primit aviz favorabil din partea organelor abilitate, conform Notei de Studiu a Consiliului Securității de Stat aflată la dosar, la acea dată T.P. având deja 6 ani.

Prin urmare, fără posibilitate de tăgadă, intimatul - reclamant astfel cum rezultă din toate înscrisurile anexate de care am făcut mai sus vorbire, împreună cu familia sa în perioada 1957 – 13 martie 1963 a fost supus din motive politice unor situații administrative abuzive.

S-a susținut în recurs că nu există dovezi concludente referitoare la situația de fapt, dar conform O.U.G. nr. 214/1999, recurentul avea obligația de a solicita organelor abilitate respectiv instituțiilor publice, date și informații, în situația în care cererea intimatului nu era însoțită de acestea.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de M.J.L.C., ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 3560 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.