Regularité of criminal indictment and untimeliness of restitution to prosecutor under Art. 300 C. proc. pen.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the prosecutor's appeal, quashed the Court of Appeal's decision that had ordered the case returned to the prosecutor for redrafting the indictment, and remanded the case to the Court of Appeal for the continuation of proceedings, while rejecting the appeals of the civil party and most defendants as unfounded or late-filed. The dispute involved a complex financial crime case where the first-instance court acquitted all defendants based on the decriminalization of specific banking offenses under Law No. 78/2000, prompting the prosecution to challenge the legal qualification and argue that the facts constituted fraud or abuse in office; the core issue was whether the initial indictment provided a sufficiently detailed description of the facts to satisfy procedural requirements. Deciding on procedural grounds, the ICCJ held that the appellate court erred by failing to discuss the measure of restitution with the parties in a public hearing, violating the principles of contradictoriness and immediacy under Art. 371 and Art. 384 of the Code of Criminal Procedure, and further found that the verification of the regularity of the indictment was untimely under Art. 300, despite the lower court's claim that the facts were insufficiently described; the court emphasized that the indictment actually contained a detailed description of the facts and normative breaches, rendering the return to the prosecutor unjustified.
Legislator headnote
AI generatedart. 289 C. pen, art. 291 C. pen, art. 10 lit. b) Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 290 C. pen, art. 26 C. pen; Regularité of criminal indictment and untimeliness of restitution to prosecutor under Art. 300 C. proc. pen: The dispute involved a complex financial crime case where the first-instance court acquitted all defendants based on the decriminalization of specific banking offenses under Law No. 78/2000, prompting the prosecution to challenge the legal qualification and argue that the facts constituted fraud or abuse in office; the core issue was whether the initial indictment provided a sufficiently detailed description of the facts to satisfy procedural requirements. Deciding on procedural grounds, the ICCJ held that the appellate court erred by failing to discuss the measure of restitution with the parties in a public hearing, violating the principles of contradictoriness and immediacy under Art. 371 and Art. 384 of the Code of Criminal Procedure, and further found that the verification of the regularity of the indictment was untimely under Art. 300, despite the lower court's claim that the facts were insufficiently described; the court emphasized that the indictment actually contained a detailed description of the facts and normative breaches, rendering the return to the prosecutor unjustified.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the prosecutor's appeal, quashing the appellate decision, and remanding the case to the Court of Appeal for continued judgment.
Basis for obliging the parties whose appeals were rejected or declared late to pay court costs to the state.
Full text
Asupra recursurilor de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 56/F din data de 25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată, prin apărător, de inculpatul I.M., respectiv din art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea nr. 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de M.P. - D.N.A. pentru fiecare inculpat astfel:
1. Pentru inculpata E.V. din infracțiunile:
- art. 10 lit. b) din Legea 78/2000;
- art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea nr. 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
2. Pentru inculpata C.M. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de:
-art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
3. Pentru inculpata S.D.L. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
4. Pentru inculpata Z.M. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
-art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
5. Pentru inculpata O.E. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
6. Pentru inculpata Z.Z. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
7.Pentru inculpata S.G. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
-art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
8. Pentru inculpatul I.M. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1)-5 C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
9. Pentru inculpatul B.S. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
10. Pentru inculpatul Z.I. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000; fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1) – (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
11. Pentru inculpatul S.G. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
12. Pentru inculpata T.E. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap.la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
13.Pentru inculpatul N.I. din infracțiunile:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 10 lit. c) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 în infracțiuni prev. de:
- art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.
14. Pentru inculpatul I.R. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.; fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
15. Pentru inculpata G.L. din infracțiunile:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.;
- art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000;
- art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 în infracțiuni prev. de:
- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.;
- art. 289 C. pen.;
- art. 291 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu în următoarele, pentru fiecare inculpat, astfel:
1. E.V. din: art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.;ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 10 lit. b) din Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.; ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
2. C.M. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
3. S.D.L. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
4. Z.M. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000- fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
5. O.E. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
6. Z.Z. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
7. S.G. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
8. I.M. din: art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) - Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
9. B.S. din: art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
10. Z.I. din art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
11. S.N. din: art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen.; art. 291 C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen.; art. 291 C. pen.
12. S.G. din: art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000, art. 10 lit. c) Legea 78/2000, art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000; fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
13. T.E. din: art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000, art. 10 lit. c) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
14. N.I. din: art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000, art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 10 lit. c) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
15. I.R.L. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.; ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen. în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000, fiecare cu art. 41 alin. (2) C. pen.
16. G.L. din: art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 în: art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele combinate cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata E.V., fiica lui I. și M., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata C.M., fiica lui I. și T., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., achită pe inculpata S.D., (fostă Z.), fiica lui D. și V., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata Z.M., fiica lui A. și A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata O.E., fiica lui C. și I., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
6. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata Z.Z., fiica lui A. și F., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
7. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata S.G., fiica lui C. și E., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare și neurmărirea destinațiilor copil minor, contractate ale acestora prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
8. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul I.M., fiul lui Ș. și A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de uz de fals, în legătură cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
9. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul B.S. fiul lui M.O. și Z., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
10. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul Z.I., fiul lui G. și S., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
11.În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.N. fiul lui M. și M., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat arestat sub aspectul săv. infracțiunii de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.
12. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul S.G., fiul lui M. și M., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel, pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de uz de fals în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.
13. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata T.E., fiica lui C. și P., cu antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
14. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul N.I., fiul lui C. și I., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 12 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de utilizare a creditelor bancare în alt scop decât cel pentru care a fost contractat prev. de art. 10 lit. c) Legea 78/2000. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de uz de fals în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
15. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitat inculpatul I.R.L., fiul lui R. și M., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
16. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 12 C. pen., a fost achitată inculpata G.L., fiica lui C. și A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de acordare nelegală de credite bancare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea 78/2000 și în legătură cu art. 10 lit. b) Legea 78/2000.
În baza art. 346 alin. final C. proc. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. - sucursala Ialomița.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: referate ofițeri credite și p.v. ale comitetului director din cadrul B.C.R. - sucursala Țăndărei cu privire la acordarea creditelor nerestituite; contractul de antrepriză dintre SC I.C. SRL și SC S.T. SRL din 01 martie 2000 și facturi din 10 martie 2000 emise de SC S.T. SRL către SC I.C. SRL, contractul antrepriză nr. 114 din 07 septembrie 2000 dintre SC I.C. SRL și SC S.I. SA și facturile emise de către SC S.I. SA în baza contractului menționat anterior; contractul dintre SC S.T. SRL și SC S.I. SA și contractul dintre SC S.T. SRL și SC I.C. SRL pe baza cărora s-a acordat creditul de 4,9 mld. Lei (nr. 185 din 16 iunie 2000) către SC S.T. SRL, precum și ordinele de plată în avans emise de SC S.T. SRL în executarea acestor contracte; factura din 09 august 2001 emisă de SC S. SRL către SC A. SRL; balanțele contabile ale SC S. SRL depuse la documentația contractului de credit 269 din 31 mai 2001; balanța contabilă a SC A.S. SA depusă pentru obținerea creditului 120 din 27 aprilie 2000; contract din 01 februarie 200 între SC A. SA și SC A. SRL Slobozia;ordinele de plată prin care SC A. SA achită lucrări în avans către A.S. în februarie 2001; balanțele contabile folosite de SC A. SA la obținerea celor patru credite; contractele comerciale încheiate între SC P.P. SRL și SC B.C. București, aflate la documentația creditelor obținute de SC P.P. SRL.
În baza art. 353 alin. final C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii (sechestru judiciar) instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpaților, măsuri luate prin ordonanțele din datele de 30 octombrie 2002, 05 noiembrie 2002 și 18 noiembrie 2002 și p.v. de aplicare a sechestrului (vol. VII u.p.).
Au fost obligați următorii inculpați, fiecare, la plata defalcată a onor expertize către expert D.L., respectiv următoarele sume, astfel: E.V. 3.961,2 lei, C.M. 3.961,2 lei, S.D.L. 3.961,2 lei, Z.M. 3.961,2 lei, I.M. 3.961,2 lei, B.S. 2.961,2 lei, Z.I. 3.961,2 lei, O.E. 3.961,2 lei, Z.Z. 3.961,2 lei, S.G. 3.961,2 lei, S.N. 3.961,2 lei, S.G. 3.961,2 lei, T.E. 3.961,2 lei și G.L. 3.961,2 lei.
S-a luat act că următorii inculpați au fost reținuți și arestați preventiv în prezenta cauză, după cum urmează: E.V. de la 04 noiembrie 2002 la 16 mai 2003; C.M. de la 04 noiembrie 2002 - 16 mai 2003; Z.M. de la 04 noiembrie 2002 - 16 mai 2003; S.D.L. de la 04 noiembrie 2002 - 16 mai 2003; B.S. de la 04 noiembrie 2002 - 16 mai 2003; I.M. de la 06 noiembrie 2002 - 16 mai 2003; Z.I. de la 06 noiembrie 2002 la 16 mai 2003.
S-a luat act că inculpații S.G. a fost reținut 24 ore de la 19 noiembrie 2002 și I.R.L. reținut 24 ore de la 19 noiembrie 2002.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
S-a reținut că obiectul cauzei îl constituie „activitatea infracțională desfășurată în perioada septembrie 1999 - martie 2002, în legătură cu un număr de 24 credite acordate/derulate de B.C.R. S.A. - sucursala Țăndărei, jud. Ialomița, majoritatea scadente și nerestituite (celelalte fiind achitate „credit din credit”), activitate infracțională de relativă anvergură la care au participat - fie în tot, cum e cazul inculpatei E.V., fie pe diferite segmente conexe - această inculpată, 3 ofițeri de credite și 3 membri ai Comitetului director din unitatea bancară menționată, precum și, cu doi complici și cei șapte beneficiari ai creditelor, în calitate de reprezentanți ai societăților comerciale împrumutate”.
De asemenea, s-a reținut că acordarea, derularea și utilizarea creditelor în speță s-a desfășurat cu flagranta încălcare a unei multitudini de nome cu specific bancar. În cadrul prezentării generale făcându-se referire la actele normative ce guvernau activitatea de creditare la BCR - sucursala Țăndărei în perioada de referință.
Instanța de fond, a constatat că de la data comiterii faptelor menționate și până la judecarea cauzei, a intervenit Legea nr. 69 din 26 martie 2007 care a abrogat, printre altele, și infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, astfel încât, apreciind că faptele au fost dezincriminate, a dispus achitarea inculpaților, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații S.D.L., Z.M., Z.I., N.I., I.R.L. și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia.
În motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspectele:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. precizează că a înțeles să critice sentința penală nr. 56 pronunțată la data de 25 ianuarie 2008 de către Tribunalul Ialomița, secția penală în Dosarul nr. 2746/98/2007, pentru greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților de către instanța de fond fără a pune în discuția părților această cerere.
Mai precizează că, menține și susține motivele scrise detaliate care fac departajarea între funcționarii bancari și beneficiarii creditului, precum și motivul suplimentar de apel și solicită în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelată și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul celor solicitate în scris.
Inculpatele apelante S.M.L. și Z.M. își retrag apelurile.
Inculpatul apelant Z.I. arată că nu se poate pune problema schimbării încadrării juridice a faptelor, din moment ce o anumită infracțiune a fost dezincriminată, iar M.P. prin motivele de apel cere să se constate că fapta a fost incriminată prin alte norme juridice. În opinia apărării, este clar că la acest moment nu este vorba despre o cerere de schimbare a încadrării juridice, întrucât acea conduită nu mai este incriminată, iar norma nu mai este în vigoare pentru a se putea solicita schimbarea încadrării juridice.
Având cuvântul asupra apelului, solicită să se constate că, în mod greșit au fost anulate ca fiind false acele contracte încheiate între SC P.P. și SC B. SRL.
Cu privire la apelul parchetului, care vizează grava eroare de fapt, în opinia sa, prima chestiune care trebuie avută în vedere este în ce măsură schimbarea încadrării juridice și faptele dezincriminate sunt corecte. În opinia apărării, sunt corecte, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sub aspectul laturii subiective, întrucât nu există inducere în eroare. Așa cum a fost stabilit cadrul procesual, calitatea de parte vătămată - parte civilă a avut-o BCR - sucursala Slobozia, acțiunea civilă nefiind soluționată față de temeiul achitării. Este bine să se facă precizarea că o persoană juridică este o ficțiune a legii și atunci nu se poate pune problema inducerii în eroare, pentru că, fiind o ficțiune, ceva nereal, nu putea fi înșelată decât prin reprezentanții acesteia. Or, dacă aceștia sunt trimiși in judecată, întrucât de conivență cu subiecții activi ai infracțiunii de înșelăciune ar fi urmărit prejudicierea băncii, nu se mai poate susține faptul că au fost induși în eroare.
Mai mult decât atât, susținerea, în sensul că, funcționarii băncii au calitate de subiect activ al infracțiunii de înșelăciune reprezintă o regretabilă eroare, întrucât activitatea funcționarilor bancari, care exercită acte păgubitoare în cadrul atribuțiunilor de serviciu pentru unitatea la care sunt angajați, face obiectul infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. si nicidecum al infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen., pentru ca ori de câte ori avem de a face cu o conduită de natură să aducă o atingere relațiilor sociale patrimoniale, conduită care aparține funcționarilor persoanei juridice, este incidență situația prevăzută în art. 248 C. pen. Astfel, în mod corect a stabilit instanța de fond că nu există o acțiune de inducere în eroare a reprezentanților BCR - sucursala Slobozia neputându-se astfel vorbi de existența infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen.
În această situație, se pune problema în ce măsură, în cazul abrogării unei norme care incriminează o conduită, ca fiind infracțională, produce efecte atunci când acea conduită este incriminată în alte norme care nu au fost abrogate. Jurisprudența într-o primă fază s-a pronunțat în sensul că nu sunt incidente normele generale. Însă, potrivit unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a revenit asupra acestei interpretări și s-a statuat că sunt incidente dispozițiile art. 248 C. pen., întrucât la abrogarea unei norme sunt incidente dispozițiile din norma generală. Doctrina este și ea împărțită, opinia majoritară fiind în sensul că, la abrogarea unei norme sunt aplicabile dispozițiile normei generale.
Astfel, trebuie analizat în ce măsură conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inițial s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului se regăsește în conținutul constitutiv al altor infracțiuni care formează obiectul motivelor de apel. Și nu se regăsește.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 privind falsul și uzul de fals săvârșit în secțiunea a-II-a, arată că la momentul respectiv legiuitorul a înțeles să incrimineze conduita sau elementul material din conținutul constitutiv al infracțiunilor de fals și uz de fals, așa cum era prevăzută în partea specială a C. pen. având în vedere două condiții și anume: una vizând latura subiectivă, iar cealaltă vizând realizarea scopului urmărit, cerință esențială atașată elementului material. în situația în care s-a înțeles a fi pedepsită o conduită de către C. pen., se impune a fi analizate consecințele abrogării unora dintre infracțiunile prevăzute în secțiunea a-II-a. Consecințele faptelor care i se impută inculpatului nu sunt incriminate de către C. pen., însă infracțiunea din legea specială, în conținutul ei constitutiv stabilește că este o faptă de natură penală în scop sau în realizare. Dacă atitudinea infracțională avută în vedere de către inculpat, la comiterea falsului, a fost legată de realizarea scopului prevăzut în secțiunea a-III-a sau în scopul realizat uneia dintre infracțiunile respective avem de a face cu o unitate infracțională și abrogarea acelor norme ar duce la încadrarea conduitei in infracțiunile tip C. pen. Or, prin motivele de apel nu a fost antamată o astfel de problemă, pe care apărarea înțelege să o ridice, apreciind că nu se pot reține infracțiunile de fals și uz de fals.
Referitor la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, arată că tezele parchetului se exclud și nu se poate vorbi despre comiterea ambelor infracțiuni de către funcționarii bancari.
Cât privește infracțiunea de înșelăciune bancară, dispozițiile acesteia nu pot fi incidente, întrucât înșelăciunea bancară nu există de lege lata și mai mult decât atât, nu s-a precizat în care dintre alineatele art. 215 C. pen. s-ar putea încadra faptele de complicitate.
Cât privește infracțiunea de abuz în serviciu, consideră că aceasta nu poate fi luată în discuție pentru că la pct. 3 din rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților pentru această infracțiune și pe cale de consecință instanța nu a fost sesizată și învestită cu judecarea acesteia.
În decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de către Completul de 9 Judecători, în care se arată că în ipoteza în care s-a făcut referire în considerentele rechizitoriului și dacă nu se face referire și în dispozitiv, instanța nu trebuie să se pronunțe, decizia a fost infirmată de o culegere a Curții de Apel București, care a fost ulterior a fost și aceasta desființată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
O altă problemă se pune cu privire la soluția care se va pronunța de către instanța de apel, în ipoteza în care se va constata că soluția primei instanțe este greșită, întrucât art. 379 este restrictiv și potrivit art. 13 din C.E.D.O. consacră dreptul la un recurs efectiv. În C. proc. pen. există o singură posibilitate prin care instanța de recurs poate să analizeze într-un fel fondul și anume atunci când în mod greșit s-a pronunțat instanța inferioară. Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat textul în sensul că, nu dă dreptul instanței să reaprecieze probele, în această situație este clar că dacă nu se va trimite cauza la instanța de fond, inculpatul nu se bucură de un recurs efectiv. ÎIntr-un eventual recurs nu se poate să antama chestiuni de fond, astfel că se impune casarea sentinței penale atacate cu trimiterea spre rejudecare având în vedere dispozițiile C.E.D.O., care se aplică cu prioritate. Curtea de Apel București s-a pronunțat în sensul că atunci când avem de a face cu nerezolvarea fondului cauzei, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la acele infracțiuni de înșelăciune, fals și uz de fals, solicită să se observe că instanța nu a fost sesizată prin dispozitivul rechizitoriului.
Mai mult decât atât, subiectul activ al infracțiunii trebuie să aibă calitatea de funcționar iar înscrisurile falsificate trebuie să aibă fie înscrisuri oficiale. Or, contractele încheiate între cele două societăți nu sunt înscrisuri oficiale ci înscrisuri sub semnătură privată.
Pe de o parte, despre inculpatul Z.I. se afirmă că a încheiat acele contracte, situație în care în cazul infracțiunii de uz de fals, cel care uzează de fals este și autorul falsului și este absorbită în infracțiunea de uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Soluția de achitare, pronunțată de către instanța de fond, este corectă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care se solicită condamnarea inculpatului. înscrisurile mincinoase nu se pot confunda cu înscrisurile false, contractele încheiate chiar dacă ar atesta operațiuni comerciale fictive ele tot nu sunt false.
Inculpatul apelant N.I. și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia critică soluția arătând următoarele:
Un prim aspect se referă la faptul că, la fila 166 din dosarul instanței de fond, parchetul a solicitat în anul 2007 schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunile cu care a fost sesizată instanța în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. și art. 2481 C. pen.
Cu privire la acest aspect, solicită să se primească următoarele concluzii vis-a-vis de conținutul actului de sesizare a instanței prin care inculpații au fost scoși de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.
Potrivit art. 385 pct. a teza a-II-a C. proc. pen. această solicitare este inadmisibilă.
Referitor la punctul doi din motivele de apel cât și la notele depuse ulterior la instanță, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile care au fost reținute în rechizitoriu, în infracțiunile care vizau doar codul penal respectiv art. 215 C. pen., 289 C. pen. și 291 C. pen.
Această solicitare de schimbare a încadrării juridice, instanța de fond a respins-o cu motivarea respectivă și nu a fost privită ca un al doilea punct de vedere, ci ca un motiv de apel, astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Cu privire la propriul apel, arată că primul motiv se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. Considerând că soluția legală și temeinică de achitare trebuia întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen. și argumentată pe existența Legii nr. 69/2007 prin raportarea obligatorie la art. 12 C. proc. pen. privind retroactivitatea legii penale în timp.
Cu privire la temeiul soluției de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., aceasta presupune ca instanța să fi făcut o analiză amănunțită și concretă asupra elementelor constitutive ale infracțiunilor cu care a fost învestită și cu care s-a învestit prin schimbarea încadrării juridice și să constate că nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective și deși soluția pronunțată de către instanța de fond îi este favorabilă inculpatului, apreciază că ar fi corect ca temeiul achitării să fie art. 10 lit. b) C. proc. pen., motivat de faptul că infracțiunile C. pen. reținute în rechizitoriu subzistă și se raportează la două infracțiuni din legea specială, respectiv art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, care au fost dezincriminate la data de 01 aprilie 2007. Infracțiunile din celelalte texte de lege nu mai pot exista și în această situație este corectă susținerea instanței de fond cu privire la unicitatea încadrării juridice, dată de către organul de urmărire penală cu ocazia sesizării instanței în condițiile în care infracțiunile C. pen. nu pot coexista în virtutea corelației și legăturii lor. Se dă citire textului aflat la pag. 28 din motivele de apel despre care parchetul afirmă că este total ajuridic.
O a doua posibilitate de achitare, consideră că poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., însă nu se regăsește nici o referire concretă, în materialitatea ei, vis-a-vis de infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și atunci când nu se concretizează cu nimic elementele care dovedesc infracțiunile, soluția de achitare nu se poate întemeia decât pe lit. a).
Mai arată că, în cursul urmăririi penale, a solicitat să se indice înscrisul despre care se susține că ar fi fals, a solicitat efectuarea a două expertize, una informatică și una contabilă, însă toate cererile au fost respinse de către procuror. Însă, aceste cereri au fost reiterate în fața instanței de fond și expertizele s-au efectuat după trei ani și jumătate, dovedindu-se cu prisosință că absolut toate documentele, cererile și creditele au fost acordate în mod legal cu respectarea tuturor normelor bancare. Mai mult decât atât, din vara anului 2000 și până în septembrie 2002 B.C.R. a susținut această atitudine față de inculpatul N.I., arătând că niciodată acesta nu a avut întârzieri în derularea creditelor, niciodată nu s-a aflat în afara bilanțului. Primul element este scoaterea creditelor în afara bilanțului și această situație nu a existat. Mai mult decât atât, niciodată B.C.R., în suma totală, pe care a numit-o ca fiind prejudiciu, nu include cumularea celor două credite ale lui SC N. SRL.
Temeiul soluției de achitare consideră că trebuie să îl constituie lit. a) sau b), iar dacă ar fi fost lit. d), instanța de fond trebuia să demonstreze că fapta există în concret, ceea ce este imposibil, pentru că îi lipsește unul din elementele constitutive și nu există nici o analiză în acest sens.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacată și în temeiul art. 345 C. proc. pen. pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen. în principal și în subsidiar pe lit. a cu privire la faptele pentru care instanța s-a pronunțat după schimbarea încadrării juridice.
Sub aspectul laturii civile, solicită soluționarea acesteia de către instanța de apel, urmând să se constate că SC N. SRL nu a datorat și nu datorează nici o sumă de bani B.C.R.
Având cuvântul pe apelul parchetului, solicită respingerea acestuia,ca inadmisibil, în ceea ce privește primul motiv de apel și, ca nefondat, cu privire la celelalte elemente.
Inculpatul apelant I.R. solicită a se avea în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta fiind absolvent de facultate, administratorul unei firme fără datorii și nu poate să înțeleagă pentru ce este cercetat penal în condițiile în care a desfășurat numai activități licite.
Totodată, arată că, din analiza faptelor prezentate de către procuror sunt considerate ca încălcări ale legii împrejurarea că în calitatea sa de administrator al SC A. SRL, inculpatul a încheiat un contract cu reprezentantul SC A. SRL, a acceptat oferta prezentată de aceasta din urmă și a eliberat niște facturi. A doua zi reprezentantul SC A. SRL se întoarce și reziliază acest contract.
Pentru aceste fapte este trimis în judecată inculpatul.
Fără a exista nici o altă probă, pe raționamentul și pe susținerile celui care a încheiat contractul, este trimis în judecată inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
În cauză s-a efectuat o expertiză financiar bancară, care a conchis că facturile respective eliberate de către I.R. nu au fost folosite la obținerea creditelor.
De asemenea, s-a efectuat o expertiză informatică, care a demonstrat ca oferta de renunțare nu a fost realizată la sediul băncii ci la sediul unității, iar facturile nu au fost întocmite la sediul băncii ci la sediul unității de către contabila acesteia.
Instanța de fond a reținut că faptele descrise în rechizitoriu au fost săvârșite de către inculpatul I.R., dar în realitate el este o victimă, fiind cercetat și judecat de peste 7 ani de zile, pentru că a încheiat contracte în mod legal, a efectuat plăți și a reziliat un alt contract.
O altă activitate comercială ilicită se referă la contractul economic încheiat între SC A. SRL și SC N. SRL. Însă nu există nici o probă din care să rezulte că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale. Astfel, creditul s-a acordat în luna mai, iar el a încheiat contractul în luna noiembrie, deci la 8 luni după acordarea acestuia și consideră că nu este posibil ca două fapte care nu au putut fi dovedite, puse în context împreună, să fie dovedite.
Solicită să se constate că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu au fost săvârșite de către acesta și în atare situație solicită achitarea pe temeiul invocat.
Cu privire la apelul declarat de către parchet, apreciază că infracțiunile (le fals și uz de fals pentru a putea fi reținute, este obligatoriu ca B.C.R. să fie o unitate din cele prevăzute în art. 145 C. pen.
Dacă parchetul consideră că B.C.R. - sucursala Țăndărei este o instituție de interes public, atunci solicită să i se pună în vedere să prezinte ori textul de lege ori un act care să emane de la o autoritate a statului care să ateste acest aspect.
În ceea ce privește reținerea infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serviciu, arată că prin rechizitoriu și timp de timp de 7 ani parchetul a susținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000.
Însă, după abrogarea Legii nr. 78/2000 parchetul și-a schimbat poziția, iar prin concluziile scrise și depuse la instanța de fond, a susținut o altă variantă iar cu ocazia formulării motivelor de apel se susține din nou o altă variantă, făcând abstracție de situația de fapt.
În legătură cu soluția instanței de fond, apreciază că este legală și temeinică, astfel că se impune menținerea acesteia și respingerea apelului declarat de către parchet.
Prin Decizia penală nr. 115/ A din data de 30 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus următoarele:
A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., inculpații Z.I., N.I. și I.R.L. și de partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia împotriva sentinței nr. 56/F din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița.
A desființat în totalitate sentința apelată și în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 300 alin. (2) C. proc. pen. a restituit cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., în vederea refacerii actului de sesizare.
A luat act de retragerea apelurilor formulate de inculpatele S.D.L. și Z.M.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei pentru inculpata T.E. a fost avansat din fondurile M.J.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 317 C. proc. pen., fapta ce constituie obiectul judecății trebuie determinată în cuprinsul actului de sesizare prin toate elementele sale constitutive, care să ateste neîndoielnic vocația la o anumită încadrare juridică, iar în caz de participație, este necesară determinarea contribuției fiecărui participant Ia săvârșirea infracțiunii.
Astfel, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar o simplă referire la anumite fapte, ci descrierea acelor fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, adică cu referiri la elementele constitutive ale infracțiunii, la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod și scop în care a fost săvârșită fapta, daca acestea au consecințe asupra încadrării juridice, la persoanele care au participat și a contribuției fiecăreia.
O cauză penală trebuie lămurită sub toate aspectele, în fața organului de urmărire penală, în scopul de a fi judecate cazurile clarificate pe deplin.
Or, în cauză, neexistând o descriere a faptelor susceptibilă de a conduce la reținerea unei situații de fapt, Curtea nu poate să complinească această sarcină ce revine acuzării.
În mod obiectiv, nu se poate verifica dacă încadrările juridice corespund situației de fapt reținute prin actul de inculpare, câtă vreme acesta nu conține o descriere a faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat și a participației concrete a fiecăruia la comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
A stabili, pentru prima dată, în apel, data comiterii acțiunilor ce întregesc conținutul infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, a determina participația fiecăruia dintre inculpați, modalitatea faptică de comitere a infracțiunilor dar și câte acțiuni ale infracțiunii săvârșite în formă continuată, urmează a se reține în sarcina fiecărui inculpat, echivalează cu o încălcare a principiului separației funcțiilor procesuale (acuzare - judecată) și o autosesizare a instanței prin precizarea obiectului judecății și anume determinarea actelor materiale și a faptelor asupra cărora urmează să se pronunțe precum și a persoanelor care le-au comis.
În respectarea principiului anterior menționat, instanța nu poate judeca decât pe baza unei acțiuni în justiție exercitate de către un subiect îndrituit și în urma unei sesizări corespunzătore, care să-i permită să fie liberă în aprecierile sale, pentru a pronunța o hotărâre dreaptă, neinfluențată de faptul că prin stabilirea obiectului judecății, și-a exprimat deja părerea cu privire la faptele deduse judecății.
Instanța trebuie să fie sesizată cu o situație de fapt clar determinată, urmând ca pe baza probatoriului administrat să stabilească dacă aceasta a fost corect reținută și dacă există corespondență cu încadrările juridice date faptelor.
De altfel, inculpații nici nu și-au putut construi o apărare efectivă, până în prezent, întrucât nu li s-a precizat prin actul de inculpare care sunt, în concret, faptele ce li se impută.
Dacă Curtea ar determina faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, coroborând probele administrate până în prezent, nu numai că ar încălca principiile anterior menționate dar ar stabili o situație de fapt pe care inculpații nu ar mai putea să o critice în recurs, întrucât această cale de atac nu este devolutivă în fapt, fiind lipsiți, astfel, în mod efectiv, de judecata în două grade de jurisdicție.
Pentru considerentele expuse, în prezenta cauză, Curtea a constatat că, în cuprinsul rechizitoriului nu se regăsește o descriere, care să satisfacă cerințele art. 264 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 317 din același cod, nefiind îndeplinite cerințele unei legale sesizări.
Astfel, Curtea apreciază că se impune refacerea de către procuror a actului de trimitere în judecată în sensul descrierii, în concret, în cazul fiecăruia dintre inculpații, a activității infracționale desfășurate.
Cu privire la posibilitatea instanței de apel de a pronunța o soluție de restituire la parchet a cauzei, Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 380 C. proc. pen., dacă hotărârea este desființată pentru că s-a constatat existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2), se dispune restituirea cauzei la procuror pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale.
Cu toate acestea, art. 300 C. proc. pen. prevede procedura de verificare a regularității actului de sesizare, vizând nerespectarea art. 263 și art. 264 C. proc. pen.
Ca urmare a modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006, art. 332 C. proc. pen. a devenit sediul materiei pentru situațiile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, cazul de restituire referitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței fiind indicat distinct, în alin. (2), alături de celelalte cazuri care se referă la încălcări ale dispozițiilor ce reglementează desfășurarea urmăririi penale.
Prevăzând procedura de verificare a regularității actului de sesizare, art. 300 se aplică prin raportare la art. 332 alin. (2) C. proc. pen. și vizează doar nerespectarea art. 263 – art. 264 C. proc. pen. și nu orice încălcare a dispozițiilor ce reglementează desfășurarea urmăririi penale, căci pentru acestea din urmă, art. 332 C. proc. pen. prevede în mod expres și limitativ cazurile de restituire.
Această interpretare a fost statuată și prin Decizia nr. XXVIII din 16 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus restituirea dosarului procurorului, în vederea refacerii actului de sesizare, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., este supusă căii ordinare de atac a recursului într-un termen de trei zile, potrivit art. 332 alin. (4) C. proc. pen.
Prin urmare, va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., inculpații Z.I., N.I. și I.R.L. și de partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia și în baza art. 300 C. proc. pen., va constata neregularitatea actului de sesizare și va dispune în baza art. 332 C. proc. pen. restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., în vederea refacerii acestuia.
Totodată, va lua act de retragerea apelurilor formulate de inculpatele S.D.L. și Z.M.
Împotriva Deciziei penale nr. 115 din data de 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul penal nr. 2746/98/2007 au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații N.I., I.R.L., E.V., I.M., B.G., O.E., Z.Z., S.G., C.M., S.N., S.G. și G.L.
Procurorul de pe lângă Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție – D.N.A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru continuarea judecății, pe motive că nu s-a pus în discuție restituirea cauzei la parchet.
Recurentul inculpat N.I. și recurenta parte responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia au solicitat admiterea recursului, considerând soluția adoptată de Curtea de Apel București ca nelegală și netemeinică.
Întrucât ședința de judecată din 30 aprilie 2009 în care s-a pronunțat decizia penală recurată nu a fost publică, nu există niciun caz de exonerare de această obligație a instanței aceea de a fi pus în discuția părților măsura restituirii, încălcându-se principiul legalității procesului penal care cuprinde publicitatea, oralitatea, dezvoltarea nemijlocită și contradictorie a tuturor aspectelor. Instanța avea obligația de a repune cauza pe rol să citeze părțile și să invoce în ședință publică soluția pe care o va adopta.
Hotărârea instanței cuprinde motive în contradicție evidente în dispozitiv. Astfel motivarea deciziei aduce inevitabil la temeiul achitării guvernat, soluția de restituire fiind vădit nelegală.
Referirile instanței de apel la art. 380 care trimite la art. 332 C. proc. pen., cuprind concluzia că în realitate instanța nu a avut în vedere actul de sesizare cu dosarul în integralitatea lui.
Din moment ce textele invocate vizează refacerea urmăririi penale și a actului de sesizare, dezvoltându-se în mod amplu concluziile scrise și depuse la dosar, cu privire la recursul procurorului a solicitat admiterea lui pentru considerentele expuse în propriul recurs.
Recurentul inculpat I.R.L., a solicitat admiterea recursului, decizia recurată, fiind nelegală, întrucât s-a încălcat principiul legalității procesului penal și anume publicitatea, oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor, încălcându-se astfel dreptul la apărare.
S-a apreciat că recursul procurorului este fondat.
Ceilalți inculpați au achiesat la concluziile depuse de ceilalți apărători.
Referitor la motivul de recurs, formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Înalta Curte constată critica formulată ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:
1. Instanța de apel nu a pus în discuția părților și nici a procurorului măsura restituirii cauzei la Parchet, întemeiată pe dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., prin raportare Ia dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., deși potrivit art. 371 C. proc. pen. raportat la art. 384 C. proc. pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că excepția vizând neregularitatea actului de sesizare trebuia pusă în discuția părților și a procurorului, în contradictoriu.
2. Soluția restituirii cauzei este tardiv adoptata, având în vedere dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Interpretând sistematic dispozițiile acestui alineat, rezultă că acesta se coroborează cu prevederile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Or, din acest punct de vedere, se observă că acest moment procesual specific reglementat de art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a fost depășit cu mult de către Curtea de Apel București în soluționarea apelurilor, după momentul rămânerii cauzei în pronunțare.
3. În mod greșit s-a reținut de către Curtea de Apel București că nu ar exista o descriere a situației de fapt în rechizitoriu.
În realitate, faptele au fost detaliate pe larg în rechizitoriu (filele 7-41), în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, au fost evidențiate pe larg încălcările normelor cu specific bancar de către inculpații funcționari bancari.
Astfel, principala și cea mai evidentă încălcare a regulilor de creditare este legată de problema limitării riscului de credit și a expunerii băncii față de un singur debitor.
Punctul 2 din capitolul I al N.M nr. 1/1997 (idem N.M nr. 1/2000) stabilește imperativul că „operațiunile de aprobare și acordare a creditelor să aibă la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.”
Circulara B.C.R S.A nr. 09 din 07 februarie 2009, la articolele 4 și 5, stabilește componența comitetului director al unei sucursale la o limită totală de expunere pe client de până la 5 mld de lei, precizând că „expunerea băncii față de un singur debitor se calculează conform prevederilor art. 3 lit. u) și v) din Legea bancară nr. 58/1998, ca expunere cumulată a băncii față de toate entitățile de risc ce formează grupul de debitori.”
Punctul 72 lit. a) alin. (4) din N.M nr. 1/1997 (corespondent pct. 76 lit. j) din N.M nr. 1/2000) definesc debitorul unic ca „orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază, împreună sau cu titlu individual, de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară și care sunt legate economic între ele în sensul că: una dintre persoane exercită asupra celorlalte putere de control, direct sau indirect; nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancară, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât dacă una dintre ele va întâmpina dificultăți de rambursare, alta sau celelalte vor întâmpina dificultăți similare”, N.M nr. 1/2000 aducând doar o mică diferență în debutul definiției și anume considerând debitorul unic ca „orice persoană sau grup de persoane fizice și/sau juridice față de care banca are o expunere și care sunt legate economic între ele în sensul că..”.
Mai mult, la lit. v) (N.M nr. 1/2000) este definii grupul de persoane care acționează împreună ca fiind „două sau mai multe persoane care au încheiat un acord în vederea obținerii sau exercitării drepturilor de vot pentru a înfăptui o politică comună față de bancă” și la lit. x) din aceleași norme este definită societatea aliată sub control efectiv ca fiind „societatea în care o persoană fizică sau juridică deține cel puțin 50 % din drepturile de vot; are dreptul de a numi sau înlocui majoritatea membrilor altei societăți comerciale; poate decide asupra gestiunii și politicii financiar-bancare în baza unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați”, iar în continuare sunt prevăzute obligații exprese ale grupului în raporturile cu banca, ținând de prezentarea conturilor consolidate. în final, se arată că „obligația de a elabora conturi consolidate revine unui agent economic, indiferent de forma de proprietate, din momentul în care exercită direct sau indirect un control exclusiv, un control comun sau o influență semnificativă asupra uncia sau mai multor societăți comerciale, în contextul normelor sus menționate”.
În acest context normativ, având în vedere pe de altă parte multitudinea elementelor/informațiilor la îndemâna funcționarilor BCR - sucursala Țăndărei pentru a realiza existența și a lua în considerare ca grup/debitor unic societățile comerciale implicate în cauză, devine evidentă reaua credință și intenția delictuală. Dacă funcționarii bancari făceau referire, luau în considerație situația debitorului unic, trebuiau să se raporteze la dispozițiile art. 74 lit. c) din N.M nr. 1/1997, care prevede că „toate împrumuturile, scrisorile de garanție și alte angajamente în lei și valută a căror sumă cumulată pentru un singur debitor depășește 1,5 % din fondurile proprii ale băncii (sucursalei) se vor supune înainte de aprobare analizei și avizului Comitetului de Risc care funcționează în centrala băncii”, ceea ce bineînțeles că s-a dorit să se evite pentru a nu se „pierde controlul”.
Tot legat de problematica riscului bancar, menționăm prevederile art. 78 lit. b) alin. (3) din N.M nr. 1/2000: „expunerea către sectorul agricol se va efectua cu prudență, având în vedere că pe lângă riscul general economic, în acest sector există și riscul natural cu consecințe grave asupra rambursării creditelor și plății dobânzilor în, scadențele prevăzute în contractele de credite”; or, majoritatea societăților comerciale din speță desfășoară activitate în sectorul agricol.
La punctul 434 din N.M nr. 1/1997 (idem pct. 493 N.M nr. 1/2000) se prevede că „cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite drept garanție de solicitanți pot fi valorificate, dacă din analiza financiară rezultă că rambursarea creditului și plata dobânzilor aferente nu este asigurată în primul rând de lichiditățile generate de activitatea economică desfășurată, acesta constituind sursa principală de rambursare, iar valorificarea garanțiilor fiind o sursă secundară, de protecție a creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute”.
Altă importantă încălcare a normelor de creditare la B.C.R. - sucursala Țăndărei a fost nerespectarca procedurii, a pașilor specifici și a competențelor efective în activitatea de documentare/analiză/aprobare a împrumuturilor.
Capitolul 10 din N.M nr. 1/1997 (corespondent cap. IX clin N.M nr. 1/2000) stabilește procedura și competențele de aprobare a unui credit, cu atribuții precise - (care trebuiau în mod normal exercitate) pentru ofițerii de credit, șeful compartimentului credite, evaluatori, membrii comitetului director și directorul unității bancare.
Așa cum a rezultat însă, ofițerii de credit și membrii Comitetului director au acționat la ordinul inculpatei E.V., neținând cont de faptul că întocmirea dosarului și a referatului de creditare, iar mai apoi analiza și aprobarea în Comitetul director trebuiau făcute în ordinea și cu specificațiile din normele legale, preferând, în cunoștință de cauză, să accepte creditarea clienților privilegiați și apoi să acopere prin mențiuni false lacunele nerespectării etapelor creditării (este vorba de referatele ofițerilor de credite, întocmite ulterior angajării efective a sumelor de bani, și de procesele-verbale ale Comitetului director, care, în realitate, nu se întrunea pentru analiza și aprobarea creditelor).
În acest sens, trimitem și la pct. 440 din N.M nr. 1/1997 (idem pct. 501 din N.M nr. 1/2000), care dispune expres că semnarea contractului de credit (și, deci, angajarea efectivă în utilizarea sumelor) se face după aprobarea creditului potrivit competențelor, iar actele adiționale (la creditele globale de exploatare) se întocmesc cu cel puțin 3 zile înainte de scadență. Mai mult, conform pct. 451 din N.M nr. 1/1997 (idem pct. 512 din N.M nr. 1/2000), „după încheierea contractului, ofițerul de credite împreună cu juristul băncii, anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziție a creditului aprobat, verifică: înscrierea garanțiilor la judecătorie, precum și notificarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate, ipotecate și gajate în favoarea băncii; constituirea și utilizarea integrală a surselor proprii cu care împrumutatul participă la realizarea proiectului de credit; alte prevederi din contract care condiționează punerea la dispoziție a creditului”.
Răspunderea personalului B.C.R. SA este reglementată la pct. 668-671 din N.M nr. 1/1997 (idem pct. 724-727 din N.M nr. 1/2000), astfel:
- „Nerespectarea de către personalul băncii a prevederilor prezentelor norme metodologice poate atrage, pe lângă răspunderea disciplinară și materială, răspunderea civilă sau penală, după caz”;
- „Ofițerii de credite răspund de corecta determinare și interpretare a rezultatelor indicatorilor stabiliți pentru acordarea creditelor, pe baza datelor prezentate de clienți (situații contabile periodice ele), precum și a verificărilor proprii, cât și de concluziile și propunerile formulate, în raport de prevederile din norme”;
- „Șeful compartimentului credite examinează documentele prezentate de ofițerii de credite și răspunde de soluția propusă. In caz de necesitate, șeful compartimentului credite restituie ofițerilor de credite referatele și documentațiile ce i-au fost prezentate, în scopul completării sau adâncirii analizelor”;
- „Comitetul director din sucursală răspunde de aprobările dale pe baza referatelor și documentațiilor prezentate, de propunerile înaintate centralei băncii pentru referate care depășesc competențele sale, precum și de urmărirea creditelor acordate, până la rambursare”.
Regulamentul de organizare și funcționare a B.C.R. SA - sucursala județului Ialomița arc aplicabilitate și cu privire la sucursala Țăndărei (conform art. 9 din Regulament). La art. 11, 12, 14, 26 și 36 din Regulament sunt prevăzute atribuțiile și răspunderile principale ale funcționarilor bancari, din care enumerăm următoarele:
Pentru Comitetul director:
- analizează și aprobă cererile de credite pe termen scurt, mediu și lung ale agenților economici, potrivii competențelor stabilite prin normele de lucru ale băncii;
- analizează periodic situația creditelor acordate de unitate și stabilește măsuri pentru îmbunătățirea activității.
Pentru directorul unității:
- organizează, conduce și răspunde de întreaga activitate a unității, în conformitate cu dispozițiile legale;
- exercită controlul direct asupra activității compartimentelor de lucru din cadrul unității;
- asigură aplicarea dispozițiilor legale privind creditarea urmărește și răspunde de modul de desfășurare a acestora, conform normelor de lucru ale băncii;
- aprobă acordarea de credite, potrivit competențelor stabilite prin norme;
- răspunde pentru lucrările însușite, vizate sau semnate, pentru indicațiile personale date și competențele acordate salariaților din subordine.
Pentru contabilul șef:
- organizează, conduce și îndrumă activitatea operativă și de evidență a unității;
- organizează și exercită controlul financiar asupra operațiilor proprii ale băncii și analizează periodic, împreună cu directorul unității, modul de exercitare a controlului financiar.
Pentru serviciul de credite :
- asigură și răspunde de creditarea agenților economici;
- analizează cererile de credite, întocmește documentația necesară și o prezintă Comitetului director spre aprobare urmărește permanent evoluția creditelor..efectuează analize economico-financiare la agenții economici cu un volum mare de credite, în special nerambursate..urmărește și face propuneri privind declanșarea procedurii de recuperare a creanțelor băncii;
- aceste analize sunt menite să reflecte o situație reală a evoluției situației economico-financiare a clienților băncii.
Pentru Oficiul juridic:
- avizează asupra legalității măsurilor ce urmează a fi luate de sucursală în desfășurarea activității acesteia - avizează, la cererea conducerii sucursalei, asupra oricăror acte care pot angaja răspunderea patrimonială a băncii.
Raportat la tipicul fiecărei categorii de credite din cele ce fac obiectul cauzei de față, menționăm și alte norme încălcate din cadrul N.M nr. 1/1997 și nr. 1/2000 al B.C.R. SA:
La Creditele Globale de Exploatare:
- pct. 92 din N.M nr. 1/1997 (idem pct. 154 din N.M nr. 1/2000) - cu privire la necesitatea efectuării unei analize corecte și a cunoașterii activității clientului;
- pct. 99 din N.M nr. 1/1997 (identic în cap. VIII - sect. 1 din N.M nr. 1/2000) - privind regulile de elaborare și analizare a fluxului de lichidități;
- pct. 103 din N.M nr. 1/1997 (pct. 174 și 175 din N.M nr. 1/2000) - privind mențiunile speciale de pe documentele întocmite în utilizarea creditului;
La creditele pentru finanțarea stocurilor sezoniere:
- pct. 120 și 121 din N.M nr. 1/1997 - privind obligația ofițerilor de credite de a efectua verificări temeinice la fața locului, cu obligații speciale în cazul agenților economici cu profil agricol;
La creditele pe cecuri remise spre încasare:
- pct. 159 din N.M nr. 1/1997 - privind obligația ofițerilor de credite de a se asigura că cecurile vor ajunge la tras;
- pct. 160. din N.M nr. 1/1997 (pct. 259 din N.M nr. 1/2000) - privind admiterea la creditare a cecurilor certificate și a celor simple, însă emise de agenți economici cu o bună reputație;
- pct. 162 din N.M nr. 1/1997 (pct. 261 din N.M nr. 1/2000) privind verificarea obligatorie a clienților la Centrala Incidentelor de Plăți;
La creditele pentru facilități de cont (cap.VIII lit. k)) în ambele norme metodologice), cu referire la acordarea acestui tip de credit numai agenților economici cu o situație economico-financiară foarte bună și numai după justificarea din partea clientului a unor întârzieri la sume pe care le are de încasat, cu condiții certe de încasare până la expirarea duratei de creditare;
La creditele pentru echipament în completarea surselor proprii, pe termen mediu și lung:
- pct. 310 din N.M nr. 1/1997 (pct. 335 din N.M nr. 1/2000) - în legătură cu documentația specială obligatorie pentru această categoric de credite;
- pct. 312 din N.M nr. 1/1997 (pct. 338 din N.M nr. 1/2000) - prevede ca regulă asigurarea de către client și folosirea înainte de creditare a 15 % din valoarea totală a investiției;
- pct. 319 din N.M nr. 1/1997 (pct. 347 din N.M nr. 1/2000) -cu privire la existența unei corespondențe stricte între sursa efectuării unei cheltuieli în utilizarea creditului și poziția din documentația de creditare aferentă plății efectuate;
- pct. 321 din N.M nr. 1/1997 (pct. 349 din N.M nr. 1/2000) - cu privire la obligația ofițerilor de credite de a urmări pe șantier realitatea cheltuielilor efectuate și a mențiunilor înscrise de împrumutat pe documentele de plată.
Potrivit art. 371 alin. (1) C. proc. pen. instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
În cadrul limitelor arătate, în alineatul precedent, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Inculpații își pot formula apărări efective și în faza apelului, întrucât garanțiile procesuale specifice judecății în fond sunt încorporate și în această fază. Astfel, potrivit art. 384 C. proc. pen., judecarea în fond a cauzei de către instanța de apel sau rejudecarea cauzei după desființarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolele I și II, care se aplică în mod corespunzător.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că neregularitatea sesizării nu a fost cenzurată anterior prin Decizia penală nr. 1739 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
În pronunțarea acestei decizii Curtea de Apel București a avut obligația examinării și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Această regulă a permis instanței să examineze indirect și legalitatea sesizării, sub aspectul regularității, chiar dacă nu s-a cerut și nici invocat prin motivele de recurs. Că este așa, o demonstrează considerentele Deciziei penale nr. 1739 din 14 decembrie 2006, unde se arată că instanța a analizat sentința atacată atât prin prisma celor invocate, cât și a actelor și lucrărilor dosarului. Or, este evident că, printre aceste acte și lucrări, se regăsește în principal rechizitoriul ce conține descrierea faptelor în materialitatea lor.
În considerentele hotărârii recurate, s-a mai arătat că inculpații nu și-au putut construi o apărare efectivă, întrucât nu li s-a precizat prin actul de inculpare care sunt faptele ce li se impută.
Aprecierea instanței de apel este greșită, având în vedere detalierea amănunțită a faptelor și evidențierea pe larg a încălcărilor, astfel cum au fost redate mai sus, clin conținutul rechizitoriului. Toți inculpații, încă din faza de urmărire penală, au luat cunoștință de faptele reținute în sarcina lor, după cum rezultă din declarațiile acestora, aflate la volumul I al dosarului de urmărire penală, filele 143, 180, 238, 283, 321, 369, 382, 398, 410, 469, 497, 517, 543, 574, 637 și 668.
Din acest punct de vedere, se observă că textul art. 317 C. proc. pen. nu condiționează existența obiectului judecății de noțiunea de infracțiune, ci se raportează la noțiunea de faptă, corelată cu fapta menționată în dispozițiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., cu aplicarea art. 332 alin. (4) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 115/ A din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Se va casa decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București.
În ceea ce privește recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia și de inculpații C.M., Z.Z., S.N., S.G., G.L., O.E. și S.G., având în vedere considerentele expuse mai sus, se vor respinge ca nefondate.
De asemenea, Înalta Curte constatând că recursurile declarate de inculpații N.I., I.R.L., E.V., B.S. și I.M., nu au fost formulate în termenul legal prevăzut de lege, le va respinge ca tardiv formulate.
Conform disp. art. 192 C. proc. pen. vor obliga recurenții cărora li s-au respins, ca nefondate sau tardiv formulate recursurile la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 115/ A din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării la Curtea de Apel București.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC N. SRL Slobozia și de inculpații C.M., Z.Z., S.N., S.G., G.L., O.E. și S.G. și ca tardiv formulate recursurile declarate de inculpații N.I., I.R.L., E.V., B.S. și I.M. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenții inculpați E.V., B.S., O.E., I.M. și S.G. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenții inculpați N.I., I.R.L., C.M., Z.Z., S.N., S.G. și G.L. la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.