Jurisdictional conflict over eviction from property constituting a commercial fund in simplified bankruptcy

Deliberând asupra recursului de față,

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2008 reclamanta SCP I.M.A. SPRL Timișoara lichidator al debitoarei SC V.C. SRL a solicitat pe cale de ordonanță președințială să se dispună evacuarea pârâtului S.I. din imobilul situat în Timișoara, județ Timiș, înscris în CF Timișoara, compus din casă S+P+E+M și teren în suprafață de 2.851 mp acesta fiind proprietatea SC V.C. SRL societate aflată în procedura simplificată de faliment conform Legii nr. 85/2006.

Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 5227 din 17 aprilie 2007 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ comercială.

La rândul său Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 284/PI din 16 mai 2008 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția civilă, și constatând conflict de competență a trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara – în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că natura contractului a cărei rezoluțiune a determinat promovarea acțiunii în evacuarea pârâtului este civilă, chiar dacă unul din cocontractanți este un comerciant, respectiv reclamanta, iar imobilul ce a constituit obiectul contractului de vânzare – cumpărare nu a fost adus ca aport în societatea comercială.

Prin sentința civilă nr. 15/PI din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a stabilit competența materială de soluționare a cererii de ordonanță președințială în favoarea Tribunalului Timiș.

S-a reținut în considerentele hotărârii că reclamanta a pretins prin acțiune evacuarea pe cale de ordonanță președințială a pârâtului S.I. dintr-un imobil care face parte din patrimoniul societății debitoare și prin aceasta constituie un element al fondului de comerț al acestei societăți. Că față de prevederile art. 3 raportat la art. 4 C. com. cererea reclamantei de evacuare a pârâtului pe cale de ordonanță președințială este o cerere neevaluabilă în bani și competența de soluționare revine tribunalului, în condițiile art. 2 și art. 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe pârâtul S.I. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, modificarea hotărârii atacate în sensul stabilirii competenței materiale în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A susținut recurentul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com. deoarece cererea de evacuare este de natură civilă întrucât în speță, nu este în discuție o faptă de comerț sau o obligație comercială a societății. Nu există un raport contractual între recurent și SC V.C. SRL privitor la imobilul în discuție.

S-a invocat că este o cerere de evacuare care nu afectează fondul de comerț al societății întrucât, aceasta nu a funcționat niciodată cu sediu sau punct de lucru la această adresă.

Recursul pârâtului nu este fondat.

Prin acțiunea ce formează obiectul litigiului dedus judecății reclamanta SCP I.M.A. SPRL, lichidator al debitoarei SC V.C. SRL, a solicitat evacuarea pe cale de ordonanță președințială a pârâtului S.I. din imobilul aparținând societății debitoare și care deci constituie un element al fondului de comerț al societății.

În afară de faptele de comerț prevăzute de art. 3 C. com., art. 4 C. com. asimilează acestora și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din actul respectiv.

În speță, imobilul din care se solicită evacuarea pârâtului face parte din patrimoniul societății debitoare și deci din fondul de comerț al acesteia, astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 4 raportat la art. 56 C. com.

Față de considerentele reținute, în mod corect instanța a stabilit că în raport de obiectul neevaluabil în bani și caracterul comercial al litigiului, competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată revine în raport de dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. în primă instanță Tribunalului Timiș.

Afirmația recurentului că societatea nu a funcționat niciodată cu sediu social sau punct de lucru la adresa din care reclamanta a solicitat evacuarea acestuia, este fără relevanță cât timp s-a dovedit că imobilul respectiv face parte din fondul de comerț al societății.

Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva sentinței nr. 15/PI din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.